Miercuri, 10 Noiembrie 2021 12:26

Dureri de dinţi noaptea? Cum le ameliorezi

Durerile de dinţi apărute brusc noaptea sunt extrem de neplăcute, mai ales că sunt foarte puţine cabinete stomatologice non-stop.
De cele mai multe ori, trebuie să înduraţi durerea acută până dimineaţa. Totuşi, există câteva modalităţi de a face faţă chiar şi în condiţiile de acasă durerii de dinţi izbucnite noaptea. Evident că dimineaţa primul lucru care trebuie făcut este să mergeţi la un stomatolog.
O simplă ameliorare a durerii nu va rezolva problema şi mai devreme sau mai târziu va trebui să mergeţi la un stomatolog.
Fără îndoială, primul lucru pe care îl veţi căuta trusa din casă este un medicament. Nişte analgezice, cum ar fi analgin, pot ajuta pentru o anumită perioadă, dar dacă nu aveţi acasă o trusă de prim ajutor bine aprovizionată, puteţi încerca o compresă rece.
- O pungă de gheaţă acoperită cu un prosop poate atenua durerea. Compresa rece face ca vasele de sânge să se îngusteze la locul dureros. Aceasta, la rândul său, are efecte asupra fluxului sanguin şi atenuează durerea, fapt care v-ar permite să adormiţi.
- Puteţi reduce circulaţia sângelui dacă ridicaţi perna la o înălţime mult mai mare ca de obiecei. Când corpul este întins, fluxul de sânge către cap creşte.
- Un remediu întâlnit frecvent în cazul durerilor de dinţi este clătirea gurii cu un pahar cu apă călduţă în care dizolvaţi o linguriţă de sare, un agent antibacterian natural, care poate reduce posibila inflamaţie. Apa sărată este utilă şi pentru curăţarea dinţilor.
- De asemenea, unele plante medicinale au un efect de calmare a durerii. De exemplu, ceaiul de mentă reduce durerea. Puteţi ţine pliculeţul de plantă la locul dureros. În plus, menta conţine compuşi antibacterieni şi antioxidanţi. Mentolul, care este conţinut în mentă şi are efect de răcire, reduce şi sensibilitatea în anumite zone, din cauza amorţelii.
- Cuişoarele sunt eficiente în cazul durerilor de dinţi. Le puteţi macina şi pune în apă pentru a face o pastă. Apoi aplicaţi acea pastă pe dinte, în zona dureroasă. Aveţi grijă însă să nu o inghiţiţi, deoarece este un condiment şi se foloseşte în cantităţi foarte mici. De asemenea, nu este recomandată pentru copii, deoarece există pericolul de a o înghiţi.
Durerea poate fi atenuată şi prin clătirea cu unele tipuri de apă de gură. De asemenea, datorită anumitor ingrediente, un efect similar ar putea avea dacă puneţi pasta de dinţi pe locul dureros. În reţeaua de farmacii sunt distribuite şi unguente pentru dinţi mai sensibili, care atenuează o eventuală senzaţie dureroasă. Nu uitaţi că aceasta este doar o soluţie temporară, efectuaţi vizite periodice la medicul dentist, o modalitate de a vă scuti nu numai de neplăceri, ci şi de dureri, informează Rador.

Publicat în Sanatate

Pe data de 1 octombrie, liniştea patriarhală a Bibliotecii Judeţene „V.A. Urechia” Galaţi a fost înviorată de sute de copii şi părinţi participanţi la un eveniment organizat în parteneriat cu Consiliul Judeţean, moment care a reunit activităţi foarte diverse, integrând diversitatea culturală şi socială gălaţeană. Programul a început la ora 13.00 şi s-a terminat după miezul nopţii.
S-au reunit în acest super-eveniment: vizitarea sălilor de lectură, trupele de dans ale Cercului de „Gimnastică ritmică” de la Palatul Copiilor, Minidance (10-12 ani), Rytmic Dance (majorete), Shining Stars (10-12 ani) şi Princess (4-9 ani), concertul lui Hippie (Florin Chiriac), spectacolul de teatru „Oscar şi Tanti Roz” al trupei „Teatrul din Buzunar” Galaţi.
După ora 20.00, în sala Mihai Eminescu, pasionaţii de lectură au putut asista la o dublă lansare de carte: volumul de povestiri „Exerciţii de linişte”, autor Cezar Amariei, asistat de profesorul Doru Căstaian şi cartea de poezie „Omul Vag” de Andrei Velea. Acesta a avut ca invitaţi pe eleva Crina Mănăilă şi pe poeţii Marius Grama, Leonard Matei şi Adi Secară.

VEZI FOTO, în Galeria de imagini de mai jos! ↓

Publicat în Comunitate

Ziua de 24 septembrie aduce noi promisiuni şi speranţe printr-un eveniment emergent. În spaţiul Universităţii „Dunărea de Jos”, devenit „Campusul ştiinţei”, au fost organizate 40 de ateliere, integrând activităţi şi teme atât tradiţionale cât şi de ultimă generaţie: robotică, pictură, imprimante 3D, chimie alimentară, cercetăşie (boy scouting), materiale (polimeri) inteligente, medicină de urgenţă, chimie şi inginerie distractive, laborator criminalistic, astronomie, biologie etc.
O lume a inteligenţei care a fost vizitată de foarte mulţi copii cu părinţii lor, elevi sau curioşi, tineri sau adulţi. Evenimentul a fost organizat în colaborare cu ReCoN-nect şi Fundaţia Comunitară Galaţi, participarea fiind asigurată de facultăţile din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” şi mulţi alţi parteneri cum ar fi: Centrul Educaţional Beekids, Organizaţia Naţională „Cercetaşii României”, Asociaţia „Rădeşteanca” - proiectul „RâdeŞtiinţescu”, ROBOTICA LPS, THOBOR - Let’s rock’n roll ROBOTICA! (Tecuci).
Organizatorii plini de entuziasm îşi propun să popularizeze ştiinţa, să aducă publicul mai aproape de domeniul „cercetare şi ştiinţă” şi să dezvolte comunicarea inovatorilor cu nevoile curente ale societăţii. VEZI FOTO, în Galeria de imagini de mai jos! ↓

Publicat în Comunitate