Pentru revitalizarea transporturilor navale şi tranzitului mărfurilor prin Portul Galaţi este nevoie de investiţii de sute de milioane de euro pentru modernizarea acestuia.

În ultimii ani, au fost demarate o serie de proiecte cu bani europeni, precum binecunoscutul proiect al Platformei Multimodale Galaţi, care a tot fost tărăgănat, deşi s-a pierdut numărul prim miniştrilor şi miniştrilor care s-au lăudat că vor pune în linie dreaptă procedurile şi lucrările prevăzute a fi făcute în Portul Galaţi.

Când lucrurile păreau a fi intrat într-un anumit ritm, iată că Administraţia Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galaţi face praf două licitaţii importante de peste 17 milioane de euro.

Compania Naţională Administraţia Porturilor Dunării Maritime - APDM SA a lansat, în luna decembrie 2021, o licitaţie pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor din cadrul proiectului „Amenajare Dane Ro-Ro în Portul Bazinul Nou Galaţi”, finanţat prin Programul Operaţional Infrastructura Mare, cu o valoarea estimată a contractului de peste 84 milioane de lei fără TVA (aproape 17 milioane de euro).

Pe data de 01 februarie 2022, această licitaţie a fost anulată cu motivul „Abateri grave de la prevederile legislative afectează procedura de atribuire sau este imposibilă încheierea contractului. Ca urmare a unor solicitări de clarificări cu privire la regimul juridic al amplasamentului executării lucrărilor, în urma analizei s-a constatat că sunt necesare modificări asupra documentaţiei tehnice al căror efect constă în încălcarea principiilor statuate de art. 2 din Legea nr. 99/2016, îndeplinindu-se condiţiile statuate de prevederile art. 225 alin. 1 lit (c) teza teza I coroborat cu alin. 2 al aceluiaşi articol din Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale”, potrivit SEAP.

Cum s-a ajuns la anularea a două licitaţii care vizau acelaşi obiectiv

În luna decembrie 2021, Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP) emite un aviz ca urmare a unui control ex-ante al procesului de atribuire a contractelor, document în care sunt evidenţiate nu mai puţin de 29 de abateri grave identificate la aproape toate documentele componentelor procedurii de licitaţie. (VEZI DOCUMENTUL MAI JOS! ↓)

Cu alte cuvinte, caietul de sarcini, documentaţia tehnică, documentaţia economică şi toate celelalte documente au fost făcute într-o mare bătaie de joc faţă de legislaţie şi ofertanţi. În ianuarie 2022, APDM Galaţi trimite clarificări, în cadrul procedurii, însă tot nu sunt remediate toate abaterile. Ba chiar sunt dublate şi deci se ajunge la anularea licitaţiei.

O altă procedură de achiziţie, lansată în luna noiembrie 2021, având ca obiect Supervizarea pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor aferente proiectului „Amenajare dane RoRo in Portul Bazinul Nou Galati” şi o valoare totală estimată de 2.301.318 lei a fost anulată exact din aceeaşi cauză, adică din cauza abaterilor grave constatate care au fost aproape identice. Cu atât mai gravă este anularea.

Pentru a afla ce se întâmplă cu aceste licitaţii, cine sunt vinovaţii, cum afectează bunul mers al finanţării europene şi dacă nu există riscul de a fi pierduţi banii europeni, în cursul zilei de miercuri, 09 februarie 2022, am încercat să-l contactăm telefonic pe directorul general al APDM Galaţi, Alexandru Şerban, însă acesta nu a răspuns.

Dacă şi în continuare documentaţiile pentru licitaţii vor fi făcute de către APDM Galaţi cu aceeaşi lipsă de profesionalism, nepăsare şi interese ascunse, Portul Galaţi va fi modernizat la "Sfântul Aşteaptă".

Licitaţia pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor din cadrul proiectului „Amenajare Dane Ro-Ro în Portul Bazinul Nou Galaţi”, finanţat prin Programul Operaţional Infrastructura Mare, cu o valoarea estimată a contractului de peste 84 milioane de lei fără TVA includea o serie de lucrări şi servicii, dintre care amintim: elaborarea documentaţiilor tehnice; obţinerea tuturor avizelor/acordurilor/permiselor necesare obţinerii Autorizaţiei de construire; execuţia lucrărilor de amenajare a danelor 39, 40 si 41 din Bazinul Nou Galaţi pentru primirea şi operarea navelor tip RoRo şi RoPax.

