Cea de-a 10-a ediţie a Cupei de Iarnă Nicolae Rainea organizată ireproşabil de AJF Galaţi, preşedinte Liviu Ciubotariu, şi-a atins scopul şi s-a bucurat de un real succes. La start s-au aliniat un număr record de echipe care activează în eşaloanele inferioare din judeţul Galaţi, Liga a 4-a şi Liga a 5-a, 19. Final Four-ul a fost programat în sala Siderurgistul, în condiţii optime, problema cu încălzirea fiind rezolvată în ultimul moment, cu participarea câştigătoarelor zonale.
„A fost cea mai echilibrată ediţie de până acum, cu jocuri spectaculoase, câştigătoarea s-a decis după ultimul joc, trofeul a fost decernat câştigătoarei de doamna Lucia Rainea, soţia regretatului Nicolae Rainea, cele patru echipe au fost răsplătite pentru efortul lor cu medalii, cupe şi diplome. Mulţumesc pentru fair-play tuturor echipelor înscrise, îmi doresc să fim sănătoşi, să ducem tradiţia mai departe şi să organizăm competiţia şi în anii viitori”, ne-a declarat preşedintele AJF Galaţi, Liviu Ciubotariu.
Clasamentul final: 1. Voinţa Cudalbi 7 puncte: 2-2 cu Luceafărul 2019 Bereşti, 2-1 cu Gloria Iveşti, 3-1 cu Covurluiul Tg.Bujor; 2. Luceafărul 2019 Bereşti 4 puncte: 3-0 cu Gloria Iveşti, 5-8 cu Covurluiul; 3. Gloria Iveşti 3 p: 3-2 cu Covurluiul; 4. Covurluiul Tg.Bujor 3 p: 8-5 cu Luceafărul. Premiile speciale au fost acordate astfel: Daniel Alexandru Vicol, de la Voinţa Cudalbi, cel mai bun portar; Adrian Huhulea, legitimat la Luceafărul Bereşti, cel mai bun jucător; Eduard Dumitru, de la Covurluiul, a fost desemnat golgeterul competiţiei.

Publicat în Sport

Asociaţia Judeţeană de Fotbal Galaţi, preşedinte Liviu Ciubotariu, menţine tradiţia de la început şi organizează cea de-a 10-a ediţie a Cupei de Iarnă Nicolae Rainea, un turneu de fotbal în sală rezervat echipelor din fotbalul judeţean care activează în Liga a 4-a şi Liga a 5-a.
La startul competiţiei s-au înscris 19 echipe care au fost repartizate în patru zone. Prima zonă s-a disputat la Cudalbi şi a fost câştigată de gazdele de la Voinţa, 9 puncte, care au obţinut trei victorii categorice: 8-1 cu Flacăra Pechea, 10-1 cu Răzeşii Valea Mărului şi 15-2 cu Zorile Griviţa. Locul 2 a fost adjudecat de Răzeşii Valea Mărului cu 6 puncte, podiumul fiind completat de cei de la Flacăra Pechea cu 3 puncte.
La festivitatea de premiere, care a fost efectuată de Liviu Ciubotariu, au fost oferite mingi, diplome şi cupe şi două premii speciale: Costel Dumitru, de la Voinţa Cudalbi, a fost desemnat golgeterul turneului cu 12 goluri, respectiv Lucian Cojocaru, de la Răzeşii Valea Mărului, a primit titlu de cel mai bun portar. Competiţia va continua în weekend la Schela - 28 ianuarie şi Matca - 29 ianuarie. Turneul final, la care participă cele 4 campioane zonale, se va disputa pe 11 sau 12 februarie, într-o locaţie ce va fi stabilită ulterior.

