Cooperativa Ţara Mea va livra pe piaţă, în acest an, peste 80.000 tone de legume româneşti, cu 40% mai mult decât în 2021, în timp ce numărul membrilor s-a dublat la aproape 5.000 de fermieri, a anunţat miercuri organizaţia agricolă, într-un comunicat de presă transmis Agerpres.
"Am reuşit să dublăm cifrele preconizate pentru departamentul de legume, în doar un an, ceea ce presupune cu 40% mai multe legume româneşti pe mesele românilor şi cu 40% mai multe familii de legumicultori având siguranţa zilei de mâine. Cheia reuşitei este chiar deschiderea de a lucra împreună. Este vremea să ne unim forţele şi să funcţionăm împreună, pentru interesul comun al României, al consumatorului român, al fermierului, dar şi pentru marile lanţuri de magazine, acestea fiind primele care au investit în România, care au dovedit în nenumărate rânduri că le pasă de fermierii noştri şi că fac eforturi să avem produse româneşti la raft şi care, tocmai acestea, au fost greu încercate în ultima perioadă", a declarat Florin Burculescu, preşedintele Cooperativei Ţara Mea.
Potrivit organizaţie, la aproape un an de la lansarea programului pentru legume româneşti, Cooperativa Ţara Mea înregistrează aproape 5.000 de fermieri membri şi o capacitate de livrare legume de peste 80.000 tone, pentru acest an. Depozitul frigorific de la Băleni, cu 2.400 metri pătraţi de spaţiu de prelucrare şi 11 camere frigorifice, intră în portofoliul cooperativei, împreună cu fermierii din zonă, adăugându-se celor cinci bazine legumicole unite sub brandul Ţara Mea acum un an.
Reprezentanţii Cooperativei Ţara Mea precizează că menţine o relaţie strânsă cu Asociaţia Fermierilor Români (AFR), al cărei membru este, dar şi cu retailerii din piaţă. De altfel, în urmă cu câteva zile, reprezentanţii Carrefour au vizitat mai multe sere şi depozite ale fermierilor din Asociaţie, inclusiv cele ale Cooperativei Ţara Mea.
"Am avut o vizită extrem de productivă, am mers în solarii, am discutat cu mai mulţi fermieri membri ai cooperativei, am făcut analize de sol. Vreau să le mulţumesc oficial reprezentanţilor Carrefour România, atât pentru deschiderea de a face lucrurile împreună, cât şi pentru viziune şi profesionalism. Ne-am bucurat să vedem pentru prima dată ca parte din echipa de lucru şi CEO-ul companiei pe teren, un semn clar al devotamentului pentru producătorii locali din partea echipei Carrefour", a afirmat Burculescu.
La rândul său, Daniel Botănoiu, preşedintele AFR, a transmis că soluţia o reprezintă lucrul împreună. "Am demonstrat fermierilor că este vorba de lucru împreună pe un scop comun. Doar astfel pot funcţiona toate părţile implicate. Aceeaşi strategie, la nivel mult mai mare, este aplicată şi de marile lanţuri de magazine, greu încercate în ultima perioadă. Este vremea să funcţionăm mai bine împreună", a spus Botănoiu.
Vizita a avut loc în comuna Băleni, judeţul Dâmboviţa, unde există peste 1.000 de hectare de spaţii protejate care livrează legume Cooperativei şi 2.000 de fermieri.
Cooperativa Ţara Mea este cea mai mare cooperativă agricolă din România şi singura cooperativă integrată, cu activităţi de la cultivarea legumelor şi creşterea animalelor până la producţia de lactate, conserve, mezeluri şi produse de băcănie. Cu peste 5.000 de fermieri membri, produsele Ţara Mea sunt disponibile pe piaţa de mai bine de 10 ani.
În prezent, cooperativa vinde produse alimentare 100% româneşti în magazinele Kaufland şi Cora din toată ţara, dar şi online după ce a semnat un parteneriat cu platforma e-mag.ro.
Asociaţia Fermierilor Români funcţionează din 1996, este cea mai veche asociaţie din Romania, are 3.000 de membri şi cuprinde cultură mare, zootehnie, legumicultură, apicultură şi piscicultură.

Publicat în National

Compania Naţională Poşta Română a încheiat un contract cu OLX România, cea mai mare platformă de anunţuri care permite vânzarea, cumpărarea sau schimbul de bunuri între clienţi, rapid şi uşor, direct de pe telefonul mobil sau de pe calculator. Astfel, începând de marţi, 25 mai 2021, cumpărătorii pot opta pentru livrarea produselor prin intermediul Poştei Române, la un tarif preferenţial cu până la 44% mai mic, spre deosebire de costurile standard.
Coletele vor ajunge în posesia cumpărătorilor prin serviciul INTER POINT al Poştei Române, destinat clienţilor care vând sau cumpără bunuri de pe platformele de anunţuri online.
Opţiunea de livrare prin Poşta Română se efectuează foarte uşor, de către vânzător, din contul său de client OLX, având posibilitatea de a selecta, dintr-un număr de 800 de subunităţi poştale informatizate, una agreată de cumpărător, de unde acesta îşi va ridica trimiterea. Vânzătorul efectuază AWB-ul direct din platforma OLX şi îl prezintă, împreună cu coletul, la orice oficiu poştal.
Trimiterile vor ajunge la destinaţie în maximum 2 zile de la prezentare, în cazul livrărilor efectuate în acelaşi judeţ şi în maximum 3 zile, pentru livrarea în alte judeţe. Acestea vor putea fi monitorizate în sistem Track&Trace pe întreg fluxul tehnologic, de la prezentare şi până la livrare. Greutatea maximă admisă a expediţiei este de 30 kg.
Poşta Română asigură avizarea destinatarilor prin transmiterea unui SMS, la momentul sosirii trimiterii în subunitatea poştală. De asemenea, cumpărătorului i se oferă opţiunea deschiderii coletului la livrare, în vederea verificării conţinutului.
Toate cheltuilelile sunt suportate de către cumpărător, care face plata, la destinaţie, prin mandat poştal. Trimiterile vor fi păstrate în subunităţile poştale, la dispoziţia destinatarilor, timp de 10 zile. În cazul în care coletele nu sunt ridicate sau sunt refuzate, acestea sunt returnate expeditorilor, costurile fiind suportate de către compania OLX, se arată într-un comunicat al companiei.

Publicat în National

Dan Nica, liderul Delegaţiei PSD din Parlamentul European, a anunţat că România va beneficia de cea mai mare livrare de vaccinuri din partea UE de până acum. „UE trimite 29 de milioane de doze de vaccin către statele membre, ţara noastră urmând să primească peste un milion de doze în zilele următoare. Solicit Guvernului să pregătească sistemul naţional de vaccinare pentru acest aflux masiv”, a declarat Dan Nica, membru în grupul interinstituţional european de monitorizare a campaniei de vaccinare anti-COVID-19.
Europarlamentarul social-democrat a subliniat că se impune o îmbunătăţire urgentă a capabilităţilor de vaccinare mobilă în mediul rural, în special în localităţile în care nu există puncte medicale, precum şi multiplicarea centrelor de vaccinare în maşină în mediul urban. „Nimeni nu mai poate acuza lipsa vaccinurilor. Vaccinuri sunt, esenţial este să existe şi voinţa guvernamentală de a acţiona cât mai eficient pentru imunizarea populaţiei”, a declarat Dan Nica.

Publicat în Politica