Deţinerea unui câine poate reduce stresul, anxietatea, depresia şi poate încuraja jocul şi exerciţiile fizice. O lume fără câini ar fi sumbră. Dar pe măsură ce temperaturile globale cresc, bunăstarea psiho-fizică a celui mai bun prieten al omului poate avea de suferit.
Potrivit Organizaţiei Meteorologice Mondiale, luna iulie a fost cea mai fierbinte de când a început înregistrarea temperaturilor, cu 140 de ani în urmă, iar organizaţiile mondiale de cruce roşie au declarat că problemele vor deveni mai grave pe măsură ce criza climatică continuă. O creştere a temperaturilor va continua să genereze catastrofe naturale precum furtuni sau secetă alternând cu precipitaţii abundente. Pe măsură ce dezastrele naturale se înrăutăţesc şi se răspândesc bolile, nu numai că oamenii vor suferi, dar şi câinii vor fi afectaţi semnificativ.
Pe măsură ce temperatura globală creşte, probabilitatea apariţiei stărilor patologice grave, dintre care unele foarte noi, necunoscute de medicină, creşte dramatic. Din această cauză, câinii nu vor mai putea sta singuri afară pentru perioade mai lungi. Va fi necesar ca proprietarii să schimbe stilul de viaţă a câinilor, cu complicaţii considerabile. Câinii au multă energie şi iubesc cu adevărat plimbările, dar riscurile precum epuizarea de la căldură şi labele afectate de la asfaltul fierbinte vor face grea ieşirea în afara casei.
Dezastrele naturale, cum ar fi inundaţiile, uraganele şi incendiile, prezintă, de asemenea, un risc special pentru animalele de companie, care sunt în pericol de a fi abandonate sau strămutate - indiferent de intenţiile proprietarului. Unii proprietari, din păcate, nu îşi aduc animalele de companie atunci când li se cere să evacueze, dar în multe cazuri pur şi simplu nu este timp pentru ca proprietarii să-şi scoată animalele din pericol atunci când dezastrele au loc brusc. Când uraganul Harvey a lovit oraşul Houston în 2017, sute de animale de companie au fost strămutate, iar unele au fost chiar abandonate.
Creşterea temperaturii medii globale va crea un teren de reproducere pentru paraziţi precum căpuşele şi ţânţarii. Mediile mai umede sunt perfecte pentru speciile invazive şi hematofage. Căpuşele se înmulţesc pe gazda lor şi pot răspândi boli precum Babesioza sau Bartoneloza canină, cu consecinţe grave pentru inimă şi ficat şi chiar moarte. Căpuşele nu numai că pot răspândi maladiile la câinele tău, dar pot “sări” să infecteze şi oamenii. Boala Lyme este răspândită la gazde prin căpuşe şi afectează frecvent câinii şi oamenii, cu inflamaţii la nivelul articulaţiilor, dureri, febră, pierderea poftei de mâncare şi în unele cazuri, probleme cardiace, renale şi nervoase.
În medii cu apa stagnantă, ţânţarii, stimulaţi de caldură, îşi pot depune ouăle, de obicei 100 de ouă la o pontă, iar numărul acestor dăunători creşte la nivel global. O muşcătură de la un ţânţar infectat poate determina câinele dvs. să aibă viermi ai inimii - o boală severă şi fatală care, potrivit societăţii “American Heartworm”, constă din apariţia de “viermi cu lungimea substanţială, care se localizează în inimă, plămâni şi vasele de sânge ale animalelor de companie, cauzând boli respiratorii severe, insuficienţă cardiacă şi leziuni ale altor organe esenţiale”.
Puricii, căpuşele şi viermii cardiaci nu mai sunt caracteristici doar în zonele calde şi în lunile de primăvară/vară. Schimbările climatice afectează habitatele faunei sălbatice şi lumea în care trăim, ceea ce înseamnă că afectează şi viaţa animalelor de companie.
Aşa-numitele “dezastre cu impact ridicat”, cum ar fi incendiile sau uraganele, sunt un exemplu perfect al modului în care animalele domestic au un destin mai tragic decât proprietarii lor. Altă dramă poate fi costul în creştere al cerealelor, care a dus la mai multe abandonuri de cai şi chiar foamete. De fapt, seceta şi costurile abrupte ale hranei pentru cai sunt aproape sigur cea mai mare forţă motrice din spatele tendinţei de a duce la caii spre abatorizare. Una din cele mai neaşteptate schimbări este asupra funcţiilor reproductive, populaţiile de pisici domestice suferind de o explozie demografică nemaîntâlnită până acum.
Atât efectele pe termen lung, cât şi pe termen scurt ale schimbărilor climatice vor însemna invariabil inclusiv migraţie umană pe măsură ce nivelul mării creşte, furtunile zdrobesc locuinţele şi oamenii sunt strămutaţi. După cum, din păcate, recunoaştem cu toţii, atunci când oamenii se mişcă, multe animale sunt lăsate în urmă. O masă din ce în ce mai tranzitorie de populaţie, nu este de bun augur pentru animalele de companie.

