Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean a validat, marţi, 31 august 2021, toţi directorii şi directorii adjuncţi de la unităţile de învăţământ din judeţul Galaţi ale căror mandate expiraseră şi care vor ocupa funcţiile până la organizarea concursului pentru ocuparea acestor posturi.

Inspectorul Şcolar General, Gina Brînzan, ne-a declarat că s-a optat pentru continuitate, mai ales că în scurt timp urmează să înceapă şcoala şi au fost numiţi noi directori acolo unde foştii directori s-au pensionat sau nu au mai dorit să ocupe această funcţie. În această situaţie au fost aproximativ 11% din totalul directorilor numiţi, iar circa 6% au fost schimbaţi pentru disfuncţii manageriale. O singură şcoală a rămas fără conducere. Este vorba despre Şcoala Gimnazială din Cuca, unitate de învăţământ la care nu a dorit nimeni să preia conducerea.

O serie de schimbări s-au produs şi la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi. Astfel, pe funcţia de inspector şcolar general adjunct a venit Adrian Diacănu care o înlocuieşte pe Carmen Necula Vijelie. Gina Brânzan, Inspector şcolar general, şi Selenea Costea, cel de-a doilea Inspector şcolar general adjunct, asigură continuitatea pe aceste posturi. Au fost schimbaţi şi o parte dintre inspectori.

Noua echipă a inspectoratului este următoarea: Dobrin Mihaela - Inspector şcolar pentru educaţie timpurie, Chirac Maria Alis - Inspector şcolar pentru învăţământ primar, Cojocaru Eleny - Inspector şcolar pentru limba şi literatura română, Ştefan Elena Gabriela - Inspector şcolar pentru limbi moderne, Grecu Gabriela - Inspector şcolar pentru matematică, Joc Genia - Inspector şcolar pentru managementul resurselor umane; Inspector şcolar pentru informatică, Trifan Iulian - Inspector şcolar pentru fizică; Inspector şcolar pentru chimie, Puţanu-Cuzub Marius - Daniel - Inspector şcolar pentru geografie; Inspector şcolar pentru învăţământ particular şi alternative educaţionale, Langu Sorin - Inspector şcolar pentru istorie, socio-umane; Inspector şcolar pentru proiecte educaţionale, Mihai Elena-Mădălina - Inspector şcolar pentru arte, Oprişan Magdalena - Inspector şcolar pentru religie; Inspector şcolar pentru învăţământ special şi minorităţi naţionale, Gheţău Florin - Inspector şcolar pentru educaţie fizică şi sport, Tatu Corina - Inspector şcolar pentru învăţământ profesional şi tehnic, Moza Aura Otilia - Inspector şcolar pentru management instituţional, Silivestru Adrian - Inspector şcolar pentru management instituţional, Ştefănică Toader - Inspector şcolar pentru management instituţional, Pătru Emilian - Inspector şcolar pentru management instituţional, Mustaţă Mariana - Inspector şcolar pentru dezvoltarea resursei umane, Muşunoiu-Novetschi Iuliana-Monica - Inspector şcolar pentru managementul resurselor umane şi Tirim Rodica - Inspector şcolar pentru educaţie permanentă; Inspector şcolar pentru activităţi extraşcolare.

Vă prezentăm mai jos lista completă a cadrelor didactice detaşate în interesul învăţământului în funcţia de director şi director adjunct, începând cu data de 01 septembrie 2021.

LISTA CADRELOR DIDACTICE DETAŞATE ÎN INTERESUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ÎN FUNCŢIA DE DIRECTOR, ÎN ANUL ŞCOLAR 2021-2022

GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.1, localitatea GALAŢI - MOISE IULIANA AMALIA
GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT "ELENA DOAMNA", localitatea GALAŢI - ENACHE OANA IULIANA
GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.7, localitatea GALAŢI - COROPCIANU ALINA-AIDA
GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.9, localitatea GALAŢI - ZORILĂ ALINA DANIELA
GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT "SF.STELIAN" , localitatea GALAŢI - VLASE ELENA
GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT "TEDI", localitatea GALAŢI - COJOCARU ŞTEFĂNICA
GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.30, localitatea GALAŢI - FLOREA DOCHIŢA
GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.36, localitatea GALAŢI - GHEORGHIŢĂ CORINA
GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT "LICURICI", localitatea GALAŢI - LĂCUSTĂ NICOLETA
GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT "CODRUTA", localitatea GALAŢI - TÎRCAVU RODICA
GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT "STEP BY STEP", localitatea GALAŢI - POPA GEANINA
GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT "MOTANUL ÎNCĂLŢAT", localitatea GALAŢI - BADIU MIRELA-TEODORA
GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT "CAMIL RESSU", localitatea GALAŢI - IFROSĂ MARILENA
GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT "CROITORAŞUL CEL VITEAZ", localitatea GALAŢI - HILIUŢĂ CORINA
GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT "ARLECHINO", localitatea GALAŢI - CHIURTU CARMEN MARIANA
GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.39, localitatea GALAŢI - SAMOILĂ GABRIELA
GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT "PRICHINDEL", localitatea GALAŢI - DRAGU MARIANA
GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.64, localitatea GALAŢI - HURDUC GINA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "CONSTANTIN GH. MARINESCU", localitatea GALAŢI - HUŢANU ANA VIORICA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.3, localitatea GALAŢI - VĂSIOIU MARCELICA-ALEXANDRINA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.5, localitatea GALAŢI - NICOLAEV-MALAXA SĂFTICA-DANIELA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.7, localitatea GALAŢI - NICA LAURENŢIA MONALISSA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 10, localitatea GALAŢI - DICULESCU ANCA LOREDANA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "MIHAIL SADOVEANU", localitatea GALAŢI - MEREUŢĂ CEZARA IOANA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "MIRON COSTIN", localitatea GALAŢI - MOINEAGU VIORICA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "ŞTEFAN CEL MARE", localitatea GALAŢI - ŢEPEŞ ALINA-GABRIELA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "ELENA CUZA", localitatea GALAŢI - LAZĂR MARICEL NICOLAE
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.16, localitatea GALAŢI - MOGOŞ MARIANA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.17, localitatea GALAŢI - CĂRĂUŞU NICOLETA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.18, localitatea GALAŢI - ALEXANDRESCU GABRIELA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "LUDOVIC COSMA", localitatea GALAŢI - LUPU OANA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.22, localitatea GALAŢI - TUDORACHE VALENTINA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.24, localitatea GALAŢI - GHEŢĂU GHEORGHE
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 25, localitatea GALAŢI - GURĂU NINA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.26, localitatea GALAŢI - BUZOIANU LOREDANA LILIANA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.28, localitatea GALAŢI - BUCŞA CAMELIA ELENA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.29, localitatea GALAŢI - ANDRONIC FLORIN PETRIŞOR
