Tatăl acuzat că şi-a ucis în iulie la Iveşti fetiţa nu mai este acuzat de omor cu intenţie. Acuzat iniţial că şi-a ucis fetiţa de 2,5 ani şi trimis după gratii în arest preventiv, acum un bărbat din comuna Iveşti, Galaţi, pare că stă degeaba în închisoare.

Se pare că şi anchetatorii au admis că nu a ucis copila intenţionat schimbând încadrarea juridică în omor din culpă din omor împotriva unui membru al familiei cum era iniţial. Asta după ce imagini de pe camerele de supraveghere din comună, ridicate de anchetatori, arată că acuzatul Daniel Iacomi (foto ↑) părăseşte zona plecând la muncă în jurul orei 5 dimineaţă şi reapare în imagini spre seară, perioadă de timp în care deja omorul avusese loc. La fel se întâmplă şi cu mama fetiţei.

În urma acestor noi dovezi, încadrarea faptei se schimbă la omor din culpă pentru că în opinia instanţei a lăsat copiii nesupravegheaţi şi în grija unei mătuşi. În aceste condiţii, avocatul bărbatului ridică întrebarea logică, de ce acuzatul nu este eliberat sau de ce atunci nu este arestatată şi mama. Apar informaţii venite dinspre rudele bărbatului, cum că principalii suspecţi par a fi cei doi minori, fraţi mai mari ai fetiţei de 9 şi 13 ani, care se pare ar fi lovit-o cu un lanţ pe care îl învârteau, ipoteză susţinută încă de la arestare de acuzat.

Publicat în Eveniment

Tragedia s-a petrecut sub ochii celorlalţi trei fraţi ai copilei de doi ani, care a murit acum două zile, la Spitalul de Copii Galaţi. Inculpatul, Daniel Iacomi (foto ↑), în vârstă de 32 de ani, din Iveşti, care este acuzat de comiterea infracţiunii de omor asupra unui membru al familiei, a fost arestat 30 de zile.

Tragedia s-a derulat pe data de 7 iulie. Bărbatul şi concubina lui, o femeie de 37 de ani, locuiau de puţină vreme la Iveşti. Până acum au stat la Munteni. Trăiau din munca cu ziua. Când mama a plecat la muncă, bărbatul a rămas să aibă grijă de cei patru copii, doi doar ai femeii din altă relaţie, doi comuni, printre care şi fetiţa de doi ani.

Bărbatul a plecat însă la bar şi când s-a întors a luat copila de la fratele care o adormea şi i-a dat afară pe ceilalţi copii. Din păcate, aceştia au putut însă vedea pe geam cum bărbatul, băut, o loveşte pe fetiţă, enervat că aceasta plângea. La un moment dat, micuţa nu a mai plâns, iar tatăl a lăsat-o singură în cameră şi a plecat. A găsit-o mama când s-a întors de la muncă. Copila abia mai sulfa.

Deşi iniţial s-a spus că fetiţa s-a înecat, iar mai apoi că fraţii ar fi lovit-o în joacă, totul a ieşit la lumină după autopsia micuţei, care a murit la Spitalul de Copii Galaţi. Cauza morţii este hemoragia internă, inclusiv ficatul a fost rupt în urma bătăii încasate. Cum pe trup copila avea şi semne mai vechi de violenţă, este clar că nu era prima oară bătută.

Nici măcar în faţa instanţei, bărbatul nu şi-a recunoscut vina. Se pare că în cuplu au fost mereu violenţe, mama şi copiii, în special cei doi mai mari, fiind permanent agresaţi. Reprezentanţii de la Protecţia Copilului iau în calcul luarea celorlalţi trei copii din familie.

Publicat în Știrea zilei

A fost reţinut pentru 24 de ore de procurorii Tribunalului Galaţi, tatăl fetiţei de 2 ani, din Iveşti, care a murit la Spitalul de Copii, şi unde a ajuns plină de vânătăi. După necropsie, s-a schimbat şi încadrarea faptei, din ucidere din culpă, în omor asupra unui membru al familiei. Despre acest subiect puteţi citi pe larg în articolul „Moarte suspectă la Galaţi a unei fetiţe de 2 ani“.

