În jurul orei 17:30, prin apel la 112, a fost solicitat sprijinul pompierilor întrucât, pe raza localității Tudor Vladimirescu, o persoană de sex masculin este posibil dispărută. Din informațiile primite de la apelant, se pare ca un bărbat, în vârstă 56 de ani, a fost văzut ultima dată pe un ponton de acostare, aflat pe malul stâng al fluviului Dunărea. La locul indicat s-au deplasat de urgență 3 subofițeri din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea cu o ambarcațiune de căutare salvare (SAR). Operațiunile de căutare au fost oprite în jurul orei 19:15, urmând a fi reluate mâine dimineață. Cercetările privind circumstanțele dispariției sunt efectuate de instituțiile abilitate în acest sens.
Publicat în Regional

UPDATE: Minorul a fost găsit. Un șofer a unui troleibuz, a sesizat prin apel 112, faptul că minorul căutat de Poliție se află în mijlocul de transport în comun pe care îl conducea pe strada Domnească, din municipiul Galați. Minorul a fost preluat de un echipaj de politie și condus la sediul Secției 1 Poliție Galați, unde va fi încredințat familiei. Acesta nu a fost victima vreunei infractiuni.

--------------------------------------------------------------- 

Poliţiştii gălățeni caută un minor în vârstă de 12 de ani, care a plecat, în cursul acestei zile, de la domiciliul său, din municipiul Galați, și nu a mai revenit.

Persoanele ce pot oferi informaţii care să conducă la găsirea acestuia sunt rugate să sune la numărul unic de urgenţă 112, sau să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.

La data de 23 noiembrie a.c., în jurul orei 14.15, polițiștii Secției 1 Poliție Galați au fost sesizați de către o femeie, cu privire la faptul că fiul său minor, Gherghea Alexandru Daniel a plecat, în  cursul aceleași zile, în jurul orei 08:00, de la locuința sa, situată pe strada Albatrosului, din municipiul Galați spre școală însă, după terminarea orelor de curs, nu a mai revenit la domiciliu.

S-a stabilit de asemenea, faptul că minorul nu a ajuns la unitatea de învățământ unde acesta este elev.

La momentul plecării, copilul era îmbrăcat cu un pantalon de culoare neagră, un bigmen galben, o geacă albastră deschis și era încălțat cu adidași albi.

Semnalamente: înălțime - 1,60 m, greutate - aproximativ 44 kg, păr scurt - șaten deschis, ochi căprui.

Persoanele ce pot oferi informaţii care să conducă la găsirea acestuia, sunt rugate să sune la numărul unic de urgenţă112, sau să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.

Publicat în Comunitate
În urma cu puțin timp, a fost găsit și al doilea copil dispărut în Siret, decedat. Este vorba de copilul în vârstă de 15 ani. Acesta a fost găsit în apropierea podului de la Șendreni. Amintim că primul copil dispărut, în vârstă de 14 ani, a fost găsit, înecat, în această dimineață.   Reamintim că misiunea de căutare-salvare, în localitatea Braniștea, județul Galați, pe malul Siretului, a demarat ca urmare a unui anunț la 112 care a semnalat că doi copii, în jur de 12 ani, au dispărut în apele Siretului. La fața locului s-a deplasat o autospecială, cu echipajul cu barcă și o autospecială de primă intervenție și comandă (APIC), precum și echipajul SMURD tip C de la Detașamentul de Pompieri Galați. La căutări au participat și Elicopterul 346. Anunțul la 112 a fost făcut de un pescar și nu de părinți. Echipajele de căutare au găsit pe malul apei îmbrăcămintea celor doi copii, tricouri, papuci și șorturi.
Publicat în Știrea zilei

Potrivit ISU Tulcea, în jurul orei 19:15, misiunea de căutare a persoanei dispărute în Dunăre pe raza localității Nufăru s-a încheiat.

Băiatul în vârstă de 15 ani a fost găsit la aproximativ 50 m în aval, circa 8 m adâncime și la 30 m de mal, față de locul producerii nefericitului eveniment.

Echipajul specializat de căutare din mediul acvatic a recuperat trupul neînsuflețit, ulterior predat organelor abilitate.

Despre acest subiect, Monitorul de Galați a relatat AICI!