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.33, localitatea GALAŢI - CRĂCIUN FELICIA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "MIHAI VITEAZUL", localitatea GALAŢI - VLAD MARIANA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "GRIGORE MOISIL", localitatea GALAŢI - EMANDACHE IONELA-CĂTĂLINA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "IULIA HAŞDEU", localitatea GALAŢI - SILIVESTRU IONICA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "SFÂNTUL GRIGORIE TEOLOGUL", localitatea GALAŢI - ALCEA P. GINA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "SFINŢII ÎMPĂRAŢI", localitatea GALAŢI - CRISTEA ELENA LAURA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "DAN BARBILIAN", localitatea GALAŢI - NEACŞU SIMONA MARA
COLEGIUL NAŢIONAL "VASILE ALECSANDRI", localitatea GALAŢI - ZAMFIR ROMEO
COLEGIUL NAŢIONAL "MIHAIL KOGĂLNICEANU", localitatea GALAŢI - POPESCU MĂDĂLINA
COLEGIUL NAŢIONAL "ALEXANDRU IOAN CUZA", localitatea GALAŢI - OPREA MIHAELA
LICEUL TEORETIC "EMIL RACOVIŢĂ", localitatea GALAŢI - HUMELNICU DELIA ANGELICA
LICEUL TEORETIC "DUNĂREA", localitatea GALAŢI - ŞTEFAN CRISTINA
COLEGIUL NAŢIONAL "COSTACHE NEGRI", localitatea GALAŢI - IONESCU MANUELA-ANDRA
LICEUL DE ARTE "DIMITRIE CUCLIN", localitatea GALAŢI - GIUREA DIANA-ANDREEA
LICEUL CU PROGRAM SPORTIV, localitatea GALAŢI - OPREA ADRIAN-VASILE
SEMINARUL TEOLOGIC ORTODOX "SF. ANDREI", localitatea GALAŢI - BULGARU COSTEL
COLEGIUL ECONOMIC "VIRGIL MADGEARU", localitatea GALAŢI - RÂPĂ MARLENA
LICEUL TEHNOLOGIC ”GENERAL DE MARINĂ NICOLAE DUMITRESCU MAICAN”, localitatea GALAŢI -  COSTEA ANTONETA GABRIELA
LICEUL TEHNOLOGIC "RADU NEGRU", localitatea GALAŢI - STAN MARIA
LICEUL TEHNOLOGIC "AUREL VLAICU", localitatea GALAŢI - CIUPERCĂ SILVIANA
LICEUL TEHNOLOGIC "PAUL DIMO", localitatea GALAŢI - UŞER ANCA
LICEUL DE TRANSPORTURI AUTO "TRAIAN VUIA", localitatea GALAŢI - LUNGU GEANI
LICEUL TEHNOLOGIC ”CAROL I”, localitatea GALAŢI - CONDURACHE-BOTA GICĂ
COLEGIUL DE INDUSTRIE ALIMENTARĂ "ELENA DOAMNA", localitatea GALAŢI - COMAN V. MARIANA
LICEUL DE TURISM ŞI ALIMENTAŢIE "DUMITRU MOŢOC", localitatea GALAŢI - GAVRILĂ CORINA
LICEUL TEORETIC "MIRCEA ELIADE", localitatea GALAŢI - MUNTEANU CORNELIA
LICEUL TEHNOLOGIC "ANGHEL SALIGNY", localitatea GALAŢI - CONSTANTIN NICOLETA
LICEUL TEORETIC "SFÂNTA MARIA", localitatea GALAŢI - ENE MONICA
GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT "PRICHINDEL", localitatea TECUCI - MATEI MARIA
GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.14, localitatea TECUCI - PETICĂ RODICA
GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.16, localitatea TECUCI - IANCU FELICIA
GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.17, localitatea TECUCI - MILITARU SOLTĂNICA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "ANGHEL RUGINĂ", localitatea TECUCI - VRABIE ŞTEFAN OVIDIU
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "ION PETROVICI", localitatea TECUCI - POSTEA MARIA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "ELENA DOAMNA", localitatea TECUCI - LEFTER ADRIANA SILVICA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "ŞTEFAN OCTAVIAN IOSIF", localitatea TECUCI - BOŞTIOG NICULINA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "NICOLAE BĂLCESCU", localitatea TECUCI - DAVID IULIANA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "DIMITRIE STURDZA", localitatea TECUCI - GOLEA MARIETA FLORENTINA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "IORGU IORDAN", localitatea TECUCI - STĂNILĂ CRISTIAN
COLEGIUL NAŢIONAL "SPIRU HARET", localitatea TECUCI - GRECU ION
COLEGIUL NAŢIONAL "CALISTRAT HOGAŞ", localitatea TECUCI - FILIMON IULIAN CĂTĂLIN
LICEUL TEHNOLOGIC "ELENA CARAGIANI", localitatea TECUCI - BOTEZ LĂCRĂMIOARA GINA
COLEGIUL NAŢIONAL DE AGRICULTURĂ ŞI ECONOMIE, localitatea TECUCI - BÎRZU CRISTINA VALERIA
LICEUL TEHNOLOGIC "OVID CALEDONIU", localitatea TECUCI - TROFIN VERONICA IONELA
LICEUL TEHNOLOGIC "PAUL BUJOR", localitatea BEREŞTI - CONSTANTIN CARMEN
LICEUL TEHNOLOGIC "EREMIA GRIGORESCU", localitatea TG.BUJOR - COSTANDACHE OANA-ROXANA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "GRIGORE HAGIU", localitatea TG.BUJOR - VINTILĂ GETA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.1, comuna BARCEA - BUJOR VIRGINIA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.2, comuna BARCEA - ILIE PETRIŢA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "GHEORGHE ŞI MARIA TAŞCĂ", comuna BĂLĂBĂNEŞTI - METEHĂU CRISTINA-ELENA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1, comuna RĂDEŞTI - PORUMB CĂTĂLIN NICOLAE