Publicat în Știrea zilei

Tragedie petrecută aseară, în localitatea Iveşti, din judeţul Galaţi. O femeie solicită la numărul unic de urgenţă sprijin pentru că fetiţa ei, în vârstă de 2 ani, s-ar fi înecat. În ciuda eforturilor medicilor de la Ambulanţă şi SMURD, la Spitalul de Urgenţă pentru Copii a fost declarat decesul copilei. Poliţia a deschis un dosar de cercetare penală pentru omor din culpă. Copila prezenţa multiple echimoze la nivelul capului, corpului şi membrelor inferioare, dar, iniţial, nici un semn că s-ar fi înecat.

Medicii de pe ambulanţă au fost primii care au intervenit. Ei au găsit fetiţa deja în stop-respirator. Concomitent cu manevrele de resuscitare, au plecat către Galaţi solicitând sprijin colegilor de la SMURD. Nu au găsit la examinarea căilor aeriene urmă de corp străin, dar au găsit trupul plin de vânătăi şi cucuie. „Serviciul de Ambulanţă Judeţean Galaţi a fost solicitat să intervină pe raza comunei Iveşti, unde un copil, o fetiţă de doi ani, s-ar fi înecat cu un corp străin. S-a deplasat imediat un echipaj cu asistent din cea mai apropiată substaţie, a constatat că fetiţa, care a fost adusă pe braţe de către familie la ambulanţă, în faţa casei, era în stop cardio-respirator. S-au început imediat manevrele de resuscitare, la verificarea căilor respiratorii nu s-a găsit niciun corp străin. S-a plecat spre Galaţi, la întâlnirea cu echipajul SMURD Galaţi, care a fost solicitat în sprijin, manevrele de resuscitare au fost continuate şi de către colegii noştri de la SMURD, echipajul cu medic. Pacientul a fost transportat la Spitalul de Pediatrie Galaţi, unde a fost declarat decesul. Fetiţa prezenţa mai multe echimoze pe corp, la nivelul capului, la nivelul gâtului şi la nivelul toracelui anterior, avea, de asemenea, câteva hematoame craniene, cucuie, să le spunem. Urmează ca examinarea colegilor din alte specialităţi să stabilească leziunile existente şi cauza lor”, a precizat dr. Mihai Polinschi, directorul medical al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Galaţi.

Medicii de la Spitalul de Urgenţă Copii Galaţi au fost nevoiţi ca, în ciuda manevrelor de resuscitare, să declare decesul fetiţei. Şi lor le-au sărit în ochi vânătăile ce păreau mai vechi, dar şi mai noi. „Copilul, în vârstă de doi ani şi cinci luni, a fost adus în jurul orei 20.00, la noi, de către echipajul SMURD, în stop cardio-respirator în curs de resuscitare. La noi, s-au continuat manevrele de resuscitare încă o oră, din păcate, fără niciun succes terapeutic, declarându-se decesul. Prezenta multiple echimoze, în diverse stadii evolutive, la nivelul, feţei, toracelui antero-posterior, membrelor inferioare şi superioare. Fiind deja în stop cardio-respirator în curs de resuscitare şi intubat, nu se pot ridică semne clinice în acest caz, dar sigur că există şi această suspiciune, dar aceste lucruri vor fi stabilite în urma anchetei Medicinei Legale”, a precizat dr. Iuliana Moraru, director medical Spitalul de Urgenţă Copii Galaţi.

