Peste jumătate dintre românii din mediul rural consumă pâine zilnic, în comparaţie cu doar o treime dintre cei care locuiesc în mediul urban, iar cinci din zece persoane au afirmat că vor prepara cozonacul de Paşte în casă, conform celui mai nou studiu Reveal Marketing Research, publicat marţi.
Cercetarea de specialitate relevă faptul că franzela (42%), alături de pâinea feliată/ambalată (41%) şi pâinea albă (39%) sunt cele mai populare produse de panificaţie incluse în dieta zilnică a românilor. De altfel, acestea sunt şi produsele pentru care 84% dintre români au resimţit în cea mai mare măsură creşterea preţurilor, comparativ cu anul anterior.
În ceea ce priveşte românii de la oraş, pâinea neagră/integrală/cu seminţe este consumată zilnic de către 19% dintre aceştia în mai mare măsură, faţă de persoanele din mediul rural (14%).
Potrivit sursei citate, locuitorii din mediul rural consumă în fiecare zi mai multă pâine decât persoanele din mediul urban, iar diferenţe semnificative se pot observa atât în cazul franzelei (urban: 35%, rural: 51%), cât şi în cazul pâinii albe (urban: 32%, rural: 49%).
Categoria celor mai puţin populare produse de panificaţie în rândul românilor cuprinde ciabatta şi foccacia, care nu sunt consumate niciodată de către 40% dintre români.
Pe de altă parte, 95% dintre respondenţi au declarat că mănâncă, cel puţin o dată pe an, cozonac. Jumătate dintre cei chestionaţi au spus că vor prepara cozonacul pentru Paşte în casă, în mai mare măsură persoanele din mediul rural (56%).
Totodată, comparativ cu anul trecut, proporţia celor care declară că vor cumpăra dintr-un magazin cozonacul a crescut cu cinci procente, până la 42%. Dintre aceştia, cei mai mulţi (44%) vor cumpăra cozonaci de la supermarket/hypermarket. În acelaşi timp, ponderea persoanelor care preferă să cumpere cozonac de la brutărie s-a majorat de la 33% la 37%, de la an la an.
Pe acest segment, opt din zece români optează pentru branduri şi reţete româneşti, în mai mare măsură persoanele peste 55 de ani (90%), dar şi cele din mediul rural (84%). Procentul persoanelor care preferă reţete sau branduri internaţionale a scăzut faţă de anul anterior, de la 28% la 21%.
"Comparativ cu studiul Reveal Marketing Research derulat anul anterior, românii preferă în măsură semnificativ mai mică să prepare produse de panificaţie în casă, procentul celor care declară că preferă să le cumpere crescând cu 9 procente, de la 48% (2021) la 57% (2022). Persoanele din mediul rural - care, în general, dispun de venituri mai mici şi/sau sunt mai orientate către tradiţie - prepară în mai mare măsură produse de panificaţie în casă (38%), comparativ cu persoanele din mediul urban (23%)", se menţionează în studiu.
În topul preferinţelor pentru produse de panificaţie preparate în casă se clasează cozonacul (39%), urmat de pâine (16%). Principalele motive pentru care românii nu prepară produse de panificaţie în casă sunt reprezentate de faptul că reţeta durează prea mult (57%) şi că este prea complicată (34%).
În 2021, principalul impediment se referea la faptul că produsele din comerţ erau considerate mai bune (49%).
Studiul Reveal Marketing Research s-a desfăşurat online în perioada 4 - 7 aprilie 2022 pe un eşantion de 1.008 persoane cu vârste de peste 18 ani, din mediul urban şi rural. Eroarea maximă de eşantionare este +/-3,1%, la un nivel de încredere de 95%. (sursa Agerpres)

Publicat în National

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galaţi a desfăşurat, în perioada 05 - 08 aprilie 2022, o acţiune în vederea identificării şi combaterii cazurilor de muncă nedeclarată şi a nerespectării reglementărilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, cu caracter inopinat, la angajatori şi lucrători care îşi desfăşoară activitatea în domeniile fabricarea produselor de brutărie şi a produselor făinoase şi comerţ cu amănuntul al pâinii, produselor de patiserie şi produselor zaharoase, în magazine specializate.

