Mamă şi fiu, prinşi drogaţi la volan, în Craiova. După ce tânărul a fost descoperit drogat la volan, şi-a chemat mama să discute cu poliţiştii, iar femeia s-a dovedit a fi şi ea drogată, atunci când a ajuns cu maşina, scrie craiovaforum.ro. Ambii s-au ales cu dosar penal.
O femeie în vârstă de 37 de ani şi fiul acesteia, în vârstă de 20 de ani, ambii din Craiova, sunt cercetaţi penal, după ce, în noaptea de vineri spre sâmbătă au fost prinşi drogaţi la volan.
Potrivit unor surse din cadrul anchetei, tânărul a fost oprit în trafic pentru un control de rutină, şi pentru că era recalcitrant şi avea un comportament necorespunzător, acesta a fost testat cu aparatul Drugtest, rezultând că a consumat canabis.
Bărbatul a continuat să fie agitat şi şi-a sunat mama să îl ajute. Aceasta s-a deplasat cu maşina la locul indicat, poliţiştii luând decizia ca şi ea să fie testată pentru a stabili dacă a consumat sau nu substanţe interzise înainte de a se urca la volan, întrucât avea şi ea un comportament nepotrivit.
În cazul său, poliţiştii au depistat că a consumat amfetamină, notează notează digi24.ro.

Publicat în National

Poliţiştii gălăţeni au descoperit, în câteva ore, mai mulţi şoferi băuţi sau drogaţi pe şoselele din judeţ.

Astfel, la data de 13 octombrie 2022, în jurul orei 21.30, poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Smârdan, au depistat în trafic, pe DJ 251, în interiorul localităţii Smârdan, un bărbat de 41 ani, din comuna Schela, judeţul Galaţi, care conducea un autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice. La testarea alcoolscop a rezultat valoarea de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice de sânge şi a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Tot în cursul zilei de 13 octombrie 2022, în jurul orei 21.00, poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Lieşti, au depistat un bărbat de 26 ani, din comuna Iveşti, judeţul Galaţi, care conducea un autoturism sub influenţa drogurilor, pe strada Tudor Arghezi, din comuna Lieşti. Rezultatul la testarea Drugtest a fost pozitiv la metamfetamină. Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Municipal Anton Cincu Tecuci pentru prelevarea de mostre biologice şi a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Apoi, la data de 14 octombrie 2022, în jurul orei 05.00, un bărbat de 60 ani, din comuna Cuca, judeţul Galaţi, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 261A, la ieşirea din localitatea Frumuşiţa către localitatea Scânteieşti, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare într-o curbă periculoasă, ar fi pierdut controlul autoturismului şi ar fi părăsit partea carosabilă, autoturismul ajungând într-un şanţ de colectare al apelor pluviale. În urma evenimentului rutier au rezultat pagube materiale şi rănirea unui alt bărbat, aflat pe bancheta din spate. Persoana rănită a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Apostol Andrei Galaţi, pentru acordarea de îngrijiri medicale. La testarea alcoolscop a rezultat valoarea de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus, de asemenea, la spital pentru prelevarea de mostre biologice de sânge şi a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Publicat în Regional

Poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Galaţi au oprit în trafic, la data de 28 ianuarie a.c., în jurul orei 18.40, pe Bulevardul Marea Unire, un autoturism la volanul căruia au identificat un bărbat, de 25 de ani. Acesta a fost testat atât alcoolscop, cât şi pentru consumul de substanţe psihoactive, rezultatul fiind pozitiv pentru THC-5 (Cannabis). În consecinţă, poliţiştii l-au condus la spital, în scopul prelevării de mostre biologice, şi au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive.
 
Pentru comiterea aceleiaşi infracţiuni, este cercetat şi un alt conducător auto, în vârstă de 25 de ani, din comuna Gohor, ce a fost depistat la volanul unui autoturism care circula pe strada 1 Decembrie 1918, din muncipiul Tecuci. Fiind testat cu aparatul DrugTest, rezultatul a fost pozitiv pentru Amphetamină şi Benzodiazepine. Şi în acest caz, bărbatul a fost condus la spital, pentru prelevarea de mostre biologice, poliţiştii întocmind dosar penal.
 
Totodată, în cursul acestui weekend, poliţiştii gălăţeni au constatat comiterea a patru infracţiuni de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, întocmind tot atâtea dosare penale. În două dintre cazuri, este vorba despre un adolescent, de 16 ani, din comuna Tuluceşti, depistat la volanul unui autoturism care circula pe o stradă din aceeaşi localitate, şi un bărbat, de 24 de ani, din comuna Cudalbi, depistat pe D.J. 251, aceştia nefiind posesori de permis auto.

Ceilalţi doi bărbaţi, de 28 şi 21 de ani, depistaţi conducând autoturismele pe strada 1 Decembrie 1918, din municipiul Tecuci, respectiv, pe Bulevardul Marea Unire, din municipiul Galaţi, figurau în bazele de date ale Poliţiei având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Publicat în Eveniment