Marți, 09 Martie 2021 09:30

Piromanul din Galaţi a fost reţinut

Un bărbat de 50 de ani, care locuia fără forme legale în Galaţi, a fost reţinut în cursul serii de luni, 08 martie 2021, pentru 24 de ore. Poliţiştii gălăţeni l-au prins şi este vorba despre bărbatul suspectat că vineri spre sâmbătă noapte a incendiat uşile a două apartamente din două blocuri din cartiere diferite ale oraşului. Nu s-a stabilit vreo legătură între el şi cea de-a treia incendiere intenţionată a nopţii, cea a unui tomberon. Bărbatul, care este acuzat de distrugere, ar fi recidivist. El va fi prezentat în faţa instanţei.

Publicat în Știrea zilei

Poliţiştii de imigrări din Brăila au depistat, cu şedere ilegală, o femeie din Republica Moldova. Pe numele acesteia a fost emisă o decizie de returnare, prin care este obligată să părăsească România în cel mult 15 zile, şi aplicată interdicţia de a mai intra în ţara noastră pentru o perioadă de 6 luni. Vineri, 5 martie a.c., poliţiştii Biroul pentru Imigrări al judeţului Brăila au efectuat o acţiune, în cooperare cu poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila, pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale a cetăţenilor străini, pe raza de competenţă.

Cu această ocazie, poliţiştii au depistat cu şedere ilegală o femeie, în vârstă de 23 de ani, din Republica Moldova. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că aceasta a intrat legal în România, în baza paşaportului biometric, însă la expirarea perioadei de şedere nu a părăsit teritoriul ţării noastre. Ca urmare a celor constatate, poliţiştii de imigrări au emis pe numele acesteia o decizie de returnare prin care are obligativitatea să părăsească România în termen de cel mult 15 zile. Totodată, a fost sancţionată contravenţional cu avertisment, iar la ieşirea din ţară pe numele său va fi instituită interdicţia de a mai intra în ţară noastră pentru o perioadă de 6 luni.

Publicat în Regional
Poliţiştii Serviciului Arme şi Substanţe Periculoase au depistat un bărbat de 62 de ani, administratorul unei societăţi comerciale din comuna Pechea, în timp ce oferea spre vânzare în magazinul societăţii 209 articole pirotehnice fără să deţină autorizaţie în acest sens. „În aceaşi zi, poliţiştii de la Serviciul Arme au depistat un bărbat de 53 de ani, administrator la o societate comercială din comuna Pechea, care oferea spre vânzare 1.140 pocnitori, fără a deţine autorizaţie”, a precizat cms. Ştefan Cojocaru, IPJ Galaţi. Faţă de cei doi administratori, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de orice operaţiune cu articole pirotehnice efectuate fără drept, prevăzută în Legea nr. 126/1995 cu modificările şi completările ulterioare.
Publicat în Eveniment

Poliţiştii oraşului Bereşti au oprit pe strada Trandafirilor un autoturism condus un bărbat de 52 de ani, din localitate, şi deoarece emana halenă alcoolică, l-au condus la sediul poliţiei. În urma testării cu aparatul Drager, rezultatul a fost de 0,75 mg/l alcool în aerul expirat, motiv pentru care a fost transportat la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pe numele conducătorului auto pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului. (M.R.)

 

Băgată în spital de neatenţia altui şofer

 

Un bărbat de 59 de ani din comuna Suhurlui, în timp ce conducea autoturismul pe strada Prelungirea Brăilei din Galaţi, nu a păstrat distanţa de siguranţă faţă de un autoturism condus de o femeie de 57 de ani din localitate, iar în momentul când femeia a frânat pentru a acorda prioritate de trecere, a intrat în coliziune cu aceasta. În urma evenimentului, conducătoarea auto a suferit traumatisme, fiind necesară internarea acesteia în spital. Poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pe numele bărbatului pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. (M.R.)

 

Neatenţia costă

 

O tânără de 27 de ani, din Galaţi, în timp ce conducea autoturismul pe strada Brăilei, din Galaţi, din cauza neatenţiei, a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un tânăr de 21 de ani, din comuna Şendreni. În urma impactului, tânărul a fost accidentat uşor, nefiind necesară internarea acestuia în spital. Poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pe numele conducătoarei auto pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. 