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1, comuna BĂLĂŞEŞTI - CĂPRIŢĂ MIRELA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1, comuna BĂLENI - SEBASTIANOV NICOLETA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1, comuna BĂNEASA - STRATULAT MIHAELA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1, sat SLIVNA, comuna BEREŞTI MERIA - GROSU ANTOANETA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "UNIREA", comuna BRANIŞTEA - ICHIM SIMONA-ELENA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1, comuna BRĂHĂŞEŞTI - LUPU LUCIANA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 TOFLEA, sat TOFLEA, comuna BRĂHĂŞEŞTI - CHIRVĂSUŢĂ LOREDANA JANINA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "NATALIA NEGRU", comuna BUCIUMENI - MELINTE ALINA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1, comuna CAVADINEŞTI - RĂILEANU G. DIANA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "GEORGE IVAŞCU", comuna CERŢEŞTI - DUDA ELENA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1, comuna CORNI - BOLDEANU FLORENTINA-NARCISA
LICEUL TEHNOLOGIC NR. 1, comuna COROD - MASGRAS ADRIANA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "GENERAL DUMITRU DĂMĂCEANU", comuna COSMEŞTI - MITACHE CRISTINA ANAMARIA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "ELENA NEGRI", comuna COSTACHE NEGRI - GOLOMOZ VIORICA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "SFÂNTUL GHEORGHE", comuna CUCA -
LICEUL TEHNOLOGIC NR. 1, comuna CUDALBI - CEOROMILA LILIAN
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "PROF. EMIL PANAITESCU", comuna CUDALBI - ANDRUNACHE NICOLAE
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1, comuna DRĂGĂNEŞTI - STOICA NICU DANIEL
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1, comuna DRĂGUŞENI - TALABĂ NICU
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1, sat ADAM, comuna DRĂGUŞENI - TAŞCĂ MARIA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.1, comuna FÂRŢĂNEŞTI - MARDARE MIOARA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1, comuna FOLTEŞTI - GINGHINĂ CĂTĂLINA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1, comuna FRUMUŞIŢA - RADUCANU LILIANA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "PETRU RAREŞ", comuna FRUMUŞIŢA - SASU LAURA-CRISTINA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "SF. TREI IERARHI", sat HANU CONACHI, comuna FUNDENI - BOGDAN VASILE
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1, comuna GHIDIGENI - NEAGU CLAUDIU COSMIN
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "ION CREANGĂ", sat TĂLPIGI, comuna GHIDIGENI - IFTENE POMPILIA CRISTINA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1, comuna GOHOR - IFTENE LAURENŢIU-NICU
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1, comuna GRIVIŢA - CONSTANDACHE LOREDANA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.1, comuna INDEPENDENŢA - MIHĂILESCU MIHAELA
ŞCOALA PROFESIONALĂ "HORTENSIA PAPADAT BENGESCU", comuna IVEŞTI - IFRIM MANUELA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "VICTOR ION POPA", comuna IVEŞTI - BARBU DIANA LIVIA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "NEGOIŢĂ DĂNĂILĂ", sat BUCEŞTI, comuna IVEŞTI - OANCĂ CARMEN
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1, comuna JORĂŞTI - JICMAN FLORIN IONEL
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.1, comuna LIEŞTI - LUPOAIE VALENTINA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.2, comuna LIEŞTI - SUSANU STELUŢA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "SFÂNTUL NICOLAE", comuna LIEŞTI - PURICE-SUSANU N. NICOLETA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.1, comuna MATCA - DAFINA GEORGETA
GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.1, comuna MATCA - GRECU MELANIA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "DIMITRIE CANTEMIR", comuna MATCA - MĂRMUREANU CATI-LARISA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "GHEORGHE POALELUNGI", comuna MĂSTĂCANI - VASILACHE IULIANA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "ALEXEI MATEEVICI", comuna MOVILENI - GAVRILESCU DORICA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1, comuna MUNTENI - GHEORGHE PAULA-LĂCRĂMIOARA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1, sat UNGURENI, comuna MUNTENI - VASILIE CARMEN-AURICA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "FLOREA JULEA", comuna NEGRILEŞTI - MIHOCIU DANIEL
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1, comuna NĂMOLOASA - PECHIANU FLORIN GIGI
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "GABRIEL DRĂGAN", comuna NICOREŞTI - ŢUCHEL NICUŢA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1, comuna POIANA - DOROŞIN ANIŞOARA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "VASILE ŞEICARU", comuna OANCEA - CUCU MIHAELA
LICEUL TEHNOLOGIC "COSTACHE CONACHI", comuna PECHEA - ŞTEFU VIORICA ANA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "ALEXANDRU MORUZI", comuna PECHEA - PĂUN OLGA-MARIANA
GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL "VIOLETA", comuna PECHEA - NĂSTASE MARICICA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "DIMITRIE LUCHIAN", comuna PISCU - VRÂNCEANU ANIŞOARA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1, comuna PRIPONEŞTI - BOTEZATU DANIEL
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1, comuna REDIU - MUNTEANU LOREDANA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1, comuna SUHURLUI - DIMIAN NELA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "LASCĂR CATARGIU", comuna SCHELA - DUMITRAŞCU I. LUIZA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1, sat FÂNTÂNELE, comuna SCÂNTEIEŞTI - CIOROIU MĂRIOARA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1, comuna SLOBOZIA CONACHI - FLOREA LUCICA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "ELENA DOAMNA", comuna CUZA VODĂ - ARMENCEA FLORENTINA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "SFÂNTA CUVIOASA PARASCHEVA", comuna SMÂRDAN - BOTEZATU NINA-CRISTINA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "ENE PATRICIU", comuna SMULŢI - MUNTENIŢĂ CARMEN
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "VASILE BURLUI", comuna SUCEVENI - BUSUIOC MARICEL
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1, comuna ŞENDRENI - BORDEIANU JANINA
LICEUL TEHNOLOGIC "TUDOR VLADIMIRESCU", comuna TUDOR VLADIMIRESCU - LUPU GEANINA-VALENTINA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1, comuna TULUCEŞTI - TEODORESCU MONICA LIZICA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "TUDOR PAMFILE", comuna ŢEPU - POSTOLACHE GELU VALENTIN
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.1, sat UMBRĂREŞTI, comuna UMBRĂREŞTI - MARTIN MARIETA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "SF.STELIAN", sat UMBRĂREŞTI DEAL, comuna UMBRĂREŞTI - BABEŞ MONICA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "DOAMNA NICA" , comuna VALEA MĂRULUI - SÎRGHE ELENA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "SFÂNTUL NICOLAE", comuna VÂNĂTORI - CĂLIN IULIANA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1, comuna VÂRLEZI - NĂMOLOSU V. NECULAI
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "SFÂNTUL IERARH NICOLAE", comuna VLĂDEŞTI - CALAPOD VALERIA
LICEUL TEHNOLOGIC "SIMION MEHEDINŢI", localitatea GALAŢI - DUMITRACHE LUCICA
ŞCOALA PROFESIONALĂ SPECIALĂ "EMIL GÂRLEANU", localitatea GALAŢI - IONAŞCU GRIGORE
ŞCOALA GIMNAZIALĂ SPECIALĂ "CONSTANTIN PUFAN", localitatea GALAŢI - SCARLAT MARIA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ SPECIALĂ "CONSTANTIN PĂUNESCU", localitatea TECUCI - IACOB ION
CLUBUL SPORTIV ŞCOLAR, localitatea GALAŢI - NEOFIT ADRIANA
CLUBUL SPORTIV ŞCOLAR, localitatea TECUCI - MIHAI OVIDIU-EDUARD
PALATUL COPIILOR ŞI ELEVILOR, localitatea GALAŢI - BARBU CHARLOTTE
CENTRUL JUDETEAN DE RESURSE SI ASISTENTA EDUCATIONALA GALAŢI - BULAI DIAMANTA LUMINIŢA
CENTRUL DE EXCELENŢĂ GALAŢI - MIRON MARIA-ISABELA