Publicat în Pet Mania

Socializarea căţelului este mai mult decât o simplă distracţie. A-l ajuta pe căţeluş să aibă o varietate de experienţe pozitive în lumea reală, îi asigură instrumentele comportamentale pentru a se adapta la orice eveniment întâlnit în viaţă.

Puii bine socializaţi devin câini încrezători şi fericiţi, care sunt capabili să se coreleze optim la diferite medii sociale.

Puteţi socializa puii înainte de a fi complet vaccinaţi? Din păcate perioada de izolare obligatorie până la terminarea schemei de vaccinare coincide şi cu startul a ceea ce se numea pe vremuri, „perioada de fixare a fricii”. Carantinarea contra bolilor infecto-contagioase majore coincide şi cu nevoia de contact social, deoarece puii sunt mai deschişi la experienţe noi până la vârsta de aproximativ 16 săptămâni. Societatea Veterinară Americană pentru Comportamentul Animalelor (AVSAB) şi-a concretizat poziţia privind importanţa  socializării tineretului canin, pentru a reflecta conexiunea cu creşterea dramatică a riscului de a avea probleme de comportament mai târziu în viaţă, iar AVMA (Asociaţia Medicală Veterinară Americană)  afirmă că puii trebuie să aibă o varietate de experienţe pozitive de socializare chiar înainte de vaccinarea completă pentru a dezvolta mecanisme importante de „coping” (mecanisme de adaptare în medii de mare stres).

De asemenea, se afirmă că se pot începe cursurile de socializare a căţeilor încă de la vârsta de 7-8 săptămâni după ce au primit un set de vaccinuri cu cel puţin şapte zile înainte de prima sedinţă de dresaj, precum şi o primă deparazitare.

Există o diferenţă între socializarea întâmplătoare şi socializarea bine planificată, orientată stiintific. În calitate de protector al câinelui, obiectivul proprietarului este să introducă puiul în noi experienţe, abordănd provocarile într-un mod care creşte încrederea, fără a-l forţa în situaţii inconfortabile sau anxioase.

Deoarece socializarea puiului este atât de critică pentru o dezvoltare sănătoasă, posesorii animalelor de companie ar putea fi tentaţi să o forţeze prin orice mijloace necesare. Acest lucru poate însemna să uităm că puii de câine au răspunsuri diverse în funcţie de personalitatea fiecăruia.

Socializarea căţeluşului trebuie întreprinsă întotdeauna într-un mod care să prevină supraestimularea, frica sau retragerea şi mai ales să nu-l scoată din zona de confort psihologic. De exemplu, dacă puiul tău pare nervos în legătură cu noii săi colegi de joacă la prima sa şedinţă de antrenament şi alege să rămână timid, cea mai bună abordare este să-l laşi să-si aleagă ritmul lui.

Angajându-l brusc în mijlocul acţiunii, s-ar putea să-l sperii şi să-l facă reticent la întâlnirile viitoare, mai ales dacă are o experienţă socială negativă.

Acelaşi lucru este valabil şi pentru întâlnirea cu oamenii, aşa că nu vă puneţi căţelul brusc în braţele prietenilor. În schimb, permite-i căţeluşului tău să cunoască în permanenţă oameni noi în ritmul său şi în propriile condiţii. Fii întotdeauna pregătit să intervii dacă observi că este copleşit. Acest lucru îl va ajuta pe căţeluşul tău să recunoască faptul că se poate baza pe tine pentru a fi în siguranţă.

Iată câteva sfaturi pentru socializarea cu succes a căţeluşului:

- Mergeţi la cursuri de dresaj (condiţionare psihologică). Cursurile de socializare pentru căţeluşi sunt o modalitate fantastică de a porni procesul. Căutaţi cursuri conduse de profesionişti cunoscuţi pentru animale de companie şi un mediu confortabil. Şedintele bine conduse permit jocul cu alti caini, care îmbunătăţeşte comunicarea canină, precum şi instruirea stăpânului în problemele de psihologie animală.

- Invită prietenii în vizită. Odată ce căţelul tău a avut şansa să se stabilească în casa ta, lasă prietenii să vină în contact cu noul membru al familiei Încearcă să incluzi oameni de tot felul: persoanele în vârstă, copiii care ştiu să interacţioneze cu câinii, persoanele care poartă pălării sau au barbă. Indicaţi vizitatorilor să lase căţelul să se apropie în ritmul său şi să le oferiţi delicioase recompense (biscuiţi sau batonaşe) pentru a ajuta animalul să înţeleagă că noii prieteni sunt fantastici.

