Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat miercuri, 20 octombrie 2021, după şedinţa de la Palatul Cotroceni cu responsabilii în gestionarea pandemiei, că s-a decis ca toţi elevii să intre în vacanţă două săptămâni, începând de luni, 25 octombrie 2021, şi că tot de luni masca va deveni obligatorie peste tot. De asemenea, va fi restricţionată circulaţia noaptea, excepţie făcând persoanele vaccinate, iar în timpul zilei, la majoritatea activităţilor, accesul va fi permis doar cu certificatul verde. Preşedintele a avertizat că persoanele nevaccinate vor avea o sumedenie de restricţii.
„În mod normal, începând de luni, ar fi vacanţă pentru cei mici. S-a decis ca această vacanţă să fie valabilă nu numai pentru ciclul primar ci şi pentru gimnaziu şi liceu, pentru două săptămâni. Deci, începând de luni este vacanţă şcolară. Când vorbim despre protecţia individuală, nu întâmplător am venit cu mască. Începând de luni masca redevine obligatorie peste tot, şi în interior, şi în exterior, şi la şcoală - unde se mai ţine -, şi în târguri, şi la cinematograf şi dacă vă plimbaţi pe stradă este obligatoriu să aveţi mască. Este regretabil, dar trebuie să instituim restricţii, care vor intra în vigoare de luni. Guvernul va hotărî, în cel mai scurt timp, cel târziu vineri (n.r. - 22 octombrie 2021), foarte concret ce restricţii intră în vigoare, asta după ce Comitetul Naţional şi experţii în materie vor stabili cu toate detaliile aceste norme şi le vor transpune, sigur, şi în limbaj juridic. Vreau să dau doar câteva exemple. Va fi restricţionată circulaţia noaptea, excepţie făcând cei vaccinaţi şi cei care, sigur, cu legitimaţie de serviciu au o treabă legitimă de rezolvat. În timpul zilei, la majoritatea activităţilor, accesul va fi permis numai cu certificatul verde, iar cei nevaccinaţi, din păcate, vor avea o sumedenie de restricţii. Aceste lucruri, sigur, se vor îmbunătăţi pe măsură ce lumea înţelege să se vaccineze şi vom scăpa de această pandemie”, a declarat preşedintele României.

Publicat în National

Municipiul Galați a depășit incidența de 7,5 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 la 1.000 de locuitori.

Potrivit datelor centralizare pe site-ul Instituției Prefectului Județul Galați, municipiul Galați are astăzi, 16 octombrie 2021, o rată de infectare de 7,65.

Precizăm că în localităţile unde incidenţa a trecut de 7,5 la mie, carantina este extinsă pe durata întregii săptămâni între orele 20.00 şi 05.00.

Pentru a putea circula în acest interval orar, este nevoie de declaraţie sau adeverinţă de la angajator, cu excepţia persoanelor vaccinate şi a celor care au trecut prin boală.

Drept urmare, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Galați a adoptat următoarele măsuri:
"1. Începând cu data de 17.10.2021, ora 00.00, pentru unitatea administrativ teritorială Galați, unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 7,5 / 1.000 de locuitori (7,65 / 1.000 de locuitori), se vor aplica, pentru o perioadă de 14 zile, măsurile prevăzute în Hotărârea de Guvern nr. 1090 din 06 octombrie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 octombrie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
2. Măsurile dispuse la pct. 1 vor fi reevaluate de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Galați, în urma analizei efectuate de către Direcția de Sănătate Publică Galați, la expirarea termenului pentru care acestea au fost instituite sau la scăderea incidenței cumulate la 14 zile sub valoarea de 7 / 1.000 de locuitori.
3. Începând cu data de 17.10.2021, ora 00.00, hotărârea CJSU Galați nr. 585 din 14.10.2021 privind măsurile dispuse la nivelul unității administrativ teritorială Galați, se abrogă", se arată în hotărârea CJSU Galați.

Publicat în Știrea zilei
Miercuri, 15 Septembrie 2021 16:58

Fugărit de poliţie prin lanul de porumb

Poliţişti din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Tecuci, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Galaţi, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza comunei Munteni, din judeţul Galaţi, au efectuat, la data de 15 septembrie 2021, în jurul orei 04.30, semnalul regulamentar de oprire, folosind mijloace luminoase şi acustice de la autospeciala de poliţie, unui autoturism ce se afla în mişcare, însă conducătorul auto a refuzat să oprească.

Poliţiştii au pornit în urmărirea acestui autoturism, iar după circa 500 metri pe DC 77, şoferul a oprit autoturismul şi a fugit într-un lan de porumb situat în partea stângă a şoselei. Pasagerul care se afla pe scaunul din dreapta faţă a fugit la rândul său pe un teren agricol, însă acesta a fost identificat de către poliţişti, fiind vorba despre un minor cu vârsta de 14 ani, din comuna Munteni.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că persoana care a condus autoturismul este un tânăr cu vârsta de 23 ani, tot din comuna Munteni, judeţul Galaţi, care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. În cauza de faţă s-a întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de Conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Publicat în Eveniment

Secţia 5 Poliţie Galaţi a fost sesizată, prin apelul de urgenţă 112, cu privire la faptul că, pe strada Traian, din municipiul Galaţi, un bărbat înţeapă cu un cuţit anvelopele autoturismelor parcate. Incidentul s-a petrecut în noaptea de 2 spre 3 august 2021.
Poliţiştii s-au deplasat imediat la faţa locului şi, în zonă, a fost identificat un bărbat, de 35 de ani, care corespundea descrierii făcute de apelantul la 112. Asupra acestuia, poliţiştii au găsit un cuţit cu lama de aproximativ 23 cm lungime.
În urma verificărilor, s-a stabilit că acesta ar fi înţepat anvelopele a 14 autoturisme parcate pe strada Traian. În cursul zilei de ieri, bărbatul, cercetat pentru distrugere în formă continuată, a fost reţinut pentru 24 de ore.

