Distribuţie Energie Electrică Romania (DEER), parte a Grupului Electrica, continuă să investească în infrastructura de reţea pentru modernizarea şi dezvoltarea sistemului de distribuţie, fiind în ultimii ani cel mai mare investitor în modernizarea şi retehnologizarea reţelelor de distribuţie a energiei electrice, informează DEER - Sucursala de Distribuţie a Energiei Electrice Galaţi, prin intermediul unui comunicat de presă.

„Cele mai importante investiţii au vizat îmbunătăţirea calităţii serviciului de distribuţie şi creşterea eficienţei operaţionale prin modernizarea, automatizarea instalaţiilor, implementarea tehnologiilor moderne precum şi creşterea eficienţei energetice prin reducerea pierderilor în reţele. Proiectele de investiţii ale companiei urmează liniile strategice directoare pentru dezvoltarea unor reţele inteligente care să permită devoltarea, conectarea si operarea unor surse multiple şi distribuite pe scara largă, asigurând cadrul tranziţiei către energia verde. Oportunităţile de finanţare externă constituie o pârghie importantă pentru susţinerea investiţiilor în infrastructură şi digitalizare, precum şi a obiectivelor de eficienţă energetică”, se arată în comunicatul citat.

DEER a iniţiat mai multe proiecte importante de investiţii prin cofinanţare din fonduri europene. Acestea ar urma să fie finanţate in cea mai mare parte din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) prin POIM 2014-2020, Axa Prioritara 6: Promovarea energiei curate şi eficienţei energetice în vederea susţinerii unei economii cu emisii scăzute de carbon, Obiectivele Specifice 6.3 si 6.1. - Cod apel: POIM/290/6/3/ „Reducerea consumului mediu de energie electrică la nivelul locuinţelor” şi Cod apel: POIM/289/6/1/ „Creşterea producţiei de energie din resurse regenerabile mai puţin exploatate (biomasă, biogas, geothermal), producţie”. Contribuţia companiei la aceste proiecte va fi de aproximativ 22% din valoarea lucrărilor.

Proiectele depuse au fost acceptate si declarate eligibile şi vizează următoarele obiective: îmbunătăţirea performanţei operaţionale şi energetice, facilitarea optimizării consumului de energie la consumatori, gestionarea infrastructurii pentru garantarea functionării la parametrii de calitate stabiliţi prin Standardul de Performanţă, dezvoltarea şi modernizarea instalaţiilor de distribuţie, digitalizarea de staţii de transformare existente şi adaptarea  capacităţilor de preluare a producţiei din resurse regenerabile din zonele adiacente acestora.

Trei dintre proiectele complexe depuse au primit deja aprobarea pentru finanţare, din cadrul axei POIM 6.3 - Cod apel: POIM/290/6/3/ „Reducerea consumului mediu de energie electrică la nivelul locuinţelor”, cu o valoarea eligibilă totală care depăseste 160 milioane de lei, acestea urmând a fi finalizate în anul 2023 şi se referă la:
1. Implementarea unui Sistem de Distribuţie Inteligentă a energiei electrice într-o zonă omogenă din cartierul Rogerius, localitatea Oradea.
2. Implementarea unui sistem de distribuţie inteligentă a energiei electrice într-o zonă omogenă din municipiul Târgu Mureş, judeţul Mureş.
3. Realizarea unui sistem de distribuţie inteligentă într-o zonă omogenă de consumatori de energie electrică din cartierele Ţiglina 1, 2, MICRO 16 (Ţiglina 3), MICRO 17 (Ţiglina 4), din municipiul Galaţi, judeţul Galaţi.

Cel de-al patrulea proiect „Soluţii Măsurare Inteligentă Regiunea Centru - Oraşele Codlea şi Ghimbav”, din cadrul aceleiaşi axe, se afla în fază finală de evaluare tehnico-economică şi are o valoare eligibila de 50 de milioane de lei.

Aceste proiecte vizează, pe lângă lucrări de modernizare infrastructură de reţea (linii, staţii, posturi de transformare), implementarea  sistemelor avansate de management al activelor (AMS) şi  de management al datelor de măsurare (MDM) şi instalarea contoarelor de măsurare inteligentă în zone omogene din oraşele Oradea, Galaţi, Codlea şi Târgu Mureş, înglobând un număr de peste 40.000 consumatori casnici.

Pe Axa POIM 6.1 - Cod apel: POIM/289/6/1/ 2014-2020 - Creşterea producţiei de energie din resurse regenerabile mai puţin exploatate (biomasă, biogaz, geotermal) – distribuţie,  au fost depuse încă trei proiecte, care urmează a fi evaluate din perspectiva tehnico-economică pentru aprobarea finanţării.

