Numărul persoanelor forţate să-şi părăsească locuinţele din cauza conflictelor, persecuţiilor şi încălcării drepturilor omului s-a dublat în ultimul deceniu, ajungând la 82,4 milioane la sfârşitul anului trecut, a indicat vineri Organizaţia Naţiunilor Unite, transmite Reuters.
'În anul COVID, într-un an în care deplasarea a fost practic imposibilă pentru cei mai mulţi dintre noi (...) 3 milioane de persoane au fost dislocate în mod forţat', a declarat Înaltul Comisar al ONU pentru refugiaţi, Filippo Grandi, pentru Reuters.
Aproape 70% dintre cei afectaţi provin din numai cinci ţări - Siria, Venezuela, Afganistan, Sudan de Sud şi Myanmar -, conform raportului anual al UNHCR cu privire la deplasările forţate de populaţii.
'Tendinţele, din nefericire, au continuat. Prin urmare, dacă am actualiza cifrele pentru primele şase luni ale lui 2021, am vedea probabil o creştere suplimentară de la aceste 82,4 milioane', a mai spus Grandi. În circa 42% din cazuri este vorba despre copii.
Potrivit responsabilului ONU, creşterea numărului celor dezrădăcinaţi a fost parţial alimentată de noi 'puncte fierbinţi', printre care nordul Mozambicului, regiunea Sahel din vestul Africii, Tigray din Etiopia, alături de noi acutizări în conflictele de lungă durată din Afganistan şi Somalia.
ONU se pregăteşte de asemenea pentru o nouă probabilă dislocare de civili în Afganistan după ce trupele SUA şi cele internaţionale se vor retrage din această ţară în septembrie, a declarat Grandi în cursul acestei săptămâni.
Pe fondul unei ascensiuni a populismului şi naţionalismului în politica globală, Grandi le-a adresat un apel liderilor lumii să 'înceteze demonizarea oamenilor' care sunt forţaţi să se refugieze.
'A spune că singura cale de a reacţiona la acest flux de populaţie este prin a construi ziduri sau a împinge oamenii înapoi pe mare este josnic din punct de vedere moral. Acestea sunt fiinţe umane', a subliniat Grandi. 'Oricare ar fi motivul fugii sau al deplasării, aceste fiinţele umane merită demnitate deplină ca oricine altcineva', a adăugat el.
Fostul preşedinte american Donald Trump a avut o abordare dură în ce priveşte securitatea la frontiere şi imigraţia. Grandi, care s-a aflat recent la Washington, a lăudat angajamentul noului preşedinte Joe Biden de a 'restabili un sistem de azil în Statele Unite care să fie atât eficient, cât şi uman'. 'Este foarte important ca această promisiune să fie dusă la îndeplinire', a subliniat responsabilul ONU.
Conform raportului UNHCR, în 2020, la nivel global doar 34.400 de refugiaţi au fost relocaţi în mod oficial - în SUA, Canada şi Europa -, ceea ce înseamnă o treime faţă de nivelul anului anterior. (sursa Agerpres)

Publicat în Mapamond
Luni, 02 Noiembrie 2015 00:00

ONU, la şapte decenii de la înfiinţare

Cu 70 de ani în urmă a fost înfiinţată la New York Organizaţia Naţiunilor Unite. Deşi este nevoie acum mai mult decât oricând de acest for mondial, influenţa sa rămâne în continuare înfricoşător de limitată.

Orientul Mijlociu stă să sară în aer. În Siria, războiul civil a adus marile puteri în pragul unei confruntări. Starea de război latent existentă în estul Ucrainei ameninţă să se transforme într-un conflict permanent iar Europa este zguduită până în temelii de enormul aflux de refugiaţi/imigranţi. Niciodată în cei 70 de ani scurşi de la finele ultimei conflagraţii mondiale nu a fost ameninţată pacea lumii mai mult decât acum de numeroase crize simultane. Dreptul internaţional este călcat în picioare şi în cazul anexării, de către Rusia, a Crimeei, dar şi în Orientul Mijlociu, şi nimeni nu este tras la răspundere.

 

Consiliul de Securitate este scindat

 

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite, căruia fondatorii îi conferiseră rolul de supraveghetor al păcii mondiale, a devenit pentru marile puteri un cal de bătaie. Puterile cu drept de veto, mai ales Rusia dar şi SUA şi China, îl folosesc ca pe un instrument de blocaj. Aceasta se datorează, pe de-o parte, tentativei aberante de a transforma dreptul absolut de veto într-un drept calificat de veto, menit să înlocuiască principiul de veto în cazul unor crime în masă sau a încălcărilor flagrante ale dreptului internaţional. Pe de altă parte, această stare demonstrează cât de divizate sunt naţiunile reprezentate în Consiliul de Securitate. Rusia condusă de Putin se opinteşte din răsputeri să revină în arena politicii internaţionale ca mare putere neoimperială, care nu trebuie să se plece în faţa nimănui, nici măcar a dreptului internaţional.

