Scenariul complet schimbat în manşa retur din prima fază a Cupei României la baschet masculin dintre FC Argeş Piteşti şi CSM Galaţi. Partida programată luni seara în sala sporturilor Trivale a fost controlată în primele trei sferturi de piteşteni, care s-au aflat în permanenţă la conducere pe tabela de marcaj, 56-48 în min.30.
Coach Florin Nini şi-a folosit la momentul oportun bagheta magică, americanii Brewton şi Ferguson-Masters, secundaţi cu brio de: Duică, Stan, Ciotlăuş s-au descătuşat în sfertul patru, chiar dacă l-au pierdut pe Sturanovic, eliminat pentru 5 greşeli personale, iar în prelungiri au detonat bomba, au câştigat şi s-au calificat dramatic în sferturi de finală. Rezultat final: FC Argeş Piteşti - CSM Galaţi 80-83 overtime (18-16, 22-18, 16-14, 16-26, 8-9), scor general: 157-158.
5-ul de start pentru echipa gălăţeană: Milon, Stan, Ciotlăuş, Sturanovic, Ferguson-Masters. Au mai jucat: Brewton, Vlad, Duică. Din lot au făcut parte şi juniorii gălăţeni Câmpeanu şi Gherman. Sâmbătă, 02 octombrie, va debuta Liga Naţională, CSM Galaţi va juca în sala Polivalentă Dunărea cu nou promovata CSM Ploieşti.

Publicat în Sport

Colegiul Director Judeţean al Filialei PNL Galaţi a decis luni, 13 septembrie, cu majoritate de voturi, susţinerea moţiunii „România liberală”, cea cu care premierul Florin Cîţu candidează pentru preşedinţia Partidului Naţional Liberal.

Moţiunea „România liberală” a întrunit 70 de voturi din partea membrilor Colegiului Director Judeţean al PNL Galaţi, dintr-un total de 78 de voturi. Moţiunea candidatului Ludovic Orban, „PNL - Forţa Dreptei”, a fost votată doar de 6 membri ai Colegiului, în vreme ce doi membri ai Colegiului au votat ambele moţiuni, se anunţă prin intermediul unui comunicat de presă al Filialei PNL Galaţi.

„Solidaritatea şi colaborarea trebuie să fie principiile după care PNL se ghidează! Aceste principii vor trebui să fie la baza funcţionării PNL şi după Congresul partidului. Cu toţii suntem o singură echipă, echipa PNL! La congresul din 25 septembrie trebuie să câştige PNL, dar asta depinde de fiecare dintre noi, membrii partidului. Noi trebuie să dăm dovadă de responsabilitate. Am încredere că Florin Cîţu va oferi noi perspective PNL şi României. Alături de echipa formată în jurul lui Florin Cîţu putem face România liberală, modernă şi dezvoltată!”, a declarat preşedintele PNL Galaţi, George Stângă.

Astfel, în urma acestei decizii, conducerea PNL Galaţi a decis susţinerea lui Florin Cîţu pentru funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal la Congresul ce va avea loc în data de 25 septembrie.

Decizia vine după ce, atât Ludovic Orban, cât şi Florin Cîţu, au venit la Galaţi pentru a-şi prezenta programul electoral. Până luni, au fost multe discuţii în filiala gălăţeană a PNL, ca urmare a faptului că George Stângă a declarat iniţial că îl susţine pe Ludovic Orban şi apoi s-a răzgândit schimbând tabăra.

Articole similare:
- Dihonie în PNL Galaţi

- Obrejenia preşedintelui PNL Galaţi, George Stângă

Publicat în Politica

„Tigrii” gălăţeni pregătiţi de Florin Ignat ajutat de Viorel Cojoc şi Alexandru Tănăsilă transpiră mult în această perioadă fierbinte dinaintea startului noului sezon 2021-2022. Aşa cum s-a întâmplat mereu, antrenamentele vicecampioanei României s-au desfăşurat după programul stabilit la sala şi stadionul Siderurgistul şi continuă la sala Polivalentă Dunărea. După două săptămâni, s-a trecut la etapa de omogenizare, una extrem de importantă, şi United şi-a stabilit pentru 17 şi 18 august o dublă amicală la Chişinău cu Dinamo Plus Futsal, campioana Moldovei.
În această vară, lotul a fost completat cu portarii Toniţă, reîntors, şi Cîrdei, transferat de la Imperial WET Miercurea Ciuc, campioana României en-titre, echipă desfiinţată între timp din cauza problemelor financiare. Cel de-al treilea transfer, unul de marcă, brazilianul Coquinho, care a marcat în ultimul sezon 14 goluri pentru Team Lebork - Polonia, urmează să ajungă la Galaţi în cel mai scurt timp după ce se vor rezolva toate actele cu viza şi permisul de muncă. Au plecat: Dinicuţă şi Cojocaru, ambii la Autobergamo Deva.
Liga 1 la futsal va debuta pe 5 septembrie, programul urmând să fie stabilit cel mai probabil în această săptămână. Echipa gălăţeană va reprezenta România, pentru a doua oară consecutiv, în UEFA Futsal Champions League şi îşi va afla adversarele din Main Round pe 30 august.

Publicat în Sport

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sector 2 au percheziționat joi locuința soților Brigitte și Florin Pastramă, într-un dosar în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrafacerea unei mărci și punerea în circulație de produse contrafăcute.
Potrivit unor surse judiciare, Brigitte și Florin Pastramă au calitatea de suspecți în dosar, fiind acuzați că ar fi vândut ilegal măști de protecție contrafăcute.
Cei doi au fost ridicați cu mandat din locuință și duși la audieri la sediul Poliției Sectorului 2.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2. (sursa Agerpres)

Publicat în Mozaic

În perioada 20 -25 iulie se desfășoară FIBA Under 20 European Challengers. Naționala României, care este antrenată de gălățeanul Florin Nini a fost repartizată în grupa D și va juca la Sopron - Ungaria după următorul program: Elveția - 20 iulie, ora 18.00, Macedonia de Nord - 21 iulie, ora 16.30, și Luxemburg - 22 iulie, ora 15.00. Prime două clasate vor juca în semifinale cu cele mai bine clasate din grupa E: Belarus, Ungaria, Slovacia, Kosovo, pe 24 iulie, iar meciurile de clasament sunt programate pe 25 iulie. Tricolorii s-au pregătit la intensitate maximă în perioada 8-18 iulie la Târgoviște.
"Plecăm la Campionatul European încrezători după o perioadă de pregătire în care am încercat să omogenizăm echipa, să găsim formula cea mai bună. Am văzut o atitudine corespunzătoare din partea băieților ceea ce ne face să plecăm la drum optimiști. Este ocazia unor jucători să demonstreze că au nivelul de participare la un Campionat European, iar pentru cei care au debutat deja în Liga Națională, să demonstreze experiența acumulată. Suntem un grup unit, ne-am pregătit corespunzător și cu siguranță vom face totul pentru a câștiga cât mai multe meciuri", ne-a declarat tehnicianul Florin Nini, care este antrenor principal la CSM Galați. Din lotul care a făcut deplasarea în Ungaria face parte și Rareș Ardelean, jucător care în sezonul precedent a evoluat pentru CSM Galați în Liga Națională.

Publicat în Sport