Pe lângă spaţiile puse deja la dispoziţie pentru cazare, Primăria Galaţi continuă să ajute refugiaţii din Ucraina, asigurând şi hrana acestora.

"Prin intermediul Cantinei de Ajutor Social au fost pregătite şi livrate în cursul zilei de ieri porţii de mâncare pentru 138 de persoane, iar astăzi se asigură cele trei mese pe zi pentru 338 de persoane. Este vorba despre hrana care ajunge la refugiaţii cazaţi în spaţiile municipalităţii sau a căror finanţare este asigurată de la bugetul local, conform prevederilor legale actuale. Precizăm că numărul celor care au nevoie de cazare şi masă variază permanent", potrivit municipalităţii.

Informații adiționale

  • editie 1
Publicat în Știrea zilei

Consiliul Judeţean (CJ) Galaţi a hotărât să crească nivelul alocaţiei de hrană pentru bolnavii internaţi diagnosticaţi cu COVID-19.
„Se majorează nivelul alocaţiei de hrană în anul 2022 pentru consumurile colective din cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase «Sf. Cuv. Parascheva» Galaţi şi Spitalului de Pneumoftizilogie Galaţi, pentru pacienţii internaţi diagnosticaţi COVID-19, de la 16 lei/bolnav internat/zi la 17,60 lei/bolnav internat/zi similar pentru bolnavii TBC şi HIV/SIDA adulţi, respectiv de la 15 lei/bolnav internat/zi pentru copii la 16 lei/bolnav internat/zi pentru copii”, se arată în hotărârea CJ Galaţi.

Informații adiționale

  • editie 1
Publicat în Știrea zilei

În cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Galaţi de miercuri, 30 iunie 2021, au fost aprobate fonduri pentru asigurarea hranei copiilor aflaţi în grija Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), precum şi pentru achiziţionarea de noi stimulatoare cardiace de către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi.

„Continuăm să asigurăm din bugetul Consiliului Judeţean Galaţi fondurile necesare pentru unicul program din regiune de montare a stimulatoarelor cardiace. O nouă tranşă de stimulatoare cardiace compatibile RMN va fi achiziţionată de către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi, astfel încât viaţa pacienţilor cu grave probleme de ritm cardiac să fie salvată, în condiţiile în care pentru această boală nu există alt tratament. În ultimele două luni au fost realizate cu succes mai multe astfel de proceduri medicale, ultima chiar acum două zile. De asemenea, am alocat de urgenţă banii necesari pentru a asigura hrana copiilor aflaţi în grija Direcţiei de Protecţia Copilului Galaţi. Din păcate, cu mare regret, constat că Guvernul României a uitat din nou de obligaţiile pe care le are faţă de aceşti copii. Nu avem nicio informaţie oficială de la Bucureşti privind o eventuală rectificare bugetară. Astfel, am intervenit de urgenţă şi am asigurat din bugetul propriu al Consiliului Judeţean banii pentru hrana copiilor”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

Pentru achiziţionarea stimulatoarelor cardiace s-a alocat suma de 103.000 de lei, iar pentru hrana copiilor de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi s-au alocat 440.000 de lei, fonduri din bugetul Consiliului Judeţean Galaţi.

Publicat în Eveniment

Federaţia Europeană a Industriei de Petfood (FEDIAF) a lansat un ghid electronic de training pentru o mai bună cunoaştere şi punere în aplicare a legislaţiei privind hrana animalelor de companie şi normelor voluntare privind comunicarea ''on-pack'' şi ''off-pack'', a anunţat vineri federaţia.
Potrivit sursei citate, modulul gratuit de formare este conceput pentru a însoţi ''Codul de bune practici privind etichetarea hranei pentru animale de companie", un instrument pus la dispoziţie tot de FEDIAF, ambele având la bază reglementările din Regulamentul european 767/2009 pe etichetare.
Cele două resurse sunt disponibile pe site-ul fediaf.org, iar în perioada următoare vor fi puse la dispoziţie şi în limba română, la iniţiativa Asociaţia Română a Producătorilor de Hrană pentru Animale de Companie (ARPAC), organizaţie membră a Federaţiei Europene a Industriei de Petfood.
Instrumentul de învăţare electronică cuprinde şase capitole, inclusiv exemple de etichete şi o secţiune de întrebări şi răspunsuri, care analizează mai detaliat cele trei funcţii de bază ale comunicării produsului: "Informaţii pentru consumatori", "Control şi aplicare" şi "Marketing şi vânzare cu amănuntul".
Instrumentul de învăţare a fost dezvoltat pentru profesioniştii din domeniul industriei petfood, de la producători, la medici veterinari sau mediul academic (profesori, studenţi).
"Codul de etichetare a fost instituit în conformitate cu principiile coreglementării, cu aprobarea instituţiilor responsabile ale UE şi ar trebui citit împreună cu legislaţia UE şi naţională relevantă. Lansarea ghidului electronic de instruire va oferi îndrumări suplimentare cu privire la interpretarea codului, promovând o abordare armonizată în toată Europa", a declarat Victor Romano, preşedintele grupului de lucru pentru Comunicarea Produsului, FEDIAF.
Modulul de training este disponibil pe site-ul fediaf.org. În perioada următoare, ARPAC va realiza informări periodice menite să faciliteze accesul la ghidul electronic, prin adaptarea acestuia în limba română. Informările vor fi disponibile online, gratuit, pe site-ul www.arpac.ro. (Sursa Agerpres)

Publicat în Pet Mania