SUA ezită între rolul de jandarm mondial şi o tot mai pronunţată izolare autoimpusă. China, superputerea emergentă a secolului 21, îşi caută încă rolul pe care să-l joace în politica internaţională, şi continuă să fie partizană în materie de drepturile omului, chiar dacă este vorba de chestiuni externe propriei sfere de influenţă din Asia. Cât priveşte Franţa şi Marea Britanie, acestea se cramponează de statutul lor anacronic de puteri cu drept de veto, în loc să se alăture europenilor care vor să obţină pentru întreaga UE un loc cu drept de veto la masa Consiliului de Securitate. În aceste condiţii, forul suprem al ONU rămâne ceea ce a fost de fapt mereu: Un tigru de hârtie, aflat, din cauza incapacităţii sale de a se reforma, într-un avansat proces de îmbătrânire.

Şi dincolo de sfera mai restrânsă a Consiliului de Securitate, ONU a devenit un simbol al neputinţei comunităţii internaţionale, în urma eşecurilor înregistrate în războaiele civile din Bosnia şi Ruanda. Numeroase misiuni ale căştilor albastre au fost fie sortite eşecului din start, fie s-au discreditat pe parcurs, aşa cum s-a întâmplat în Kongo.

 

Victorioase în slujba demnităţii umane

 

Totuşi, ar fi greşit să se creadă că ONU se află în totalitatea sa în aceeaşi situaţie lamentabilă în care se află Consiliul de Securitate. Naţiunile Unite au reuşit în cei 70 de ani de existenţă să îmbunătăţească viaţa a milioane de oameni şi să preîntâmpine o serie de crize. Merită a fi pomenite în context Charta ONU pentru drepturile copilului sau lupta împotriva unor maladii cum ar fi SIDA sau malaria. ONU a obţinut succese notabile şi în privinţa ţelurilor mileniului. Potrivit propriilor afirmaţii, a reuşit până în acest an reducerea la jumătate a numărului celor care suferă de foame la nivel planetar şi reducerea cu două treimi a mortalităţii infantile în ultimii 25 de ani. Sunt realizări impresionante, cu atât mai mult cu cât ONU şi-a fixat între timp ca obiectiv dezvoltarea sustenabilă a lumii. Aceasta nu este posibilă decât printr-un amestec compus din dezvoltare economică, progres social şi grijă faţă de mediu. Putem transmite ONU felicitări reţinute la împlinirea celor 70 de ani de existenţă. Ea nu este, aşa cum bine a zis fostul ei secretar general, Kofi Annan, o organizaţie perfectă. Dar este cea mai bună pe care o avem. 

Publicat în Mapamond

Mortalitatea infantilă în întreaga lume s-a înjumătăţit în ultimii 25 de ani, însă obiectivul stabilit în anul 2000 de reducere cu două treimi a indicatorului nu a fost atins, potrivit datelor ONU, informează AFP şi DPA.

Doar 62 din 195 de ţări au atins obiectivele fixate în acest domeniu de către Organizaţia Naţiunilor Unite.

''Mortalitatea globală a copiilor cu vârste de sub cinci ani s-a redus cu 53% în ultimii 25 de ani'', dar pentru numeroase ţări ţintele fixate în cadrul Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului (OMD) nu au fost realizate, potrivit studiului ONU, publicat miercuri de revista britanică The Lancet.

Conform estimărilor ONU, mortalitatea infantilă în întreaga lume a trecut de la 12,7 milioane în anul 1990 la 5,9 milioane în 2015.

De asemenea, în ultimii 15 ani au fost salvate vieţile a 48 de milioane de copii din întreaga lume.

Ţările ar trebui să-şi reducă rata mortalităţii infantile la cel mult 25 la mie până în anul 2030, ceea ce s-ar traduce prin salvarea vieţilor a încă 38 de milioane de copii.

Principalele cauze ale deceselor în cazul copiilor cu vârste mai mici de cinci ani sunt naştere prematură, pneumonie, complicaţii la naştere, diaree şi malarie. Pentru combaterea acestor cauze sunt necesare, printre altele, creşterea accesului la asistenţa medicală, campanii de imunizare şi asigurarea apei potabile în cât mai multe zone ale lumii, relevă studiul citat. 

