Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca împreună cu lucrători vamali au descoperit o cantitate de substanţă vegetală susceptibilă a face parte din categoria drogurilor de risc (marijuana), ascunsă  într-un flacon de medicamente aparţinând unui tânăr cu cetăţenie română şi Republica Moldova.

"În data de 06 decembrie a.c., în jurul orei 23.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca - I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru a intra în România un tânăr cu cetăţenie română şi Republica Moldova, în vârstă de 33 de ani, pasager al unui microbuz înmatriculat în Republica Moldova ce efectua o cursă regulată pe relaţia Bălţi-Timişoara. În baza profilului de risc, poliţişti de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra persoanelor, ocazie cu care a fost descoperită asupra tânărului, ascunsă într-un flacon de medicamente, o cantitatea de substanţă vegetală, de culoare verde-oliv, cu miros înţepător, substanţă susceptibilă a face parte din categoria drogurilor de risc (marijuana). Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că substanţa descoperită îi aparţine şi a obţinut-o prin mărunţirea unei plante de canabis pe care a crescut-o într-un ghiveci, la domiciliu, pentru consum propriu. Substanţa descoperită a fost ridicată, ambalată, sigilată şi urmează să fie trimisă spre expertiză la un laborator de specialitate", potrivit I.T.P.F. Iaşi.

În cauză se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la introducerea în ţară de droguri de risc, fără drept şi deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, cazul fiind preluat de către specialişti din cadrul Serviciului de Combatere a Crimei Organizate Botoşani.

Publicat în Regional

Ieri, 24 noiembrie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Galați, au desfășurat o acțiune operativă de prindere în flagrant delict, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și introducere în țară de droguri de risc.

Astfel, în municipiul Galați, un bărbat, de 38 de ani, a fost surprins în flagrant delict, în momentul în care ar fi ridicat un colet, expediat din Spania. Coletul conținea 2,5 kilograme de cannabis.

În urma administrării probatoriului, bărbatul bănuit de comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și introducere în țară de droguri de risc, a fost reținut, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

Publicat în Eveniment

Polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galați și procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Galați, au efectuat, miercuri, 17 noiembrie 2021, 8 percheziții domiciliare, pe raza județului Galați, la locațiile folosite de 4 persoane bănuite de trafic de droguri de risc și efectuarea de operațiuni neautorizate cu substanțe psihoactive. Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore.

Din cercetări a reieșit că, în perioada ianuarie 2021 - prezent, persoanele bănuite de comiterea acestor infracțiuni ar fi comercializat, în județul Galați, droguri de risc și substanțe psihoactive.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate droguri din categoria celor menționate mai sus, 5 telefoane mobile și un pistol cu aer comprimat.

Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați instanței, cu propunere de arestare preventivă. Față de alte două persoane a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar.

Publicat în Eveniment

Poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Galaţi, au efectuat, joi, 04 noiembrie, 2 percheziţii domiciliare, în municipiile Galaţi şi Bucureşti, la locuinţele a doi bărbaţi bănuiţi de trafic de droguri de risc.
În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate aproximativ 60 de grame de cannabis, 5 grindere, 3 balanţe electronice şi 3 telefoane mobile.
Percheziţiile au avut loc după ce, în aceeaşi zi, în cadrul unei acţiuni organizate pentru combaterea traficului de droguri de risc, cei doi bărbaţi, de 25 şi 26 de ani, au fost surprinşi în flagrant delict, în timp ce ar fi tranzacţionat cannabis.
Persoanele în cauză, faţă de care s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pentru 60 de zile, sunt cercetate acum, sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de droguri de risc.
Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

Publicat în Știrea zilei

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi -  Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Vrancea, împreună cu procurorii  D.I.I.C.O.T. – B.T. Vrancea, au documentat activitatea infracţională a unor persoane bănuite de constituire şi aderare la un grup infracţional organizat, trafic şi consum ilicit de droguri de mare risc, introducere în ţară de droguri de mare risc şi furt calificat cu consecinţe deosebit de grave. În cadrul acţiunii, 20 de mandate de aducere au fost puse în executare.