Publicat în Eveniment

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări al judeţului Galaţi au desfăşurat, în perioada 12 - 22 august, mai multe acţiuni, cu forţe proprii, dar şi în cooperare cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi – Secţia 7 Poliţie Rurală - Post Poliţie Matca şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Galaţi, pe linia prevenirii şi combaterii şederii şi muncii ilegale a cetăţenilor străini, pe raza de competenţă. „Cu această ocazie, au fost depistaţi, cu şedere ilegală, patru cetăţeni străini, trei din Moldova şi unul din Peru. În urma verificărilor, s-a constatat că persoanele în cauză au intrat în ţară legal, iar la expirarea dreptului de şedere nu au părăsit teritoriul ţării noastre. Având în vedere cele constatate, pe numele a doi cetăţeni au fost emise decizii de returnare de pe teritoriul României, prin care sunt obligaţi să părăsească ţara în cel mult 15 zile. Pentru celelalte două persoane, membri de familie cu un cetăţean român, au fost eliberate comunicări prin care au fost îndrumate către sediul serviciului, cu documentele necesare, în vederea reglementării dreptului de şedere în scop de reîntregire a familiei. Totodată, au fost sancţionate contravenţional cu amenzi în valoare totală de 1.200 lei şi, la ieşirea din ţară, pe numele unuia dintre aceştia, se va institui şi măsura de nepermitere a intrării pe teritoriul ţării noastre, pentru o perioadă de 3 luni”, se arată în comunicatul IPJ Galaţi. Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă organizarea unor astfel de acţiuni privind combaterea şederii ilegale, atrăgând atenţia cetăţenilor străini de a acorda interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.

Publicat în Eveniment

Poliţiştii gălăţeni vor fi la datorie zilnic în acest sfârşit de săptămână, când creştinii sărbătoresc Adormirea Maicii Domnului, Sfânta Marie Mare. Poliţiştii vor acţiona pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică, prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, precum şi pentru asigurarea fluenţei traficului rutier. „Pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică, în acest sfârşit de săptămână, poliţiştii gălăţeni vor fi angrenaţi în misiuni pentru menţinerea climatului de normalitate şi preîntâmpinarea oricăror incidente de natură a afecta manifestările religioase şi culturale organizate inclusiv în aer liber. De asemenea, poliţiştii vor acţiona pentru prevenirea tuturor faptelor antisociale, precum şi pentru menţinerea fluenţei şi siguranţei traficului rutier. Din echipele angrenate în misiuni fac parte poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, investigarea fraudelor, acţiuni speciale, arme, explozivi şi substanţe periculoase. Totodată, vor fi avute în vedere şi zonele de agrement, activităţile specifice urmând a se desfăşura şi în colaborare cu efectivele Inspectoratului Judeţean de Jandarmi şi alte forţe cu atribuţii în domeniu. La nivelul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi au fost pregătite rezerve de intervenţie pentru zonele cu aflux mare de credincioşi, care vor acţiona, dacă situaţia va impune, pe timpul desfăşurării manifestărilor prilejuite de această sărbătoare, pentru preîntâmpinarea oricăror evenimente negative”, a precizat cms. Ştefan Gohoreanu, de la IPJ Galaţi. În această perioadă, în locurile aglomerate vor fi intensificate măsurile specifice de ordine publică, pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor stradale, a tâlhăriilor,  furturilor de/din bagaje şi din buzunare, pentru prevenirea şi combaterea actelor de cerşetorie şi vagabondaj. 

Poliţiştii rutieri vor fi prezenţi la orele de vârf, pe principalele artere şi drumuri naţionale, în punctele cu risc ridicat de accidente şi la orele cu trafic intens, în vederea fluidizării circulaţiei şi prevenirii evenimentelor rutiere. Vor fi avute în vedere traseele de acces către zonele aglomerate şi lăcaşurile de cult pentru prevenirea accidentelor şi blocajelor rutiere, dirijarea, fluidizarea şi controlul circulaţiei rutiere şi pietonale.

De asemenea, poliţiştii vor utiliza echipamentele video de supraveghere a traficului rutier şi măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, urmărind în special combaterea excesului de viteză.