Familia a intrat în atenţia Direcţiei pentru Protecţia Copilului Galaţi. Aceasta nu era în atenţie ca un caz social, dar din primele cercetări au aflat că cei 4 minori ai familiei erau aseară singuri acasă. „Într-o evaluare iniţială, care a fost demarată în această dimineaţă, avem în atenţie o serie de obiective, şi anume: ne interesează foarte mult, în acest moment, copiii care au rămas acasă să fie echilibraţi din punct de vedere psihologic, de asemenea, ne interesează, şi o să evaluăm situaţia socio-familială de la domiciliul părinţilor, dacă acest incident este o formă de neglijenţă, violenţă cu caracter repetitiv. Un copil în stare foarte gravă, la Spitalul de Copii, în urma unui accident la domiciliu. Informaţiile nu au fost foarte clare, urmează să aflăm ce s-a întâmplat acolo. Din evaluările pe care le avem noi, până în acest moment, acasă mai sunt încă trei copii, cel mai mare are 12 ani. La momentul accidentului, din ce ştim până acum, copiii erau singuri şi, din acest considerent, încercăm să vedem, să evaluăm situaţia, dacă această formă de neglijenţă a avut un caracter accidental sau dacă este un mod de viaţă, o neglijenţă în mod repetat”, a explicat Tania Calcan, purtătorul de cuvânt al Protecţiei Copilului Galaţi.

Poliţia a deschis un dosar penal pentru omor din culpă. „Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la decesul minorei de doi ani în cursul serii trecute. În baza sesizării a fost întocmit un dosar penal pentru infracţiunea de ucidere din culpă, urmând ca, după efectuarea necropsiei şi în funcţie de concluziile raportului medico-legal, să se stabilească încadrarea juridică a faptei”, a declarat cms. şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi. Încadrarea finală se va face după apariţia buletinului medico-legal.

Publicat în Știrea zilei
Miercuri, 23 Iunie 2021 15:21

Galați: Zbura pe şosea fără permis

Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Galaţi au oprit în trafic, pe D.N. 25, în localitatea Iveşti, un autoturism care circula cu viteza de 114 km/h.
La volan, a fost identificat un bărbat de 32 de ani, în urma verificărilor poliţiştii stabilind că acesta are suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule.
În consecinţă, au întocmit dosar penal şi efectuează cercetări pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Publicat în Eveniment

Poliţiştii Postului de Poliţie Iveşti au fost sesizaţi, la data de 22 iunie a.c., în jurul orei 14.30, de un bărbat, de 46 de ani, din localitate, cu privire la faptul că, în urmă cu aproximativ două săptămâni, soţia sa ar fi cumpărat bijuterii din aur de la o persoană necunoscută, în schimbul cărora a plătiti suma de 12.000 de lei. Acesta a mai precizat că, după verificarea bijuteriilor, a constatat că acestea nu sunt din aur, şi că persoana care le-a vândut se va afla în localitate, în ziua respectivă.
În urma activităţilor investigative, în jurul orei 15.30, poliţiştii au depistat persoana în cauză, stabilind că este vorba despre un bărbat, de 46 de ani, din judeţul Constanţa. În autoturismul acestuia a fost găsită o geantă care conţinea aproximativ 200 de grame de bijuterii (cercei, brăţări, inele) din material de culoare galbenă, pentru care bărbatul nu a putut prezenta niciun document de provenienţă. Bijuteriile au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, poliţiştii întocmind în cauză dosar penal sub aspectul comiterii infacţiunii de înşelăciune.

Publicat în Eveniment

Poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Lieşti au oprit în trafic, pentru control, la data de 1 iunie a.c., în jurul orei 21.00, un autoturism care circula pe raza comunei Lieşti şi la volanul căruia se afla o femeie, din aceeaşi localitate. În momentul opririi autoturismului, pasagerul aflat pe locul din dreapta faţă a deschis brusc portiera, coborând şi îndepărtându-se în fugă. Poliţiştii l-au identificat în persoana unui tânăr, de 20 de ani, din comuna Lieşti, stabilind, totodată, că acesta ar fi trebuit să se afle în arest la domiciliu, măsură preventivă dispusă de Tribunalul Galaţi, din data de 16.06.2020, în dosarul penal în care era cercetat pentru comiterea unei tentative de omor. Conform noilor prevederi legislative, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de evadare, solicitând instanţei de judecată înlocuirea măsurii preventive a arestului la domiciliu, cu aceea a arestării preventive.

