Prevederile legislative din ordonanță de urgență intrată în vigoare în 2020, la începutul pandemiei de coronavirus, prin care se permitea consumatorilor de gaze și energie electrică să-și amâne plata facturilor până la încetarea stării de alertă vor fi eliminate.
Guvernul pregătește o nouă ordonanță de urgență prin care să elimine posibilitatea de a nu plăti factura fără a fi debranșat, furnizorii având dreptul să-și recupereze banii.
Astfel, va fi abrogat articolul 72 din OUG 70/2020 care prevede că pe perioada stării de alertă, operatorii de transport și distribuție energie electrică și gaze naturale asigură continuitatea furnizării serviciilor, iar în situația în care este incident un motiv de debranșare/deconectare, amână efectuarea acestei operațiuni până la încetarea stării de alertă”.
Va fi inclusă o perioadă de tranziție de 90 de zile, în timpul căreia clienții care nu și-au plătit facturile să nu poată fi deconectati pentru debitele restante. În acest timp, clienții vor identifica împreună cu prestatorii de servicii din domeniile energie electrică și/sau gaze naturale și în funcție de situația proprie, soluții pentru achitarea debitelor restante.
Potrivit cifrelor prezentate de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei, AFEER Asociația Furnizorilor de Energie Electrică din Romania și ACUE Federația Asociaților Companiilor de Utilități din România, numărul clienților finali casnici și non-casnici de energie electrică și gaze naturale care nu și-au plătut facturile a ajuns la circa 209.000. Aceștia înregistrează restanșe de circa 249 mil.lei la sfârșitul lunii mai. La energie electrică, numărul clienților care nu și-au achitat facturile și nu au putut fi deconectați este de circa 173.000 la finalul lunii iunie.

Publicat în Economie

Turbine inovatoare proiectate în Marea Britanie vizează exploatarea energiei mareelor pentru a produce energie electrică mai ieftină, fără să pună în pericol fauna marină. O companie britanică a anunţat că a creat o serie de turbine marine unice, care pot funcţiona în ape mai puţin adânci şi cu mai puţini curenţi, faţă de modelele actuale. Kepler Energy, a cărei tehnologie este dezvoltată de departamentul de Ştiinţă şi Inginerie de la Universitatea Oxford, susţine că turbinele vor produce în timp energie electrică mai ieftină decât produc în prezent fermele eoliene offshore. Designul invenţiei constă într-un „gard pentru energia mareelor” – cum este numit de companie – care are o lungime de un kilometru şi care urmează să fie montat în Canalul Bristol, la un cost de 143 de milioane de lire sterline. Gardul este format dintr-un un şir de turbine legate între ele, fiecare turbină fiind capabilă să producă energie electrică. Producţia totală a instalaţiei este de 30 de megawaţi (MW), în condiţiile în care 1MW poate furniza energie electrică pentru aproximativ 1.000 de gospodării britanice. „Dacă am construi unul de 10 km – ceea ce înseamnă un gard foarte extins – putem obţine puteri de cinci sau şase sute de megawaţi. E ca şi cum am avea un mic reactor nuclear în Canalul Bristol”, a declarat Peter Dixon, preşedintele companiei Kepler. Noua Turbină Transversală cu Ax Orizontal (THAWT), al cărui design este comparat cu cel a unei mori de apă, va utiliza cea mai recentă tehnologie în materie de materiale compozite pe bază de carbon şi ar trebui să fie adecvată pentru apele din jurul Marii Britanii, precum şi din alte părţi ale lumii. Deoarece turbinele sunt montate pe orizontal, ele pot fi amplasate în ape cu adâncimi mai mici de 30 de metri, adâncime impusă la modelele actuale. Şi, pentru că apa se mişcă lent, peştii pot evita în condiţii de siguranţă lamele turbinelor, susţin reprezentanţii companiei. 

Deşi tehnologia este considerată a fi inofensivă pentru mediu, creatorii turbinei spun că modelul va fi supus în continuare la evaluări riguroase, pentru a se asigura că aceasta nu prezintă un risc pentru fauna marină şi pentru alţi utilizatori ai mării. Invenţia vine ca încă o veste bună pentru susţinătorii energiei regenerabile, după ce guvernul britanic – care nu mai sprijină energia solară şi turbinele eoliene amplasate pe uscat – a dat undă verde unei ferme eoliene offshore de mari dimensiuni, care ar putea furniza energie pentru două milioane de case. Noul parc eolian va fi construit în apropierea Bancului Dogger din Marea Nordului şi va avea 400 de turbine eoliene. Dezvoltatorii parcului eolian spun că acesta va crea aproape 5.000 de locuri de muncă în timpul construcţiei. 

Publicat în Mozaic