UPDATE: Şoferul utilajului avea permisul de conducere suspendat. Pasagerii au fost preluaţi de alt tren. „În data de 14 septembrie 2021, în jurul orei 14.12, Poliţia Oraşului Tg. Bujor a fost sesizată, prin apel 112, despre faptul că la trecerea la nivel cu calea ferată de pe raza comunei Folteşti, judeţul Galaţi, a avut loc un accident de circulaţie, soldat cu decesul unei persoane. În urma cercetării efectuate la faţa locului, s-a stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 55 ani, din comuna Smârdan, judeţul Galaţi, în timp ce conducea un buldo-excavator pe un drum comunal din localitatea Folteşti, la trecerea la nivel cu calea ferată a fost acroşat de locomotiva trenului de persoane, ce avea direcţia de deplasare Galaţi către Tg. Bujor, cu destinaţia Bârlad şi care aparţine de un operator privat. În urma impactului, bărbatul care conducea buldo-excavatorului a decedat. Conducătorul locomotivei, un bărbat, în vârstă de 44 ani, a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ, însă a fost condus la Spitalul orăşenesc Tg. Bujor, în vederea recoltării de probe biologice de sânge. Trenul a fost tras pe o linie secundară, iar pasagerii, care nu au avut de suferit, au fost preluaţi de un alt tren pentru a-şi continua deplasarea. Totodată s-a stabilit faptul că bărbatul de 55 de ani figura cu permisul de conducere suspendat. În cauză, s-a întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de Ucidere din culpă şi Conducerea unui vehicul fără permis de conducere, cercetăriile fiind continuate de către poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraş Tg. Bujor – Formaţiunea Rutieră“, precizează IPJ Galaţi.

..........................................................................................................................................

Conducătorul auto al unui utilaj buldo excavator nu s-a asigurat la trecere de nivel cu calea ferată din zona localităţii Folteşti şi a fost lovit în plin de garnitura privată operată de Transferoviar ce circula pe ruta Galaţi - Bârlad. Traficul a fost oprit temporar în zonă până la sosirea organelor de anchetă. La faţa locului au intervenit echipajele SMURD de pe elicopter, dar rănile suferite de conducătorul auto, de 55 de ani, erau incompatibile cu viaţa. S-a deschis dosar penal pentru omor din culpă şi se continuă cercetările. *sursa foto: SMURD Galaţi

Publicat în Eveniment
Marți, 14 Septembrie 2021 14:44

A murit electrocutat la muncă

Accident de muncă petrecut în interiorul staţiei de transformare a Transelectrica din Smârdan. Victima, un bărbat în vârstă de 54 de ani, realiza alături de un alt coleg o intervenţie la un utilaj din staţia de transformare. Victima se afla cu un alt coleg într-o nacelă şi interveneau la un utilaj. În momentul în care bărbatul s-a electrocutat, colegul său a dat alarma, a fost coborâtă nacela şi apoi colegii care erau acolo au început resuscitarea.

Între timp a fost chemată şi ambulanţa. „La sosirea echipajului, la faţa locului au găsit victima, un bărbat de 54 de ani, căruia i se efectuau deja manevrele de resuscitare de bază, respectiv compresiuni şi ventilaţii, de către colegii lui de muncă. Echipajul ambulanţei a preluat manevrele de resuscitare, le-au continuat circa 50 de minute, dar fără succes“, a declarat dr. Mihai Polinschi, director medical Ambulanţa Galaţi.

O echipă a inspectorilor ITM a mers la locul accidentului. „Din informaţiile pe care le deţinem până în prezent, un angajat al societăţii Electromontaj Bucureşti, sucursala Bacău, care monta un atenuator pentru descărcarea curenţilor de inducţie, a pus mâna pe fir şi s-a electrocutat, este vorba de un fir care asigura împământarea prin care se descarcă acei curenţi de inducţie“, a precizat Carmen Corodeanu, ITM Galaţi. Ancheta continuă pe lângă echipa ITM, evenimentul fiind cercetat şi de procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi.