Publicat în Sanatate

Să ne imaginăm că ne aflăm în anul 2100. Pe planeta noastră trăiesc 11,2 miliarde de oameni, cei mai mulţi în mega-oraşe. Capitala chineză ar avea o întindere mult mai mare decât în prezent, fiind complet cufundată în smog. În Lagos, în Nigeria, ţi-ar trebui câteva zile să străbaţi, prin traficul infernal, oraşul de la un capăt la altul. Cartiere întregi ar fi confruntate cu sărăcie, foamete, violenţe şi epidemii. Cine se dă jos din maşină se află în pericol de moarte. Un adevărat scenariu al groazei.

 

Săracii, şi mai săraci?

 

Populaţia creşte mai ales în ţările aflate în curs de dezvoltare, acolo unde şi astăzi oamenii abia dacă au strictul necesar traiului de zi cu zi, constată Ute Stallmeister, de la fundaţia Populaţia Globală din Hanovra, avertizând: "Există pericolul ca sărăcia şi foametea să ia în continuare amploare".

Dar astfel de scenarii terifiante nu trebuie să devină neapărat realitate, e de părere Gerhard Heilig, până în 2013 responsabil, în cadrul ONU, pentru prognozele privind populaţia mondială. "Creşterea populaţiei, spune el, ar putea avea şi efecte pozitive asupra creşterii economice". Dar numai în anumite condiţii.

 

Tinerii - fără loc de muncă, fără perspective?

 

O condiţie ar fi existenţa unui sistem economic funcţional, care să nu fie măcinat de corupţie. Apoi ar mai fi nevoie de oameni tineri. Situaţia ideală, explică Heilig, ar fi ca marea majoritate a populaţiei să fie încă aptă de muncă. În Africa este aşa. "Dacă tinerii vor fi bine pregătiţi profesional şi se vor crea locuri de muncă, atunci economia va creşte", conchide expertul.

Şi Ute Stallmeister vorbeşte de un important potenţial în ţările cu dezvoltare rapidă. Dar şi ea enumeră câteva condiţii: ca aceşti tineri să beneficieze de sănătate, de educaţie şi de un loc de muncă decent.

 

Oraşele - aglomerate, gălăgioase şi poluate?

 

Odată cu creşterea populaţiei, continuă şi procesul de urbanizare. Gerhard Heilig avertizează că va spori şi numărul locuitorilor din ghetouri, dacă guvernele nu investesc în infrastructură, aprovizionarea cu apă potabilă şi sisteme de canalizare. Dacă nu se întâmplă toate acestea, oamenii vor trăi în condiţii dezastruoase.

Dar şi urbanizarea poate avea efecte pozitive. Aprovizionarea populaţiei poate fi în regiuni dens populate mai eficientă, tot astfel şi serviciile medicale ar fi mai aproape de cei care le necesită.

 

Epidemiile, un pericol?

 

Acolo unde populaţia e densă, este ameninţată sănătatea oamenilor. Epidemiile se pot răspândi mai iute. De aceea, spune Stallmeister, trebuie investit mai mult în elaborarea de vaccinuri, pentru a împiedica din start răspândirea bolilor. În general ar trebui îmbunătăţit sistemul medical. Ţările slab dezvoltate, de pildă, duc lipsă de personal bine calificat.

Pe de altă parte, înmulţirea epidemiilor ar putea curma viaţa mai multor oameni - o evoluţie pe care nu şi-o doreşte nimeni.

 

Refugiaţii, mânaţi de sărăcie şi război

 

Actuala criză a refugiaţilor este generată, cu precădere, de războaie, violenţe şi de o proastă guvernare, subliniază Heilig. "Nu creşterea populaţiei reprezintă cauza creşterii numărului de refugiaţi". Potrivit mai multor studii, există însă o legătură între creşterea populaţiei şi amplificarea conflictelor armate. Diminuarea resursele ar putea duce la înmulţirea confruntărilor violente.

 

Distrugerea mediului?

 

Cu cât trăiesc mai mulţi oameni pe pământ, cu atât mai mult consumă aceştia din resursele existente. Ute Stallmeister atrage atenţia că e foarte important cum se gestionează aceste resurse: "Dacă toţi oamenii ar trăi aşa cum trăim noi în Germania sau cum se trăieşte în SUA, atunci deja de pe acum am avea mari probleme. Dacă învăţăm ceva din toate acestea, atunci şi în anul 2100 oamenii ar putea trăi fericiţi pe pământ".

Publicat în Mapamond