LISTA CADRELOR DIDACTICE DETAŞATE ÎN INTERESUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ÎN FUNCŢIA DE DIRECTOR ADJUNCT, ÎN ANUL ŞCOLAR 2021-2022

ŞCOALA GIMNAZIALĂ "CONSTANTIN GH. MARINESCU", localitatea GALAŢI - FLORESCU AURELIA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.3, localitatea GALAŢI - GAVRILĂ MIRELA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.5, localitatea GALAŢI - ŞERBAN GENOVEVA MĂDĂLINA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.7, localitatea GALAŢI - PURICE CRĂIESCU DANIELA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "MIHAIL SADOVEANU", localitatea GALAŢI - VASILE SĂNDIŢA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "MIRON COSTIN", localitatea GALAŢI - DUMITRIU ELENA SIMONA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "ŞTEFAN CEL MARE", localitatea GALAŢI - RUSU MIRELA-SIMONA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.17, localitatea GALAŢI - NĂSTASE GEORGIANA LORENA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.18, localitatea GALAŢI - PĂVĂLAŞCU MIHAI
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.22, localitatea GALAŢI - PETRESCU ANA-MARIA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 25, localitatea GALAŢI - NĂSTASE ELENA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.28, localitatea GALAŢI - RADU MIRELA GEANINA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.29, localitatea GALAŢI - BĂLAN RODICA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.33, localitatea GALAŢI - OPREA ELENA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "MIHAI VITEAZUL", localitatea GALAŢI - TUFĂ TINCUŢA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "GRIGORE MOISIL", localitatea GALAŢI - CIOCAN ANIŞOARA MIHAELA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "SFINŢII ÎMPĂRAŢI", localitatea GALAŢI - NEŞTIAN CORNEL
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "DAN BARBILIAN", localitatea GALAŢI - EPURE FLORENTINA CRISTINA
COLEGIUL NAŢIONAL "VASILE ALECSANDRI", localitatea GALAŢI - CORCĂCEL ELENA-DANIELA
COLEGIUL NAŢIONAL "MIHAIL KOGĂLNICEANU", localitatea GALAŢI - BĂLĂUŢĂ DANA
COLEGIUL NAŢIONAL "ALEXANDRU IOAN CUZA", localitatea GALAŢI - FAUR CRISTINA
LICEUL TEORETIC "EMIL RACOVIŢĂ", localitatea GALAŢI - ROTARU CORINA
LICEUL TEORETIC "DUNĂREA", localitatea GALAŢI - PITICARI RAMONA
COLEGIUL NAŢIONAL "COSTACHE NEGRI", localitatea GALAŢI - UNGUREANU AURA ANETA
LICEUL DE ARTE "DIMITRIE CUCLIN", localitatea GALAŢI - CACENSCHI IULIAN
LICEUL CU PROGRAM SPORTIV, localitatea GALAŢI - POPESCU MARIA
COLEGIUL ECONOMIC "VIRGIL MADGEARU", localitatea GALAŢI - CHIRU GABRIELA
LICEUL TEHNOLOGIC "RADU NEGRU", localitatea GALAŢI - LEON VICTOR
LICEUL TEHNOLOGIC "AUREL VLAICU", localitatea GALAŢI - GUGUILĂ CLAUDIA LILIANA
LICEUL TEHNOLOGIC "PAUL DIMO", localitatea GALAŢI - NECULA CRISTINA
LICEUL DE TRANSPORTURI AUTO "TRAIAN VUIA", localitatea GALAŢI - CIUBOTARIU ALINA