Publicat în Eveniment
Luni, 05 Aprilie 2021 14:37

Zbura pe șosea cu 158 km/h

Poliţiştii Serviciului Rutier Galaţi - Biroul Drumuri Naţionale şi Europene au oprit în trafic, pe D.N. 25, în interiorul localităţii Iveşti, un autoturism, înregistrat de aparatul radar circulând cu viteza de 158 km/h, pe un tronson de drum unde viteza legală era de 50 km/h. La volanul autoturismului a fost identificat un tânăr, de 26 de ani, acesta fiind sancţionat de poliţişti cu amendă contravenţională în valoare de 2.900 de lei. Totodată, s-a luat şi măsura complementară a reţinerii permisului de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, pentru o perioadă de 90 de zile.

Publicat în Eveniment

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Galaţi a adoptat următoarele măsuri:
„- 2. Începând cu data de 02.04.2021, ora 18.00, pentru unitatea administrativ teritorială Iveşti, unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 4 şi mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori, va fi interzisă circulaţia persoanelor în afara locuinţei / gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 20.00 – 05.00, cu următoarele excepţii:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă / gospodărie şi locul / locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie;
- 3.  La nivelul unităţii administrativ teritoriale Iveşti se instituie obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi desfăşoare activitatea în cursul săptămânii în zilele de luni până joi inclusiv în intervalul orar 05.00 – 21.00;
- 4. Prin excepţie de la prevederile pct.3, în intervalul orar 21.00 – 05.00, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu;
- 5. În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, se instituie obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi desfăşoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 05.00 – 18.00;
- 6. Prin excepţie de la prevederile pct. 5, în intervalul orar 18.00 – 05.00, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.
- 7. Prin excepţie de la prevederile pct. 3 şi pct. 5, unităţile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum şi operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane care utilizează autovehicule cu capacitate mai mare de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto, şi cei din domeniul transportului rutier de mărfuri care utilizează autovehicule cu masa maximă autorizată de peste 2,4 tone îşi pot desfăşura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.
- 8. La nivelul unităţii administrativ teritoriale Iveşti se suspendă activitatea operatorilor economici în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness.
- 9. La nivelul unităţii administrativ teritoriale Iveşti se permite circulaţia persoanelor în afara locuinţei / gospodăriei, în perioada 3 aprilie - 4 aprilie 2021, în intervalul orar 20.00 – 02.00 pentru deplasarea şi participarea la slujbele religioase“, potrivit CJSU Galaţi.

Citeşte şi Localităţile Piscu, Suhurlui şi Şendreni au depăşit 4 cazuri COVID la mia de locuitori

Publicat în Știrea zilei

Potrivit informării Instituţiei Prefectului Judeţului Galaţi privind incidenţa cazurilor de COVID-19 la 1.000 de locuitori în ultimele 14 zile, în top 10 cu incidenţa cea mai mare, primele trei locuri sunt ocupate de comunele Tuluceşti, Băneasa şi Scânteieşti.

Municipiul Galaţi se situează pe locul 4, la un pas de a ajunge la incidenţă de peste 3 la mie, ceea ce înseamnă că ar putea intra în scenariul roşu.

Joi, 18 martie 2021, cele 10 localităţi din judeţul Galaţi cu incidenţa cea mai mare sunt următoarele: Tuluceşti (5.06), Băneasa (3.86), Scânteieşti (3.78), Municipiul Galaţi (2.76), Şendreni (2.59) Vânători (2.52), Braniştea (2.47), Măstăcani (2.28), Iveşti (2.25) și Valea Mărului (1,97).

Publicat în Știrea zilei
Pagina 1 din 2