Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti efectuează cercetări în privinţa unui bărbat care a fost depistat conducând un ansamblu de vehicule, deşi permisul de conducere deţinut nu îi dădea dreptul, dar şi în privinţa proprietarului ansamblului rutier respectiv, pentru încredinţarea acestuia pentru a fi condus pe drumurile publice.

„În data de 22 iunie a.c., în jurul orei 16.15, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti – I.T.P.F. Iaşi, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe raza localităţii de frontieră Băleni, au efectuat semnalele regulamentare de oprire pentru un ansamblu de vehicule, format dintr-un autoturism şi o remorcă, condus de D.M., în vârstă de 23 de ani, domiciliat pe raza judeţului Galaţi. La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, colegii noştri au constatat că bărbatul nu deţine permis de conducere valabil pentru categoria «E», necesar pentru a putea conduce ansamblul de vehicule respectiv, iar acesta îi aparţine cetăţeanului A.L., în vârstă de 65 de ani. Cu privire la cele constatate, proprietarul ansamblului rutier în cauză, a declarat că i l-a încredinţat lui D.M. să-l conducă, cunoscând faptul că acesta nu are drept de conducere“, potrivit I.T.P.F. Iaşi.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv şi încredinţarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că nu posedă permis de conducere, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Publicat în Regional

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti  efectuează cercetări cu privire la un vasluian depistat la volanul unui ansamblu de vehicule, pe a cărui rulotă erau aplicate numere false de înmatriculare.
„În data de 10 iunie a.c., în jurul orei 12.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti - I.T.P.F. Iaşi, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au oprit pentru control, pe DN 24D, pe raza localităţii de frontieră Băleni - judeţul Galaţi, un ansamblu auto format dintr-un autoturism şi o rulotă, condus de un vasluian în vârstă de 25 de ani. Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate la control pentru ansamblul în cauză, lucrătorii noştri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că numerele de înmatriculare aplicate pe rulotă au fost atribuite de autorităţi unei remorci. Cu privire la cele constatate tânărul a declarat că intenţionat să transporte rulota pe un teren agricol, dar deoarece aceasta nu era înmatriculată în circulaţie, a folosit plăcutele de înmatriculare de la o remorcă care îi aparţine“, potrivit I.T.P.F. Iaşi.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate ori cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare.

Publicat în Regional

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti efectuează cercetări în privinţa unui bărbat care conducea un ansamblu de vehicule, deşi permisul de conducere deţinut nu îi dădea dreptul.
„La sfârşitul săptămânii, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti - I.T.P.F. Iaşi a oprit pentru control, pe raza localităţii de frontieră Frumuşiţa, judeţul Galaţi, un cetăţean român, în vârstă de 32 de ani, care conducea un ansamblu rutier format dintr-un autoturism şi o remorcă. La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, colegii noştri au constatat faptul că bărbatul care conducea ansamblul rutier respectiv este posesorul unui permis de conducere necorespunzător categoriei din care face parte acesta“, potrivit I.T.P.F. Iaşi.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv.

Publicat în Regional

Începând de joi, 27 mai, cetăţenii români care vin din România sunt autorizaţi să intre în Bulgaria prin toate punctele de trecere a frontierei fără a li se mai cere să prezinte un test PCR sau antigen negativ la virusul SARS-CoV-2, un certificat de vaccinare împotriva COVID-19 sau un document care să ateste că s-au vindecat de boală, se precizează într-un ordin emis de ministrul sănătăţii, Stoicio Kaţarov, transmite joi BTA, citând un comunicat al ministerului de resort.
Acelaşi ordin impune o interdicţie temporară pentru sosirile din India, Bangladesh, Nepal, Myanmar, Bhutan, Sri Lanka, Pakistan, Maldive, Brazilia şi ţări şi teritorii din Africa. Interdicţia nu li se aplică cetăţenilor bulgari, rezidenţilor permanenţi sau deţinătorilor de permise de şedere pe termen lung şi nici membrilor lor de familie. Aceştia din urmă vor fi obligaţi să intre zece zile în carantină după sosirea în Bulgaria, se menţionează în ordinul ministerial. (sursa Agerpres)

Publicat în Mapamond

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila au descoperit şi ridicat în vederea cercetărilor, în urma desfăşurării unor misiuni specifice şi a unor percheziţii domicilare la imobilele a două persoane de pe raza judeţului Brăila, un moped, 200 de litri de motorină şi mai multe unelte de pescuit comercial.