OBIECTIVELE CAMPANIEI au fost:
- Identificarea si combaterea muncii nedeclarate şi luarea măsurilor care se impun pentru determinarea respectării de către angajatorii care desfăşoară activităţi în domeniile mai sus menţionate, a prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă;
- Identificarea angajatorilor care utilizează nelegal munca copiilor şi a tinerilor.
- Determinarea angajatorilor de a încheia contracte individuale de muncă pentru persoanele depistate fără forme legale de angajare, de a le înregistra în REVISAL şi de a le transmite la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială angajatorul îşi are sediul social.
- Creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a angajaţilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi securităţii şi sănătăţii în muncă.
- Diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea de către angajatorii care desfăşoară activitate în domeniile mai sus menţionate, a prevederilor legale din domeniul relaţiilor de muncă (RM) şi securităţii şi sănătăţii în muncă (SSM).

În această perioadă ITM Galaţi a controlat 31 de angajatori şi au fost dispuse 41 masuri în domeniul SSM şi 29 în domeniul RM.
Au fost aplicate 7 sancţiuni contravenţionale (avertismente) pentru alte încălcări decât munca nedeclarată în domeniul RM, din care o amendă în valoare de 1.500 lei şi 41 în domeniul SSM pentru deficienţele constatate, din care 3 amenzi în valoare de 18.000 lei.

Cele mai frecvente neconformităţi constatate în domeniul RM au fost:
1. Lipsa evidenţierii orelor de muncă prestate de fiecare angajat, pe bază de pontaje la punctul de lucru, cu precizarea orei de venire şi de plecare.
2. Neacordarea repausului săptămânal de 48 ore consecutiv.
3. Neacordarea unui spor la salariul brut salariaţilor care prestează munca în repausul săptămânal.
4. Nerespectarea termenului pentru transmiterea în registrul general de evidenţă a salariaţilor a datelor privind suspendarea contractelor individuale de muncă.
5. Nepăstrarea la locul de muncă a câte unei copii a contractului individual de muncă.
6. Nerespectarea termenului pentru transmiterea în registru a datelor privind modificarea duratei timpului de muncă şi repartizarea acestuia, în cazul contractelor individuale de muncă cu timp parţial.
Cele mai frecvente neconformităţi constatate în domeniul SSM au fost:
1. Semnalizarea necorespunzătoare a riscurilor privind securitatea şi sănătatea în muncă.
2. Neasigurarea mentenanţei echipamentelor de muncă .
3. Nedotarea lucrătorilor cu echipament individual de protecţie.
4. Lipsă informaţii fişe cu date tehnice de securitate, potrivit unui comunicat al ITM Galaţi.

Publicat în Știrea zilei

Alianţa Pentru Patrie (APP) consideră că plafonarea preţurilor la energie nu este altceva decât praf în ochii românilor.
"Vai de pâinea românilor! Scutul despre care vorbeau miniştrii din actualul guvern al dezastrului naţional este doar o minciună sfruntată şi va genera în scurt timp preţuri halucinante la toate categoriile de produse. Această coaliţie a trădătorilor de neam încearcă să vorbească doar în parte despre consumatorii casnici care sunt deja ruinaţi din cauza facturilor colosale. Preţul de 1 leu pentru companiile mici şi mijlocii asigură premisele dezastrului naţional. Multe firme româneşti vor falimenta. Degeaba compensează cu zece bani factura românilor, dacă pâinea se va face doi lei. Mai mult, guvernanţii impun o impozitare uriaşă de 80% a veniturilor suplimentare ale companiilor de producţie de energie ale statului. Vor să le pună la podea, pentru a le vinde pe nimic străinilor", se arată într-un comunicat al APP.