Din cercetări a reieşit că, în prima parte a anului 2021, 4 bărbaţi, din judeţul Vrancea, ar fi constituit un grup infracţional organizat având ca scop introducerea în ţară de droguri de mare risc (cocaină), pe care le-ar fi comercializat în judeţele Vrancea şi Bacău.

De asemenea, în aceeaşi perioadă s-ar fi conturat o linie infracţională distinctă, ce urmărea valorificarea în ţară a unor bunuri sustrase din diverse state europene.

Astfel, la data de 23 octombrie 2021, persoanele bănuite ar fi sustras 22 de biciclete, care ar fi aparţinut unei echipe de ciclism ce participa la o competiţie în Franţa, cu o valoare de aproximativ 600.000 de euro.

La data de 28 octombrie 2021, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi -  Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Vrancea au organizat o acţiune pe linia combaterii traficului şi consumului ilicit de droguri de mare risc şi pentru identificare bunurilor sustrase, de către membrii grupului infracţional, de pe teritoriul altor state.

În urma acţiunii, poliţiştii i-au prins în flagrant delict pe aceştia, în timp ce ar fi încercat să comercializeze o parte din cele 22 de biciclete sustrase din Franţa.

Ulterior, au fost efectuate 14 percheziţii domiciliare, la locuinţele şi imobilele din judeţul Vrancea, folosite de persoanele bănuite, fiind identificate şi ridicate, în vederea cercetărilor, 21 de biciclete sustrase de pe teritoriul Franţei, precum şi 8 ecrane interactive, un DVR, 10 telefoane mobile,  2 grame de haşiş, 13.850 de lei şi 2.800 de euro.

În urma analizării materialului probator administrat în cauză, procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Vrancea au dispus împotriva celor patru persoane măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi Tribunalului Vrancea cu propunere de arestare preventivă.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

La activităţi au participat poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea şi jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Vrancea.

 

Publicat în Regional

Poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale - Biroul Urmăriri au depistat, la data de 21 octombrie 2021, pe strada Oţelarilor, din municipiul Galaţi, un bărbat, de 23 de ani, pe numele căruia Tribunalul Galaţi a emis, în data de 19.10.2021, mandat de executare a unei pedepse privative de libertate. Bărbatul, condamnat la 1 an şi 240 de zile închisoare, pentru comiterea infracţiunilor de procurare şi deţinere de droguri de risc pentru consum propriu şi conducere fără permis, a fost reţinut şi încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi.
În aceeaşi zi, un alt mandat de executare a pedepsei a fost pus în aplicare de poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Tecuci. Aceştia au depistat un bărbat, de 21 de ani, din comuna Brăhăşeşti, condamnat la 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie. Persoana în cauză a fost condusă şi încarcerată în Penitenciarul Galaţi.