„La sfârşitul săptămânii trecute, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră  Brăila - I.T.P.F. Iaşi, pe timpul desfăşurării unei acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol, au observat în zona kilometrului 182, malul stâng al fluviului Dunărea, un bărbat într-o barcă cu motor şi un altul care se deplasa cu un moped dinspre luciul de apa spre comuna Chiscani. La vederea autospecialei de serviciu cu care colegii noştri efectuau misiunea de supraveghere şi control, persoana de pe moped a virat brusc şi a schimbat direcţia de mers, iar persoana din barca a pornit motorul şi a părăsit zona în viteză. S-a procedat la urmărirea conducătorului mopedului, iar la controlul efectuat asupra motoscuterului, a fost descoperită cantitatea de 93,8 de kilograme de peşte, diferite specii, în valoare de 850 de lei. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că mopedul figurează ca fiind furat din Italia“, precizează I.T.P.F. Iaşi.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire.

În continuarea efectuării cercetărilor, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila au efectuat trei percheziţii domiciliare pe raza judeţului Brăila, la domiciliile celor doi cetăţeni.

„În urma percheziţiilor efectuate în baza mandatelor emise de Judecătoria Brăila, au fost descoperite şi ridicate în vederea continuării cercetărilor 200 litri de lichid de culoare verde având mirosul şi consistenţa specifice motorinei, în valoare totală de 1000 de lei, aproximativ şase kilograme peşte (sturion şi caras) şi  unelte de pescuit ( cinci unelte de pescuit comercial tip pripon, o unealtă de pescuit comercial tip vintir, o unealtă de pescuit tip odorob, 19 plase din aţă destinate confecţionării de unelte de pescuit comercial tip vintir, patru plase de pescuit tip napatcă, un fir din nailon tip pripon în lungime de 200 de metri, 215 metri de codule pescăreşti, 197 de plute pescăreşti şi 52 de bucăţi plumbi de utilitate pescărească ), toate în valoare de 1696 de lei“, potrivit I.T.P.F. Iaşi.

În cauză poliţiştii de frontieră brăileni efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de  deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui şi altor vieţuitoare acvatice obţinute din pescuit şi a produselor din peşte obţinute din pescuit şi producerea, importul, comercializarea, deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârselor, vintirelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial.

VEZI VIDEO mai jos! ↓

Publicat în Regional

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Brăila au descoperit şi reţinut pentru continuarea cercetărilor un autoturism, în valoare de 788.000 de lei, care figura în bazele de date ca fiind semnalat furat din Germania, alertă introdusă cu doar o zi înainte.

„În data de 16 mai a.c., în jurul orei 12.00, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră  Brăila - I.T.P.F. Iaşi a oprit în trafic, pe o arteră din municipiul Brăila, un autoturism marca Ferrari California, înmatriculat în  Germania, condus de un cetăţean irakian în vârstă de 40 de ani. Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat faptul că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autorităţile din Germania, cu o zi înainte. Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că autoturismul este  achiziţionat în sistem leasing şi nu are cunoştinţă despre faptul că acesta ar fi fost căutat de autorităţi“, potrivit  I.T.P.F. Iaşi.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar autoturismul, în valoare de 788.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Publicat în Regional

Intrarea pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetăţenilor străini din state Non-UE, respectiv care nu aparţin spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, precum şi apatrizilor se permite doar celor care îndeplinesc condiţiile expres şi limitativ prevăzute de actele normative în vigoare referitoare la trecerea frontierei în perioadă de pandemie. Excepţiile trebuie probate cu documente justificative.
Poliţia de Frontieră Română permite intrarea în ţară a cetăţenilor străini doar în situaţiile de excepţie prevăzute expres în cuprinsul Hotărârii nr. 531 din 11.05.2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României.
În continuare, se interzice intrarea pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetăţenilor străini din state Non-UE, respectiv care nu aparţin spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, precum şi apatrizilor, definiţi potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România.

