Pe site-ul Primăriei municipiului Galaţi a fost publicată lista cu cererile declarate respinse în cadrul primei etape de atribuire a locurilor de parcare în parcările de reşedinţă din Subzona 16A Mazepa I şi Subzona 1 A, B, C Micro 21 -» VEZI LISTA AICI!

Potrivit municipalităţii, principalele motive ale respingerii cererilor sunt lipsa codului de rezervare online, lipsa documentelor care să ateste domiciliul sau datorii la bugetul local. „Solicitanţii pot depune contestaţii în termen de 5 zile lucrătoare de la data publicării, până la data de 21 septembrie 2021, inclusiv. După soluţionarea contestaţiilor, va fi anunţată data licitaţiei pentru locurile unde există două sau mai mule cereri, urmând a se stabili apoi lista finală cu locurile de parcare atribuite“, precizează Primăria Galaţi.

Publicat în Știrea zilei

Primăria municipiului Galaţi face un apel către gălăţenii care îşi doresc un loc de parcare că aceştia trebuie să înainteze toate documentele necesare la depunerea dosarelor privind participarea la procedura de atribuire. Documentele sunt menţionate în Regulamentul de atribuire a locurilor de parcare din parcările de domiciliu/reşedinţă aflate în municipiul Galaţi, afişat pe site-ul Primăriei Municipiului Galaţi.
În urma analizării de către comisie a dosarelor depuse în vederea atribuirii unui loc de parcare s-au constatat până acum următoarele aspecte: copia certificatului de înmatriculare nu este completă nefiind depusă şi ultima pagină cu viza ITP valabilă; lipseşte copia contractului aferent imobilului unde solicitantul îşi are domiciliul menţionat în actul de identitate sau aceasta este incompletă; la adresa de domiciliu a solicitantului (respectiv a membrilor familiei acestuia) sunt înregistrate obligaţii bugetare restante, inclusiv amenzi contravenţionale; solicitantul nu a respectat perioada programată şi alocată zonei de domiciliu, pentru depunerea dosarelor; lipseşte cererea (model anexa A) şi copia BI/CI; unele dosare au fost depuse fără obţinerea în prealabil a codului de rezervare, precizează municipalitatea.

Publicat în Eveniment

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Foltești efectuează cercetări în privința unui bărbat care a fost depistat conducând un ansamblu de vehicule, deși permisul de conducere deținut nu îi dădea dreptul, dar și în privința proprietarului ansamblului rutier respectiv, pentru încredințarea acestuia pentru a fi condus pe drumurile publice.

"În data de 20 iulie a.c., în jurul orei 00.10, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Foltești I.T.P.F. Iași, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe raza localității de frontieră Viile, au efectuat semnalele regulamentare de oprire a unui ansamblu de vehicule, format dintr-o autoutilitară și o remorcă. Acesta era condus de C.C., cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 32 de ani. La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, colegii noștri au constatat că bărbatul nu deține permis de conducere valabil pentru categoria "E", necesar pentru a putea conduce ansamblul de vehicule respectiv, iar acesta îi aparține cetățeanului N.L. , în vârstă de 52 de ani", potrivit I.T.P.F. Iași.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv și încredințarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care știe că nu posedă permis de conducere, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Publicat în Regional
Marți, 27 Octombrie 2015 00:00

Timpul trece, dar trece degeaba

Singurul lucru care nu poate fi oprit prin nici un fel de mijloace este timpul ăsta, bată-l vina, numai că de cele mai multe ori, pentru noi, trece dar trece cam degeaba. Ne pomenim deodată îmbătrâniţi, cu sau fără urmaşi, tragem linie, adunăm şi vedem că rezultatul este de cele mai multe ori negativ. Asta nu mai este aritmetică, este deja un fel de algebra vieţii. Poate or mai fi şi oameni care după ce trag dunga aia se duc pe lumea cealaltă mulţumiţi, unii pentru că au prins cine ştie ce tren la timpul lui şi au trecut prin viaţă ca gâsca pe apă, alţii pentru că au ştiut să fenteze pe toată lumea şi au stat la umbră clocind cine ştie ce afaceri ilegale şi cocoţându-se pe un morman de bani cu care nici măcar nu au plecat pe lumea cealaltă. Uite, de exemplu, au trecut aproape 26 de ani de la aşa-zisa revoluţie, cei care trebuiau să facă dreptate în toţi aceşti ani, cei care poate pe vremea aceea purtau scutece, s-au gândit că a trecut destul timp şi au clasat dosarele revoluţiei. Acum, mai nou, că tot au rezolvat chestia cu revoluţionarii, s-au apucat de dosarele mineriadei. Un alt fel de mare fâs. Ce mare vrăjeală fac dacă îl judecă acum pe Ion Iliescu, pe Gelu Voican Voiculescu sau pe nu mai ştiu ce alt moş care atâţia ani de la mineriadă au trăit ca nişte belferi, nu i-a deranjat nimeni pentru că au stat cocoţaţi acolo sus, de unde de fapt ar trebui să vină dreptatea. Şi, să spunem prin absurd că vor fi găsiţi vinovaţi, să spunem prin absurd că vor fi condamnaţi la închisoare fără suspendare, cui şi la ce i-ar mai folosi chestia asta acum? Pe cine credeţi voi că ar deranja acum, după atâţia ani, că se duce la puşcărie? Ştiţi vorba aia din bătrâni: „şi-au trăit traiul, şi-au mâncat mălaiul”. Şi asta nu oricum, nu orice fel de mălai, unul chiar super, care a fost procurat tot din banii noştri, ai proştilor de rând. Oricum, ştim cu toţii că dacă ar fi să fie ascunşi pe undeva pe la Jilava sau mai ştiu eu unde, nu numai că vor avea condiţii mai ceva ca acasă, dar se vor îmbolnăvi foarte repede, vor scrie în câteva luni cât n-a scris Sadoveanu toată viaţa lui şi vor fi lăsaţi să-şi petreacă starea de arest acasă, în faţa şemineului, râzând în faţa televizorului de prostia poporului român. Tic-tac, tic-tac, timpul trece, noi ne trecem, istoria nu mai prezintă nici un interes pentru că nu ne mai prezintă adevărul, toţi borfaşii din fruntea ţării au grijă să ne ascundă adevărul pentru ca ei să poată merge în vacanţe pe unde unii din noi nici măcar nu descoperim pe vreo hartă acele locaţii şi care atunci când sunt întrebaţi de unde mama naibii au avut bani pentru astfel de deplasări să spună cu nonşalanţă că au strâns bănişorii cu sudoarea frunţii lor. Degeaba mai treci, timpule!

 

Publicat în Editorial