Joi, 09 Septembrie 2021 13:08

Brăila: A pescuit un dosar penal

Polițiștii de frontieră brăileni au întocmit dosar penal pentru braconaj piscicol unui bărbat care transporta aproximativ 30 kilograme de pește, fără a deține documente legale.

„În data de 08 septembrie a.c., în jurul orei 11.15, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brăila - I.T.P.F. Iași, aflați într-o misiune specifică, au interceptat și legitimat un brăilean în vârstă de 69 de ani. La controlul au observat că bărbatul transportă pește, diferite specii, pentru care nu deținea documente de proveniență, acesta declarând că l-a pescuit“, potrivit I.T.P.F. Iași.

Întreaga cantitate de pește, 29,5 de kilograme, a fost ridicată în vederea predării către o unitate de profil, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peștelui și altor viețuitoare acvatice obținute din pescuit și a produselor din pește obținute din pescuit.

Publicat în Regional

În perioada 1 iulie - 31 august 2021, sub coordonarea Direcției de Poliție Transporturi - Inspectoratul General al Poliției Române, polițiștii S.R.P.T. Galați au acționat pentru creșterea siguranței și securității navigației pe luciurile de apă navigabile, protejarea ecosistemului de pe tot cursul Dunării și din zonele protejate.
În cadrul acțiunii, au fost efectuate 400 de controale și legitimate peste 930 de persoane.
Polițiștii au verificat 8 societăți comerciale și 1.316 autorizații, licențe sau permise de pescuit.
De asemenea, au fost controlate 524 de nave, dintre care 167 de ambarcațiuni de agrement, 6 schi-jet-uri, 2 nave pentru transport persoane, 6 bacuri, 343 de ambarcațiuni de pescuit.
În perioada de referință, au fost constatate 40 de infracțiuni, dintre care 28 prevăzute de O.U.G. nr. 23/2008, privind pescuitul și acvacultura, și 11 prevăzute de Legea nr. 191/2003 privind transportul naval.
Totodată, polițiștii au aplicat 62 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 19.600 de lei, cele mai multe fiind prevăzute de O.U.G. nr. 23/2008, privind pescuitul și acvacultura.
În plus, au fost indisponibilizate 8 ambarcațiuni, 24 de unelte de pescuit, 4 motoare de ambarcațiune, 1.020 de kilograme de pește.
La activități au participat inspectori din cadrul Autorității Navale Române și specialiști aparținând altor instituții cu competență în domeniu: Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, Garda Națională de Mediu, Administrația Națională Apele Române și Direcția Generală a Vămilor.

Publicat în Regional

În primul semestru al anului 2021, polițiștii locali de la nivelul municipiului Galați au aplicat peste 13.500 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 2,9 milioane de lei. În primele șase luni au fost constatate și un număr de 120 de fapte cu caracter penal. Referitor la perioada analizată, la Poliția Locală Galați au fost înregistrate în jur de 1.100 de petiții, în timp ce baza de date a fost accesată în peste 9.600 de cazuri. Conducătorilor auto care au încălcat legislația rutieră li s-au aplicat și peste 7.800 de puncte penalizare. Polițiștii celor 5 Secții, au aplicat în cele șase luni de activitate, pe segmentul de Ordine Publică, un număr de 9.816 sancțiuni contravenționale, valoarea acestora fiind de peste 1,7 milioane lei.
"Desigur, activitatea Poliției Locale Galați a fost orientată, în perioada analizată pe principalul factor de risc și anume, prevenirea și luarea măsurilor legale în contextul infectării cu noul coronavirus, concomitent cu asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică, respectiv siguranța rutieră, dar și de specialitate și anume, disciplina în construcții, protecția mediului și controlul activităților comerciale. Am continuat activitățile în planurile și programele de măsuri cunoscute și anume: «Grupuri de cartier», «Estival», «Gospodărirea municipiului Galați», «Siguranța în trafic» și «Siguranța în zona școlilor», concomitent cu asigurarea măsurilor de ordine publică la centrele de carantină și vaccinare. Rezultatele activităților noastre au fost corespunzătoare în această perioadă, mai ales că anul trecut având în vedere restricțiile impuse de actele normative privind stările de alertă și urgență, circulația persoanelor dar și a autovehiculelor a fost mai redusă, implicit s-au comis mai puține nereguli", a declarat Petrică Hahui, director general, Poliția Locală Galați.

