Oficiul Naţional al Registrului Comerţului a anunţat că, urmare a modificării Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, prin Legea nr. 315/2021:
- persoanele juridice supuse obligaţiei de înregistrare în registrul comerţului NU mai au obligaţia depunerii anuale a  declaraţiei privind beneficiarii reali;
- au obligaţia depunerii anuale a declaraţiei privind beneficiarii reali, DOAR persoanele juridice supuse obligaţiei de înregistrare în registrul comerţului care au în structura acţionariatului entităţi înmatriculate/înregistrate şi/sau care au sediul fiscal în jurisdicţii necooperante din punct de vedere fiscal şi/sau în jurisdicţii cu grad înalt de risc de spălare a banilor şi/sau finanţare a terorismului şi/sau în jurisdicţii aflate sub monitorizarea organismelor internaţionale relevante pentru risc de spălare a banilor/finanţare a terorismului.
Potrivit art. 56 alin. (8) din Legea nr. 129/2019, modificată şi completată prin Legea nr. 315/2021, Oficiul asigură publicarea pe pagina sa de internet a listelor actualizate ale jurisdicţiilor prevăzute la alin. (13), elaborate de organismele internaţionale abilitate - http://www.onpcsb.ro/link-uri-utile-onpcsb , se arată într-un comunicat al registrului Comerţului.

Publicat în Economie

Oficiul Naţional al Registrului Comerţului a anunţat, pe data de 30 decembrie 2021, că, începând cu data de 1 ianuarie 2022, intră în vigoare Legea nr. 315/2021* privind modificarea şi completarea Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, care elimină obligativitatea depunerii anuale a declaraţiei privind beneficiarii reali.

Monitorul de Galaţi a scris despre acest subiect în articolele "Registrul Comerţului: O nouă obligaţie anuală pentru persoanele juridice" şi "Epopeea dosarelor cu şină la Registrul Comerţului continuă cu declaraţia privind beneficiarii reali".

Noile dispoziţii legale prevăd: „Persoanele juridice supuse obligaţiei de înregistrare în registrul comerţului depun la înmatriculare, şi ori de câte ori intervine o modificare, o declaraţie privind beneficiarul real al persoanei juridice, în vederea înregistrării în Registrul beneficiarilor reali al societăţilor, cu excepţia regiilor autonome, companiilor şi societăţilor naţionale şi societăţilor deţinute integral sau majoritar de stat.” (potrivit art. 56, alineatul (1)).
Trebuie menţionat faptul că obligaţia prevăzută la alin. (1) este îndeplinită şi prin includerea, la înmatriculare, în actul constitutiv, a datelor de identificare a beneficiarilor reali şi a modalităţilor în care se exercită controlul asupra persoanei juridice (potrivit alin. (7) din art. 56). Modificarea ulterioară a datelor de identificare a beneficiarilor reali nu instituie obligaţia întocmirii unui act modificator la actul constitutiv, declararea acestora îndeplinindu-se în condiţiile alin. (1).
Prin excepţie de la art. 56 alin.(1) persoanele juridice supuse obligaţiei de înregistrare în registrul comerţului, care au în structura acţionariatului entităţi înmatriculate/înregistrate şi/sau care au sediul fiscal în jurisdicţii necooperante din punct de vedere fiscal şi/sau în jurisdicţii cu grad înalt de risc de spălare a banilor şi/sau finanţare a terorismului şi/sau în jurisdicţii aflate sub monitorizarea organismelor internaţionale relevante, pentru risc de spălare a banilor/finanţare a terorismului depun anual o declaraţie privind beneficiarul real al persoanei juridice, în vederea înregistrării în Registrul beneficiarilor reali al societăţilor, în termen de 15 zile de la aprobarea situaţiilor financiare anuale (alin. (13) al art. 56).
Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor asigură publicarea pe pagina sa de Internet a listelor actualizate ale jurisdicţiilor prevăzute la alin. (13), elaborate de organismele internaţionale abilitate.
Termenul de depunere a declaraţiei anuale privind beneficiarul real, prevăzută la articolul mai sus menţionat este de 90 de zile de la încetarea stării de alertă.
Totodată, la art. 56, pe lângă alin. (13) se introduce şi alin. (14) cu următorul cuprins: „Prin excepţie de la prevederile alin. (1), persoanele juridice înmatriculate în registrul comerţului anterior datei de intrare în vigoare a prezentei legi, cu excepţia regiilor autonome, companiilor şi societăţilor naţionale şi societăţilor deţinute integral sau majoritar de stat, depun o declaraţie privind beneficiarul real al persoanei juridice pe care o actualizează ori de câte ori intervine o modificare, în vederea înregistrării în Registrul beneficiarilor reali al societăţilor. Această obligaţie se consideră a fi îndeplinită pentru persoanele juridice care au depus cel puţin o declaraţie privind beneficiarul real ulterior datei de intrare în vigoare a prezentei legi.”
Aşadar, pentru persoanele juridice, care au depus cel puţin o declaraţie privind beneficiarul real, obligaţia depunerii declaraţiei privind beneficiarii reali se consideră a fi îndeplinită.

