Peste 200 de autoturisme, circa 70 de tiruri şi aproape 100 de motociclete au participat la marşul motorizat organizat sâmbătă, 10 aprilie 2021, de asociaţiile „Împreună pentru A8” şi „Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei”, subiect despre care cotidianul nostru a relatat în articolul „Marş motorizat şi miting de protest faţă de lipsa finanţării autostrăzilor din Moldova”.

Participanţii au pornit din Iaşi, Suceava, Piatra Neamţ, Botoşani, Bacău, Vaslui şi s-au întâlnit la Cristeşti, localitate situată la limita judeţelor Iaşi şi Neamţ.

Cei prezenţi la protest au solicitat finanţarea prin PNRR a tronsoanelor Târgu Mureş – Miercurea Nirajului (A8), Târgu Neamţ – Moţca (A8), Târgu Frumos – Leţcani – Centura de Nord a Iaşului (A8); Focşani – Bacău (A7) şi Bacău – Paşcani (A7), subliniind că Moldova merită un tratament egal cu al celorlalte regiuni ale României şi că fără infrastructură regiunea nu se poate dezvolta.

Mitingul de la Cristeşti s-a încheiat cu citirea apelului public adresat Guvernului României, Ministerului Transporturilor, Companiei Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, pe care îl redăm mai jos:

„Finanţaţi construirea autostrăzilor Moldovei!

Solicitare către
Guvernul României,
Ministerul Transporturilor,
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere

Astăzi suntem forţaţi să protestăm din nou.
Din nou pentru autostrăzile la care Moldova are tot dreptul pentru a se dezvolta aşa cum merită.
Chiar dacă autostrăzile A7 (Ploieşti-Paşcani) şi A8 (Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş) au făcut timizi paşi înainte sub noua conducere a Ministerului Transporturilor, există un pericol mare şi real ca acestea să nu devină realitate.
Joi, 8 aprilie a.c., a fost semnat contractul pentru SF + Proiectare pe tronsonul Târgu Neamt-Iaşi-Ungheni, după un an de proceduri derulate cu o lentoare supărătoare!
În acest moment avem în derulare pe Autostrada Unirii/A8 două contracte:
- SF pe tronsonul Târgu Mureş-TârguNeamţ, cu finalizare în luna iulie 2021, care în acest moment este într-o situaţie incertă;
- SF + Proiect tehnic pe tronsonul Târgu Neamţ-Iaşi-Ungheni cu finalizare în 25 luni; aici se aşteaptă ordinul de începere a lucrărilor.
Dar finanţarea acestor autostrăzi esenţiale pentru dezvoltarea Moldovei se află în mod evident sub semnul întrebării.
Acesta este şi motivul pentru care ne aflăm azi aici, veniţi din toate judeţele Moldovei!
Nu avem nici acum o finanţare clară, din sursă sigură, care să garanteze finalizarea acestor proiecte.
Responsabilitatea pentru realizarea autostrăzilor în Moldova revine Guvernului României şi structurilor din subordinea sa.
Până acum guvernele de toate culorile s-au dovedit corijente la examenul Moldova!
Toţi sunt de acord că trebuie făcut ceva ca Regiunea să iasă din izolare, dar faptele lipsesc. Această situaţie inacceptabilă trebuie să înceteze!
De câte ori vine vorba despre Moldova şi nevoile ei, toţi guvernanţii găsesc scuze. Administraţiile precedente, grupurile cu agendă ostilă, crizele economice sau sociale şi vremea rea sunt mereu invocate pentru scuzarea nerealizărilor din teren, pentru lipsa investiţiilor în infrastructura mare din Regiune.
Ce cerem:
1. Finanţarea prin PNRR a tronsoanelor de autostradă din A8 şi A7: Târgu Mureş – Miercurea Nirajului (A8), Târgu Neamţ – Moţca (A8), Târgu Frumos – Leţcani – Centura de Nord a Iaşului (A8); Focşani – Bacău (A7), Bacău – Paşcani (A7);
2. Asumarea finalizării autostrăzilor A8 şi A7 până în anul 2030, conform Master Planului General de Transport al României, HG 666/2016, Legea 291/2018, din fonduri europene (PNRR, POT), Bugetul de Stat şi alte surse de finanţare;
3. Solicităm în regim de urgenţă o întrevedere a oamenilor de afaceri din Regiunea Moldovei şi a asociaţiilor civice din domeniul infrastructurii cu Prim-ministrul României şi cu Preşedintele României.
Atragem atenţia prim-ministrului României, ministrului Transporturilor şi directorului general al CNAIR că bunele intenţii clamate pot fi credibile doar dacă aceste tronsoane sunt incluse în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, în mod clar şi cu sumele aferente. În caz contrar, contractele de SF şi Proiectare nu reprezintă nimic concret pentru evoluţia rapidă şi clară a acestor proiecte.
De la actualul Guvern nu cerem favoruri, ci echitate pentru o Regiune care a fost constant discriminată, tratată în mod nedrept ca sursă de mână de lucru ieftină, în care singura soluţie pentru un trai mai bun este emigrarea.
Moldova merită un tratament egal cu al celorlalte regiuni ale României!
De 14 ani tot vedem desene frumoase pe hârtie cu autostrăzile Moldovei!
NOI vrem din partea acestui Executiv o garanţie că A8/Autostrada Unirii şi A7/Autostrada Moldovei vor fi finalizate etapizat în perioada 2026 - 2030!
Cerem garanţii pentru finanţarea autostrăzilor Moldovei, nu doar vorbe şi promisiuni.
Si vom face presiuni publice asupra Guvernului până vom avea aceste garanţii!

