Garaj şi magazine sparte de un tânăr plin de vicii, arestat astăzi
La data de 19 decembrie a.c., poliţisti din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila - Biroul Investigaţii Criminale au identificat şi reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore un tânăr, în vârstă de 26 de ani, din Brăila, bănuit pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (3 fapte).
În fapt, în noaptea de 17 spre 18 noiembrie, tânărul, prin ruperea lacatului de acces, ar fi pătruns în incinta unui garaj situat în zona unor blocuri din municipiul Brăila, de unde ar fi sustras mai multe unelte de pescuit şi scule, în valoare de 5.000 de lei.
De asemenea, în noaptea de 27 spre 28 noiembrie a.c., tânărul, prin forţarea uşii de acces, ar fi pătruns în incinta unui magazin alimentar de pe raza municipiului, de unde ar fi sustras ţigări, sticle cu băuturi alcoolice, suma de 30 de lei şi dispozitivul de înregistrare al camerelor de supraveghere, creând un prejudiciu în valoare de 9.700 de lei.
În noaptea de 29 spre noiembrie a.c., acesta ar fi pătruns prin folosirea de chei potrivite într-un alt magazin alimentar de pe raza municipiului, de unde ar fi sustras ţigări şi suma de 200 de lei, creând un prejudiciu în valoare de 5.460 de lei.
În continuare se efectuează cercetări în cadrul unor dosare penael întocmite sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Astăzi, 20 decembrie a.c., Judecătoria Brăila a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila şi a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a tânărului, fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Brăila.
Hoţ la 70 de ani! A spart un apartament şi a furat bijuterii de 8.000 lei
La data de 25 octombrie a.c., poliţisti din cadrul Biroului Investigaţii Criminale în urma activităţilor desfăşurate au identificat un bărbat, în vârstă de 70 de ani, din Brăila, bănuit pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
În fapt, la data de 28 august a.c., bărbatul ar fi pătruns într-un apartament de pe raza municipiului Brăila şi, prin folosirea de chei potrivite, ar fi sustras bijuterii în valoare totală de aproximativ 8.000 de lei.
Poliţiştii efectuează în continuare cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
21 de infracțiuni săvârșite la doar 20 de ani
În seara zilei de 22 august 2022, în urma unei acțiuni organizate de polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale al I.P.J. Tulcea, în colaborare cu polițiști ai Biroului de Ordine Publică pe raza municipiului Tulcea, a fost identificat un bărbat, în vârstă de 20 de ani, din Tulcea, persoană bănuită de comiterea mai multor infracțiuni.
Astfel, ca urmare a activităților investigativ-operative desfășurate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, s-a reușit probarea activității infracționale a persoanei în cauză în 7 dosare penale, respectiv 21 de infracțiuni, din care 11 infracțiuni de furt calificat, 9 infracțiuni de tentativă de furt calificat și o infracțiune de furt în formă simplă, inițial rămase cu autor necunoscut.
La aceeași data a fost dispusă reținerea bărbatului pentru 24 de ore, fiind depus la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Tulcea, urmând ca în cursul zilei de 23 august 2022 să fie prezentat Judecătoriei Tulcea cu propunere de arestare preventivă.
În continuare, polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzelor și circumstanțelor producerii infracțiunilor și a recuperării prejudiciului.
Garaj spart pe Bulevardul Dunărea. Hoţul a furat bunuri de 40.000 lei
În data de 30 iunie 2022, în continuarea activităţilor care se desfăşoară într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de furt calificat, poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Galaţi, sprijiniţi de colegi din cadrul Secţiei 5 Poliţie şi de luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Galaţi au efectuat patru percheziţii domiciliare pe raza municipiului Galaţi.
În urma acestor percheziţii au fost identificate mai multe bunuri provenite din furt, dar şi persoana bănuită de comiterea acestei infracţiuni, un bărbat în vârstă de 35 ani, din Galaţi, care în noaptea de 19/20 iunie 2022, prin forţarea şi distrugerea uşii de acces, ar fi pătruns într-un garaj amplasat pe Bulevardul Dunărea din municipiul Galaţi, de unde ar fi sustras scule electrice (bormaşini, polizoare şi materiale pentru instalaţii sanitare), prejudiciul fiind de 40.000 lei.
