Asociaţia Europeană a Tinerilor Întreprinzători acuză Ministerul Economiei că a blocat abuziv fondurile pentru IMM-urile afectate de Covid-19.

„În data de 29 ianuarie 2021, s-a finalizat depunerea cererilor de finantare (aplicaţiilor) pe platforma granturi.imm.gov.ro, în cadrul Măsurii 3 – granturi pentru investitii acordate IMM-urilor, în baza OUG 130/2020. Beneficiarii potenţiali au solicitat între 50.000 – 200.000 euro pentru investitii. Bugetul total al acestei măsuri este de 550 milioane de euro. Acordurile de finanţare ale beneficiarilor cu reprezentanţii ministerului economiei trebuie semnate până la data de 30.06.2021. Până în acest moment, Ministerul Economiei şi Agenţiile Teritoriale (AIMMAIPE), au blocat evaluările beneficiarilor, invocând ca şi pretext o presupusă fraudă la procesul de aplicare, deşi organizatorii concursului au fost chiar cei care au invocat frauda (Ministerul Economiei, STS si AIMMAIPE)”, se arată într-un comunicat de presă al Asociaţiei Europene a Tinerilor Întreprinzători.

Aceştia mai atenţionează asupra faptului că, deşi nu există nicio dovadă a presupusei fraude şi deşi concursul a fost organizat chiar de instituţiile aflate în subordinea Guvernului României, aceştia au blocat evaluarea până în acest moment, iar Ministerul Economiei riscă să nu se încadreze în termenul legal pentru semnarea acordurilor de finanţare, fapt ce va genera mii de procese împotriva Ministerului Economiei, iar fondurile europene ce ar fi trebuit să revină IMM-urilor nu vor mai fi absorbite şi vor fi pierdute de antreprenorii români.

„În contextul în care România se află pe ultimele locuri în clasamentul statelor care au acordat ajutoare de stat sau din fonduri europene firmelor, după ce a întârziat nepermis de mult Măsura 2, dupa ce a blocat şi programul pentru START-UP-uri, se pare că Ministrul Economiei a blocat şi Măsura 3 – granturi pentru investiţii şi refuză să îşi respecte angajamentele luate prin lege, faţă de antreprenori. Din păcate, în loc să îşi salveze şi dezvolte afacerile, antreprenorii vor trebui să piardă timpul şi să se judece cu Ministerul Economiei, pentru a-şi primi drepturile. Aceasta e o situaţie unică în Europa, în care Ministrul Economiei, în loc să ajute firmele să treacă peste această perioadă grea generată de pandemie şi de restricţii, de fapt face tot ce poate pentru a pune piedici şi pentru a falimenta firmele româneşti”, a declarant George Velcea, preşedintele Asociaţiei Europene a Tinerilor Întreprinzători.

Publicat în Economie