Poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Galaţi au identificat, la data de 09 septembrie, o femeie, de 33 de ani, din municipiul Galaţi, banuită de comiterea infracţiunii de furt calificat.

Din cercetări, a reieşit că, în data de 06.09 2021, persoana în cauză, însoţită de fiul său minor, de 9 ani, ar fi abordat un bărbat, de 84 de ani, în faţa blocului în care acesta locuieşte, sub pretextul că ar avea nevoie de două sticle cu apă. Victima ar fi fost indusă în eroare, astfel încât, având consimţământul său şi profitând de neatenţia acesteia, femeia ar fi pătruns în locuinţă, de unde ar fi sustras suma de 15.000 de lei.

Poliţiştii au efectuat o percheziţie la domiciliul persoanei bănuite de comiterea faptei şi au pus în executare un mandat de aducere, aceasta fiind condusă la sediul Poliţiei, pentru audieri. Odată cu depistarea sa, poliţiştii au recuperat o parte a prejudiciului, care a fost restituită bărbatului păgubit.

Persoana în cauză a fost reţinută, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, şi introdusă în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă, urmând a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, cu propunere de arestare preventivă.

Publicat în Eveniment

Femeia, în vârstă de 29 de ani, din Mangalia, a decis să își lase în plină stradă copilul de numai 4 ani. După ore în șir, polițiștii au reușit să o identifice, era la Cudalbi, acolo unde locuia fără forme legale.

Totul a început de dimineață, când un copilaș de 4 ani a fost găsit singur și dezorientat pe o stradă din Galați. Nu știa exact unde stă și nici cum îl cheamă. "Femeia, în vârstă de 29 de ani, domiciliată în Mangalia, județul Constanța, și fără forme legale în comuna Cudalbi din județul Galați, s-a deplasat în cursul zilei de astăzi în municipiul Galați, unde, în fața clădirii cunoscute sub numele de Casa Roșie, și-a abandonat propriul copil", a precizat ag. pp. Ciprian Stoica, IPJ Galați.

Femeia este acuzată de abandon de familie. "Aceasta a precizat că și-a abandonat copilul deoarece nu are resurse financiare pentru a-i asigura buna creștere, dar și pentru faptul că mama ei este foarte agresivă, atât cu ea, cât și cu copilul, acesta din urmă devenind agresiv la rândul lui", a precizat Camelia Teodorovici, avocatul din oficiu al femeii.

Copilul este acum la un asistent maternal. "De la momentul în care am fost sesizați despre această situație, copilul a fost asistat tot timpul de un psiholog și de un asistent social. În acest moment, copilul a fost luat în regim de urgență și este plasat la un asistent maternal profesionist", a explicat Tania Calcan, DGASPC Galați.

Femeia a fost reținută 24 de ore, iar mâine se va cere arestarea ei preventivă. "În urma probatoriului administrat în cauză, față de aceasta s-a luat măsura reținerii pe bază de ordonanță pentru 24 de ore. A fost introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Galați, urmând ca în cursul zilei de 23 iulie 2021, să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați cu propunere de arestare preventivă", potrivit IPJ Galați.

Publicat în Știrea zilei

În data de 22 iulie 2021, în jurul orei 10:45, Inspectoratul de Poliție Județean Galați a fost sesizat prin apel 112 cu privire la faptul că un minor cu vârsta de aproximativ 5 ani, a fost găsit singur, dezorientat, pe strada Siderurgiștilor, în fața clădirii cunoscută sub numele de ”Casa Roșie”, din municipiul Galați, subiect despre care cotidianul nostru a relatat AICI.

La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Secției 2 Poliție Galați, care a constatat faptul că cele sesizate se confirmă. Minorul a fost preluat de poliție, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta a fost abandonat în zona respectivă chiar de mama sa. Aceasta, o femeie în vârstă de 29 ani, din Mangalia, județul Constanța, ce domiciliază fără forme legale în comuna Cudalbi, județul Galați, s-a deplasat în cursul dimineții cu un microbuz în municipiul Galați împreună cu minorul și pe motiv că acesta nu o ascultă, l-a lăsat în acea zonă, după ce i-a transmis acestuia că se duce să cumpere covrigi.

Femeia a fost identificată în comuna Cudalbi, la adresa unde locuiește fără forme legale și a fost condusă la sediul Secției 2 Poliție pentru audieri.

În cauza de față, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de Abandon de familie, cercetările fiind continuate de polițiști sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați.

Minorul a fost preluat și va rămâne momentan în grija Direcției Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Galați.

Publicat în Eveniment

Pe 10 martie 2021, micuţa Pia, în vârstă de 7 ani, a fost pur şi simplu răpită din sala de clasă de funcţionari ai Serviciului german de Asistenţă Socială pentru copii. Motivul? Fetiţa era „prea ataşată de mamă”! Cazul este cu atât mai halucinant cu cât, cu doar două zile în urmă, o instanţă de judecată din Freiburg stabilise că fetiţa trebuie să rămână cu mama ei, relatează deputatul AUR, Lilian Scripnic.
Atât poliţia, cât şi autorităţile judiciare au recunoscut că s-a produs o eroare, însă fetiţa continuă să fie ţinută cu forţa în plasament, deşi au trecut deja patru luni de la incident. Atitudinea scandaloasă a autorităţilor vine pe fondul influenţei exercitate de tatăl fetiţei, un cetăţean german cu multe relaţii şi cunoştinţe în peisajul local.
”Ne solidarizăm cu durerea Mihaelei Seiler, cetăţean român stabilit în Freiburg, şi vom lupta pentru ca fetiţa ei să fie recuperată din mâinile autorităţilor. (...) Statul român nu are absolut nicio reacţie în faţa acestui abuz incalificabil. Astfel, micuţa Pia continuă să fie supusă zilnic unei traume oribile, iar drepturile ei fundamentale sunt încălcate brutal şi tiranic de o societate care se pretinde a fi apărătoarea drepturilor umane fundamentale. Nu putem rămâne indiferenţi la o asemenea nedreptate, pentru că Familia şi Libertatea sunt nepreţuite în inima noastră! Este un drept constituţional şi o datorie morală de a ne solidariza împotriva nedreptăţilor şi abuzurilor. Sperăm ca statul german să îndrepte eroarea cât mai repede cu putinţă”, a mai afirmat Lilian Spripnic.

Publicat în Politica

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi au solicitat, la data de 08.07.2021, Tribunalului Galaţi, luarea măsurii arestării preventive faţă de un inculpat, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor, prevăzută de dispoziţiile  art. 188 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 100 din Codul penal. Cererea a fost admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Galaţi, care a dispus luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpat, pentru o perioadă de 30 de zile, informează Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi.

„Din probele administrate până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat că, la data de 24.06.2021, în jurul orei 21.00, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul N. I. a aplicat, în mod repetat, lovituri cu pumnii şi cu picioarele, în zona feţei şi a toracelui, mamei acestuia, victima N.I., cauzându-i un traumatism toracic, cu fracturi costale bilaterale, cu volete costale C3-C5 stâng şi C7-C10 drepte cu hemopneumotorax bilateral, contuzie mandibulară dreapta cu fractură de unghi mandibular, leziuni traumatice, care au condus la decesul victimei în ziua de 06.07.2021. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale“, potrivit sursei citate.

Publicat în Eveniment