Citeşte şi APP Galaţi: Se impun măsuri urgente de scădere a declinului demografic al ţării

Publicat în Politica

China va continua să cumpere o parte din ce în ce mai mare din recolta mondială de grâu, după ce anul trecut importurile sale au atins un nivel record, în condiţiile în care modificarea dietelor şi extinderea clasei mijlocii vor fi principalele motoare ale cererii viitoare, transmite Bloomberg.
Datele publicate de autorităţile vamale chineze arată că în 2021 achiziţiile de grâu din străinătate au crescut cu 17% până la aproximativ 9,8 milioane de tone. Utilizarea din ce în ce mai extinsă a grâului ca nutreţ pentru animale, din cauza preţurilor mari la porumb pe piaţa internă, dar şi recolta redusă au jucat un rol important în majorarea importurilor de grâu.
Însă impactul creşterii avuţiei asupra dietelor chinezilor stimulează şi ea cererea de grâu, un ingredient cheie pentru o gamă largă de produse alimentare de la pâine şi tăiţei până la biscuiţi şi produse de patiserie. Creşterea consumului de grâu s-a accelerat în ultimii ani pe măsură ce China adoptă obiceiuri alimentare mai apropiate de cele occidentale, iar utilizarea în scopuri alimentare va fi cel mai important motor al cererii de grâu, susţin analiştii de la Sitonia Consulting.
"Ne aşteptăm în continuare ca importurile de grâu ale Chinei să fie mari în 2022. Preţurile interne rămân ridicate ca urmare a utilizării crescute a grâului ca nutreţ pentru animale şi a trendurilor structurale în obiceiurile alimentare ale consumatorilor", susţine Darin Friedrichs, cofondator şi director de cercetare la firma Sitonia Consulting.
Preţurile mari la grâu încep să alimenteze inflaţia produselor alimentare, în condiţiile în care recent firma Nissin Foods Co. a anunţat o creştere a preţurilor la tăiţei instant în China. Producătorul faimoşilor tăiţei "Cup Noodles" a dat vina pentru această majorare, prima din ultimul deceniu, pe creşterea costurilor. (sursa Agerpres)

Publicat în Economie
Miercuri, 12 Ianuarie 2022 14:21

Preţul pâinii şi al făinei explodează

Patronatul Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase (ROMPAN) cere autorităţilor să ia măsuri de urgenţă pentru sprijinirea celui mai afectat sector din industria alimentară de majorarea preţurilor la energie, gaze şi materie primă, şi pentru atenuarea şocului scumpirilor la făină şi pâine şi avertizează că aceste măsuri sunt necesare pentru atenuarea şocului scumpirilor la pâine şi făină.
"Încă din trimestrul IV al anului 2021 am sesizat autorităţile statului despre faptul că sectorul de morărit-panificaţie a fost şi este cel mai lovit de creşterile nemaiîntâlnit de mari ale costurilor de producţie deoarece, spre deosebire de alte sectoare, la panificaţie şi morărit preţul materiei prime (grâu, făină) aproape s-a dublat", afirmă reprezentanţii ROMPAN.
Aceştia spun că preţul pentru materia primă, respectiv grâul, a crescut de la recoltare până în acest moment de la 800 lei/tonă la 1.450 lei/tonă, gazele naturale au înregistrat o creştere de preţ de 5-6 ori în ultimul trimestru, iar energia electrică a fost mai scumpă de 4-5 ori numai în ultimul trimestru. Totodată, costul forţei de muncă este în creştere, existând mari presiuni din partea angajaţilor pentru ajustarea salariilor pe fondul creşterilor generale ale preţurilor la alimente şi utilităţi, menţionează ROMPAN.
"Problema este că aceste creşteri de costuri nu se opresc aici, mulţi procesatori din domeniu au primit notificări de creştere a preţurilor la energie şi gaze naturale de încă 2-3 ori, unii chiar de 6 ori. Preţurile de vânzare la produsele de morărit-panificaţie nu au ţinut pasul cu costurile de producţie, fiind necesare noi majorări de preţuri în acest început de an", avertizează reprezentanţii ROMPAN.
Pentru atenuarea şocului scumpirilor la făină şi pâine, Consiliul Director ROMPAN solicită factorilor guvernamentali luarea de urgenţă a unor măsuri, prima dintre ele vizând acordarea unei subvenţii morilor de grâu care macină grâu românesc, cu influenţe directe în preţul făinii şi mai departe în preţul pâinii şi al celorlalte produse făinoase. "Prin această măsură se subvenţionează întreaga cantitate de grâu românesc procesat în morile din România, dispărând şi cantităţile măcinate evazionist. Astfel, prin fiscalizarea întregii cantităţi de făină şi pâine estimăm o creştere a încasărilor bugetare cu 25-30%. Considerăm că această măsură se poate aplica în cursul semestrului I 2022, urmând a se rediscuta pentru semestrul II al anului 2022 în funcţie de evoluţia pieţei", menţionează reprezentanţii patronatului.
De asemenea, ei solicită reducerea TVA la produsele alimentare la 5%, în condiţiile în care această măsură ar duce la scăderea preţurilor finale din magazine, dar ar conduce şi la o diminuare a evaziunii fiscale. "Subliniem că măsura similară implementată în anul 2013 când reducerea TVA s-a făcut de la 18% la 9% a avut efectul scontat de reducere a preţului la raft şi a evaziunii fiscale", arată ROMPAN.
"Sperăm că propunerile noastre vor fi analizate şi vor fi preluate de urgenţă în politicile Guvernului privind sectorul nostru de activitate", au transmis reprezentanţii Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase (ROMPAN).