Topul reclamațiilor venite din partea gălățenilor

Totodată, aproximativ 1.100 de petiții/sesizări a primit Poliția Locală Galați în primele șase luni ale anului 2021, în timp ce numărul sesizărilor telefonice înregistrate la Dispeceratul instituției de ordine publică, depășesc 2.000. Deasemenea 31 de persoane s-au prezentat în audiență.
Pentru perioada analizată, într-un clasament al reclamațiilor venite din partea cetățenilor, pe primul loc se poziționează sesizările care au intrat în competența de soluționare a polițiștilor din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții și Afișajul Stradal (437 la număr). Cele mai multe dintre petiții fac referire la: lucrări de construcții (modificări interioare) executate în apartamente proprietate privată din condominii, lucrări de construcții executate la imobile proprietatea Municipiului Galați și lucrări de construcții la imobile clasificate monumente istorice sau imobile aflate în zona de protecție a monumentelor istorice.
A doua poziție, în top-ul petițiilor înregistrate la Poliția Locală Galați, este ocupată de Serviciul de Protectie a Mediului. În primul semestru al anului 2021 au fost primite un număr de 159 sesizari. Și de această data, principalele aspecte reclamate, fac referire la: modul de gestionare a deșeurilor (colectare, transport și eliminare/depozitare necorespunzătoare/imbole insalubre/lipsă contracte salubrizare), afectarea spatiului verde precum și a arborilor și arbustilor (construcții pe spațiul verde/tăiere arbori sau arbuști/vatamare arbori sau arbuști), creșterea/deținerea animalelor, zgomotul generat de diverse activități comerciale/ industrial, privind praful/fumul/mirosul generat de diverse activități comerciale, privind deversarea de ape uzate.
A treia poziție în clasamentul petițiilor înregistrate la Poliția Locală Galați, în intervalul ianuarie - iunie 2021, este ocupată de Serviciul Siguranță Rutieră, cu 146 sesizări. Pe acest domeniu de activitate, cele mai multe reclamații fac referire la opriri/staționări neregulamentare, trafic îngreunat, mașini abandonate, blocare căi de acces, garaje. etc. Tot în perioada amintită, cumulat, cele cinci secții de Poliție Locală au primit din partea gălățenilor un număr de 280 de petiții. Gălățenii au reclamat acte de tulburare a ordinii și liniștii publice, consum de băuturi alcoolice în alte locuri decât cele special amenajate sau murdărirea domeniului public.
"Numărul petițiilor înregistrate la Poliția Locală Galați a crescut, în special în a doua parte a perioadei analizate și mai ales după eliminarea unor restricții care au fost impuse de pandemie. În continuare, acordăm o atenție acestui segment de activitate, inclusiv sesizărilor online, în special celor preluate de la grupurile de cetățeni, exprimate pe diverse rețele de socializare, și care sunt de competența Poliției Locale. Respectivele petiții sunt înregistrate ca sesizări din oficiu, verificate și respectiv, soluționate în funcție de natura acestora", a declarat Petrică Hahui.

Publicat în Eveniment

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila au desfăşurat mai multe acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol, în urma cărora au ridicat în vederea continuării cercetărilor unelte de pescuit, plase de pescuit tip monofilament şi o ambarcaţiune cu motor ataşat, în valoare totală de 11.800 de lei şi aproximativ 60 de kilograme de peşte, diverse specii.

„La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră  Brăila - I.T.P.F. Iaşi, pe timpul desfăşurării unor acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol, au depistat în zona kilometrului 194 al fluviului Dunărea, doi bărbaţi care desfăşurau activităţi de pescuit comercial neautorizat, folosind o barcă din fibră, cu motor ataşat şi o plasă tip monofilament, în care erau capturate aproximativ 20 de exemplare de peşte din specia scrumbie. Totodată, colegii noştri au descoperit în barca celor doi, o plasă de pescuit din aţă şi cantitatea de 11 kg de peşte, speciile crap şi mreană. De asemenea, în interiorul Parcului Natural Balta Mică a Brăilei, pe iezerul Popa, poliţiştii de frontieră au descoperit patru plase de pescuit tip monofilament şi şase plase de pescuit din nailon, în care era capturată cantitatea de 46 kg de peşte, speciile crap, plătică şi şalău“, potrivit I.T.P.F. Iaşi.

În ambele cauze se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de pescuit comercial sau sportiv fără licenţă sau autorizaţie de pescuit; deţinerea sau utilizarea uneltelor de plasă tip monofilament; deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoane neautorizate a uneltelor de pescuit comercial; deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui şi pescuitul în perioada de prohibiţie. Ambarcaţiunea, motorul ataşat şi plasele de pescuit, în valoare totală de 11.800 de lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar peştele a fost predat unei unităţi de profil pentru comercializare.