Publicat în Eveniment

Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate din Tulcea, împreună cu poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa şi procurorii D.I.I.C.O.T. - B.T. Tulcea, au efectuat, la data de 1 octombrie a.c., o acţiune de prindere în flagrant delict, în municipiul Constanţa, a două persoane bănuite de trafic de droguri.
Din cercetări a reieşit că, în cursul anului 2021, persoanele bănuite ar fi comercializat droguri de risc (cannabis) unor tineri din oraşul Tulcea. La data de 2 octombrie a.c., poliţiştii B.C.C.O. Constanţa - S.C.C.O. Tulcea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - B.T. Tulcea, au pus în executare 10 mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Bucureşti şi judeţele Tulcea şi Ilfov. În urma acţiunii de prindere în flagrant delict au fost indisponibilizaţi 3.800 de lei şi aproximativ 100 de grame de cannabis.
De asemenea, în urma percheziţiilor, au fost descoperite şi indisponibilizate aproximativ 14 grame de droguri de risc, un plic cu 60 de seminţe de cannabis, un cântar electronic, 21.745 de lei, 15.640 de euro, 120 de lire sterline, peste un kilogram de tutun, 1.000 de tuburi de hârtie cu filtru pentru confecţionarea ţigaretelor, un cuţit tip macetă, un pistol cu gaze şi 2 pistoale cu aer comprimat, un pistol cu 2 bile de oţel, un pistol cu încărcătorul aferent, cu 6 tuburi de cartuşe percutate şi 28 de cartuşe nepercutate, un baston telescopic, 48 de proiectile (bile) din cauciuc şi 5 telefoane mobile.
Au fost puse în aplicare 5 mandate de aducere faţă de 5 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 19 şi 40 de ani, toţi din municipiul Tulcea, bănuiţi de trafic de droguri de risc. Aceştia au fost reţinuţi de procurorii D.I.I.C.O.T. - B.T. Tulcea, pe baza de ordonanţă, pentru 24 de ore. În cursul zilei de 2 octombrie a.c., persoanele au fost prezentate Tribunalului Tulcea, fiind dispusă măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.

Publicat în Regional

Din cercetări a reieşit că, din toamna anului 2020 şi până în prezent, persoanele bănuite ar fi comercializat droguri de risc, respectiv cannabis, tinerilor, în oraşul Sulina, judeţul Tulcea. În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi indisponibilizate 50 de grame de cannabis şi 110.000 de lei.
La data de 13 septembrie a.c., poliţiştii, sub coordonarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T.-Biroul Teritorial Tulcea, au pus în aplicare două mandate de aducere, faţă de doi bărbaţi, de 31 şi 36 de ani, unul din municipiul Bucureşti şi unul din oraşul Sulina, bănuiţi de trafic cu droguri de risc.
Aceştia au fost reţinuţi de procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T.- B.T. Tulcea, pe baza de ordonanţă, pentru 24 de ore.
În cursul zilei de astăzi, 14 septembrie, cele două persoane au fost prezentate Tribunalului Tulcea, fiind dispusă măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.

Publicat în Regional

În cursul zilei de ieri, polițiștii Biroului Urmăriri, din cadrul I.P.J. Galati, și cei ai Secției 3 Poliție Rurală au depistat doi bărbați, de 44 și 43 de ani, din comuna Ivești, respectiv Grivița, dați în urmărire generală. Pe numele acestora erau emise, de către Tribunalul Galați, mandate de executare a unor pedepse privative de libertate.

Cei doi bărbați, condamnați la 2 ani și 6 luni închisoare, pentru trafic de droguri de mare risc, respectiv 4 ani și 3 luni închisoare, pentru introducere în țară de droguri de risc, au fost conduși și încarcerați în Penitenciarul de Maximă Siguranță Galați.

În aceeași zi, un alt bărbat, de 33 de ani, condamnat la 3 ani și 2 luni închisoare, pentru trafic de droguri de mare risc, a fost depistat de polițiștii Biroului Urmăriri, în comuna Movileni. Și acesta a fost condus și încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranță Galați, în vederea executării pedepsei.

