Test PCR fals cumpărat online cu 300 lei moldoveneşti
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări cu privire la un bărbat, care a prezentat autorităţilor competente, un test negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, fals.
"În data de 04 martie a.c., în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea - I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un cetăţean din R. Moldova în vârstă de 30 de ani, ca pasager într-un microbuz înmatriculat in R. Moldova. La controlul de frontieră, acesta a prezentat reprezentantului Direcţiei de Sănătate Publică care îşi desfăşoară activitatea în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, un înscris - test PCR - negativ pentru infecţia Covid-19, ce s-a dovedit a fi fals. Cu privire la cele constatate, persoana a declarat că a apelat la serviciile unei persoane de pe internet, care l-a ajutat cu acest test în schimbul sumei de 300 de lei moldoveneşti. Acesta a adăugat că avea cunoştinţă că documentul în cauză nu este autentic, dar l-a procurat pentru evitarea carantinării pe teritoriul României", potrivit I.T.P.F. Iaşi.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnatură privată şi uz de fals, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Aproape 10.000 de refugiați din Ucraina au ajuns la Galați în ultimele 48 de ore
Potrivit datelor furnizate sâmbătă, 05 martie, de Instituția Prefectului Județul Galați, în 24 ore, prin punctele de trecere a frontierei din județul Galați au intrat 4.674 cetățeni ucrainieni (2.370 prin PTF Galați rutier și 2.304 prin PTF Oancea), iar datele de astăzi, duminică, 06 martie, arată că, în ultimele 24 de ore, prin punctele de trecere a frontierei din județul Galați au intrat 5.166 cetățeni ucrainieni (2.859 prin PTF Galați rutier și 2.307 prin PTF Oancea). Nici o persoană nu a solicitat azil.
Pentru solicitanții de azil din Ucraina, în cadrul Centrului Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil Galați sunt disponibile 216 locuri. Număr locuri ocupate de solicitanții de azil din Ucraina: 2.
Locurile de cazare din județul Galați pentru migranții din Ucraina aflați în tranzit:
- în cadrul taberei mobile amplasate pe stadionul Dunărea 402 locuri, toate libere;
- în cadrul blocului M11 pus la dispoziție de Primăria municipiului Galați sunt cazate 143 persoane, imobilul fiind ocupat la capacitate maximă;
- în cadrul Bazei Siderurgistul: in camere sunt disponibile 32 de locuri, acestea fiind libere, iar in sălile de sport 150 locuri, din care 147 ocupate;
- în Centrul social comunitar Șendreni 25 de locuri, din care 10 ocupate;
- în cadrul căminelor studențești aparținând Universității ”Dunărea de Jos” Galați 652 de locuri, din care 652 ocupate;
- în cadrul internatelor și sălilor de sport aparținând unităților de învățământ din județul Galați 304 locuri, din care 248 ocupate;
- în cadrul pensiunilor și ONG-urilor din județul Galați care și-au exprimat disponibilitatea de a caza refugiați 331 de locuri, din care 250 ocupate.
Oancea: Asigurare falsă depistată la controlul de frontieră
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări în cazul unui cetățean cu dublă cetățenie, R.Moldova şi bulgară, care a prezentat la controlul de frontieră o asigurare tip Carte Verde falsă.
"În data de 18.februarie a.c., în jurul orei 06.00 în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, cetățeanul cu dublă cetățenie R.Moldova şi bulgară, T.I., în vârstă de 33 ani, conducând un autoturism marca Mercedes, înmatriculat în Lituania. La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea asigurării tip Carte Verde prezentată la control, lucrătorii noştri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că autoturismul nu este asigurat, acesta având înamtricularea pe teritoriul Lituaniei supendată. De asemenea au constatat ca documentul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic, acesta fiind fals total", potrivit I.T.P.F. Iași.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.
Oancea, Galați: A folosit un test PCR fals la frontieră ca să scape de carantină
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări asupra unui cetăţean, care a prezentat autorităţilor competente, un test negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, fals.
"În data de 14 februarie a.c., în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea - I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un tânăr cu dublă cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 29 de ani, ca pasager într-un mirobuz înmatriculat în R. Moldova. La controlul de frontieră, acesta a prezentat reprezentantului Direcţiei de Sănătate Publică care îşi desfăşoară activitatea în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, un înscris - test PCR - negativ pentru infecţia COVID-19, ce s-a dovedit a fi fals. Cu privire la cele constatate, persoana a declarat ca avea cunoştinţă că documentul în cauză nu este autentic şi că l-a folosit pentru evitarea carantinării pe teritoriul României", potrivit I.T.P.F. Iași.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Fata dispărută din Oancea găsită în Buzău la iubit acasă
Polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale Galați, sprijiniți de colegi din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, au depistat-o pe minoră pe raza municipiului Buzău, în compania unui adolescent cu vârsta de 16 ani, la adresa de domiciliu a acestuia. Tânăra nu a fost victima vreunei infracțiuni și a declarat faptul că a plecat în mod voluntar din localitatea de domiciliu în municipiul Buzău la adolescentul despre care pretinde că îi este iubit. Aceasta și-a închis telefonul în mod intenționat pentru a nu putea fi contactată de rude, prieteni sau de alte persoane.