Publicat în Eveniment

Un bărbat, de aproximativ 40 de ani, a fost găsit decedat pe stradă, în această dimineaţă, în cartierul Siderurgiştilor Vest. Din primele cercetări, este vorba despre o persoană fără adăpost. Până la ora actuală, bărbatul nu a fost identificat. Acesta a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei şi a stabilirii cauzei decesului. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

Publicat în Eveniment

La nivelul județului Galați, potrivit raportării Instituției Prefectului Județul Galați, marți, 07 septembrie 2021, au fost înregistrate 28.269 de persoane confirmate pozitiv cu noul coronavirus, de la începutul pandemiei și până în prezent, 45 de cazuri fiind confirmate în ultimele 24 de ore.
Din numărul nou de persoane infectate, 26.952 au fost declarate vindecate (18, în 24 de ore) și 961 au decedat, 1 deces a fost confirmat în ultimele 24 de ore.
Până marți, în județ, au fost efectuate 196.472 de teste (762, în 24 de ore), 1.122 de persoane se aflau în carantină la domiciliu, 0 în carantină instituționalizată, 264 în izolare la domiciliu, iar 92, în izolare instituționalizată.
În ceea ce privește vaccinările, Prefectura Galați informează că, în data de 06 septembrie 2021, la nivelul județului Galați, au fost vaccinate 253 de persoane (187 prima doză și 66 rapel). Cele mai multe vaccinări au fost la centrul drive-thru, 95 (78 prima doză și 22 doza 2).
„Numărul total de doze de vaccin administrate (începând cu data de 4 ianuarie 2021) la nivel județean - 220.226. Numărul total al persoanelor din județul Galați care au primit și a doua doză, până în prezent, este de 100.958. Totodată, 15.733 de persoane au fost imunizate cu vaccin Janssen (doză unică). Alte 2.577 de persoane au primit doar prima doză de vaccin anti SARS-CoV-2. În ultimele 24 de ore nu au fost raportate reacții adverse post imunizare“, precizează Prefectura Galați.

Publicat în Eveniment
Vineri, 27 August 2021 21:06

Tânăr înecat în Dunăre

În jurul orei 17:45, prin apel la 112, a fost solicitat sprijinul pompierilor întrucât în zona debarcader Piatra, între localitățile Ostrov și Dăieni, o persoană de sex masculin este posibil dispărută.

Din informațiile primite de la apelant, se pare ca un bărbat de aproximativ 25 de ani a intrat în Dunăre și nu a mai ieșit.

La locul indicat s-au deplasat de urgență 4 subofițeri din cadrul Secției de Pompieri Măcin cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o ambarcațiune tip RIB, precum și un echipaj din cadrul SAJ Tulcea.

La ora 19:15, persoana a fost găsită în apele fluviului Dunărea, la aproximativ 2 metri de mal, în zona unde a fost văzut ultima dată. Conform procedurii, echipajul medical a început manevrele de resuscitare.

Din nefericire, bărbatul nu a răspuns favorabil manevrelor de resuscitare, fiind declarat decedat de către echipajul SAJ.

Cercetările privind circumstanțele dispariției sunt efectuate de instituțiile abilitate în acest sens.

Publicat în Regional

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a afirmat, marţi, că, în cazul infectării cu varianta Delta a virusului, media vârstei persoanelor decedate a scăzut de la 71 de ani la 68 de ani, 12% neprezentând comorbidităţi.
"Se constată o scădere a mediei vârstei de la 71 de ani la 68 de ani, deci, practic, începe să afecteze şi persoanele mai tinere. Şi dacă înainte 94% dintre persoanele care, din păcate, au decedat, prin COVID-19 aveau comorbidităţi, în momentul de faţă acest procent a scăzut la 88%. Deci, practic, 12% din persoanele care şi-au pierdut viaţa în ultima lună din cauza COVID-19 au fost persoane care nu aveau boli asociate. Or, asta ne ridică această problemă legată de posibilitatea de a declanşa forme mai grave. Şi este cumva logic, pentru că încărcătura virală a persoanelor infectate cu varianta Delta este, se pare, de 1.000 de ori mai mare decât la persoanele infectate cu formele anterioare", a explicat Valeriu Gheorghiţă, la şedinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului, unde a pledat pentru difuzarea în regim de campanie de interes public a unor spoturi referitoare la vaccinarea împotrivit SARS-CoV-2 a copiilor de peste 12 ani. (sursa Agerpres)

