Poliţiştii de frontieră gălăţeni au întocmit lucrare penală pentru braconaj piscicol unui bărbat care transporta aproximativ 53 de kilograme de peşte fără a deţine documente legale.

„În data de 14 aprilie a.c., în jurul orei 08.15, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galaţi - I.T.P.F. Iaşi, aflaţi într-o misiune specifică, au oprit pentru control, în apropierea unei pieţe din municipiul Galaţi, un autoturism marca Volkswagen, înmatriculat în Republica Moldova, condus de un bărbat cu dublă cetăţenie română şi Republica Moldova, în vârstă de 35 de ani. La controlul efectuat asupra mijlocului de transport, în portbagaj, a fost descoperită cantitatea de 53 de kilograme peşte, specia scrumbie, pentru care bărbatul nu deţinea documente de provenienţă. Acesta a declarat că a achiziționat peştele de la mai multe persoane şi intenţiona să-l comercializeze pentru a obţine venituri suplimentare“, se arată într-un comunicat al I.T.P.F. Iaşi.

Întreaga cantitate de peşte a fost ridicată în vederea predării către o unitate de profil, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui şi altor vieţuitoare acvatice obţinute din pescuit şi a produselor din peşte obţinute din pescuit.

Publicat în Eveniment

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti efectuează cercetări în privinţa unui gălăţean care conducea un ansamblu de vehicule, deşi permisul de conducere valabil deţinut nu îi dădea acest drept.

„În data de 07 aprilie a.c., în jurul orei 08.30, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti - I.T.P.F. Iaşi a oprit pentru control, pe DN 26, în localitatea de frontieră Brăneşti, judeţul Galaţi, un ansamblu rutier, format dintr-o autoutilitară şi o remorcă, condus de un gălăţean, în vârstă de 41 de ani. La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, colegii noştri au constatat că bărbatul este posesorul unui permis de conducere valabil pentru categoriile AM, B şi B1, iar pentru a conduce ansamblul în cauză este necesară deţinerea unui permis de conducere valabil pentru categoria «E»“, potrivit I.T.P.F. Iaşi.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv.

Publicat în Eveniment

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galaţi au depistat la controlul de frontieră o tânără care a prezentat un înscris fals care atestă efectuarea inspecţiei tehnice periodice, pentru autoturismul pe care îl conducea.

La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galaţi - I.T.P.F. Iaşi  au oprit în trafic, pentru control, pe DN 26, pe raza localităţii de frontieră Şiviţa, un autoturism marca Opel, înmatriculat în Italia, condus de o femeie, cetăţean român, în vârstă de 33 de ani.

La controlul specific, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că documentul care atestă efectuarea inspecţiei tehnice periodice, nu îndeplinea condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, informează I.T.P.F. Iaşi.

Publicat în Eveniment

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila efectuează cercetări cu privire la un bărbat care a fost depistat în trafic conducând un moped neînmatriculat, fără a deţine permis de conducere.

În data de 03 aprilie a.c., în jurul orei 11.30, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră  Brăila - I.T.P.F. Iaşi a oprit în trafic, pe raza localităţii de frontieră Stăncuţa, un bărbat din judeţul Brăila, în vârstă de 43 de ani, aflat pe un moped.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au constatat că mopedul nu figurează ca fiind înmatriculat sau înregistrat, iar bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, informează I.T.P.F. Iaşi.

Publicat în Regional

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier efectuează cercetări cu privire la o femeie, cetăţean din Republica Moldova, care a prezentat la controlul de frontieră un certificat de căsătorie fals.

„În data de 01 aprilie a.c., în jurul orei 22.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi rutier - I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, R.L., cetăţean din Republica Moldova, de sex feminin, în vârstă de 30 de ani, pasageră într-un autocar marca Scania, cu destinaţia Franţa. La controlul de frontieră, femeia a prezentat pe lângă documentele de identitate şi un certificat de căsătorie cu un cetăţean român, pentru a justifica scopul călătoriei în tranzit prin România. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea certificatului de căsătorie în cauză, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals. Cu privire la cele constatate femeia a declarat că intenţiona să ajungă în Franţa, la prietenul ei şi că tot acesta i-a procurat certificatul de căsătorie fals“, se arată într-un comunicat al I.T.P.F. Iaşi.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Publicat în Regional

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Oancea au depistat la controlul de frontieră un bărbat care a prezentat un înscris fals care atestă efectuarea inspecţiei tehnice periodice, pentru autoturismul pe care îl conducea.

„În data de 24 martie a.c., în jurul orei 14.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea - I.T.P.F. Iaşi s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, A.A., cu dublă cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 38 de ani, care conducea un autoturism marca Audi, înmatriculat în Bulgaria. La controlul specific, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că documentul care atestă efectuarea inspecţiei tehnice periodice, nu îndeplinea condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals. Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a efectuat inspecţia tehnică periodică la o unitate de profil din Bulgaria şi nu avea cunoştinţă despre faptul că documentul în cauză nu este autentic“, se arată într-un comunicat al I.T.P.F. Iaşi.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals.