Cetăţeni străini exceptaţi de la aceste prevederi

Sunt exceptaţi de la aceste prevederi cetăţenii străini prevăzuţi în H.G. nr. 531/2021 privind prelungirea stării de alertă, Anexa 3, art. 2, alin (1), pct. 7, lit. a) - m):
a) membri de familie ai cetăţenilor români;
b) membri de familie ai cetăţenilor altor state membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European ori ai Confederaţiei Elveţiene, cu rezidenţă în România;
c) persoane care posedă o viză de lungă şedere, un permis de şedere sau un document echivalent permisului de şedere eliberat de autorităţi ori un document echivalent acestora emis de autorităţile altor state, potrivit legislaţiei Uniunii Europene;
d) persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de şedere sau un alt document echivalent, respectiv cadre medicale, cercetători în domeniul medical, cadre medicale pentru îngrijire geriatrică, precum şi transportatorii şi alte categorii de personal implicat în transportul de bunuri care asigură astfel de transporturi necesare;
e) personalul misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi al organizaţiilor internaţionale, precum şi membrii familiilor acestora care îi însoţesc în misiuni permanente pe teritoriul României, personalul militar sau personalul care poate asigura ajutor umanitar;
f) persoane în tranzit, inclusiv cei repatriaţi ca urmare a acordării protecţiei consulare;
g) pasageri care călătoresc din motive imperative;
h) persoane care au nevoie de protecţie internaţională sau din alte motive umanitare, persoane care fac obiectul prevederilor Regulamentului (UE) nr. 604/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie 2013 de stabilire a criteriilor şi mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecţie internaţională prezentate într-unul dintre statele membre de către un resortisant al unei ţări terţe sau de către un apatrid, precum şi persoane returnate în baza acordurilor de readmisie;
i) străinii şi apatrizii care călătoresc în scop de studii;
j) străinii şi apatrizii, lucrători înalt calificaţi, dacă angajarea acestora este necesară din punct de vedere economic, iar activitatea nu poate fi amânată sau desfăşurată în străinătate;
k) străinii şi apatrizii, lucrători transfrontalieri, lucrători sezonieri din agricultură, personal navigant maritim şi fluvial;
l) membrii delegaţiilor sportive internaţionale care participă la competiţii sportive organizate pe teritoriul României, în condiţiile legii;
m) membrii echipelor de filmare a producţiilor cinematografice sau audiovizual, personalul tehnic şi artistic care participă la evenimentele culturale care se derulează pe teritoriul României, în baza unor relaţii contractuale dovedite sau a unor documente justificative.
Totodată, sunt exceptaţi de la aceste prevederi rezidenţii/cetăţenii statelor terţe care sunt incluşi în Anexa 1 din Recomandarea (UE) 2020/1186 a Consiliului (https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/HTML/?uri=CELEX:32020H1186&from=ES) privind restricţia temporară asupra călătoriilor neesenţiale către UE şi posibila eliminare a acestei restricţii.

Publicat în National
Miercuri, 21 Aprilie 2021 14:02

Prins cu ITP-ul fals la frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti au depistat în trafic un bărbat care a prezentat la control, pentru autoturismul pe care îl conducea, un document care atestă efectuarea inspecţiei tehnice periodice, fals.
 