Proiectele vizează realizarea unei staţii electrice 110/20Kv Leordina, pentru mărirea capacităţii de distribuţie a energiei electrice din zona Valea Vişeului si Valea Izei, judeţul Maramureş, respectiv modernizarea staţiei 110/20/ 6Kv de la Băiţa şi a staţiei 110/20Kv de la Lechinţa.

„Pentru orizontul mediu, compania are în plan pe lângă continuarea modernizării infrastructurii de reţea, accelerarea digitalizării, dezvoltarea de canale alternative pentru interacţiunile cu utilizatorii, precum şi crearea unui mediu de lucru modern pentru angajaţi, prin implementarea conceptului de Distribuţie Digitală. Pe termen lung proiectele companiei au in vedere orientarea către conceptul de smart grid în linie cu trendurile din industrie”, se mai arată în comunicatul DEER - Sucursala de Distribuţie a Energiei Electrice Galaţi.

Publicat în Eveniment

La sfârşitul lunii aprilie 2021, în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Galaţi erau înregistraţi 10918 şomeri (din care 4739 femei), rata şomajului fiind de 5,75% (calculata in functie de populatia activa civila la data de 01.01.2020).
Comparativ cu luna precedentă, când rata şomajului a fost de 6,12%, în această lună acest indicator a registrat o scadere cu 0,37 pp.
Din totalul de 10918 persoane înregistrate în evidenţele AJOFM Galati, 2120 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 8798 erau şomeri neindemnizaţi. În ceea ce priveşte mediul de rezidenţă, 8723 şomeri provin din mediul rural şi 2195 sunt din mediul urban.
Structura şomajului pe grupe de vârste arată că cei mai mulţi şomeri gălăţeni au între 40 şi 49 ani.
Şomerii cu studii gimnaziale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Galati (37,65%), urmati de cei cu studii primare (21,39%).
Şomerii cu nivel de instruire inferior (invatamant primar si fara studii, invatamant gimnazial, invatamant profesional/arte si meserii) reprezintă 83,79% din totalul şomerilor înregistraţi, cei cu studii medii (liceale si postliceale) reprezinta 12,58%, iar cei cu studii superioare reprezinta 3,63%.
Structura şomerilor înregistraţi pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 3668 persoane foarte greu ocupabile, 4590 greu ocupabile, 2019 mediu ocupabile, iar 641 sunt persoane uşor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele instituţiei.

Publicat în Eveniment

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare meteorologică de vreme severă, de tip COD PORTOCALIU, cu interval de valabilitate: 18 iunie, ora 12:00 – 19 iunie, ora 23:00, fenomene vizate fiind ploi abundente.
Potrivit ANM, în judeţele Bacău, Galaţi, Vrancea, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Buzău, Prahova şi în zona de munte a judeţelor Dâmboviţa, Argeş, Braşov şi Covasna va ploua abundent şi se vor acumula cantităţi de apă de 40...50 l/mp şi izolat 60...80 l/mp.
Ploi abundente vor fi pe spaţii mici şi în celelalte judeţe din Muntenia şi Moldova, mai precizează ANM.

Publicat în Știrea zilei

La nivelul judeţului Galaţi, potrivit raportării Instituţiei Prefectului Judeţul Galaţi, joi, 17 iunie 2021, au fost înregistrate 27.633 de persoane confirmate pozitiv cu noul coronavirus, de la începutul pandemiei şi până în prezent, nici un caz nefiind confirmat în ultimele 24 de ore.

Din numărul nou de persoane infectate, 26.725 au fost declarate vindecate (5, în 24 de ore) şi  876 au decedat, 12 cazuri au fost confirmate în ultimele 24 de ore - cele 12 decese sunt anterioare datei de 17.06.2021 şi au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătăţii, de către Direcţia de Sănătate Publică Galaţi, în urma verificărilor efectuate. Cele 12 decese provin din perioada 26.10.2020 - 11.01.2021, precizează Prefectura Galaţi.

Până joi, în judeţ, au fost efectuate 154.775 de teste (464, în 24 de ore), 543 de persoane se aflau în carantină la domiciliu, 1 în carantină instituţionalizată, 1 în izolare la domiciliu, iar 31, în izolare instituţionalizată.

În ceea ce priveşte vaccinările, Prefectura Galaţi informează că, în data de 16 iunie 2021, la nivelul judeţului Galaţi, au fost vaccinate 889 de persoane (386 prima doză şi 503 rapel). Cele mai multe vaccinări au fost la centru drive-thru, 159 (56 prima doză şi 103 rapel).