Publicat în Economie

Industria de morărit şi panificaţie este puternic afectată de creşterile enorme a preţurilor la energie electrică şi gaze, lucru care va determina scumpirea pâinii. Mai mult de atât, preţul grâului, în prezent, este cel mai mare preţ înregistrat în luna august din istorie, adică 1.100 de lei/tonă adus la moară. Până în prezent, agenţii economici din morărit şi panificaţie nu au scumpit pâinea în speranţa că grâul din noua recoltă va fi mai ieftin, dar din păcate, preţul grăului a evoluat neaşteptat.

„Se anunţă scumpiri majore la preţul pâinii, iar românii nu-şi vor mai permite nici pâinea cea de toate zilele, dar vor rămâne doar cu circul din partidele aflate la guvernare şi nici ăla nu va fi gratis! Energia electrică a crescut de la 230 de lei/MWh la 478 lei/MWh şi în aceste condiţii niciun agent economic nu va mai putea să reziste dacă nu va modifica preţurile. Pentru a nu intra în faliment şi pentru a asigura un preţ al pâinii acceptabil pentru populaţie, industria de morărit şi panificaţie are nevoie urgent de sprijin din partea statului de introducerea unei scheme de ajutor. Însă speranţele sunt infime pentru că, aşa cum ne-a obişnuit preocuparea pentru calitatea vieţii românilor nu este o prioritate când ai alegeri interne în partid şi clar nu se găsesc bani pentru nimic din ceea ce ar putea ajuta mediul economic sau populaţia”, a declarat preşedintele Comitetului Naţional ALDE, Cristian Dima.

Publicat în Politica

Doar timp de o lună de zile pe an, Muzeul de Istorie din Galaţi expune cea mai veche pâine din lume aproape perfect conservată. Păstrată în condiţii speciale de lumină şi umiditate, pâinea este scoasă rar din depozit. Vechimea pâinii, şi faptul că s-a păstrat oarecum intactă, neavând nici o urmă de mucegai, este certificată şi de Academia Mondială a Recordurilor.

Pâinea, ajunsă exponat de muzeu, a fost adusă în Galaţi din Genova, în 1892, de către un marinar îmbarcat pe Crucişătorul Elisabeta, participant la manifestările dedicate împlinirii a 500 de ani de la descoperirea Americii. „Din 1892 şi până în 1915, Vasile Pamfil, marinarul, a ţinut pâinea acasă într-o casetă, aşa cum o avem şi astăzi, apoi a donat-o muzeului şcolar de atunci“, a precizat Cristian Căldăraru, directorul Muzeului de Istorie Galaţi.

