Ateliere Fără Frontiere anunţă lista laureaţilor pentru ediţia 2021 a proiectului „Dăm Click pe România” şi adaugă astfel 110 şcoli, organizaţii non-guvernamentale şi instituţii sociale la numărul de structuri beneficiare de calculatoare recondiţionate în atelierul educlick.
„Cele 110 structuri vor beneficia în total de 2.000 de calculatoare ce vor sprijini elevii şi profesorii la crearea, adaptarea sau îmbunătăţirea traseului lor educaţional prin digitalizarea modului de învăţare şi comunicare. Peste 20.000 de beneficiari direcţi vor avea parte de o şcoală mai atractivă, adaptată nevoilor şi stilului lor de viaţă, mai eficientă în a dezvolta competenţe”, potrivit unui comunicat al Ateliere Fără Frontiere.
Printre laureaţi se numără Palatul Copiilor şi şase şcoli din judeţul Galaţi: Şcoala Gimnazială „Ene Patriciu” din Smulţi, Şcoala Gimnazială Nr. 1 din Jorăşti, Şcoala Gimnazială Nr. 1 Fârţăneşti - Structura Grădiniţa Cu P.N. Nr. 1 Fârţăneşti, Şcoala Gimnazială Nr. 1 din Nămoloasa, Şcoala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” din Galaţi şi Şcoala Gimnazială „Gheorghe şi Maria Tască” din Bălăbăneşti.

Publicat în Eveniment

Începând de vineri, 13 august 2021, pentru trecerea frontierelor de stat, la nivelul ţărilor UE, vor fi recunoscute ca documente doveditoare ale vaccinării, trecerii prin boală şi ale rezultatului negativ al unui test RT-PCR doar certificatele digitale, documente ce conţin un cod QR şi care pot fi eliberate foarte uşor accesând site-ul https://vaccinare-covid.gov.ro/, informează Platforma Naţională de Vaccinare.
Tranzitarea frontierelor este posibilă şi fără existenţa acestor certificate, dar cu respectarea normelor naţionale de carantină din fiecare stat. Aceste prevederi sunt stipulate în  Regulamentul UE 953/2021 şi sunt aplicabile doar pentru trecerea frontierei de stat, nu şi pentru activităţile desfăşurate în interiorul teritoriului national al României, mai precizează sursa citată.

Publicat în Știrea zilei

Frontierele terestre ale SUA cu Canada şi Mexic vor rămâne închise pentru călătorii neesenţiale până cel puţin pe 21 iulie, a anunţat duminică Departamentul american pentru securitate internă, informează Reuters.
Prelungirea cu 30 de zile a fost anunţată după ce Canada a făcut publică vineri extinderea restricţiilor care urmau să expire luni şi care sunt în vigoare din martie 2020 din cauza pandemiei noului coronavirus. Executivul american a organizat reuniuni la nivel de grupuri de lucru săptămâna trecută cu Canada şi Mexic.
Departamentul pentru securitate internă a precizat într-un comunicat că a remarcat "evoluţii pozitive în ultimele săptămâni şi participă cu alte agenţii americane la grupurile de lucru ale experţilor de la Casa Albă cu Canada şi Mexic pentru a identifica condiţiile în care restricţiile pot fi relaxate în condiţii de siguranţă şi sustenabilitate". (sursa Agerpres)

Publicat în Mapamond