„Numărul total de doze de vaccin administrate (începând cu data de 4 ianuarie 2021) la nivel judeţean - 186.499. Numărul total al persoanelor din judeţul Galaţi care au primit şi a doua doză, până în prezent, este de 86.716. Totodată, 5.197 de persoane au fost imunizate cu vaccin Janssen (doză unică). Alte 7.870 de persoane au primit doar prima doză de vaccin anti SARS-CoV-2. În ultimele 24 de ore  nu au fost raportate reacţii adverse post imunizare“, a precizat Prefectura Galaţi.

La nivel naţional, Grupul de Comunicare Strategică (GCS) informează că, în ultimele 24 de ore, au fost confirmate 87 de cazuri noi şi 87 de decese provocate de virus - 82 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menţionat şi au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătăţii, de către Direcţiile de Sănătate Publică din ţară, în urma verificărilor efectuate, precizează GCS.

Publicat în Comunitate

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis o avertizare Hidrologică COD PORTOCALIU, în intervalul 17.06.2021 ora 16:00 - 18.06.2021 ora 14:00, pe râurile din bazinele hidrografice: Siret – afluenţii mici aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Rm. Sărat (judeţul Galaţi), Prut – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Drânceni (judeţele: Vaslui şi Galaţi) şi râurile mici din Dobrogea (judeţele: Tulcea şi Constanţa).

WhatsApp Image 2021 06 17 at 15.54.04
Avertizarea Hidrologică COD PORTOCALIU vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale COTELOR DE APĂRARE.

Publicat în Eveniment

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare meteorologică de vreme severă, de tip Cod Galben, cu interval interval de valabilitate 17 iunie, ora 21.00 - 18 iunie, ora 12.00, fenomenele vizate fiind ploi însemnate cantitativ.

Capture
Potrivit ANM, în intervalul menţionat în Dobrogea, estul Munteniei şi sud-estul Moldovei vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial şi pe alocuri descărcări electrice. Cantităţile de apă, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor depăşi 20...30 l/mp şi pe arii restrânse 40...50 l/mp.

Publicat în Eveniment

La nivelul judeţului Galaţi, potrivit raportării Instituţiei Prefectului Judeţul Galaţi, miercuri, 16 iunie 2021, au fost înregistrate 27.633 de persoane confirmate pozitiv cu noul coronavirus, de la începutul pandemiei şi până în prezent, 1 caz fiind confirmat în ultimele 24 de ore.

Din numărul nou de persoane infectate, 26.732 au fost declarate vindecate (4, în 24 de ore) şi 864 au decedat, 1 caz a fost confirmat în ultimele 24 de ore.

Până miercuri, în judeţ, au fost efectuate 154.311 teste (525, în 24 de ore), 551 de persoane se aflau în carantină la domiciliu, 1 în carantină instituţionalizată, 5 erau izolate la domiciliu, iar 32, în izolare instituţionalizată.

În ceea ce priveşte vaccinările, Prefectura Galaţi informează că, în data de 15 iunie 2021, la nivelul judeţului Galaţi, au fost vaccinate 962 de persoane (378 prima doză şi 584 rapel). Cele mai multe vaccinări au fost la centru drive-thru, 213 (88 prima doză şi 125 rapel).

„Numărul total de doze de vaccin administrate (începând cu data de 4 ianuarie 2021) la nivel judeţean - 185.610. Numărul total al persoanelor din judeţul Galaţi care au primit şi a doua doză, până în prezent, este de 86.213. Totodată, 4.958 de persoane au fost imunizate cu vaccin Janssen (doză unică). Alte 8.226 de persoane au primit doar prima doză de vaccin anti SARS-CoV-2. În ultimele 24 de ore  nu au fost raportate reacţii adverse post imunizare“, a precizat Prefectura Galaţi.

Totodată, în centrele de vaccinare amenajate de către Primăria municipiului Galaţi au fost administrate până pe 14 iunie 2021 un număr de 76.806 de doze de vaccin.

„La Sala Sporturilor s-au administrat 22.094 de vaccinuri Pfizer, la Pationarul «Dunărea» - 26.422 de doze Pfizer, la Baza Siderurgistul - 12.719 de doze Astra Zeneca şi 2.211 de doze Janssen - Johnson&Johnson, iar la Centrul Drive-Thru - 12.970 de doze Pfizer şi 390 de doze Janssen - Johnson&Johnson. Centrul de vaccinare drive-thru din parcarea Shopping City Galaţi va funcţiona în continuare, până pe 8 iulie, zilnic între orele 8.00 şi 20.00, iar cei care doresc se pot vaccina fără programare“, a menţionat municipalitatea.