Publicat în Regional

Întrucât, începând cu data de 9 aprilie a intrat în vigoare ordinul privind prohibiţia generală pentru pescuit în anul 2021, duminică, 11 aprilie, jandarmii gălăţeni au efectuat mai multe verificări în zona cursurilor de apă şi a lacurilor interioare. Cu această ocazie au fost depistate peste 20 de persoane care nu respectau prevederea legală, iar trei dintre acestea au fost sancţionate contravenţional cu avertisment scris.

„Reamintim că prohibiţia generală pentru pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv şi familial este de 60 de zile, în perioada 9 aprilie – 7 iunie inclusiv, iar în apele care constituie frontieră de stat, pe o durată de 45 de zile, în perioada 24 aprilie – 7 iunie inclusiv. De asemenea, pescuitul în perioada de prohibiţie sau în zonele protejate constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 600 lei la 1000 lei şi cu reţinerea şi suspendarea permisului sau autorizaţiei de pescuit, pe o perioadă de 90 de zile. Persoanele interesate pot consulta Ordinul MADR/MMAP nr. 58/462/2021 privind stabilirea perioadelor şi zonelor de prohibiţie a pescuitului, precum şi a zonelor de protecţie şi refacere biologică a resurselor acvatice vii în anul 2021“, precizează Jandarmeria Galaţi.

VEZI VIDEO mai jos! ↓

Articole similare: A început prohibiţia la pescuit pentru şalău şi biban

Publicat în Știrea zilei

Timp de trei zile, balta Zătun va fi populată cu peste 3,6 tone de peşte. Acţiunea este realizată de către Consiliul Judeţean (CJ) Galaţi, prin intermediul Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat al judeţului Galaţi.

„De câţiva ani, populăm balta Zătun de cel puţin două ori pe an. În 2020, s-au adus 6 tone de caras şi crap, iar acum, de astăzi (n.r. - luni) şi până miercuri, balta Zătun va fi populată cu alte câteva tone de caras“, a declarat Costel Fotea, preşedintele CJ Galaţi.

Valoarea totală a investiţiei este de 31.200 de lei (cu TVA), transportul fiind inclus în preţ. Balta Zătun va fi închisă pentru pescuit până pe 4 aprilie, deoarece specialiştii recomandă o perioadă de adaptare a peştelui la noile condiţii de habitat.

Ultima populare a bălţii Zătun a avut loc în octombrie 2020, subiect despre care Monitorul de Galaţi a relatat în articolul „Balta Zătun, populată cu 2,5 tone de crap“.

VEZI FOTO în Galeria de imagini de mai jos! ↓

Publicat în Eveniment
Marți, 18 August 2015 00:00

Peştele, "pastila" de omega 3

Peştele este unul dintre cele mai sănătoase alimente, care poate înlocui cu succes orice fel de altă carne, atuurile sale fiind proteinele de calitate şi grăsimile cu valoare biologică ridicată - renumiţii acizi graşi omega 3, capabili să ţină la distantă numeroase boli.

Consumul ridicat de peşte este implicat în atenuarea tulburărilor de ritm cardiac şi în prevenirea riscului de apariţie a accidentelor vasculare cerebrale. Înlocuirea cărnii de porc cu peşte este primă măsură recomandată celor care au nivel crescut al colesterolului, trigliceridelor şi sunt predispuşi la boli cardiovasculare, susţin nutriţioniştii.

"Se comunică mult despre beneficiile vestiţilor acizi graşi omega 3, aflaţi din abundentă atât în peştele oceanic (macrou, cod, hering, somon, ton, sardine etc.), cât şi în peştele de apă dulce (păstrăv, ştiucă, şalău, crap etc). Acizilor graşi omega 3 li se datorează efectul cardioprotector al peştelui. Aceşti acizii graşi esenţiali menţin elasticitatea vaselor sangvine şi previn depunerile de grăsimi pe pereţii acestora (ateroscleroza). În cazul dislipidemiilor, peştele şi suplimentele cu ulei de peşte scad nivelul colesterolului rău şi al trigliceridelor", a declarat, pentru AGERPRES, nutriţionistul Lygia Alexandrescu.

Aceasta afirmă că acizii graşi omega 3 din peşte sunt capabili să îmbunătăţească activitatea intelectuală a copiilor şi să prevină apariţia depresiilor sau a bolilor neurodegenerative în cazul vârstnicilor.

"Aceasta deoarece creierul, un organ vital al organismului uman, are nevoie pentru funcţionare de acizi graşi esenţiali. Altfel spus, o dietă în care includem peştele stimulează buna funcţionare a creierului. S-a demonstrat că grăsimile din peşte previn îmbătrânirea precoce şi protejează sistemul nervos, persoanele în vârstă care mănâncă peşte de trei-patru ori pe săptămână fiind mai puţin predispuse riscului de a suferi de demenţe de tip Alzheimer. Acizii graşi omega 3 au şi rol antiinflamator, motiv pentru care peştele este indicat în dieta celor care suferă de afecţiuni degenerative", explică Lygia Alexandrescu.

