Un alt proiect de lege aflat la începutul traseului legislativ, ce are ca scop creşterea siguranţei rutiere, vrea să interzică pe drumurile publice din România maşinile cu volan pe partea dreaptă înmatriculate în ţara noastră.
Exceptate de la această măsură ar urma să fie, potrivit proiectului de lege, maşinile istorice şi cele utilitare.
În motivarea demersului lor, iniţiatorii propunerii legislative, respectiv mai mulţi senatori şi deputaţi PNL, arată că numărul total de accidente produse de maşini cu volanul pe dreapta depăşeşte 10% din totalul accidentelor pe an.
Dacă propunerea va intra în vigoare, şoferii care vor conduce vehicule cu volanul pe dreapta vor risca amenzi din clasa a III-a de sancţiuni, adică de la şase la opt puncte amendă. La acest moment, asta înseamnă sancţiuni contravenţionale cuprinse între 870 lei şi 1.160 lei.
Pentru a intra în vigoare, propunerea legislativă trebuie să fie adoptată de Parlament şi promulgată de preşedinte.

Publicat în National