Publicat în Eveniment

În Europa sunt disponibile la scară amplă droguri tot mai puternice, iar pandemia a intensificat "dematerializarea" traficului şi a livrării stupefiantelor la consumatori, a atenţionat miercuri Observatorul european al drogurilor şi toxicomaniilor (OEDT) în raportul său anual, care este însoţit şi de un studiu privind impactul pandemiei de COVID-19, transmite AFP.
"Piaţa narcoticelor este extrem de dinamică şi rezilientă, nu a avut de suferit în profunzime, în pofida carantinei", a rezumat Alexis Goosdeel, directorul observatorului.
În pofida unor penurii locale şi temporare, traficanţii au dat dovadă de adaptabilitate şi, în faţa restricţiilor şi a închiderii frontierelor, au recurs în mai mare măsură la transportul maritim şi mai puţin la "cărăuşii" care transportă de regulă cantităţi mici de droguri cu avionul.
Pandemia a accelerat în special "uberizarea" pieţei, a subliniat Goosdeel. Astfel, restricţiile de circulaţie au dus la întărirea unor tendinţe deja constatate pe piaţa narcoticelor înainte de apariţia noului coronavirus, şi anume publicitate pe reţelele sociale, comenzi prin intermediul mesageriei criptate şi chiar livrare la domiciliu.
Şi întreruperea vieţii de noapte a provocat unele schimbări. Interesul pentru MDMA, principiul activ al ecstasy, folosit frecvent în context "festiv", a scăzut temporar pe parcursul perioadelor de carantină.
Autorii raportului sunt în schimb preocupaţi de o creştere a consumului de benzodiazepine, folosite în medicină ca anxiolitice şi imitate de unele droguri de sinteză, ceea ce ar putea reflecta "probleme de sănătate mintală antrenate de pandemie".
Totodată, potrivit raportului, pandemia a avut un efect de "sabie cu două tăişuri" în rândul europenilor, utilizatorii ocazionali având tendinţa să scadă consumul, iar cei care le consumau în mod regulat l-au crescut.
Raportul evocă de asemenea riscurile unui "efect de hiperdisponibilitate a tuturor drogurilor" în Europa, cei mai afectaţi fiind tinerii şi cei aflaţi în situaţii precare. Potrivit lui Goosdeel, pe termen lung, criza născută de COVID-19 ar putea favoriza consumul şi i-ar putea împinge pe unii la trafic de droguri.
Pe lângă efectele pandemiei, OEDT atrage atenţia asupra evoluţiilor de pe piaţa canabisului, care rămâne de departe cel mai utilizat drog din Europa, cu peste 22 de milioane de consumatori anuali la categoria de vârstă 15-64 de ani.
Mai mult, acest drog este din ce în ce mai puternic, concentraţia de THC (substanţa psihoactivă tetrahidrocanabinol) din răşina de canabis confiscată de forţele de ordine oscilând între 20% şi 28%, adică dublu faţă de acum zece ani, a notat Goosdeel, avertizând asupra "potenţialelor riscuri pentru sănătatea mintală" a consumatorilor.
Traficanţii încearcă să-i cucerească pe amatorii de canabis cu noi produse extrem de puternice, ca lichidele pentru ţigări electronice cu "95% THC, detectate în Suedia", sau folosirea tot mai frecventă a canabinoizilor de sinteză, care imită efectele THC şi sunt pulverizate pe "iarbă" uneori fără ştiinţa consumatorului, dar care au dus şi la decese.
Raportul subliniază şi accesibilitatea fără precedent a cocainei în Europa, confiscările ajungând la 213 tone în 2019, conform ultimelor date disponibile. Şi în cazul cocainei, obţinută din frunze de coca, puritatea substanţei interceptate a crescut cu 57% faţă de acum zece ani.
Abundenţa cocainei a dus şi la creşterea, în unele ţări, a consumului de crack, un derivat care se fumează şi produce o puternică dependenţă. La Paris, traficul cu crack face ravagii, notează AFP.
Raportul a mai constatat că drogurile de pe piaţa europeană sunt produse în tot mai mare măsură chiar pe continent, în 2019 fiind confiscate 3,7 milioane de plante de canabis şi desfiinţate 370 de laboratoare clandestine. Unele dintre acestea produceau metamfetamină cu ajutorul unor carteluri mexicane, a menţionat Goosdeel.
Directorul OEDT a amintit "importanţa de a combina eforturile pentru securitate şi pentru sănătate", în contextul în care Uniunea Europeană s-a dotat cu o nouă strategie antidrog pentru perioada 2021-2025. Potrivit lui Goosdeel, "mulţi care lucrează în domeniu se tem de o reducere a bugetelor pentru structurile care se ocupă de toxicomanie, odată cu reducerea programată a ajutoarelor financiare decise în timpul pandemiei". (sursa Agerpres)

Publicat în Mapamond
Pagina 2 din 3