„În data de 20 aprilie a.c., în jurul orei 12.00, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti - I.T.P.F. Iaşi a oprit în trafic, pentru control, pe DN 26, pe raza localităţii de frontieră Frumuşiţa, un autoturism înmatriculat în Bulgaria, condus de un cetăţean român în vârstă de 53 de ani. La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat un document care atestă efectuarea inspecţiei tehnice periodice, cu însemnele autorităţilor din Bulgaria, care nu îndeplinea condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic. Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului în cauză, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că acesta era fals. Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că nu avea cunoştinţă despre faptul că documentul în cauză nu este autentic“, potrivit I.T.P.F. Iaşi.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

„Pentru preîntâmpinarea unor situaţii similare, aducem la cunoştinţă şi recomandăm posesorilor de mijloace de transport înmatriculate în alte state să respecte legislaţia privind certificarea încadrării vehiculelor rutiere înmatriculate în normele tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului şi în categoria de folosinţă conform destinaţiei, prin efectuarea inspecţiei tehnice periodice, conform Ordonanţei nr 81 din 24 august 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr 413 din 30 august 2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr 167/2003, cu modificările şi completările ulterioare.
Astfel, Ordonanţa Guvernului nr 81/2000, prevede la art. 67, ca:
(1) Vehiculele înmatriculate în alte state pot fi supuse, la cerere, unei inspecţii tehnice periodice, care se efectuează de R.A.R. în conformitate cu reglementările prevăzute la art. 1.
(2) În vederea efectuării inspecţiei tehnice periodice prevăzute la alin. (1), solicitantul declară pe propria răspundere situaţia vehiculului în ceea ce priveşte deţinătorul şi situaţia înmatriculării vehiculului respectiv.
(3) Efectuarea inspecţiei tehnice periodice prevăzute la alin. (1) nu absolvă deţinătorul sau utilizatorul vehiculului de respectarea celorlalte prevederi legale privind circulaţia pe drumurile publice din România.
(4) Recunoaşterea inspecţiei tehnice periodice prevăzute la alin. (1) de către alte state se face în funcţie de legislaţia aplicabilă a statelor respective“, precizează poliţiştii de frontieră.

Publicat în Regional

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu dublă cetăţenie, română şi R. Moldova, asupra căruia a fost descoperit un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din România, care s-a dovedit a fi fals.

„În data de 15 aprilie a.c., în jurul orei 07.10, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea - I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, la volanul unui microbuz marca Mercedes, înmatriculat în Lituania, T.P., cu dublă cetăţenie, română şi R. Moldova, în vârstă de 61 de ani. Deoarece colegii noştri au avut suspiciuni cu privire la faptul că bărbatul ar deţine documente false, a fost efectuat un control amănunţit, ocazie cu care a fost descoperit, în portofelul acestuia, un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din România, având imprimată fotografia altei persoane şi un alt nume. Astfel, în urma verificărilor specifice efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că documentul în cauză nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals. Cu privire la cele constatate bărbatul a declarat că a fost rugat de persoana al cărui nume era imprimat pe documentul fals, să-l transporte în Italia, unde urma să i-l predea. Totodată, T.P. a declarat că nu avea cunoştinţă despre faptul că permisul de conducere în cauză este fals“, potrivit I.T.P.F. Iaşi.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

Publicat în Eveniment

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila au depistat doi bărbaţi care desfăşurau activitaţi de pescuit comercial neautorizat folosind o plasă de nailon, cu care au capturat aproximativ 26 kg de peşte.

„În data de  15 aprilie a.c., în jurul orei 12.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră  Brăila - I.T.P.F. Iaşi,  pe timpul desfăşurării unor acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol, au depistat în zona kilometrului 167,5 al fluviului Dunărea, doi bărbaţi care desfăşurau activităţi de pescuit comercial neautorizat, folosind o barcă din fibră şi o plasă de nailon, cu care au capturat aproximativ 26 kg de peşte din specia scrumbie. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de pescuit comercial sau sportiv fără licenţă sau autorizaţie de pescuit, deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoane neautorizate a uneltelor de pescuit comercial şi pescuitul în perioada de prohibiţie“, potrivit I.T.P.F. Iaşi.

Ambarcaţiunea şi unealta de pescuit, în valoare totală de 2.700 de lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar peştele a fost predat unei unităţi de profil pentru comercializare.

Publicat în Regional
Pagina 2 din 4