Publicat în Știrea zilei

Structura Locală de Organizare a UEFA EURO 2020 la Bucureşti a stabilit procedura de acces la meciurile EURO 2020, având în vederea legislaţia naţională în vigoare privind desfăşurarea evenimentelor sportive pe timp de pandemie.
Astfel, pot asista din tribune la meciurile EURO 2020 de pe Arena Naţională din Bucureşti următoarele categorii de persoane:
- Persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
- Persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore înaintea începerii meciului;
- Persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2;
- Persoanele care prezintă rezultatul negativ certificat de o unitate medicală al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore înaintea începerii meciului.
Deţinătorii de bilete la meciurile EURO 2020 de pe Arena Naţională din Bucureşti care se încadrează în categoriile de mai sus trebuie să facă dovada imunizării de COVID-19. În acest sens, ei vor parcurge următorii paşi pentru a putea intra pe stadion:
Pentru persoanele deţinătoare de bilete care se încadrează în categoriile A, B sau C:
- Deţinătorul de bilete se prezintă în ziua sau în preziua meciului la unul dintre centrele medicale acreditate EURO 2020 din Bucureşti cu actele medicale doveditoare, în limba română sau limba engleză.
- Solicitantul va plăti la casierie costurile procedurii.
- Personalul medical verifică documentele şi semnalează voluntarului EURO 2020 prezent în locaţie că solicitantul este în regulă.
- Voluntarul EURO 2020 îi aplică solicitantului o brăţară de acces la încheietura mâinii.
Atenţie: odată scoasă de la mână, brăţara se autodistruge şi nu mai este valabilă pentru accesul pe stadion!
- Spectatorul se prezintă la stadion.
- Accesul se face pe baza biletului ŞI a brăţării. Doar unul dintre aceste elemente nu este suficient.
- Spectatorul trebuie sa aibă asupra lui şi actul de identitate cu care şi-a rezervat biletul.
În caz de constatare a nevalabilităţii documentelor prezentate, solicitantul poate intra pe procedura de testare rapidă în ziua meciului – descrisă mai jos – şi încadrarea astfel în categoria D.
Pentru persoanele deţinătoare de bilete care se încadrează în categoria D:
- Deţinătorul de bilete se prezintă în ziua meciului la unul dintre centrele medicale acreditate EURO 2020 din Bucureşti.
- Solicitantul va plăti la casierie costurile procedurii.
- Personalul medical îl testează cu un test rapid antigenic şi comunică rezultatul testului după perioada de aşteptare necesară.
- Personalul medical semnalează voluntarului EURO 2020 prezent în locaţie că solicitantul este în regulă (are test negativ).
- Voluntarul EURO 2020 îi aplică solicitantului o brăţară de acces la încheietura mâinii. Atenţie: odată scoasă de la mână, brăţara se autodistruge şi nu mai este valabilă pentru accesul pe stadion!
- Spectatorul se prezintă la stadion.
- Accesul se face pe baza biletului ŞI a brăţării. Doar unul dintre aceste elemente NU este suficient. Spectatorul trebuie sa aibă asupra lui şi actul de identitate cu care şi-a rezervat biletul.
Sunt valabile doar testele antigenice rapide efectuate la respectivul centru medical. În cazul constatării unui rezultat pozitiv la testul rapid antigenic, solicitantului nu i se mai aplică brăţara de acces. Personalul medical urmează procedurile legale de anunţare a autorităţilor medicale despre înregistrarea unui caz de COVID-19. Solicitantul nu va putea intra la meci şi nici nu i se vor returna banii pe bilet. Cu toate acestea, poate transfera biletul unui alt suporter.
Facilităţi pentru suporterii care sosesc în România din ţări de pe listele roşie şi galbenă, cu avionul, prin punctul de frontieră de la Aeroportul Henri Coandă:
Deţinătorii de bilete din ţări aflate pe lista galbenă sau roşie care sosesc în ziua sau în preziua meciului la Aeroportul Henri Coandă (Otopeni) vor urma procedurile specifice epidemiologice valabile pentru toţi călătorii.
În zona de ridicare a bagajelor, deţinătorii de bilete vor găsi voluntari EURO 2020, cu ţinută cu însemnele EURO 2020. Suporterul se prezintă la voluntar, îi prezintă biletul de meci şi adeverinţa epidemiologică avizată de către autorităţile medicale prezente la frontieră care atestă exceptarea carantinei.
Voluntarul EURO 2020 îi aplică solicitantului o brăţară de acces la încheietura mâinii. Atenţie: odată scoasă de la mână, brăţara se autodistruge şi nu mai este valabilă pentru accesul pe stadion!
Spectatorul se prezintă la stadion. Accesul se face pe baza biletului ŞI a brăţării. Doar unul dintre aceste elemente nu este suficient. Spectatorul trebuie sa aibă asupra lui şi actul de identitate cu care şi-a rezervat biletul.
Suporterii care sosesc în România din ţări de pe listele roşie şi galbenă, cu avionul, prin punctul de frontieră de la Aeroportul Henri Coandă, cu mai mult de o zi înaintea meciului, vor urma procedura cu prezentare la centrele medicale din Bucureşti, descrisă mai sus, pentru a dovedi încadrarea în categoriile A, B, C sau D.
Suporterii care sosesc în România din ţări de pe lista verde, cu avionul, prin punctul de frontieră de la Aeroportul Henri Coandă vor urma procedura cu prezentare la centrele medicale din Bucureşti, descrisă mai sus, pentru a dovedi încadrarea în categoriile A, B, C sau D.
Suporterii care sosesc în România prin alte puncte de frontieră decât Aeroportul Henri Coandă vor urma procedura cu prezentare la centrele medicale din Bucureşti, descrisă mai sus, pentru a dovedi încadrarea în categoriile A, B, C sau D.

