O veste bună pentru baschetul gălăţean. Rareş Cătălin Ardelean, jucător legitimat la CSM Galaţi a fost convocat la Naţionala Under 20 a României, care în perioada 9-18 iulie va efectua un stagiu de pregătire centralizată la Târgovişte, pe 8 iulie fiind prevăzută vizita medicală la Bucureşti. Rareş, 20 ani, 207 cm, evoluează pe postul de pivot şi reprezintă pariul antrenorului Florin Nini pentru sezonul viitor cu CSM Galaţi în Liga Naţională de Baschet Masculin.
„Mă bucură foarte mult convocarea lui Rareş, este rezultatul muncii lui. A pornit mai greu, a venit la echipa de seniori unde a descoperit lucruri noi, a avut o perioadă de adaptare, însă este un jucător care a muncit, a luptat, tot timpul nu s-a lăsat doborât de greutăţi, de volumul de informaţii şi cu siguranţă merită să facă parte din lotul naţional. Pe această cale, aş vrea să transmit felicitări antrenorilor care l-au pregătit la juniori, în mare parte este meritul lor. La seniori  este un impact mental destul de puternic, peste care unii pot trece, alţii nu. El s-a achitat cu brio, şi cu siguranţă dezvoltarea şi creşterea lui valorică va depinde în mare măsură de cât îşi va dori acest lucru”, ne-a declarat Florin Nini, antrenorul de la CSM Galaţi.
Tricolorii se pregătesc pentru debutul în FIBA U 20 European Challengers programat în perioada 20-25 iulie. România a fost repartizată în grupa D şi va juca la Sopron cu: Macedonia de Nord, Elveţia şi Luxemburg.

Publicat în Sport

De miercuri şi până duminică, sala Transilvania din Sibiu găzduieşte turneul final al Campionatului Naţional de baschet la categoria Under. Academia de Baschet Phoenix va reprezenta Galaţiul şi a fost repartizată în grupă cu: Alpha Sport Team Sibiu, campioana en-titre, ACS Transilvania Braşov şi CSS Tg. Jiu, Din cealaltă grupă fac parte: ABC Leii, ACS Dan Dacian, Laguna, toate trei din Bucureşti şi U BT Cluj Napoca.
„Suntem bucuroşi că ne aflăm la Turneul Final şi ţin să îi felicit pe coach Dixon şi pe coach Cristina, care din cauza unor probleme medicale nu poate fi alături de noi în ultima fază a competiţiei. Avem un grup unit şi cu siguranţă ne dorim să depăşim rezultatul obţinut în sezonul anterior, însă acest lucru nu este deloc uşor, deoarece întâlnim echipe întărite, care au evoluat la fel ca şi noi. Modul de concentrare va face diferenţa în meciurile din cadrul grupelor. Va fi o competiţie frumoasă, din care, la final, va avea de câştigat baschetul!”, a declarat coach Florin.
Lotul de jucători: Cosmin Buboiu, Matei Şorodoc, David Brăilescu, Sebastian Boghean, Ştefan Roşu, Luca Dumitru, Marian Ghiran, Ianis Mihai, Rareş Nedelcu, Luca Arfire, Tiberiu Chiper, Rareş Niţă, David Mărgărit, Rareş Băluţă. Programul echipei gălăţene: ACS Transilvania Braşov, miercuri, ora 18.30; CSS Tg. Jiu, joi, ora 12.30 şi Alpha Sport Sibiu, vineri, ora 18.30. Primele două clasate se califică în semifinalele care sunt programate sâmbătă, urmând ca duminică, 13 iunie, să aibă loc finalele.

Publicat în Sport

Liga Naţională de Baschet Masculin a programat în weekend partidele antepenultimului turneu din sezonul regular. CSM Galaţi a jucat duminică în sala sporturilor din Tg. Jiu cu ACS Athletic Constanţa. Partida a fost destul de echilibrată, constănţenii au dat o replică bună, dar băieţii lui Florin Nini au gestionat cum trebuie momentele dificile şi au reuşit să obţină o victorie scontată.

Rezultat final: CSM Galaţi - Athletic Constanţa 75-69 (18-16, 21-23, 19-16, 17-14). Lotul folosit: Bruncevic 13 puncte, 4 recuperări, 0 pase decisive, 3 intercepţii; Vlad (0 p, 0, 2, 2); Brown (5 p, 1, 4, 1); Konjevic (8 p, 3, 0, 0); Sturanovic (12 p, 8, 0, 1); Brandon (6 p, 11, 3, 1); Eads III (22 p, 3, 2, 1); Ciotlăuş (9 p, 7, 1, 1); Ardelean, Grecu.

În prima zi, echipa noastră a fost învinsă de CSO Voluntari, scor: 62-92. CSM Galaţi ocupă locul 10 cu 29 de puncte din 21 partide disputate. Trupa condusă de Florin Nini va reveni acasă după mai bine de un an în sala Polivalentă Dunărea şi va organiza penultimul turneu în perioada 27-28 aprilie, urmând să întâlnească pe CSM 2007 Focşani şi CSM VSKC Miercurea Ciuc.

Publicat în Sport

Asta pare să fie cheia succesului colectivului tehnic de la clubul nostru. Colegiul Central al Antrenorilor a trimis zilele trecute la Belgrad 10 tehnicieni români la cea de-a XVI-a ediţie a „Basketball Clinic”, un stagiu internaţional de perfecţionare. În capul listei din România au participat antrenorii echipelor naţionale de seniori, Florin Nini şi Marcel Ţenter. Cursurile au fost ţinute de lectori de top, nume grele în baschetul european: Mladen Mihajlovic, preparator fizic Serbia, Saşa Obradovic (Alba Berlin), Txus Vidorreta (Bizkaia Bilbao Basket), Dimitris Itudis (ŢSKA Moscova). „Mă bucur că am avut ocazia să îl revăd pe Mladen, fostul preparator fizic alături de care am lucrat şi am câştigat atât Cupa României, cât şi campionatul; fostul meu colaborator a ajuns preparatorul fizic al echipei naţionale de seniori a Serbiei. Am discutat şi ne-am bucurat amândoi de revedere şi de faptul că amândoi am progresat în meseria pe care ne-am ales-o”, a spus antrenorul gălăţean.  

Timp de trei zile au fost prezentate teme foarte interesante şi multe noutăţi care ar putea fi implementate şi în antrenamente de la echipele din România. „A fost o acţiune reuşită din toate punctele de vedere, toţi cei prezenţi am acumulat cunoştinţe utile, am avut posibilitatea să avem un teamwork reuşit între noi, antrenorii români şi, desigur, să vedem ce înseamnă strategia tactică la nivel înalt. Tot ce am vizionat şi am auzit s-a realizat la cluburi de top din Europa, însă sunt lucruri care, adaptate nivelului la care lucrezi, pot funcţiona. O prezenţă mare a tehnicienilor români, atât cei desemnaţi de federaţie cât şi mulţi alţii care au venit la acest clinic extrem de interesant, au demonstrat că există un interes mare pentru perfecţionarea şi evoluţia noastră ca antrenori şi cu siguranţă că acest lucru trebuie să se vadă în meseria noastră şi în tot ce construim în cariera noastră”, a concluzionat Florin Nini, antrenorul principal al echipei Phoenix U Galaţi, nou promovată în Liga Naţională de Baschet Masculin.

Publicat în Sport