Preţioasa pâine a ajuns apoi, în 1939, la nou-înfiinţatul Muzeu „Casă Cuza Vodă“. Cutia a stat în depozitul muzeului până în 2009, când, la un inventar de rutină, a fost redescoperită întâmplător. De atunci, cutia specială în care a fost păstrată a fost expusă în cadrul unor evenimente importante. După redescoperire şi reanalizarea datelor, reprezentanţi ai Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor au venit şi au luat mostre din pâine pentru a desluşi secretul longevităţii ei.

Lipsa umidităţii, dar şi mărimea pâinii, au făcut ca aceasta să nu îşi arate vârsta. „Am constatat că se prezintă în condiţii bune, deci nu prezintă urme de mucegai, şi deşi au trecut atâţia ani, nu au avut loc modificări în ceea ce priveşte consistenţa. A fost adusă pe vapor, a fost căldură, deci în atmosferă cu umiditate scăzută, astfel s-a uscat în condiţii bune şi a ajuns la o activitate a apei foarte mică, care nu permite dezvoltarea microrganismelor. Fiind la dimensiuni mari, a avut şi o porozitate foarte bună şi prin mărime, păstrânduşi prospeţimea mai mult timp“, a explicat prof. dr. Romulus Marian Burluc, Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor Galaţi.

În 2019, Academia Recordurilor din Miami i-a certificat unicitatea. „Conducerea Muzeului de Istorie din Galaţi a trimis către Academia Recordurilor din Miami toate informaţiile şi fotografiile despre pâinea de la 1892, iar după o minuţioasă analiză au certificate unicitatea exponatului. Da, putem spune că avem cea mai veche pâine,  şi avem şi un certificat care atestă acest lucru“, a precizat Aura Cristian, purtătorul de cuvânt al Muzeului de Istorie.

Publicat în Știrea zilei
Pare destul de inofensiv gestul nostru de a hrăni raţele sau păsările din parc cu pâine, ba chiar ne face plăcere să le vedem sătule, dar ceea ce nu ştim este faptul că le facem mai mult rău decât bine. Pâinea este nesănătoasă pentru ele, mai ales cea albă şi le cauzează o serie de probleme, cea mai gravă fiind o boală numită „aripa de înger”. Pâinea albă are aport nutritiv aproape zero, este plină de calorii şi nimic mai mult. Hrănirea sistematică a păsărilor cu ea le face dependente de noi ca sursă de hrană şi ele încetează să-şi mai caute singure alta, naturală şi adaptată nevoilor nutriţionale pe care le au. Aşadar, nu facem decât să le oferim cu generozitate o dietă nesănătoasă, care le privează de nutrienţii necesari. Consencinţa cea mai gravă este însă apariţia afecţiunii „aripă de înger”, care se manifestă printr-o poziţie nefirească a aripilor. În loc să stea lipite de corp, acestea se deformează şi, în cele mai multe cazuri, pasărea nu va mai putea să zboare. Este o boală nevindecabilă provocată de aportul mare de carbohidraţi în detrimentul vitaminelor D, E şi al manganului, foarte necesare păsărilor. Din cauza deformării aripilor, acestea nu mai pot zbura şi, în curând, vor muri. Un alt efect periculos este acumularea de resturi de pâine în canale sau iazuri, care devin poluante prin proliferarea unor alge otrăvitoare sau mucegaiuri care atrag dăunători ce răspândesc infecţii. Hrănirea acestor păsări cu pâine nu ar fi atât de dăunătoare dacă ele s-ar afla într-un mediu sălbatic, unde pot găsi şi alte sursă de hrană, dar de cele mai multe ori oamenii fac asta în parcurile din oraşe.
Publicat în Pet Mania

Contrar a ceea ce se crede în general, roşiile, ouăle sau busuiocul nu ar trebui ţinute în frigider. Păstrarea la rece a unui aliment îi poate mări durata de viaţă, dar la ce poate folosi această prelungire a vieţii unui fruct sau a unei legume dacă acesta nu se mai poate mânca după răcire? - se întreabă într-un articol santemagazine.fr. Frigul poate modifica "structura" unui aliment, deteriorându-i textura, consistenţa şi, prin urmare, gustul. Pentru evitarea greşelilor trebuie ţinută minte o singură regulă: alimentele care nu sunt păstrate la rece în supermarketuri nu ar trebui să fie păstrate astfel nici acasă. Site-ul menţionat alcătuieşte o listă cu zece alimente care trebuie păstrate la temperatura camerei.