- Mergeţi în vizită la familii care au câini. Petreceţi timp cu prietenii care au câini mai în vârstă şi care se simt confortabil cu căţeluşii. Reţineţi că nu orice câine adult poate face faţă comportamentului juvenil, care este adesea insistent şi inadecvat, aşa că alegeţi prieteni cu câini toleranţi. În acest fel, dacă puiul tău iese din linie, câinele adult poate reacţiona cu o corecţie calibrată.

- Escapadele în locurile aglomerate. Spaţiile publice care sunt prietenoase cu câinii, sunt locuri excelente pentru vizite scurte de socializare. Puiul tău poate avea o varietate de experienţe pozitive, iar aceste noi medii şi feţele prietenoase pot ajuta la completarea listei de verificare a socializării.

- Vizita la cabinetul veterinar. Căţelul tău are in faţă o viaţă plină de controale veterinare şi poţi începe să faci această experienţa fără mult stress, cu mici vizite distractive. Aduceţi un buzunar plin de delicatese şi petreceţi câteva minute explorând o sală de examinare medicală. Puiul tău adorabil va fi iubit în mod garantat, deci este posibil ca un  veterinar prietenos să fie dispus să te ajute cu exerciţii de „manipulare de bază”.

Socializarea temeinică vă ajută căţeluşul să se adapteze la lumea noastră într-un mod care dă roade pentru tot restul vieţii sale. Deşi este un pas critic în dezvoltarea căţeluşului tău, socializarea poate deveni un proces distractiv şi plin de satisfacţii, care îţi va întări legătura  cu noul tău prieten şi va duce la un tovarăş bine adaptat. (autor: Cornel GINGĂRAȘU)

Publicat în Pet Mania

Persoanele care au COVID-19 pot transmite boala animalelor lor de companie, iar pisicile care dorm în pat cu stăpânii "au un risc mai mare de infectare", potrivit unui studiu prezentat la Congresul European de Microbiologie Clinică şi Boli Infecţioase (ECCMID), relatează EFE.

Cercetări prealabile au demonstrat că pisicile şi câinii pot contracta SARS-CoV-2 de la stăpânilor lor, dar nu era clar în ce măsură şi ce anume face să crească riscul unei posibile infectări.

Pentru a răspunde la aceste întrebări, o echipă a Universităţii Guelph (Canada) a studiat atât câini şi pisici care trăiesc în aceiaşi locuinţă cu stăpânii bolnavi de COVID-19, cât şi alte animale din adăposturi sau care trăiesc pe stradă.

Echipa a făcut teste de anticorpi - dovada unei infecţii prealabile - unui număr de 48 de pisici şi 54 de câini din locuinţe, precum şi altor 75 de animale din adăposturi şi în cazul a 75 de feline ce trăiau pe stradă şi care fuseseră îngrijite în clinici veterinare.

În cazul animalelor de casă, proprietarii au completat un formular despre modalitatea de interacţiune cu animalele de companie: cât timp petreceau în compania lor, dacă le mângâiau sau sărutau, dacă acestea dormeau în poala lor sau în pat cu ei.

Chestionarul conţinea şi o întrebare referitoare la animalele bolnave şi la tipul de simptome.

În cazul animalelor cu stăpân, 67% dintre pisici şi 43% dintre câini au avut rezultate pozitive la testul de anticorpi, faţă de 9% dintre animalele din adăposturi şi 3% dintre pisicile de pe stradă.

Câinii care au avut COVID-19 au prezentat simptome uşoare care au dispărut la scurt timp; în cazul pisicilor, situaţia a fost similară, deşi s-au înregistrat şi forme mai grave. Timpul petrecut de stăpâni în compania câinilor lor şi tipul de contact cu aceştia nu au influenţat riscul de infectare al patrupedului.

În schimb, pisicile care petreceau mai mult timp cu stăpânul lor "păreau să aibă un risc mai mare de infecţie", iar cele care dormeau în pat cu ei "erau mai predispuse la contractarea COVID-19", potrivit unui comunicat al Congresului.

Autorii studiului au indicat că biologia pisicilor, inclusiv receptorii lor virali, le fac mai susceptibile la COVID-19 decât câinii. De asemenea, faptul că dorm mai aproape de faţa stăpânului lor face să crească expunerea lor la orice infecţie.