Publicat în Eveniment

În ultimele zile au avut loc activităţi de prevenire şi combatere a fenomenului infracţional desfăşurate conform planurilor de acţiune „Blocada 2015” şi „Scutul Pădurii”. Tot în acest interval au avut loc şi activiţăle pentru combaterea imigraţiei ilegale, a străinilor şi traficului de migranţi. Joi dimineaţă, poliţiştii Serviciului de Ordine Publică au desfăşurat o acţiune pe raza comunelor Matca şi Corod, acţiune la care au participat 24 de poliţişti. „Au fost legitimate 78 de persoane, s-au verificat 36 de autovehicule şi au fost depistaţi doi cetăţeni străini care nu deţineau documente legale de şedere pe teritoriul României. Poliţiştii au aplicat 28 de sancţiuni contravenţionale, valoarea acestora fiind de 21.470 lei. De asemenea, au fost ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare de 550 lei şi 17 mc de material lemnos. Astfel, în urma unor verificări efectuate, poliţiştii au găsit la domiciliul unui bărbat de 42 de ani, din comuna Matca, 7 mc meterial lemnos, fără ca acesta să deţină documente de provenienţă. S-a luat masura ridicării în vederea confiscării a materialului lemnos deţinut ilegal, bărbatul fiind sancţionat în conformitate cu prevederile Legii 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice. În cadrul acţiunii, poliţiştii tecuceni au depistat într-un autoturism care circula pe strada 1 Decembrie 1918, din localitate, 1.872 pachete de ţigări, cu timbre emise de către autorităţile din Republica Moldova. Conducătorul auto, un bărbat de 47 de ani din Galaţi, este cercetat acum de poliţişti pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă”, a precizat cms. Ştefan Gohoreanu, de la IPJ Galaţi. La acţiuni au participat şi lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Galaţi, Serviciului pentru Imigrări Galaţi şi Sectorului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi.

 

Publicat în Eveniment

Judecătoria Brăila a dispus reluarea cercetării penale, desfiinţând soluţia de netrimitere în judecată în cazul a doi agenţi de poliţie care au agresat fizic, au încătuşat şi au dus la sediul poliţiei, în mod abuziv, un conducător auto doar pentru că nu purta centură de siguranţă şi care a îndrăznit să-i filmeze pe cei doi poliţişti. 

Povestea a început în urmă cu un an de zile, când doi agenţi de poliţie brăileni din cadrul biroului de ordine publică l-au surprins pe conducătorul auto S.G. conducând fără să poarte centura de siguranţă. Aceştia l-au sancţionat contravenţional cu amendă şi puncte de penalizare, soferul a semnat procesul verbal cu menţiunea ”Am luat la cunoştinţă”, timp în care au început problemele. Şoferul a fost agresat fizic, încătuşat de cei doi poliţişti şi dus la sediul Poliţiei. După acest incident, S.G. a făcut plângere penală împotriva celor doi poliţişti pentru infracţiunile de purtare abuzivă şi uzurpare de calităţi oficiale atunci când, după ce l-au sancţionat contravenţional pentru că circula cu autovehiculul pe drumurile publice fără a purta centură de siguranţă, l-au agresat fizic pe acesta şi l-au încătuşat, lipsindu-l astfel de libertate. Certificatul medico-legal din cauză confirmă existenţa leziunilor provocate prin lovire.  Cu toate acestea, organul de urmărire penală nu a făcut cercetări şi nici nu a recurs la identificarea martorilor, mai ales că la faţa locului au fost mai mulţi martori oculari, incidentul fiind filmat de un trecător cu telefonul mobil. 

Instanţa de judecată a analizat caracterul efectiv al anchetei finalizată cu ordonanţă de clasare, observând că ”pretinsa agresiune suferită de petent în public, în prezenţa mai multor martori (astfel cum rezultă din vizionarea înregistrării video) nu a fost investigată în mod efectiv de organul de urmărire penală. În concret, deşi puteau fi identificaţi martori oculari  ai evenimentului, în vederea audierii acestora, acest lucru a fost omis”, se arată în motivarea hotărârii instanţei de judecată. Din aceste considerente, dar şi având la bază multe alte aspecte legale, magistraţii Judecătoriei Brăila au dispus reluarea cercetărilor şi audierea martorilor ce apar în filmare, în vederea completării cercetărilor. 

Publicat în Comunitate

Doi poliţişti gălăţeni au refuzat unul o mită de 2.000 de lei, iar altul una de 200 de lei. I-au reclamat pe mituitori iar aceştia au ajuns să fie reţinuţi de procurorii DGA, care îi vor prezenta instanţei. În primul caz, pe 7 iunie, ofiţerii DGA Galaţi, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, au organizat acţiunea de prindere în flagrant a lui P.G., în timp ce oferea suma de 2.000 lei unor lucrători de poliţie pentru ca acestia să nu îi întocmească dosar penal în urma conducerii unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului. În aceeaşi zi, ofiţerii DGA l-au prins în flagrant pe R.G. în timp ce oferea suma de 200 de lei, cu titlu de mită, unui lucrător de poliţie din cadrul unui post de poliţie, pentru ca cel din urmă să-i restituie căruţa ridicată cu ocazia desfăşurării unor activităţi având ca obiect prevenirea şi combaterea tăierii şi sustragerii de material lemnos. În ambele cazuri mituitorii au fost reţinuţi pe 24 de ore şi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă. 

Publicat în Eveniment
Pagina 3 din 3