Regimul de intrare al copiilor pe stadion

Fiecare persoană care intră pe stadion trebuie să deţină un bilet UEFA valabil, cu loc atribuit, indiferent de vârstă. Copiii nu pot fi ţinuţi în braţe şi trebuie să deţină propriul bilet.
Din punct de vedere epidemiologic, se aplică legislaţia în vigoare:
Copiii până la 3 ani inclusiv nu trebuie testaţi anti-COVID 19 şi au acces pe stadion fără brăţară, după controlul certificatului de naştere la intrarea în stadion;
Copiii între 3 ani şi 16 ani inclusiv trebuie să se înscrie într-una dintre categoriile B, C sau D descrise mai sus şi urmează procedurile aferente;
Copiii peste 16 ani trebuie să se înscrie într-una dintre categoriile A, B, C sau D descrise mai sus şi urmează procedurile aferente.

PRECIZĂRI!

Brăţările de acces sunt diferite de la meci la meci. Acestea au elemente de siguranţă şi inscripţionare specifice fiecărui meci. Deţinătorii de bilete trebuie să parcurgă procedura de obţinere a brăţării de acces la fiecare meci, dacă au bilete pentru mai multe partide la Bucureşti. Nu se eliberează în acelaşi timp brăţări pentru mai multe meciuri.
Este valabil orice vaccin anti-COVID 19 în urma căruia s-a eliberat un certificat medical.
Imunizarea prin trecerea prin boală se dovedeşte cu documente medicale (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau test care să dovedească prezenţa de anticorpi de tip IgG efectuat cu maximum 14 zile anterior) sau prin verificarea bazei de date Corona-forms şi pentru care au trecut cel puţin 14 zile de la data confirmării.
Lista centrelor medicale acreditate EURO 2020 va fi publicată în viitorul apropiat, în timp util. Centrele medicale vor fi doar în Bucureşti, pe toată raza Capitalei. Odată cu lista centrelor medicale vor fi anunţate şi preţurile la care se vor verifica actele medicale sau se vor face testările rapide.

Publicat în Sport

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a publicat în consultare publică, luni, 24 mai 2021, Procedura de implementare a schemei de ajutor de stat instituită prin Ordonanţa de urgenţă nr. 224/2021 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, alimentaţiei publice şi organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19.
Schema de ajutor de stat are ca scop acordarea de sprijin financiar din fonduri publice naţionale şi/sau din fonduri externe pentru întreprinderile din domeniul turismului, alimentaţiei publice şi organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei COVID-19. Schema se aplică pe întreg teritoriul României, în toate cele 8 regiuni de dezvoltare.
Propunerile, sugestiile şi opiniile privind proiectul de act normativ pot fi trimise în termen de 10 zile de la data publicării la adresa de e-mail: dezbateri_publice@economie.gov.ro.

Publicat în Fonduri UE

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a supus dezbaterii publice un proiect de ordin pentru aprobarea procedurii de emitere a autorizaţiei de mediu, care a fost elaborat în scopul eliminării diferitelor interpretări legate de încadrările activităţilor în codurile CAEN, stabilirea unor cerinţe specifice minimale desfăşurării activităţii de colectare a deşeurilor. Totodată, la întocmirea acestui Ordin, s-a avut în vedere şi creşterea numărului de proiecte şi iniţiative locale pentru eradicarea speciilor alogene invazive.

Actul normativ va cuprinde doar denumiri ale activităţilor/instalaţiilor cu posibil impact asupra mediului care se vor supune procedurii de emitere a autorizaţiei de mediu şi va introduce o serie de cerinţe specifice minimale de care se va ţine cont la autorizarea activităţilor de colectare a deşeurilor, pentru fiecare tip de deşeu. De asemenea, noul Ordin propune cerinţe specifice de autorizare pentru deţinerea/utilizarea speciilor alogene invazive de interes naţional şi pentru Uniunea Europeană.

Publicat în De interes public