Poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Smârdan au reţinut, la data de 02 noiembrie 2021, un bărbat, de 51 de ani, din comuna Smârdan, bănuit de comiterea infracţiunii de împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice.
Din cercetări, a reieşit că, în data de 31 octombrie, în jurul orei 13.30, bărbatul ar fi aşezat pe mijlocul D.J. 255C, în localitatea Mihail Kogălniceanu, o canapea extensibilă şi două plăci metalice de gard,  blocând circulaţia autovehiculelor.
La momentul sosirii poliţiştilor la faţa locului, acesta se afla pe partea carosabilă, însoţit de un câine de talie mare, pe care îl ţinea în lanţ, pentru a împiedica persoanele care ar fi încercat să elibereze drumul.
Bărbatul, care se afla sub influenţa alcoolului, a fost imobilizat de poliţişti, fiind ulterior reţinut, pentru 24 de ore.
În cursul acestei zile, bărbatul a fost prezentat parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, cu propunerea luării unei măsuri preventive.

Publicat în Eveniment

La nivelul Consiliului Judeţean Galaţi se lucrează la proiecte de modernizare pentru aproape 190 de km de drum judeţean. Deja pentru unele investiţii se lucrează la documentaţia tehnică, în timp ce pentru altele s-au aprobat indicatorii tehnico-economici şi au fost depuse cererile de finanţare.
„În acest moment, se lucrează deja la partea de proiectare tehnică pentru modernizarea a peste 61 de km, pe ruta DN24D - Bălăbăneşti - Bălăşeşti - Ciureştii Noi - Cotoroaia - Cerţeşti - Blânzi - Corod - Valea Mărului - Slobozia Conachi - Schela (ferma de la Greaca) - intersecţia cu DN25 (pod sat Traian). Pentru această investiţie, avem deja certitudinea că vom obţine fondurile necesare prin Programul Operaţional Regional 2021-2027. De asemenea, am trimis către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei cereri de finanţare pentru modernizarea a încă aproape 100 de km de drum judeţean, în cadrul Programul Naţional de Investiţii «Anghel Saligny»”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.
Astfel, pe acest program s-au depus spre finanţare următoarele drumuri:
- DJ 242 D Băneasa - Rogojeni;
- DJ 240 Munteni - Ţigăneşti - Ungureni - Negrileşti - Slobozia Blăneasa - Talpău - Ghidigeni - Gefu;
- DJ 253 Umbrăreşti - Cudalbi;
- DJ 242 H Zărneşti - Rădeşti;
- DJ 255 A Pădurea Garboavele - Odaia Manolache;
- DJ240A Cârlomăneşti - Gârbovăţ;
- DJ 252G Ţepu - Tecucelu Sec;
- DJ 242H Lunca - Jorăşti;
- DJ 251A Matca - Corod;
- DJ 253 Băleni - Viile.
În plus, se pregătesc proiecte şi pentru modernizarea a 30 de km de pe:
- DJ 255  intersecţia cu DN25 - Slobozia Conachi;
- DJ 241 Berheci - Gohor;
- DJ 241 A Gohor - Corcioveni;
- DJ 241 G Corcioveni - Brăhăşeşti.
Valoarea estimată pentru toate aceste investiţii este de aproximativ 120 de milioane de euro, informează Consiliul Judeţean Galaţi.

Publicat în Știrea zilei

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunţat astăzi, luni, 11 octombrie 2021, că au început lucrările la drumul expres Brăila-Galaţi.

„Au început lucrările la drumul expres ce leagă Brăila de Galaţi. Deocamdată se decopertează stratul vegetal, iar în următoarele zile se va continua cu stabilizarea terenului şi cu fundaţiile forate ale viitorului pod de 1,8 km peste Siret şi complexul feroviar din zona Galaţi. Am participat în aprilie la semnarea acestui contract extrem de important pentru conectarea celor 2 oraşe şi pentru dezvoltarea economică a regiunii, o alternativă rapidă şi sigură la actualul DN 22B de pe digul Dunării“, spune Cătălin Drulă.

Proiectul porneşte din drumul de legătură brăilean al podului peste Dunăre, are 11 km, 3 poduri, 2 viaducte şi un pasaj, fiind prevăzute 2 benzi pe fiecare sens de circulaţie. Finalul traseului este la intersecţia cu DN2B în zona Movileni.

„Dacă cei responsabili îşi fac treaba în timp util cu emiterea tuturor avizelor, autorizaţiilor, scoaterea pădurii de pe traseu din fondul forestier, ar trebui să circulăm pe acest drum expres în anul 2023. Pentru conexiunea directă a acestui proiect cu cu viitoarea centură Galaţi (ce ar trebui să înceapă şi ea în următoarele săptămâni) am cerut Companiei de Drumuri în această vară să găsească o soluţie“, mai precizează ministrul.

Publicat în Eveniment

Pentru fiecare fotografie în care apare un şofer auto care nu respectă regulile elementare de bun simţ în parcările sau refugiile de pe drumurile naţionale se va primi câte 100 de lei. Este recompensa pe care directorul filialei de Drumuri Naţionale din Galaţi o oferă din banii proprii exasperat de faptul că refugiile au devenit adevărate gropi de gunoi pentru conducătorii auto aflaţi în tranzit. Este o iniţiativă personală, iar cu fotografiile va merge la autorităţile competente în speranţa unor sancţiuni care să mai disciplineze participanţii la trafic. De notat este faptul că în cele 10 refugii şi parcări mari care sunt pe cele 4 drumuri naţionale care străbat judeţul Galaţi, toate sunt transformate în loc de depozitat deşeurile sau gunoiul menajer.

„Este o durere mare pentru că aceste refugii nu sunt pentru a arunca gunoi menajer, nu pentru a aduce de acasă gunoiul care trebuie dus la toberon, pampers, gresie, faianţă, betoane. Şi aşa arată toate refugiile pe drumurile naţionale. Asta e intrarea în ţară, noi avem în Galaţi, două intrări în ţară. Asta arătăm în Europa, celor care vin. Am luat iniţiativa asta personal. Astfel, cine îmi aduce o poză cu o persoană, cu maşina din care aruncă astfel de gunoaie, ce nu au ce căuta într-un refugiu, să vedem, să îl oferim organelor competente, îl recompesez cu 100 de lei personal. Aşa poate că dacă se vor da amenzi se vor îndrepta şi aici lucrurile“, a explicat Petru Tudorache, directorului filialei gălăţene Drumuri Naţionale.

Pentru a primi banii, fotografiile sau filmările trebuie să surprindă oamenii şi numerele de înmatriculare ale autovehiculelor acestora în timp ce aruncă deşeuri menajere, saci de gunoi, moloz, în parcările de pe drumurile naţionale din judeţul Galaţi. Fotografiile se pot trimite pe whatsapp, la numărul de telefon 0746-099.479. Menţionăm că cei care sunt prinşi că aruncă gunoiul pe domeniul public şi nu la pubele ori in alte locuri special amenajate riscă amenzi de la 3.000 la 6.000 de lei, dacă sunt persoane fizice, şi de la 25.000 la 50.000 de lei, dacă sunt persoane juridice.

Publicat în Eveniment