Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a transmis, marţi, 20 aprilie 2021, într-un comunicat de presă, că doi foşti lideri ai Uniunii Salvaţi România (USR), din aripa conservatoare a formaţiunii, s-au înscris în AUR.

„Este vorba despre Raluca Amariei, fost vicepreşedinte la nivel naţional şi fostul lider al filialei judeţene Sibiu a USR, şi Dan Rădulescu, fost deputat USR, membru fondator şi preşedinte al filialei judeţene Prahova. După ce Amariei şi Rădulescu au demisionat din USR în 2020, ca urmare a diferenţelor tot mai accentuate de viziune şi de orientare doctrinară, aceştiau decis să se alăture Alianţei pentru Unirea Românilor, singurul partid care îşi fundamentează activitatea pe 4 mari valori: familia, naţiunea, credinţa şi libertatea”, transmite AUR.
 
„Am acceptat invitaţia celor doi copreşedinţi George Simion şi Claudiu Târziu de a participa la această construcţie îndrăzneaţă şi le mulţumesc pentru încrederea pe care mi-au arătat-o. Alianţa pentru Unirea Românilor a ajuns în Parlament anul trecut pe fondul unui vot de protest. Acum are şansa să demonstreze că este o alternativă credibilă şi serioasă în politica românească. Îmi doresc ca în 2024 Alianţa pentru Unirea Românilor să fie opţiunea de vot pentru cei mai mulţi români, singura formaţiune care merită o şansă în momentul de faţă”, a declarat Raluca Amariei.

Iar Dan Rădulescu a afirmat că: „Încă de când mi-am dat demisia din USR, mi-am asigurat alegătorii că voi continua lupta politică pe care am început-o. Voi milita, în continuare, pentru un sistem de învăţământ incluziv şi performant şi pentru dreptul nostru constituţional la un mediu sănătos. Principiile mele conservatoare se regăsesc în cele patru valori definitorii ale AUR, iar pasul meu de astăzi este unul firesc către singura zonă din politica românească ce are ca puncte cardinale familia, naţiunea, credinţa şi libertatea”.

Publicat în Politica