Publicat în Regional

În jurul orei 15:05, prin apel la 112, a fost solicitat sprijinul pompierilor întrucât pe raza localităţii Nufăru, o persoană de sex masculin este posibil dispărută, informează ISU Tulcea. „Din informaţiile primite de la apelant, se pare ca un băiat de aproximativ 15 de ani, ce se afla la scăldat, a intrat în Dunăre şi nu a mai ieşit. La locul indicat s-au deplasat de urgenţă 9 subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Tulcea cu o ambarcaţiune tip IB 5, o autospecială de primă intervenţie şi comandă şi o ambulanţă Smurd, SVSU Nufăru, precum şi o ambulanţă tip B2 de la SAJ Tulcea. Cercetările privind circumstanţele dispariţiei sunt efectuate de instituţiile abilitate în acest sens“, potrivit ISU Tulcea. Operaţiunile de căutare se execută de către pompierii tulceni pe Dunăre cu o ambarcaţiune de aluminiu tip IB5 şi o barcă pneumatică. VEZI VIDEO mai jos! ↓

Publicat în Regional

De  aproape două săptămâni, familia nu mai ştie nimic de Alexandru Enciu. Este vorba de un gălăţean de 36 de ani, care are uşoare probleme psihice, dar se poate orienta. El stă cu părinţii. Din casa acestora a plecat pe 21 ianuarie, înainte să meargă la vizita periodică pe care o face la Centrul de Sănătate Mintală. Familia spune că la început nu s-au panicat foarte mult, deoarece tânărul obişnuia să facă asta de fiecare dată înainte de a merge la medic. Se întorcea după maxim două zile. Acum au trecut însă două săptămâni. Părinţii au cerut ajutorul poliţiei, dar şi al oricui ar putea să îi ajute cu informaţii. Tânărul are 1,81 m înălţime, ochi albaştri, este slab, şaten şi nu prezintă alte semne particulare. Când a dispărut era îmbrăcat cu o haină de piele de culoare neagră, blugi albaştri, avea fes pe cap şi era încălţat cu ghete. Persoanele care pot da informaţii despre tânăr sunt rugate să sune la cea mai apropiată secţie de poliţie sau la 112.

Publicat în Eveniment

O familie din Galaţi trăieşte de câteva zile în teroare. Unul dintre fii a dispărut de acasă cu mai toate economiile fratelui, lăsând un bilet de adio şi un mesaj pe email în care anunţa că se va sinucide după ce se bucură un pic de viaţă. Este vorba despre Mihai Purcică, un student de 21 de ani, din Galaţi, care juca poker virtual şi care se pare că a a decis să se sinucidă iniţial în apartamentul pe care, de puţină vreme, urma să îl împartă temporar cu fratele şi cumnata lui. Mai apoi, aflând că aceştia au circa 20.000 de lei în casă, le-a luat banii în timp ce cei doi erau plecaţi în vacanţă în Grecia şi a decis „să se bucure un pic de viaţă” înainte de gestul final. Tânărul a cumpărat cu doar o zi înainte de plecarea cartea „Cântecul Sângelui”, al cărei titlu i-a băgat în sperieţi pe membrii familiei. 

„Îşi cerea scuze că a făcut asta dar spunea că nu mai suportă viaţa asta falsă şi că voia să se omoare. Întâi chiar aici, în casă, dar apoi a aflat de bani, a luat 13.000 de lei şi un laptop de ultimă generaţie şi a plecat să se bucure un pic de viaţă înainte de gestul final. Nu ne pasă de bani, să vină acasă sau măcar să anunţe că e bine. Părinţii noştri sunt bolnavi, măcar de dragul lor să nu facă ceva cumplit. El juca poker virtual pe un site. Datorii nu cred că avea, deoarece aici trebuie să plăteşti de pe card ca să joci, dar nu ştiu de împrumuturi... El nu avea prietenă şi ca amici aveau doar unul singur pe care nu îl găsesc. Venea de la facultatea, mânca, se juca şi cam atât. A pierdut, dar odată a şi câştigat 7.000 de lei. A luat ceva de îmbrăcat apoi a băgat banii în joc. Cred că este posibil să fie dependent de joc”, spunea Marius Secan, fratele mai mare al celui dispărut. 

„Am citit că cei care vor să se omore aşa ca el, după ce se bucură de viaţă, fac asta la mare. Tare ne e teamă de asta. În adolescenţă ştiu că el scria, ca un jurnal, că nu se simte destul de bun, că are gânduri negre... dar am crezut ca i-a trecut”, spunea Claudia Secan, cumnata celui dispărut. 

Poliţiştii gălăţeni îl caută pe tânărul rebel dispărut după ce familia i-a semnalat plecarea. Psihologii cred că acest tip de comportament poate fi un strigăt de ajutor. „Acest tip de tulburare, dacă vorbim de dependenţă, poate fi pornită de la probleme de relaţionare cu mediul din jur, cu familia. Important este ca în aceste cazuri să se ofere consultanţă de specialitate şi să existe sprijinul familiei”, a spus psihologul Liliana Iordăchescu.

Publicat în Eveniment