Omor într-o parcare dintre blocuri, în Galati, în zona Inelului de Rocadă (Ultimul Leu) Un bărbat în vârstă de 39 de ani a fost înjunghiat în gât şi în zona cervicală de mai multe ori de către un necunoscut. Ulterior acesta a aruncat cuţitul sub o maşină şi s-a facut nevăzut prin gangul dintre blocuri. Victima a ajuns în stare foarte gravă la spital şi medicii au făcut eforturi să-l ţină în viaţă. ”Starea pacientului, în momentul în care a ajuns la spital, era critică. Pacientul a fost adus în cursul serii în serviciul UPU cu multiple plăgi prin înjunghiere. A prezentat două stopuri cardiorespiratorii”, a precizat dr. Violeta Şapira, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Galaţi.

Zeci de poliţistii şi jandarmi au împânzit zona şi îl caută pe autorul atacului. Din păcate bărbatul a decedat între timp. Grav este că atacul s-a produs în jurul orei 20.00 când afară era încă lumină şi zona era plină de locatari şi copii. Loviturile au fost rapide şi atacatorul care premeditase totul a reuşit să se facă nevăzut imediat. Lumea a fost alertată de strigăte, dar oamenii sunt speriaţi şi se feresc să vorbească. Surse din anchetă arată că victima a fost aşteptată la ieşirea din tronsonul dintre blocuri şi a fost înjunghiată în gât. Se pare că bărbatul înjunghiat este membru al unui clan interlop din Galaţi şi se ocupa de proxenetism şi cămătărie. A fost condamnat în trecut şi fusese eliberat din închisoare în urmă cu puţinp vreme. Poliţiştii sunt în alertă.

Publicat în Știrea zilei
Vineri, 11 Mai 2018 17:54

Tentativă la omor, la Însurăţei

Poliţiştii brăileni au reţinut joi, 10 mai 2018, un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din Brăila, bănuit de comiterea infracţiunii de tentativă la omor. Asta după ce cu o zi înainte, în jurul orei 20:40, poliţiştii brăileni au fost sesizaţi de către un bărbat, prin apel 112, cu privire la faptul că fratele său, în vârstă de 37 ani, din oraşul Însurăţei, a fost înjunghiat cu un cuţit de către un localnic de 35 de ani. Poliţiştii brăileni au reţinut joi, 10 mai 2018, un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din Brăila, bănuit de comiterea infracţiunii de tentativă la omor. Asta după ce cu o zi înainte, în jurul orei 20:40, poliţiştii brăileni au fost sesizaţi de către un bărbat, prin apel 112, cu privire la faptul că fratele său, în vârstă de 37 ani, din oraşul Însurăţei, a fost înjunghiat cu un cuţit de către un localnic de 35 de ani. 
"Acesta a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, rămânând internat. În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi cei ai Poliţiei Oraşului Însurăţei, sub directa coordonare a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, au stabilit că fapta a avut loc pe fondul unui conflict mai vechi, care, în ziua de 09 mai, ar fi escaladat, când cei doi s-ar fi întâlnit, pe raza oraşului Însurăţei, ocazie cu care bănuitul ar fi comis fapta. În cursul zilei de 09.05.2018, bărbatul a fost reţinut pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, iar ieri, 10.05.2018, a fost prezentat instanţei de judecată, care a luat faţă de acesta măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile", a precizat Laura Dan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.
În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cerecetările sub aspectul săvârşirii infracţiuniii de tentativă la infracţiunea de omor.

Publicat în Regional

Judecătorii au menţinut ieri arestul preventiv în cazul lui Paul Liviu Chiosa, un cioban din Oancea judecat pentru omor.  Chiosa (25 de ani)  le-a cerut socoteală în luna mai 2015 la doi ciobani pentru că îşi păşteau oile pe un imaş din vecinătatea comunei Oancea, unde acesta îşi aroga dreptul de păşunat. Unul dintre ciobani a plecat, dar celălalt, Jenică Corcodel, a rămas în continuare pe imaş, lucru care l-a înfuriat pe Chiosa, care a sărit asupra lui cu pumnii şi picioarele. Anchetatorii au stabilit că agresorul i-a dat mai întâi un pumn lui Jenică Corcodel, pentru ca apoi să îl lovească de patru-cinci ori în cap cu picioarele şi de alte câteva ori în torace, tot cu picioarele. Victima a fost internată la Spitalul de Urgenţă din Galaţi timp de patru zile, iar la o zi de la externare a fost găsită decedată. În urma autopsiei s-a stabilit că o legătură de cauzalitate clară între bătaia încasată de victimă şi hemoragia şi tromboembolia ce a cauzat decesul, la care se adaugă şi alte traume, respectiv traumatism cranio-cerebral acut cu hemoragie subdurală şi hemipareză stângă. 

 

Publicat în Comunitate
Vineri, 07 August 2015 00:00

Crima pentru câteva fire de iarbă

Un cioban din Oancea va fi judecat pentru omor, după ce ieri Tribunalul Galaţi a stabilit legalitatea rechizitoriului, dar şi a probelor şi actelor de urmărire penală efectuate. Paul Liviu Chiosa (25 de ani)  le-a cerut socoteală în luna mai 2015 la doi ciobani pentru că îşi păşteau oile pe un imaş din vecinătatea comunei Oancea, unde acesta îşi aroga dreptul de păşunat. Unul dintre ciobani a plecat, dar celălalt, Jenică Corcodel, a rămas în continuare pe imaş, lucru care l-a înfuriat pe Chiosa, care a sărit asupra lui cu pumnii şi picioarele. Anchetatorii au stabilit că agresorul i-a dat mai întâi un pumn lui Jenică Corcodel, pentru ca apoi să îl lovească de patru-cinci ori în cap cu picioarele şi de alte câteva ori în torace, tot cu picioarele. Victima a fost internată la Spitalul de Urgenţă din Galaţi timp de patru zile, iar la o zi de la externare a fost găsită decedată. În urma autopsiei s-a stabilit că o legătură de cauzalitate clară între bătaia încasată de victimă şi hemoragia şi tromboembolia ce a cauzat decesul, la care se adaugă şi alte traume, respectiv traumatism cranio-cerebral acut cu hemoragie subdurală şi hemipareză stângă. Judecătorii au prelungit ieri cu 30 de zile şi arestarea preventivă în cazul lui Paul Liviu Chiosa.