Publicat în Eveniment

Primăria municipiului Galaţi informează că vor continua, în perioada 07 - 11 iunie, lucrările în intersecţia străzii Siderurgiştilor cu strada Gheorghe Doja şi cu strada Anghel Saligny. Constructorul va acţiona în zonele respective doar pe parcursul nopţii, în intervalul orar 22.00 - 06.00, iar în acest timp traficul rutier va fi restricţionat. Astfel, conducătorii auto sunt rugaţi să respecte semnalizarea rutieră din zonă şi indicaţiile piloţilor de trafic, precizează municipalitatea.

Publicat în Eveniment
Duminică, 14 Martie 2021 04:32

Când trecem la ORA DE VARĂ 2021

Este posibil ca în martie 2021 să fie pentru ultima dată când se va schimba ora. Trecerea la ora de vară 2021 se va face la o săptămână după echinocţiul de primăvară, marcat la 20 martie 2021, când ziua va fi egală cu noaptea. Din acest moment, ziua începe „să crească” şi noaptea să scadă (durata de lumină naturală pe parcursul unei zile) până la solstiţul de vară din 21 iunie.

Schimbarea orei se va face în ultimul weekend al lunii martie 2021, mai exact în noaptea de 27 spre 28 martie 2021, când ora 3:00 devine ora 4:00. În perioada orei de vară, diferenţa dintre ora oficială a României şi Timpul Universal (GMT) va fi de trei ore (faţă de două ore la ora de iarnă). La ora de vară, ceasul se dă înainte cu o oră (ora 3:00 devine ora 4:00), în timp ce la ora de iarnă operaţiunea e inversă, ceasurile se dau înapoi cu o oră şi ora 4:00 devine ora 3:00.

Ora de iarnă este considerată însă ora standard. Introducerea orei de vară a avut ca scop creşterea numărului de ore în care oamenii beneficiază de lumina naturală a Soarelui şi a fost extrem de avantajoasă pentru cei care lucrau pe vremuri în agricultură.

Sistemul cu ora de vară – ora de iarnă a fost adoptat de ţările europene în secolul trecut, pentru a economisi energie, mai ales în perioada războiului sau a crizelor de pe piaţa petrolului apărute în anii 1970.

Comisia Europeană a propus renunţarea la schimbarea sezonieră a orei în Europa, oferind statelor membre libertatea de a decide, odată pentru totdeauna, dacă doresc să aplice în mod permanent ora de vară sau de iarnă. Ar fi urmat ca începând din anul 2021 să se renunţe la schimbarea orei de vară şi de iarnă în Uniunea Europeană.

Astfel, statele care decid să menţină permanent ora de vară ar fi urmat să facă ultima modificare în acest sens în ultima duminică din martie 2021, iar cele care preferă să rămână la ora de iarnă (ora standard) vor face modificarea finală în ultima duminică din octombrie 2021.

În mod normal, ţările Uniunii Europene erau aşteptate să informeze Comisia asupra alegerii lor până în aprilie 2020, apoi urmau să se coordoneze cu executivul blocului comunitar pentru ca deciziile individuale să nu afecteze funcţionarea pieţei unice. Numai că situaţia specială apărută în urma crizei provocate de pandemia de coronavirus a dat peste cap aceste planuri.

În România, a fost elaborată o propunere legislativă pentru a se renunţa la ora de vară şi a se păstra numai ora de iarnă.

Iniţiativa pentru abrogarea Ordonanţei Guvernului nr. 20/1997 privind stabilirea orarului de vară şi a orei oficiale de vară pe teritoriul României (L281/2018) a fost respinsă însă de Senat, în şedinţa din 29 mai 2018, în calitate de primă Cameră sesizată. La data respectivă şi Guvernul României şi-a exprimat poziţia de a nu susţine adoptarea acestei iniţiative legislative. Proiectul a fost transmis Camerei Deputaţilor, cameră decizională. Guvernul şi-a menţinut însă aceeaşi poziţie şi în punctul de vedere transmis Camerei Deputaţilor la 22 ianuarie 2020, iar comisia pentru industrii şi servicii a Camerei a dat, de asemenea, aviz negativ.

În cele din urmă, iniţiativa legislativă a fost retrimisă la 10 februarie 2021 la comisii pentru elaborarea unui alt raport, în aşteptarea unei decizii la nivel european. În consecinţă, proiectul a fost retrimis la comisii pentru cel puţin două luni, cu posibilitatea de prelungire a termenului.

Publicat în Comunitate