Publicat în National

Incendiu puternic la o casă din municipiul Galati, de pe strada Vasile Alecsandri. La faţa locului au acţionat 3 autospeciale şi echipajul SMURD tip B de la Detaşamentul de Pompieri Galaţi. În bucătăria locuinţei a fost descoperită o victimă carbonizată. Este vorba de un bărbat, în vârstă de 90 de ani, care era imobilizat la pat. În urma incendiului a ars o anexa de cca. 40 mp. Cauza producerii incendiului, lumânări aprinse neprotejate faţă de materialele combustibile din bucătăria imobilului. VEZI VIDEO mai jos! ↓

Publicat în Eveniment

De la 01 iulie 2021 şi până în prezent, în judeţul Galaţi nu s-au mai raportat decese din cauza COVID-19. Însă astăzi, 06 august 2021, a fost raportat decesul unei persoane. Este vorba despre un bărbat de 86 de ani cu multiple comorbiditaţi şi nevaccinat.
Potrivit datelor transmise de Instituţia Prefectului Judeţului Galaţi şi centralizate de Direcţia de Sănătate Publică, în data de 06 august 2021, situaţia epidemiologică privind COVID-19 în judeţul Galaţi se prezintă astfel: cazuri nou confirmate – 3, persoane vindecate – 1, teste efectuate – 184 şi persoane decedate – 1.
De la începutul pandemiei şi până în prezent, în judeţul Galaţi, au fost raportate 27.712 persoane confirmate, 26.726 persoane vindecate, 952 persoane decedate, persoane în carantina la domiciliu – 1.409, persoane în carantină instituţionalizată - 0, persoane izolate la domiciliu – 19, persoane în izolare institutionalizată - 15 şi teste de la începutul pandemiei – 176.150.

Publicat în Eveniment
Joi, 22 Iulie 2021 14:36

Deces la plaja Sulina

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Sulina au fost sesizaţi astăzi, 22 iulie 2021, cu privire la faptul că un bărbat ar fi intrat în apă şi nu a mai ieşit. Din primele verificări, a reieşit că, un bărbat de 55 de ani din Bucureşti, în timp ce se afla în zona plajei Sulina, ar fi intrat în apa mării pentru a înota, însă nu a mai ieşit. La faţa locului a fost prezent un echipaj de poliţie din cadrul Poliţiei Oraşului Sulina, un echipaj din cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe Sulina şi un elicopter SMURD. În urma efectuării manevrelor de resuscitare de către echipajul SMURD, din păcate, a fost declarat decesul bărbatului. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „Ucidere din culpă”. În continuare poliţiştii efectuează cercetări, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor şi circumstaţelor producerii incidentului.

Publicat în Regional

La data de 17 iulie a.c., polițiștii Biroului Urmăriri, din cadrul Serviciului Investigații Criminale, au depistat un bărbat, de 33 de ani, din municipiul Galați, urmărit internațional, pe numele căruia autoritățile spaniole emiseseră un mandat european de arestare.

Bărbatul este bănuit că, în luna august 2018, împreună cu alte două persoane, ar fi comis, într-un magazin de bijuterii, din localitatea Sevilia (Spania), o tâlhărie urmată de moartea victimei.

Acesta a fost găsit de polițiști la domiciliul părinților, de pe strada Brateș, ascuns într-o încăpere special amenajată, în care se pătrundea printr-o firidă, disimulată cu ajutorul unui perete fals.


IMG 20210717 WA0005

 

Persoana în cauză a fost prezentată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, care a emis mandat de reținere,  pentru 24 de ore, după care a fost încarcerată în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Galați.

Publicat în Știrea zilei
Pagina 1 din 4