Naţionala de futsal a României porneşte la un nou drum. Sub comanda selecţionerului Endre Kacso, tricolorii, în formulă cu mulţi jucători tineri, vor susţine în weekend o dublă amicală cu Ucraina. „Sunt 10 jucători noi la echipa naţională. Demarăm aşadar o primă etapă de reconstrucţie, de întinerire a primei reprezentative a României, o etapă obligatorie. Nu va fi o misiune uşoară, asta e clar, o ştie toată lumea, dar reconstrucţia echipei naţionale trebuie făcută, iar noi ne vom asuma această misiune. Avem jucători tineri valoroşi, ambiţioşi. Ceea ce depinde de noi, cei din staff, vom face, dar, reuşita echipei naţionale depinde în mare măsură şi de ei, de jucători. Întâlnim un adversar, Ucraina, devenit deja tradiţional, un adversar împotriva căruia putem vedea exact unde suntem, ce potenţial avem”, a declarat pentru site-ul FRF, Endre Kacso, selecţionerul naţionalei de futsal a României.
Vicecampioana şi reprezentanta României în UEFA Futsal Champions League, United Galaţi va fi reprezentată de „tigrii” Octavian Cireş şi Robert Crişan. „Sincer să fiu eram acasă la iubita mea când am aflat vestea, a fost un moment de neuitat, m-am bucurat foarte mult. O să dau tot ce pot din mine pentru a demonstra că merit şi le mulţumesc antrenorilor pentru încrederea acordată”, ne-a declarat jucătorul gălăţean Robert Crişan, care va debuta la Naţionala de seniori după ce a evoluat pentru România Under 19 şi Under 21. Din lotul României va face parte şi gălăţeanul Andrei Dinicuţă, transferat în această vară la Autobergamo Deva. Partidele se vor juca sâmbătă şi duminică, în sala sporturilor din Bistriţa.

Publicat în Sport

În perioada 20 -25 iulie se desfășoară FIBA Under 20 European Challengers. Naționala României, care este antrenată de gălățeanul Florin Nini a fost repartizată în grupa D și va juca la Sopron - Ungaria după următorul program: Elveția - 20 iulie, ora 18.00, Macedonia de Nord - 21 iulie, ora 16.30, și Luxemburg - 22 iulie, ora 15.00. Prime două clasate vor juca în semifinale cu cele mai bine clasate din grupa E: Belarus, Ungaria, Slovacia, Kosovo, pe 24 iulie, iar meciurile de clasament sunt programate pe 25 iulie. Tricolorii s-au pregătit la intensitate maximă în perioada 8-18 iulie la Târgoviște.
"Plecăm la Campionatul European încrezători după o perioadă de pregătire în care am încercat să omogenizăm echipa, să găsim formula cea mai bună. Am văzut o atitudine corespunzătoare din partea băieților ceea ce ne face să plecăm la drum optimiști. Este ocazia unor jucători să demonstreze că au nivelul de participare la un Campionat European, iar pentru cei care au debutat deja în Liga Națională, să demonstreze experiența acumulată. Suntem un grup unit, ne-am pregătit corespunzător și cu siguranță vom face totul pentru a câștiga cât mai multe meciuri", ne-a declarat tehnicianul Florin Nini, care este antrenor principal la CSM Galați. Din lotul care a făcut deplasarea în Ungaria face parte și Rareș Ardelean, jucător care în sezonul precedent a evoluat pentru CSM Galați în Liga Națională.

Publicat în Sport
Vineri, 29 Mai 2015 00:00

Cernat la naţională?

Florin Cernat ar putea reveni în echipa naţională cu ocazia partidei cu Irlanda de Nord. Evoluţiile excelente ale decarului Oţelului l-au plasat pe acesta în vizorul selecţionerului Anghel Iordănescu. Chiar dacă Florin a declarat că nu se mai gândeşte la prima reprezentativă, el nu va refuza o eventuală convocare. Antrenorul său de la echipa de club, Florin Marin, crede că Cernat este unul dintre cei mai valoroşi fotbalişti pe care îi are România la ora actuală.

„Nu mă aflu în locul lui Anghel Iordănescu ca să spun dacă Florin Cernat merită sau nu să fie selecţionat în prima reprezentativă. Chiar dacă am fost coleg cu Puiu, nu-mi permit să-i dau sfaturi. El răspunde pentru rezultate, astfel că toată responsabilitatea este a sa. Pot să confirm însă că Florin este un jucător de mare valoare, cum sunt şi jucătorii din străinătate care au fost convocaţi pentru partida cu Irlanda de Nord. Cernat este un jucător extraordinar şi cred că poate juca în orice campionat din Europa, chiar dacă are 35 de ani”, a declarat antrenorul Florin Marin. 

Echipa naţională are nevoie de Florin Cernat, care ar putea realiza lucruri fantastice dacă ar fi convocat. O linie de mijloc în care să evolueze Cernat şi Sânmărtean ar însemna un mare plus pentru tricolori. România nu are atât de mulţi jucători valoroşi pentru a-şi permite să renunţe la Florin Cernat. Decarul Oţelului a demonstrat că nu-i rezistă nicio defensivă când se află într-o zi de graţie. Chiar dacă are 35 de ani, Cernat mai poate oferi încă multe fotbalului. „Diamantul” are o revanşă de luat după meciul de coşmar din urmă cu 12 ani din Danemarca. Anghel Iordănescu a dovedit că nu nedreptăţeşte pe nimeni şi cu siguranţă că va apela şi la Cernat. A sosit timpul ca „Diamantul” să revină sub tricolor. Cernat şi Sânmărtean pot fi armele României la turneul final al Campionatului European din 2016, care se va desfăşura în Franţa. Cu cei doi magicieni în echipă, România ar putea chiar să fie marea surpriză a turneului final. Cernat este cel mai bun jucător din Liga 1 şi neconvocarea sa ar însemna o nedreptate, însă ultimul cuvânt îi aparţine lui Anghel Iordănescu.

Publicat în Sport