Urmează să fie internată într-un centru de primire minori din cadrul D.G.A.S.P.C. Buzău, de unde va fi preluată de familie, întrucât a refuzat la momentul depistării să revină acasă în comuna Oancea, județul Galați.
Despre dispariția fetei, Monitorul de Galați a relatat AICI.
Adolescentă din Oancea cautată cu disperare de tată şi poliţie
Poliţiştii gălăţeni caută o minoră, de 16 ani, care, în cursul dimineţii de miercuri, a plecat de la domiciliul său, din comuna Oancea, şi nu a mai revenit.
Astfel, la data de 9 februarie, în jurul orei 18.30, un bărbat, din comuna Oancea, a sesizat poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Rădeşti cu privire la faptul că, în cursul dimineţii, fiica sa, de 16 ani, a plecat de la domiciliul său, din comuna Oancea, pentru a merge la şcoală şi nu a mai revenit.
La momentul plecării, minora era îmbrăcată cu o geacă neagră, cu glugă, pantaloni de çuloare neagră şi în picioare putea pantofi sport negri cu portocaliu.
Semnalmente: înălţime - 1,70 m, greutate - 65 kg, faţă ovală, păr lung negru, fără semne particulare.
Persoanele ce pot oferi informaţii care să conducă la găsirea acesteia, sunt rugate să sune la numărul unic de urgenţă 112, sau să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.
Prins cu permisul fals la frontieră
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetăţenie R. Moldova, asupra căruia a fost descoperit un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din România, fals.
"În data de 31 ianuarie a.c., în jurul orei 18.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, conducând un autoturism înmatriculat în Austria, un bărbat cu cetăţenie R. Moldova, în vârstă de 40 de ani. Deoarece colegii noştri au avut suspiciuni cu privire la faptul că bărbatul ar deţine documente false, s-a procedat la efectuarea un control amănunţit, ocazie cu care a fost descoperit asupra bărbatului un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din România, având imprimate fotografia şi datele de identitate ale altei persoane. Astfel, în urma verificărilor specifice efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că documentul în cauză nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals. Cu privire la cele constatate bărbatul a declarat că a fost rugat de un conaţional să ducă permisul de conducere în cauză în Austria şi să-l predea persoanei ale cărei date de identificare erau înscrise pe acesta", potrivit I.T.P.F. Iaşi.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăinuire şi fals material în înscrisuri oficiale.
Oancea: Autoturism declarat furat din Franţa, depistat la intrarea în România
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea au depistat la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism, care a fost introdus în bazele de date ca fiind furat din Franţa, doar cu câteva zile înainte de a se prezenta la controlul de frontieră.
"În data de 29 ianuarie a.c., în jurul orei 03.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea – I.T.P.F. Iaşi s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, un cetățean R. Moldova, în vârstă de 67 de ani, conducând un autoturism. Ca urmare a verificărilor efectuate, colegii noștri au constatat că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Franţa, cu doar câteva zile înainte de prezentarea la controlul de frontieră", potrivit I.T.P.F. Iași.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar autoturismul în valoare de 60.000 de lei a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.
Maşină căutată de autorităţile din Italia, depistată la P.T.F. Oancea
Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Oancea au depistat la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism marca Chrysler, care figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare.
"În data de 18 ianuarie a.c., în jurul orei 21.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea - I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, G.A, cu dublă cetăţenie (română şi R. Moldova), în vârstă de 37 de ani, la volanul unui autoturism marca Chrysler, înmatriculat în România. Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului în cauză, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autorităţile din Italia, în luna noiembrie 2021. Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că a achiziţionat autoturismul în anul 2020 de la un cetăţean român şi că nu are cunoştinţă despre faptul că acesta este implicat în vreun litigiu", potrivit I.T.P.F. Iaşi.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar autoturismul, în valoare de aproximativ 20.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.
Permis de conducere fals, descoperit la controlul de frontieră
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetăţenie Republica Moldova, asupra căruia a fost descoperit un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Republica Moldova, care s-a dovedit a fi fals.
"În data de 16 decembrie 2021, în jurul orei 02.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea - I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pasager într-un autocar, un cetăţean din Republica Moldova, în vârstă de 37 de ani. Deoarece colegii noştri au avut suspiciuni cu privire la faptul că bărbatul ar deţine documente false, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit, ocazie cu care a fost descoperit, un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Republica Moldova, având imprimate fotografia şi datele sale de identitate. Astfel, în urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că documentul în cauză nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals. Cu privire la cele constatate bărbatul a declarat că a procurat documentul fals prin intermediul unei persoane cunoscute pe o reţea de socializare, în schimbul sumei de 300 de euro", potrivit I.T.P.F. Iaşi.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.