LICEUL TEHNOLOGIC ”CAROL I”, localitatea GALAŢI - NOVAC NELA MĂDĂLINA
COLEGIUL DE INDUSTRIE ALIMENTARĂ "ELENA DOAMNA", localitatea GALAŢI - PĂTRAŞCU AURA
LICEUL DE TURISM ŞI ALIMENTAŢIE "DUMITRU MOŢOC", localitatea GALAŢI - GRIGORAŞ IULIAN
LICEUL TEORETIC "MIRCEA ELIADE", localitatea GALAŢI - MACSIM DANIELA CRISTINA
LICEUL TEHNOLOGIC "ANGHEL SALIGNY", localitatea GALAŢI - CRĂCIUN VIVIANA CAMELIA
LICEUL TEORETIC "SFÂNTA MARIA", localitatea GALAŢI - BOLDEA DANIELA-AFRODITA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "ELENA DOAMNA", localitatea TECUCI - STAN CĂTĂLIN
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "DIMITRIE STURDZA", localitatea TECUCI - HUZUM ANTON-ALIN
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "IORGU IORDAN", localitatea TECUCI - COJOCARIU GEORGIANA-CLAUDIA
COLEGIUL NAŢIONAL "SPIRU HARET", localitatea TECUCI - OLARIU EUGENIA
COLEGIUL NAŢIONAL "CALISTRAT HOGAŞ", localitatea TECUCI - MARIN OANA MARIA
LICEUL TEHNOLOGIC "ELENA CARAGIANI", localitatea TECUCI - ONICA VERONICA
COLEGIUL NAŢIONAL DE AGRICULTURĂ ŞI ECONOMIE, localitatea TECUCI - DASCĂLU IONICA
LICEUL TEHNOLOGIC "OVID CALEDONIU", localitatea TECUCI - BUTUNOIU ELENA DANA
LICEUL TEHNOLOGIC "PAUL BUJOR", localitatea BEREŞTI - BĂICAN ANA-MARIA
LICEUL TEHNOLOGIC "EREMIA GRIGORESCU", localitatea TG.BUJOR - PANAIT MARIUS
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1, comuna BRĂHĂŞEŞTI - STURZU GABRIELA
LICEUL TEHNOLOGIC NR. 1, comuna COROD - CÂRJEU ZENOVIA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "PROF. EMIL PANAITESCU", comuna CUDALBI - DEDIU ANCA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1, comuna DRĂGĂNEŞTI - VUŞCĂ F. RADU VASILE
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.1, comuna FÂRŢĂNEŞTI - UNGUREANU MARIA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.1, comuna INDEPENDENŢA - MIHĂILESCU ADRIAN
ŞCOALA PROFESIONALĂ "HORTENSIA PAPADAT BENGESCU", comuna IVEŞTI - BOBOCEA SEBASTIAN
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.1, comuna MATCA - VULPE MARIANA DANIELA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "GABRIEL DRĂGAN", comuna NICOREŞTI - BOGHIU CĂTĂLINA IOANA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "GHEORGHE POALELUNGI", comuna MĂSTĂCANI -  PĂUN JENICA
LICEUL TEHNOLOGIC "COSTACHE CONACHI", comuna PECHEA - ARTENIE VIORICA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ "SFÂNTA CUVIOASA PARASCHEVA", comuna SMÂRDAN - VASILE NICOLETA
LICEUL TEHNOLOGIC "TUDOR VLADIMIRESCU", comuna TUDOR VLADIMIRESCU - PAVEL CORINA-PATRICIA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1, comuna TULUCEŞTI - PUIA GICA-GEANINA
LICEUL TEHNOLOGIC "SIMION MEHEDINŢI", localitatea GALAŢI - VIERU DIANA MANUELA
ŞCOALA PROFESIONALĂ SPECIALĂ "EMIL GÂRLEANU", localitatea GALAŢI - MIŞCALENCU MĂDĂLINA
CLUBUL SPORTIV ŞCOLAR, localitatea GALAŢI - BERDILĂ ILEANA
CENTRUL JUDETEAN DE RESURSE SI ASISTENTA EDUCATIONALA GALAŢI - MUŞUNOIU-HOTON VIOLETA-LUMINIŢA