Potrivit studiului, rata de infectare a animalelor cu stăpân sugerează că modul de transmitere a virusului este de la oameni la patrupede şi nu invers. (sursa Agerpres)

Publicat în Pet Mania
Marți, 16 Martie 2021 15:24

Cum să-ți dresezi papagalul

Prima regulă în dresajul papagalilor este ca lecţiile să fie scurte, că să reprezinte o experienţă pozitivă şi pentru tine, şi pentru papagal. De fiecare dată, laudă şi recompensează papagalul, rapid şi consistent. Trucurile complicate trebuie desfăcute în paşi mici. Profită de comportamentul natural al papagalului. Laudă-l şi recompensează-l până când va face acele lucruri la comanda ta.

Papagalii sunt animale foarte inteligente, care pot fi motivate uşor prin laude şi recompense, aşa că, dacă şedinţele de dresură sunt scurte (5-10 minute o data sau de doua ori pe zi), şi pozitive, prietenul tău înaripat va ajunge să cunoască un întreg repertoriu de trucuri, mai repede decât te aştepţi.

Foloseşte o stimulare pozitivă în timpul dresurii, atunci când papagalul învaţă un truc nou. Tonul vocii tale trebuie să fie blând, laudativ, şi trebuie să foloseşti des cuvinte de genul: „bravo”, „foarte bine”, pentru ca papagalul să le poată recunoaşte.

Recompensele trebuie să fie cantităţi mici din ceva ce-i place cu adevărat papagalului tău, un exemplu ar putea fi seminţele de floarea soarelui, atenţie, aceste delicatese diferă de la papagal la papagal. Dacă oferi recompense prea mari, papagalul are nevoie de prea mult timp ca să le mănânce şi şedinţa de antrenament va fi întreruptă cât timp aştepţi ca el sa mestece.

Clincănitorile sunt instrumente bune pentru învăţat

Clincănitorile pot fi folosite cu succes ca instrumente pentru învăţat, deşi uneori pot fi greu de găsit. Când incepeţi să va dresaţi papagalul, daţi-i o recompensă şi în acelaşi timp spuneţi „Bravo” sau clincăniţi, aşa încât să înceapă să asocieze aceste sunete cu recompensa. Odata ce face asocierea între laudă (sau clic) şi delicatese, puteţi întârzia acordarea recompensei.

Dacă papagalul cunoaşte comanda „Sus”, este uşor să îl înveţi să salute. Ridică mâna în faţa papagalului ca şi cum ai vrea să sară pe ea. Când ridică piciorul să vină la tine, spune „Bravo” şi dă-i recompensa. Fă asta de câteva ori, până când înţelege. Odata ce începe să ridice piciorul singur, ca să primească recompensa, aşteaptă şi oferă-i-o numai când ridică piciorul şi mai sus. Continuă astfel pas cu pas până când papagalul îşi ridică piciorul lângă faţă şi îşi închide şi deschide ghearele.

Ridicarea unui obiect de către papagal

Alege o jucărie, o cheie sau un alt obiect care poate să reprezinte interes pentru papagalul tău. Când atinge obiectul, oferă-i o recompensă lăudându-l. După ce pare că a înţeles faptul că atingerea obiectului îi aduce o recompensă, fă-l să ridice obiectul. Continuă până cand papagalul ridică obiectul şi ţi-l aduce.

Alte trucuri pentru papagali

Orice ştie să facă papagalul tău, în mod natural poate fi transformat într-un exercitiu. Poţi trece de la ridicarea unui obiect, la introducerea lui într-un coş de baschet mic. Dacă ai patine sau rotile mici, poţi să-ţi înveţi papagalul să meargă cu ele pe masă, descompunând exerciţiul în paşi mici şi luând-o încet, până la obţinerea rezultatului.

Cel mai bun mod de a învăţa un papagal să vorbeasca este să foloseşti cuvinte care cer un răspuns. „Salut” este învăţat repede de obicei, deoarece este un răspuns. Se deschide uşa sau sună telefonul şi papagalul tău aude „Salut”. Este important să recompensezi şi să răspunzi verbal la cuvintele şi sunetele pe care le scoate papagalul tau. Nu răspunde niciodata cu ţipete, decât dacă sunt de genul „Sari, mă mănâncă pisica!” Ai grija mereu ce spui în faţa papagalului. Uneori are tendinţa să prindă cel mai repede cuvintele pe care nu ai vrea să le repete. Unii oameni preferă să folosească casete sau Cd-uri înregistrate, precum „Învaţă-ţi papagalul să vorbească”. Această metodă merge la unii papagali, în timp ce alţii le ignoră.

Semne cu mâna

Dacă vrei ca papagalul să răspundă singur, foloseşte semne foarte subtile cu mâna. Alege un semn şi foloseşte-l imediat, la fel cum foloseşti o anumită comandă verbală, urmată de o recompensă sau o laudă. Papagalul tău va prinde repede şi cea mai mică mişcare a degetelor.

Publicat în Pet Mania