În perioada de weekend, peste 180 de jandarmi gălăţeni s-au aflat în dispozitiv de asigurare a ordinii publice la manifestările culturale, religioase şi artistice organizate în judeţul Galaţi, cât şi alături de poliţişti, la menţinerea ordinii publice.
În acest sfârşit de săptămână, Jandarmeria Galaţi a executat 20 misiuni de asigurare şi de menţinere a ordinii publice, cu precădere la manifestările religioase şi artistice ce au avut loc în această perioadă, pentru a asigura un climat de siguranţă tuturor celor care au ales să petreacă zilele de weekend în stradă.
Jandarmii gălăţeni au intervenit şi au acordat sprijin cetăţenilor la 6 apeluri 112 sau prin dispeceratul jandarmeriei ori al poliţiei. A fost constatată o infracţiune pe timpul desfăşurării „Iarmarocului Moldovenesc” din Tecuci, şi au fost aplicate 22 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 12.650 lei, dintre care 5 sancţiuni au fost avertismente scrise. Sancţiunile au fost aplicate pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, proferarea de injurii şi expresii jignitoare, ori de ameninţări cu acte de violenţă cât şi pentru nerespectarea măsurilor de protecţie epidemiologică stabilite de Legea 55/2020. Totodată, patru persoane care şi-au pierdut diferite obiecte sau sume de bani pe timpul participării la manifestările publice şi-au putut recupera bunurile, acestea fiind găsite fie de către jandarmi, fie de către diferite persoane care le-au predat jandarmilor.
Printre persoanele sancţionate s-a aflat şi un bărbat în vârstă de 35 ani, din comuna Smârdan, care a fost identificat de jandarmi în timp ce participa la slujba religioasă organizată de Hramul Mănăstirii Vladimireşti, asupra acestuia fiind dispusă măsura carantinării la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile. Bărbatului i-a fost aplicată o amendă în cuantum de 1.000 lei şi a fost informată Direcţia de Sănătate Publică Galaţi.

Publicat în Eveniment

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi în parteneriat cu Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Galaţi, Centrul Cultural „Dunărea de Jos” Galaţi, colecţionar Ştefan Marius Diaconu şi colectionar Cezar Butunoiu, organizează vineri, la ora 12.00, vernisajul expoziţiei: Jandarmeria gălăţeană - 166 ani de istorie. Tradiţie şi perspectivă.
Expoziţia organizată de muzeograf Maria Magdalena Tuluş este dedicată Zilei Jandarmeriei Române (3 aprilie). Cu acest prilej, vizitatorii vor putea face o incursiune în istoria jandarmeriei gălăţene de la începutul secolului al XX-lea până în prezent şi vor putea admira uniforme, obiecte reprezentative: căşti, arme albe, fotografii, efecte personale ale jandarmilor şi elemente de comunicaţie necesare desfăşurării activităţilor specifice.
„Istoria Jandarmeriei gălăţene începe odată cu istoria Jandarmeriei Române, la data de 3 aprilie 1850, când, pe teritoriul actual al judeţului au fost înfiinţate companiile XII Jandarmi Tecuci şi XIV Jandarmi Covurlui. Amplele procese de reformare instituţională ce s-au derulat pe parcursul celor 166 ani de istorie ne regăsesc în prezent ca o forţă modernă, pliabilă, capabilă să răspundă oricăror provocări şi de ce nu o forţă de stabilitate în contextul geopolitic regional şi european”, spune plt. maj. Cătălin Mircea Bădin – purtător de cuvânt Jandarmeria Galaţi.
Evenimentul se va desfăşura la secţia Muzeului de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi, str. Domnească, nr. 25.

Publicat în Eveniment