Publicat în Sport

Cea de-a noua ediţie a Cupei de Iarnă Nicolae Rainea, competiţie organizată foarte bine de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Galaţi, care a adunat la start 18 echipe: 10 din Liga a 4-a şi 8 din Liga a 5-a s-a încheiat duminică. Sala de sport de la Şcoala Gimnazială 28 a găzduit în premieră turneul final cu participarea câştigătoarelor zonale: Gloria Iveşti, Voinţa Cudalbi, Unirea Braniştea şi Quantum Galaţi. Calculele hârtiei au fost respectate şi trofeul a fost câştigat de liderul din Liga a 4-a, Unirea Braniştea.
Clasamentul final: 1. Unirea Braniştea 9 puncte, antrenori: Ionuţ Niculcea şi Ovidiu Lupu: 4-1 cu Gloria Iveşti, 8-2 cu Quantum Galaţi şi 13-3 cu Voinţa Cudalbi; 2. Gloria Iveşti 4 puncte: 7-1 cu Voinţa Cudalbi şi 3-3 cu Quantum; 3. Voinţa Cudalbi 3 p: 3-0 cu Quantum; 4. Quantum 1 p.
La festivitatea de premiere, care a fost oficiată de Lucia Rainea, soţia regretatului Nicolae Rainea şi preşedintele AJF Galaţi, Liviu Ciubotariu au fost acordate şi premiile speciale: MVP a fost desemnat Gicu Iordache, de la Gloria Iveşti; Ionuţ Ciotîrcă 6 goluri, de la Unirea Braniştea, golgeterul competiţiei, iar Alexandru Vlasie, de la Unirea Braniştea, cel mai bun portar.

Publicat în Sport

Duminica trecută, la Şendreni s-au desfăşurat partidele zonei a IV-a a Cupei de Iarnă - Nicolae Rainea. Cele şase echipe participante au fost împărţite iniţial în două grupe care şi-au stabilit următoarele ierarhii: 1. Victoria Independenţa 6 puncte, 2. Foresta I Şendreni 3 puncte, 3. Voinţa Cişmele 0 puncte (grupa A); 1. Unirea Braniştea 6 puncte, 2. Mălina Smârdan 3 puncte, 3. Foresta II Şendreni 0 puncte (grupa B). În meciurile de clasament s-au înregistrat rezultatele: Victoria Independenţa - Unirea Braniştea 3-2, pentru locurile I-II; Foresta I Şendreni - Mălina Smârdan 7-1, pentru locurile III-IV; Voinţa Cişmele - Foresta II Şendreni 7-4, pentru locurile V-VI. Cele două premii speciale au fost acordate astfel: Cristian Pavel (Foresta I Şendreni) - cel mai bun portar; Robert Stoica (Mălina Smârdan), 7 goluri - golgeter. Turneul final al Cupei de Iarnă - Nicolae Rainea va avea loc pe 14 februarie la sala Siderurgistul cu participarea celor patru câştigătoare zonale: Fulgerul Smulţi, Voinţa Cudalbi, CSS Tecuci şi Victoria Independenţa, singura dintre finaliste prezentă în această fază la toate ediţiile desfăşurate până acum.

Publicat în Sport

Cupa de Iarnă „Nicolae Rainea” a continuat la sfârşitul săptămânii trecute cu zona a III-a care a avut loc la Tecuci şi a aliniat la start şase formaţii. Acestea au fost împărţite în două grupe care şi-au stabilit următoarele ierarhii: grupa A -1. CSS Tecuci 6 puncte, 2. Juventus 2007 Toflea 3 puncte, 3. Avântul Drăgăneşti 0 puncte; grupa B: 1. Gloria Iveşti 6 puncte, 2. Zorile Griviţa 1 punct, 3. Muncitorul Ghidigeni 1 punct. Meciurile de clasament s-au desfăşurat astfel: Muncitorul Ghidigeni - Avântul Drăgăneşti 7-3, pentru locurile V-VI; Juventus 2007 Toflea - Zorile Griviţa 7-3, pentru locurile III -IV; CSS Tecuci - Gloria Iveşti 3-1, pentru locurile I-II. „Este anul premierelor. După Fulgerul Smulţi şi Voinţa Cudalbi, şi CSS Tecuci a câştigat zona şi s-a calificat pentru turneul final”, ne-a declarat Liviu Ciubotariu, preşedintele AJF Galaţi, organizatoarea competiţiei. Premiile speciale au fost adjudecate de: Ionuţ Pohrib (CSS Tecuci), cel mai bun portar, şi Dumitru Alexandro (Juventus 2007 Toflea), golgeterul zonei cu 7 goluri.

Publicat în Sport