Urşii polari riscă să moară de foame după topirea banchizelor în condiţiile în care emisiile de gaze cu efect de seră vor continuă să crească, încălzirea globală putând semna cvasi-dispariţia acestor plantigrade emblematice până la sfârşitul secolului, relatează AFP, citat de Agerpres.
Într-un studiu publicat recent în Nature Climate Change, cercetătorii au analizat cea mai mare ameninţare cu care se confruntă în prezent urşii polari: dispariţia progresivă a habitatului lor, banchiza, locul în care vânează focile, esenţiale pentru alimentaţia lor.
Acest carnivor, care trăieşte în regiunile arctice unde temperaturile pot scădea până la minus 40 de grade Celsius în timpul iernii, este capabil să postească timp de mai multe luni, în special vara, când banchiza se topeşte în fiecare an.
Însă, odată cu încălzirea globală, de două ori mai rapidă în Arctica, absenţa gheţii durează din ce în ce mai mult. Incapabili să găsească în mediul lor alte surse de hrană la fel de bogate în substanţe nutritive precum focile, din ce în ce mai mulţi urşi flămânzi se aventurează deja departe de teritoriul lor, aproape de zonele locuite.
Topirea banchizei este o provocare în special pentru femele, care se împerechează toamna şi nasc în timpul iernii. ''Atunci trebuie să prindă destule foci pentru a stoca suficientă grăsime şi a produce îndeajuns de mult lapte pentru a-şi hrăni puii pe tot parcursul verii'', a explicat pentru AFP Steven Amstrup, unul dintre autorii studiului şi om de ştiinţă în cadrul organizaţiei Polar Bears International.
''Estimând greutatea maximă şi minimă a urşilor şi modelând consumul lor de energie, am calculat numărul maxim de zile de post pe care le poate suporta un urs polar înainte ca rata de supravieţuire a adulţilor şi a puilor să înceapă să scadă'', a declarat Peter Molnar de la Universitatea din Toronto.
Spre exemplu, un mascul din subpopulaţia din Golful Hudson care cântăreşte cu 20% sub greutatea normală la începutul postului va supravieţui doar 125 de zile, comparativ cu 200 în prezent.
Cei circa 25.000 de urşi polari sunt împărţiţi în 19 subpopulaţii distincte în Canada, Alaska, Siberia, Svalbard şi Groenlanda, unele dintre ele fiind puţin cunoscute.
Potrivit studiului, aceste grupuri nu vor fi afectate în aceeaşi măsură.
Cu toate acestea, dacă emisiile de gaze cu efect de seră continuă în acelaşi ritm ca în prezent, ''reducerea ratei de reproducere şi de supravieţuire va pune în pericol persistenţa a aproape tuturor subpopulaţiilor până în 2100'', au concluzionat cercetătorii. Poate cu excepţia celei de pe Queen Elizabeth Islands, după cum remarca Steven Amstrup.
Chiar dacă încălzirea ar fi limitată la 2,4 grade Celsius în comparaţie cu valorile din era preindustrială - cu aproape jumătate de grad peste obiectivul Acordului de la Paris - acest lucru ''nu ar garanta salvarea urşilor polari pe termen lung'', a insistat omul de ştiinţă.
Planeta s-a încălzit cu peste 1 grad Celsius după era preindustrială, antrenând deja o multiplicare a valurilor de căldură, secetelor sau inundaţiilor. Şi în timp ce angajamentele actuale ale statelor vor conduce la o lume cu 3 grade Celsius mai caldă, aceste evenimente meteorologice extreme se vor înrăutăţi cu fiecare jumătate de grad suplimentar.
În acest context, includerea ursului polar în rândul speciilor ''în pericol critic'' de dispariţie pe faimoasa ''Listă Roşie'' a Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii (UICN), pe care în prezent figurează doar ca ''vulnerabil'', nu va schimba, probabil, nimic în ceea ce priveşte destinul acestor plantigrade arctice.
Multe dintre speciile aflate pe cale de dispariţie sunt în pericol din cauza braconajului sau a distrugerii directe a habitatului lor de către oameni. Însă, ''nu putem construi un gard care să protejeze urşii polari de temperatura în creştere'', a indicat cercetătorul de la Polar Bears International.
Pentru a salva această specie, unele voci susţin ideea introducerii în mediul natural a animalelor crescute în captivitate. Ceea ce nu este fezabil, potrivit lui Steven Amstrup. ''Poate ar trebui să avem în vedere sacrificarea ultimilor urşi polari, în loc să-i lăsăm să moară de foame'', a declarat el.

Strămoşii pisicilor au determinat extincţia strămoşilor câinilor, în urmă cu 20 de milioane de ani, potrivit unui studiu ştiinţific publicat recent în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS), informează francetvinfo.fr.

Rivalitatea dintre câini şi pisici datează de foarte mult timp, potrivit acestui studiu, care a evidenţiat lupta pentru resursele de hrană care s-a dat în urmă cu 20 de milioane de ani între strămoşii pisicilor şi cei ai câinilor, în America de Nord. Acea "bătălie" a provocat dispariţia strămoşilor câinilor.

După ce strămoşii pisicilor au ajuns în America de Nord, speciile canine au cunoscut un declin pronunţat, afirmă Daniele Silvestro, profesor la Universitatea Göteborg din Suedia, unul dintre autorii studiului. În schimb, strămoşii pisicilor au prosperat. Această diferenţă a fost explicată prin faptul că felinele au acaparat resursele de hrană ale speciilor canine. "Chiar şi dacă alte carnivore au făcut concurenţă câinilor, felinele reprezintă grupul de animale pentru care noi am descoperit, de departe, cel mai mare număr de dovezi care au arătat existenţa unei competiţii", a explicat Daniele Silvestro.

Studiul a fost realizat pe un eşantion alcătuit din peste 2.000 de fosile ale unor specii de animale, dintre care unele au o vechime de 40 de milioane de ani.