Publicat în Eveniment

Poliţiştii Postului de Poliţie Gohor au identificat şi depistat doi tineri, din comuna Gohor, bănuiţi de comiterea infracţiunii de furt calificat în formă continuată. Din cercetări, a reieşit că, în perioada februarie - mai 2021, cei doi ar fi pătruns în 7 locuinţe, de pe raza comunei Gohor, de unde ar fi sustras bunuri în valoare de aproximativ 4.500 de lei. În urma probatoriului administrat, poliţiştii au reţinut cele două persoane, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci, cu propunere de arestare preventivă.

Publicat în Eveniment

La nivelul judeţului Galaţi, potrivit raportării Instituţiei Prefectului Judeţul Galaţi, marţi, 15 iunie 2021, au fost înregistrate 27.632 de persoane confirmate pozitiv cu noul coronavirus, de la începutul pandemiei şi până în prezent, 4 cazuri fiind confirmat în ultimele 24 de ore.

Din numărul nou de persoane infectate, 26.728 au fost declarate vindecate (13, în 24 de ore) şi 863 au decedat, nici un caz nu a fost confirmat în ultimele 24 de ore.

Până marţi, în judeţ, au fost efectuate 153.786 de teste (514, în 24 de ore), 553 de persoane se aflau în carantină la domiciliu, 1 în carantină instituţionalizată, 9 erau izolate la domiciliu, iar 30, în izolare instituţionalizată.

În ceea ce priveşte vaccinările, Prefectura Galaţi informează că, în data de 14 iunie 2021, la nivelul judeţului Galaţi, au fost vaccinate 1.076 de persoane (395 prima doză şi 681 rapel). Cele mai multe vaccinări au fost la centru drive-thru, 240 (106 prima doză şi 134 rapel).

„Numărul total de doze de vaccin administrate (începând cu data de 4 ianuarie 2021) la nivel judeţean - 184.648. Numărul total al persoanelor din judeţul Galaţi care au primit şi a doua doză, până în prezent, este de 85.629. Totodată, 4.750 de persoane au fost imunizate cu vaccin Janssen (doză unică). Alte 8.640 de persoane au primit doar prima doză de vaccin anti SARS-CoV-2. În ultimele 24 de ore  nu au fost raportate reacţii adverse post imunizare“, a precizat sursa citată.

La nivel naţional, Grupul de Comunicare Strategică informează că, în ultimele 24 de ore, au fost confirmate 103 cazuri noi şi 96 de decese provocate de virus - 86 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menţionat şi au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătăţii, de către Direcţiile de Sănătate Publică din ţară, în urma verificărilor efectuate.

Publicat în Comunitate

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) transmite că în intervalul 15 iunie, ora 12.00 - 16 iunie, ora 23.00, în Dobrogea, jumătatea de est a Munteniei şi în cea mai mare parte a Moldovei vor fi ploi abundente, instabilitate atmosferică accentuată şi intensificări ale vântului.

WhatsApp Image 2021 06 15 at 10.20.40

Astfel, potrivit sursei citate, în Dobrogea, jumătatea de est a Munteniei şi cea mai mare parte a Moldovei, instabilitatea atmosferică va fi accentuată, va ploua abundent, se vor semnala descărcări electrice şi izolat grindină. Ploile vor avea şi caracter torenţial, în intervale scurte de timp se vor înregistra cantităţi de apă de 25...35 l/mp şi pe spaţii mici 50...60 l/mp, iar prin acumulare se vor depăşi 70...90 l/mp. Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55...65 km/h şi vor fi vijelii.

Recomandări pentru populaţie

Având în vedere fenomenele meteorologice anunţate, Platforma Naţională de Pregătire pentru Situaţii de Urgenţă - fiipregatit.ro - transmite populaţiei o serie de recomandări. „Recomandăm populaţiei să ia măsuri pentru curăţarea şanţurilor şi rigolelor de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apelor pluviale. De asemenea, în cazul creşterii debitelor pe anumite cursuri de apă, facem apel la cetăţeni să nu traverseze râurile prin apă şi să nu se apropie de malurile acestora. În situaţia manifestării vântului puternic, recomandăm populaţiei să rămână în spaţii închise care le asigură protecţia şi să evite deplasarea în zone cu copaci, panouri publicitare sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâţi“, potrivit sursei citate.

Publicat în Eveniment
Pagina 6 din 22