Specialistul susţine că peştele are, de asemenea, un conţinut valoros de vitamine din grupul B — importante pentru sistemul nervos, vitamina A — necesară pentru sănătatea pielii şi a ochilor, vitamina D — esenţială pentru asimilarea calciului în oase, dar şi minerale — fosfor, iod, calciu, zinc, fier.

"Peştele este una dintre cele mai bune surse alimentare de vitamina D. Dintre toate speciile de peşte se remarcă însă heringul. 100 g hering ne furnizează jumătate din doză zilnică de vitamina D. În sezonul rece, când expunerea la soare este mai redusă, această vitamină importantă pentru imunitate şi sănătatea sistemului osos este luată în mare parte din alimente. În afară de peşte, vitamina D se mai găseşte în gălbenuşul de ou, unt sau ficat. Alături de vitamina D, mineralele precum fosforul şi calciul aflate în carnea peştelui sunt deosebit de utile atât copiilor pentru formarea sistemului osos, cât şi adulţilor pentru prevenirea osteoporozei. Peştele cu carnea mai roşiatică (somon, ton) este mai bogat în fosfor, calciu, iod şi fier. De exemplu, 100 g ton conţin 300 mg fosfor", a spus nutriţionistul.

Carnea de peşte este mai uşor de digerat decât alte feluri de carne, spun specialiştii, dar depinde de modul în care este preparată.

"A mânca peşte prăjit în ulei asortat cu maioneză şi cartofi prăjiţi nu înseamnă că s-a beneficiat de o masă sănătoasă. Cel mai indicat este peştele fiert, preparat la abur (în steamer), la grătar sau la cuptor (cu diverse condimente: rozmarin, cimbru, fenicul, usturoi, ulei de măsline). Astfel îşi păstrează toate proprietăţile nutritive. Un peşte gătit perfect pentru a-şi păstra toate beneficiile nutritive este peştele care se rupe uşor cu furculiţa şi are o culoare oarecum opacă pe margini şi puţin translucidă pe mijloc", a adăugat Lygia Alexandrescu.

În ceea ce priveşte alimentele cu care este asociat, peştele poate fi pus pe aceeaşi farfurie cu o garnitură de legume, orez integral sau, în mod tradiţional, este delicios cu mămăliguţă. De preferat a se consuma este peştele proaspăt, fără a fi congelat. Dacă a fost congelat, se găteşte fără a se decongela. Nu se recongelează, ne sfătuieşte specialistul.

Nutriţionistul precizează că anumite metode de conservare îi pot modifica proprietăţile, de aceea este de evitat consumul de peşte afumat sau la conservă.

"Peştele afumat este mai greu de digerat din cauza fumului, care pe deasupra mai conţine şi sare şi alte substanţe nocive, motiv pentru care este indicat doar ocazional, în cantităţi mici, de poftă. Nici conservele din peşte nu sunt prea indicate, deoarece pot conţine prea multă sare, aditivi, conservanţi.

Cea mai sigură variantă rămâne peştele proaspăt. Pentru că este un aliment care se alterează foarte repede, peştele trebuie consumat în 24 de ore după ce a fost cumpărat", a indicat specialistul.

Potrivit nutriţionistului, peştele poate fi consumat cu încredere în curele de slăbire, fiind chiar indicat că unică sursă de proteine, deoarece are mai puţine calorii decât celelalte cărnuri.

"Astfel, heringul ne oferă 170 calorii/ 100 g, macroul — 180, tonul — 160. Dacă vrem chiar mai puţine calorii, alegem peştele de apă dulce. Acesta are carnea mai slabă decât cel oceanic şi, în consecinţă, un aport caloric mai mic. 100 g păstrăv conţin 85 de kcalorii, aceeaşi cantitate de crap — 83 de kcalorii", a explicat Lygia Alexandrescu.

Consumul de peşte, potrivit specialiştilor, reduce colesterolul şi trigliceridele, favorizează scăderea tensiunii arteriale, ajută la întărirea imunităţii, protejează creierul şi reduce riscul instalării depresiei, protejează pielea împotriva îmbătrânirii precoce, ajută glanda tiroidă să funcţioneze normal, diminuează procesele inflamatoare.

"Practic, peştele nu are contraindicaţii. Singurele precauţii se referă la tipurile de peşte care trăiesc în ape poluate şi care pot conţine mercur (unele specii oceanice). Pentru a beneficia de proprietăţile sale nutritive, se recomandă consumul de peşte de cel puţin trei ori pe săptămână", mai spune Lygia Alexandrescu.

Publicat în Sanatate