Faţă de bărbatul de 35 ani s-a luat măsura reţinerii pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore. Acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi cu propunerea luării unei măsuri preventive şi a fost arestat preventiv 30 de zile.
Hoţ de bijuterii, prins după 3 luni
A fost prins după 3 luni autorul unui furt de bani şi bijuterii în valoare de 100.000 euro dintr-un apartament din Brăila. Autorul a purtat mască. Vineri seară a fost arestat.
Poliţişti din cadrul I.P.J. Brăila au efectuat nouă percheziţii domiciliare pe raza judeţului Galaţi. La una dintre locaţii a fost identificat un bărbat în vârstă de 40 de ani, din Tulcea, domiciliat fără forme legale în Galaţi, bănuit de săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
Acesta a fost condus la sediul poliţiei pentru audieri, fiind ulterior reţinut pe baza de ordonanţă pentru 24 de ore de poliştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale.
În fapt, în data de 13.03.2022, bărbatul, ar fi pătruns fără drept, purtând o mască, într-un imobil de pe raza municipiului Brăila, de unde ar fi sustras bani şi bijuterii, în valoare de 516.000 de lei. În data de 18 iunie, Judecătoria Brăila a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru 30 de zile. Acesta a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Brăila.
Spider-Man de Tecuci. S-a cocoţat pe bloc şi a furat o geacă (VIDEO)
Poliţiştii locali din Tecuci caută un hoţ care s-a urcat la etajul 1 al unui bloc şi a furat o geacă.
Astfel, după o noapte petrecută într-un apartament, pe str. Gh. Petraşcu, trei tineri nu au vrut să plece fără o amintire - o geacă de firmă, pe care o ochiseră de cu seară. Fără să stea pe gânduri, unul dintre ei, precum Spider-Man, s-a agăţat de ţevi şi în câteva secunde a ajuns la etajul 1, de unde a luat geaca.
"Dacă cineva îi recunoaşte sau poate să dea amănunte este aşteptat la sediul poliţiei locale", transmite Poliţia Locală Tecuci.
VEZI VIDEO, mai jos! ↓ *sursa video: camere supraveghere - Poliţia Locală Tecuci
Tecuci: Hoţ retinut după ce a comis 5 spargeri
Poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Tecuci au identificat şi reţinut un bărbat, de 32 de ani, din municipiul Tecuci, bănuit de comiterea mai multor furturi din locuinţe. Din cercetări, a reieşit că, pe parcursul anului 2021, bărbatul ar fi pătruns, prin efracţie, în cinci locuinţe, de pe raza municipiului Tecuci, de unde ar fi sustras telefoane mobile şi diferite sume de bani, prejudiciul stabilit, până în prezent, fiind de aproximativ 7 000 de lei. Persoana în cauză, cercetată pentru infracţiunea de furt calificat în formă continuată, a fost reţinută, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci, cu propunerea luării unei măsuri preventive. Poliţiştii continuă cercetările, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a bărbatului şi a întocmirii probatoriului în cauză.
Hoţ deghizat în musafir: Şi-a lăsat gazda fără 30.000 de lei
Poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Galaţi au identificat, la data de 6 septembrie, un tânăr, de 22 de ani, din municipiul Galaţi, bănuit de comiterea infracţiunii de furt calificat.
Din cercetări, a reieşit că, în perioada 22.07 - 02.09.2021, având sprijinul unui alt tânăr, de 19 ani, şi profitând de faptul că ar fi fost invitat în locuinţa victimei de fratele acesteia, persoana bănuită ar fi forţat sistemul de închidere al unei cutii de valori, de unde ar fi sustras suma de 30.000 de lei, 10 parfumuri, 4 ceasuri, 2 telefoane mobile şi mai multe bijuterii din aur. Cu ocazia depistării bărbatului, a fost recuperată o parte din prejudiciu şi restituită păgubitului.
Faţă de persoana bănuită de comiterea infracţiunii de furt calificat s-a luat măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, cu propunere de arestare preventivă.