Luni, 28 Noiembrie 2022 12:23

Maşini incendiate intenţionat la Brăila

În noaptea trecută, la ora 00.35, Detaşamentul 1 de pompieri Brăila a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă pentru limitarea şi lichidarea unui incendiu două autoturisme aflate într-o parcare pe str. Bărăganului din municipiul Brăila.
La sosirea echipajelor la locul intervenţiei incendiul se manifesta cu flacără la compartimentul motor şi habitaclul unui autoturism şi la compartimentul motor, habitaclu şi portbagaj la cel de-al doilea. Cele două autoturisme sunt ale aceluiaşi proprietar.
Au ars cele două autorurisme, unul în proporţie de 50% şi cel de-al doilea în proporţie de 90%. A fost afectat un al treilea autoturism, aflat lângă cele două autoturisme, la care s-a degradat partea laterală stânga spate a acestuia.
Cauza probabilă care a dus la producerea incendiului a fost acţiunea intenţionată sau din culpă a condiţiilor de generare a incendiul de o persoană neidentificată la locul intervenţiei.
Incendiul a fost lichidat la ora 01.05 şi nu s-au înregistrat victime.

Publicat în Regional