 

Roşiile - Ideea că roşiile vor avea o durată de viaţă mai lungă şi vor fi mai tari dacă sunt puse în frigider este greşită. Nu numai că vor fi mai moi şi mai făinoase, dar îşi vor pierde şi din gust. Este recomandabil să se păstreze la temperatura camerei şi să se consume când sunt pe deplin coapte sau la cel mult trei zile de la coacere. Dacă unele părţi încep să se înmoaie, se pot îndepărta, iar restul se poate consuma ca suc de roşii.

 

Ouăle - Este bine ca ouăle să fie păstrate în cutia în care au fost cumpărate, la temperatura camerei. Dacă sunt puse la rece, coaja absoarbe mirosurile din frigider, influenţând gustul.

 

Pâinea - Este un produs care nu ar trebui să fie pus niciodată în frigider. Păstrat la rece, se usucă, se întăreşte, pierzându-şi prin urmare frăgezimea. Pentru a-i prelungi durata de viaţă, pâinea poate fi înfăşurată într-o pânză curată şi uscată sau ţinută în cutia de pâine, cu un măr tăiat în două alături. Acesta absoarbe umiditatea, iar pâinea îşi păstrează coaja crocantă şi miezul moale mai mult timp. Pâinea de formă rotundă se păstrează bună mai multă vreme decât cea de formă alungită.

 

Ciocolata - Când este păstrată la frigider, ciocolata prinde la suprafaţă o pojghiţă fină albă. Nu este mucegai, ci grăsime care iese deasupra. Consumul ei nu prezintă niciun risc pentru sănătate, însă gustul este alterat. Ciocolata se păstrează cel mai bine la temperatura camerei, în locuri ferite de lumină.

 

Castraveţii - Păstrând castraveţii la frigider nu li se prelungeşte viaţa, ci dimpotrivă. La contactul cu frigul, coaja se înmoaie repede, iar castravetele îşi pierde gustul. Dacă nu este început, poate fi păstrat fără probleme la temperatura ambientală, iar dacă este tăiat, partea începută se protejează cu folie de plastic.

 

Busuiocul - La fel ca roşiile, busuiocului îi place căldura, iar temperatura din frigider îl face să se ofilească mai repede decât ar trebui. În plus, planta are tendinţa să absoarbă toate mirosurile din frigider, pierzându-şi astfel propriul gust. Busuiocul se păstrează cel mai bine într-un pahar cu apă, departe de lumina directă a soarelui, la fel ca florile.

 

Cartofii - Se păstrează câteva săptămâni la temperatura ambientală şi la adăpost de lumină. Nu se pun în niciun caz în frigider, amidonul din ei transformându-se în zahăr şi schimbându-le considerabil textura. Rezultatul este că la pregătirea termică devin granuloşi. Există totuşi două excepţii: cartofii noi, care se pot păstra două-trei zile la rece, şi cei dulci.

 

Ceapa - Pusă la rece, ceapa se înmoaie ca efect al umidităţii, ia gustul altor alimente şi mucegăieşte. Cel mai bine se păstrează într-un loc uscat, recomandare valabilă şi în cazul usturoiului.

 

Cafeaua - Păstrarea cafelei la rece este o mare greşeală. Nu numai că îşi pierde savoarea, dar absoarbe şi toate mirosurile din frigider. Este recomandabil să se păstreze într-o cutie închisă ermetic, într-un loc uscat.

 

Pepenii - Un pepene rece este foarte plăcut de mâncat, dar şi mai bun este când are gust bun. Pentru a păstra toată savoarea acestui fruct, este bine să fie lăsat afară sau la temperatura camerei. Îşi păstrează astfel întreg gustul dulce şi toate calităţile antioxidante.

Publicat în Sanatate