Publicat în Știrea zilei

Guvernul României a adoptat în şedinţa de joi, 27 mai 2021, Ordonanţa de Urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011.
Modificările vizează introducerea unor măsuri privind organizarea concursului pentru ocuparea funcţiilor de conducere la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar, în condiţiile în care contractele de management încetează de drept înainte de începutul noului an şcolar (2021-2022). În acest sens, Ministerul Educaţiei a iniţiat proiectul prin care se realizează extinderea bazei de selecţie şi introducerea unor criterii de performanţă în susţinerea concursului pentru ocuparea funcţiilor de director, director adjunct în unităţile de învăţământ preuniversitar şi funcţiilor de conducere, îndrumare şi control în inspectoratele şcolare şi casele corpului didactic.
Astfel, cadrul legal nu va mai fi limitat în materie de îndeplinire a condiţiilor de înscriere la concurs doar de către cadrele didactice titulare care au calitatea de expert în management educaţional. Prin urmare, se vor putea prezenta:
- la concursul pentru ocuparea funcţiei de director/director adjunct în unităţile de învăţământ preuniversitar şi cadre didactice titulare care nu au calitatea de experţi în management educaţional, dar care au diplomă de licenţă sau atestat de echivalare în condiţiile 149 alin. (3), au promovat examenul de definitivat şi au cel puţin cinci ani vechime în învăţământ.
- la concursul pentru ocuparea funcţiilor de îndrumare şi de control din inspectoratele şcolare şi cadrele didactice titulare care nu au calitatea de expert în management educaţional, dar care au diplomă de licenţă şi gradul didactic I sau II.
- la concursul pentru ocuparea funcţiilor de conducere din inspectoratele şcolare şi de director al casei corpului didactic şi cadrele didactice titulare care nu au calitatea de expert în management educaţional, dar care au diplomă de licenţă şi titlul de doctor sau gradul didactic I.
Promovarea candidaţilor înscrişi la concursurile pentru ocuparea funcţiilor de director/director adjunct în unităţile de învăţământ preuniversitar, director al casei corpului didactic, precum şi pentru ocuparea funcţiilor de conducere, îndrumare şi de control din inspectoratele şcolare se poate face doar in condiţiile în care aceştia au obţinut minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba de interviu.

Publicat în National

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a relansat concursul pentru ocuparea a 35 de posturi de directori de Case Judeţene de Asigurări de Sănătate, după ce la primul concurs, organizat la începutul lunii mai, au promovat doar 5 din 33 de candidaţi, iar alţi 21 nu s-au mai prezentat la concurs.

Astfel, doar 5 din 33 de candidaţi au promovat concursul organizat luna aceasta de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pentru posturile de directori ai Caselor judeţene. Cele 5 Case judeţene de asigurări de sănătate unde posturile vacante de directori generali au fost ocupate în urma concursului organizat recent de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate sunt CAS Maramureş, CAS Iaşi, CAS Cluj, CAS Tulcea şi CAS Bistriţa Năsăud.

Aşa cum a relatat şi Monitorul de Galaţi în articolul „Candidatul la funcţia de director al CAS Galaţi a fost respins la concurs cu un punctaj ruşinos”, candidatul pentru postul CJAS Galaţi a primit, la proba scrisă, un punctaj de 23,85 puncte, punctaj maxim de trecere fiind 70 de puncte.

Prima probă a concursului, cea scrisă, va avea loc pe 16 iunie, iar termenul limită de depunere a dosarelor este 4 iunie.

Publicat în Comunitate

Premierul României, Florin Cîţu, a avut, vineri, 14 mai 2021, o discuţie cu directorii de spitale din judeţul Suceava, el mulţumindu-le acestora pentru ceea ce au făcut în perioada pandemiei de coronavirus. La discuţia cu premierul au participat managerul Spitalului Judeţean Suceava, Alexandru Calancea, precum şi directorii de spitale din municipiile şi oraşele din judeţ. „În primul rând, le mulţumesc şi le-am mulţumit, pentru că a fost un an foarte greu şi încă nu s-a terminat, dar a fost un an foarte greu prin care am trecut. Mai ales şi aici la Suceava ştiu că a fost o situaţie dificilă”, a spus Florin Cîţu citat de Monitorul de Suceava.
El le-a transmis directorilor de spitale să nu se grăbească cu transferul paturilor din secţiile de terapie intensivă Covid la non-Covid. „Trebuie să găsim un sistem prin care, da, vom transfera în perioada următoare, dacă situaţia se menţine la fel ca până acum, paturi de la ATI - COVID către non-COVID, dar să punem la punct un sistem prin care vom putea într-o perioadă relativ scurtă, de maximum 10 zile, dacă este nevoie, să readucem aceste paturi înapoi în zona COVID”, a declarat, la Suceava, Florin Cîţu.

Publicat în Sanatate