 

Publicat în Comunitate
Miercuri, 03 Iunie 2015 00:00

Bătaie între ciobani cu final tragic

O bătaie pornită banal, de la neînţelegeri legate locul de păşunat al oilor, la Oancea, s-a terminat tragic, cu moartea ciobanului care ar fi încălcat imaşul şi reţinerea celui care i-a cerut socoteală cu pumnii şi picioarele. Totul a început când Jenică Corcodel, de 36 de ani, din Oancea, s-ar fi aflat cu oile la păscut pe un imaş situat în apropierea comunei. Un alt cioban a venit să îi ceară socoteală lui dar şi altui cioban, spunându-le că nu le aparţine lor acel loc de păşunat şi ar fi bine să îşi mute oile. Unul dintre ciobani a plecat dar victima ar fi refuzat şi atunci cel care i-a cerut să plece, Liviu Paul Chiosa, de 25 de ani, a sărit la bătaie şi i-a aplicat victimei un pumn iar apoi patru-cinci lovituri în cap, cu picioarele, şi alte lovituri în torace. Victima a fost internată până pe 29 mai la Spitalul de Urgenţă Galaţi. În această perioadă a şi fost operată, deoarece suferise un traumatism cranio-facial cu hemoragie subdurală şi hemipareză stângă. Bărbatul a fost externat pe 29 mai dar pe 30 mai dimineaţă a fost găsit mort în casă. 

„Un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă a fost solicitat la Oancea pentru un bărbat de 36 de ani care era însă decedat. Se pare că acesta fusese recent victima unei agresiuni”, a precizat dr. Mihai Polinschi, director Serviciul Judeţean de Ambulanţă Galaţi. Cum imediat după decesul lui Jenică Corcodel au apărut suspiciuni că acesta ar putea avea legătură cu bătaia în care fusese implicat, s-a aşteptat rezultatul autopsiei. Acesta a relevat existenţa unei legături de cauzalitate între deces şi bătaie, de aceea ciobanul de 25 de ani a fost reţinut pe ordonanţă şi acuzat de comiterea infracţiunii de omor. 

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi au propus luarea măsurii arestării preventive pentru Chiosa Liviu Paul. Se reţine că la data de 2 mai acesta a aplicat mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele victimei, acestea conducând mai apoi la deces. Victima a fost spitalizată şi operată la Spitalul de Urgenţă Galaţi”, a precizat Liliana Istrate, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi. Autorul are antecente penale. 

Publicat în Eveniment

Curtea de Apel Galaţi a menţinut arestarea preventivă în cazul lui Dan Cadar, fiul fostului consilier judeţean Mircea Cadar,  urmând să se pronunţe definitiv în  dosar, după ce acesta a fost condamnat iniţial de Tribunal  pentru omor deosebit de grav la la 27 de ani de închisoare prin contopirea cu alte două sancţiuni penale. Curtea de Apel Galaţi îl condamnase anterior pe Dan Cadar la o pedeapsă de şase luni de închisoare pentru comiterea infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive. Dan Cadar primise şi o pedeapsă de doi ani de închisoare la Judecătoria Galaţi, iar sancţiunea penală a fost cumulată la acel moment cu cele şase luni de închisoare primite, astfel că rămăsese să execute doi ani şi şase luni de închisoare.

 

1.000.000 de lei daune morale

 

Dan Cadar (38 de ani) le cere judecătorilor de la Curtea de Apel Galaţi să îi fie redusă pedeapsa, după ce şi-a ucis concubina de doar 18 ani. Cel care a sesizat Poliţia la acel moment a fost chiar tatăl agresorului, Mircea Cadar, condamnat , la rândul său, pentru şantaj, anchetatorii sosiţi la faţa locului descoperind un adevărat câmp de luptă în casa de pe strada Revoluţiei, unde erau semne vizibile de luptă şi sânge.  În certificatul medico-legal al victimei se menţionează că: „Numita Clara Maria Drăgoi a decedat din cauza insuficienţei cardio-respiratorii acute consecutivă unui şoc traumatic şi hemoragii provocat de un traumatism cranio-facial şi toracic cu fractură occipitală, contuzii cerebrale, hemoragie meninge, fractură de stern, fracturi costale bilaterale, contuzii pulmonare şi de cord”. Deşi iniţial nu a dat nicio declaraţie la Parchet, Dan Cadar a recunoscut în cele din urmă că el este autorul omorului, fiind posibil ca bărbatul să se fi aflat sub influenţa etnobotanicelor la momentul disputei cu Clara Maria Drăgoi. Judecătorii de la Tribunalul Galaţi l-au obligat pe acesta şi la plata a 40.000 de lei drept daune materiale şi 1.000.000 de lei cu titlu de daune morale către tatăl victimei, Bogdan Marian Drăgoi.

Publicat în Comunitate