O tânără femeie, de 48 de ani, a suferit un infarct miocardic acut şi a intrat în stop cardiac. Femeia a fost salvată de urgenţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sfântul Apostol Andrei" din Galaţi. Dr. Mihai Marinescu (foto ↑), cel care a coordonat întreaga intervenţie, a relatat cazul. "Pacienta, în vârstă de 48 de ani, fumătoare, fără alţi factori de risc cardiovasculari, fără antecedente patologice, a ajuns la UPU, în stare generală gravă, după un stop cardio-respirator prin tahicardie ventriculară, resuscitat, şi aspect de infarct miocardic acut. S-a intervenit prompt prin coronarografie de urgenţă: s-a evidenţiat ocluzia arterei coronare interventriculare anterioare (principala arteră a inimii). S-a realizat tromboaspiraţie intracoronariană cu extragerea unei cantităţi impresionante de cheaguri. Ulterior, s-a implantat un stent farmacologic activ, de ultimă generaţie la nivelul coronarei, cu rezultat extrem de favorabil. Pacienta a avut o evoluţie favorabilă, fără complicaţii, fiind externată după şapte zile de monitorizare şi tratament", a explicat dr. Mihai Marinescu.

Publicat în Eveniment

În perioada 19 – 21 septembrie, în Galaţi a avut loc exerciţiul internaţional de nivel tactic de antrenament cu forţe în teren (LIVEX) „Danubius Shield 2022”, component a programului de pregătire comună din cadrul proiectului finanţat de Uniunea Europeană prin Programul Operaţional Comun România – Republica Moldova 2014-2020, „Increasing the professional capacities of staff involved in crowd and riot control operations in a cross-border context”, cod 2SOFT/4.3/93.

Scopul activităţii de pregătire a constat în armonizarea procedeelor şi tehnicilor de intervenţie pentru asigurarea şi restabilirea ordinii publice în cazul tulburării grave a acesteia în punctele de frontieră, generată de un aflux masiv de migranţi, care încearcă destabilizarea zonei.

Primele două zile ale exerciţiului au debutat cu activitatea de pregătire comună, iar miercuri, 21 septembrie, în Pădurea Gârboavele a avut loc exerciţiul de antrenament, activitate la care au participat jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi „Dunărea de Jos” Galaţi şi carabinieri din cadrul unităţilor subordonate Inspectoratului General de Carabinieri din Republica Moldova. Printre invitaţi s-au aflat reprezentanţi ai eşaloanelor superioare ale celor două structuri de aplicare a legii, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale din judeţul Galaţi, cât şi şefii structurilor ce fac parte din sistemul naţional de apărare şi ordine publică, din judeţul Galaţi.

Exerciţiul a fost un succes, iar prin activitatea de pregătire am reuşit să îmbunătăţim capacitatea de reacţie în zona operaţiunilor de control a mulţimii, pe timpul asigurării şi restabilirii ordinii publice, pentru prevenirea şi diminuarea criminalităţii transfrontaliere, s-a reuşit îmbunătăţirea nivelului de pregătire a celor două forţe de aplicare a legii, s-a verificat modul de cooperare şi sincronizare a activităţilor, cât şi viabilitatea şi funcţionalitatea mijloacelor logistice achiziţionate în cadrul proiectului şi s-a verificat modul de lucru între cei doi parteneri, mod de lucru ce va fi materializat print-o procedură comună.

Proiectul „Increasing the professional capacities of staff involved in crowd and riot control operations in a cross-border context”, cod 2SOFT/4.3/93, este finanţat de Uniunea Europeană prin Instrumentul European de Vecinătate, cu suma totală de 330.000 euro, şi este derulat de către Inspectoratul General de Carabinieri din Republica Moldova, lider de proiect şi Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Dunărea de Jos” Galaţi, partener, prin intermediul Programului Operaţional Comun România – Republica Moldova 2014-2020.

Contractul de grant a fost semnat la data de 28 iulie 2020, iar termenul limită pentru implementarea acestuia este data de 24 decembrie 2022.

În cadrul proiectului au fost desfăşurate o serie de activităţi de pregătire şi instruire comună ce au avut loc în Chişinău şi Galaţi şi s-au efectuat achiziţii de echipament şi tehnică specifică celor două structuri. VEZI VIDEO + FOTO, mai jos! ↓

Articole similare: Ce caută zeci de carabinieri în Galaţi

Publicat în Eveniment