Cristeşti,
10 aprilie 2021

Semnează asociaţiile:
Împreună pentru A8
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei”, se arată într-un comunicat al celor două asociaţii.

VEZI FOTO în Galeria de imagini de mai jos! ↓

Publicat în National

Asociaţiile „Împreună pentru A8“ şi „Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei“ anunţă că, sâmbătă, 10 aprilie 2021, va avea loc un marş motorizat şi un miting de protest faţă de lipsa finanţării autostrăzilor din Moldova, organizate de asociaţiile. Marşul motorizat va porni din mai multe oraşe ale Moldovei: Iaşi - Rondul Păcurari, ora 10.00; Suceava - Hotel Mandachi, ora 10.30; Piatra Neamţ - Hotel Ceahlăul, ora 10.30; Târgu Neamţ - Piaţa Adormirea Maicii Domnului, ora 11.30; Botoşani - Parcarea Piaţa Centrală, ora 10.00; Roman - Casa de Cultură, ora 11.00; Bacău - parcarea de la Catedrală, ora 10.00; Vaslui - Peco OMV, ora 08.30; Focşani - Petrom, Bariera Mărăşeşti, ora 08.00. Mitingul va avea loc la Cristeşti, la intersecţia DN2A cu DJ 15B ce duce spre Târgu Neamţ. La miting vor participa protestatari din judeţele Iaşi, Vrancea, Neamţ, Suceava, Botoşani, Bacău şi Vaslui, sosiţi la faţa locului cu autoturisme, camioane şi motociclete.

„De ce facem acest miting? Când vine vorba de Moldova, toate guvernele postdecembriste au găsit întotdeauna numai scuze pentru nefinanţarea infrastructurii mari, esenţială pentru dezvoltarea acestei regiuni. Există în acest moment numeroase pericole care ar putea bloca construirea autostrăzilor A7 (Ploieşti-Paşcani) şi A8 (Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş), piedici care au ca bază atât nefinanţarea acestor obiective de infrastructură rutieră de mare importanţă, cât şi proasta gestionare a contractelor de realizare a studiilor de fezabilitate aflate acum în derulare. Totodată, pentru nordul regiunii este esenţial ca autostrada A7 să includă şi tronsonul Paşcani-Suceava-Siret. Lipsa unei finanţări predictibile, clare şi cu sursă precisă a acestor autostrăzi vitale poate fi văzută ca o nouă amăgire pe care acest Guvern o livrează moldovenilor. Modul defectuos, sincopat în care se desfăşoară acum lucrările de foraj pe autostrada A8, în vederea completării studiului de fezabilitate, ne determină să fim neîncrezători în capacitatea Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a Ministerului Transporturilor şi a Guvernului de a gestiona situaţia. Presiunea publică trebuie să continue până la finalizarea acestor lucrări, ce vor deveni noile magistrale ale dezvoltării zonei. Invităm pe toţi cei care îşi doresc o Moldovă prosperă să ni se alăture în acest protest sâmbătă, la ora 12.00, la Cristeşti. Fără acţiuni publice şi presiuni continue nu vom avea autostrăzi în Moldova!“, se arată în comunicatul celor două asociaţii.

Publicat în Regional