Alte prevederi ale art. 56:
- În cazul în care intervine o modificare privind datele de identificare ale beneficiarului real, declaraţia se depune în termen de 15 zile de la data la care aceasta a intervenit.
- Declaraţia pe proprie răspundere a reprezentantului legal al persoanei juridice cuprinde datele de identificare ale beneficiarilor reali ,respectiv numele, prenumele, data şi locul naşterii, codul numeric personal, seria şi numărul actului de identitate, cetăţenia, domiciliul sau reşedinţa, precum şi modalităţile în care se exercită controlul asupra persoanei juridice.
- Declaraţia privind beneficiarul real poate avea formă de înscris sub semnătură privată ori formă electronică şi poate fi transmisă la oficiul registrului comerţului prin mijloace electronice, cu semnătură electronică, sau prin servicii de poştă şi curier sau prin ghişeul oficiului registrului comerţului, personal sau prin reprezentant conform prevederilor legale.
- Declaraţia privind beneficiarul real poate fi dată şi în faţa reprezentantului oficiului registrului comerţului sau se poate depune, personal sau prin reprezentant, având dată certă, dată de notarul public ori atestată de avocat.

Publicat în Economie

Hotărârea Guvernului nr. 293/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 martie, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, a fost publicată în Monitorul Oficial. Hotărârea de Guvern nr. 293/2021 menţine multe dintre regulile aflate deja în vigoare, dar are şi câteva restricţii noi pentru populaţie, restricţii impuse în contextul creşterii numărului persoanelor infectate cu SARS-CoV 2.

Principalele măsuri impuse în vederea limitării răspândirii SARS-CoV-2:
- Purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice deschise, măsura fiind aplicabilă la nivel naţional;
- Se interzice desfăşurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spaţii închise şi/ sau deschise, publice şi/sau private;
- În interiorul localităţilor se interzice circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de şase persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri;
- În toate localităţile se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/ gospodăriei în intervalul orar 22.00 - 05.00, cu următoarele excepţii motivate de:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/ gospodărie şi locul/ locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie.
- Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu sau adeverinţa eliberată de angajator ori o declaraţie pe propria răspundere;
- Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil;
- Declaraţia pe proprie răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/ gospodăriei/ locului activităţii prefesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura;
- Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/ sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06.00 - 22.00, în judeţele unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/ 1.000 de locuitori, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06.00 - 22.00 dacă incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din judeţ/ localitate este mai mare de 1,5 şi mai mica sau egală cu 3/ 1.00 de locuitori şi este interzisă la depăşirea incidenţei de 3/ 1.000 de locuitori;
- Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci;
- Se instituie obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/ prestări de servicii în spaţii închise şi/ sau deschise, publice şi/ sau private, să îşi organizeze şi să desfăşoare activitatea în intervalul orar 05.00 - 21.00;
- În intervalul orar 21.00 - 05.00, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu;
- Unităţile farmaceutice, benzinăriile şi operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu îşi pot desfăşura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară;
- Se suspendă activitatea târgurilor, bâlciurilor şi a talciocurilor;
- Se permite activitatea pieţelor agroalimentare, inclusiv a pieţelor volante, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.

Publicat în Știrea zilei