Publicat în Regional

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier efectuează cercetări cu privire la un cetăţean din Republica Moldova care a prezentat la controlul de frontieră un certificat de competenţă profesională fals.

„La sfârşitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier - I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, ca al doilea şofer al unui microbuz marca Mercedes, cetăţeanul din Republica Moldova, P.L., în vârstă de 58 de ani. La controlul de frontieră pentru intrarea în ţară, pentru justificarea calităţii de transportator, bărbatul a prezentat pe lângă documentele de identitate şi un certificat de competenţă profesională pentru transport internaţional de persoane. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea certificatului în cauză, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals“, potrivit I.T.P.F. Iaşi.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

Publicat în Regional

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliţiei de Frontieră Folteşti şi Galaţi efectuează cercetări cu privire la un bărbat depistat în decurs de două zile conducând două autoturisme diferite, deşi avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat.
„În data de 18 martie a.c., în jurul orei 12.30, în timpul desfăşurării unei misiuni specifice, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti - I.T.P.F. Iaşi a oprit pentru control, în localitatea de frontieră Băleni, judeţul Galaţi, un autoturism, condus de un bărbat în vârstă de 37 de ani. Cu ocazia efectuării controlului, existând suspiciuni cu privire la dreptul de a conduce autovehicule, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări specifice, în urma cărora au constatat că bărbatul are dreptul de a conduce suspendat. Cu o zi în urmă, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galaţi, l-au depistat în trafic, pe acelaşi bărbat, la volanul unui alt autoturism, deşi avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat ca urmare a săvârşirii unor abateri la regimul circulaţiei rutiere“, se arată într-un comunicat al I.T.P.F. Iaşi.
În ambele cauze, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

Publicat în Eveniment

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea au descoperit o carte de identitate cu însemnele autorităţilor din România, ascunsă în borseta unui bărbat din Republica Moldova.

„În data de 17 martie a.c., în jurul orei 15.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, ca pasager într-un autocar, cetăţeanul din R. Moldova, B.R., în vârstă de 42 de ani. În baza analizei de risc pe linia documentelor de călătorie false sau falsificate, s-a efectuat un control amănunţit asupra pasagerilor mijlocului de transport, colegii noştri descoperind, ascunsă într-o borsetă ce aparţinea bărbatului, o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, care avea imprimată fotografia acestuia. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului în cauză, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond specifice unui document autentic, fiind fals. Cu privire la cele constatate, B.R. a declarat că a procurat cartea de identitate în cauză prin intermediului unei persoane cunoscute prin intermediul reţelelor de socializare, în schimbul sumei de 100 de euro, cu intenţia de a o folosi pe teritoriul Olandei pentru a obţine mai uşor un loc de muncă“, se arată într-un comunicat al I.T.P.F. Iaşi.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

Publicat în Regional

La Chişinău a avut loc, marţi, 16 martie 2021, şedinţa premergătoare întâlnirii comitetului de coordonare al proiectului „Reabilitarea şi modernizarea birourilor vamale de frontieră de pe graniţa România-Moldova, respectiv birourile vamale Albiţa-Leuşeni, Sculeni-Sculeni şi Giurgiuleşti-Giurgiuleşti“, organizată în scopul de a asigura comunicarea efectivă între beneficiari, de a prezenta participanţilor informaţiile relevante despre stadiul proiectului, de a analiza riscurile identificate, măsurile de remediere a acestora şi de stabilire a calendarului activităţilor viitoare, informează Direcţia Generală a Vămilor.

„Proiectul îşi propune creşterea eficienţei structurilor de control care asigură siguranţa şi securitatea cetăţenilor, respectiv a structurilor vamale, poliţiei, poliţiei de frontieră şi serviciilor cu atribuţii de combatere a criminalităţii organizate transfrontaliere. Birourile vamale Albiţa, Sculeni şi Giurgiuleşti reprezintă puncte strategice de trecere a frontierei România-Moldova, îndeplinind un rol important în ceea ce priveşte politica de securitate a UE. Proiectul are o perioadă de implementare de 36 de luni (începând cu luna iunie 2019), cu o valoare totală de 10.000.000 euro şi este finanţat de Uniunea Europeană în cadrul Programului Operaţional Comun România-Republica Moldova. În acest proiect sunt implicate structuri centrale şi locale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi din cadrul Serviciului Vamal al Republicii Moldova, beneficiarii finali fiind 347 de lucrători vamali ce vor fi instruiţi pentru utilizarea echipamentului de control nedistructiv care îşi desfăşoară activitatea în cele trei puncte vamale ce vor fi modernizate în urma implementării proiectului (Albiţa - Leuşeni, Sculeni - Sculeni, Giurgiuleşti – Giurgiuleşti), echipament absolut necesar, ţinând cont de faptul că peste 2 milioane de autovehicule trec anual frontiera prin cele trei puncte vamale“, precizează sursa citată.

La reuniune au participat reprezentanţi ai Serviciului Vamal al Republicii Moldova, ai Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală din România, precum şi ai Direcţiilor Generale Regionale ai Finanţelor Publice Iaşi şi Galaţi.

Publicat în Știrea zilei
Pagina 3 din 4