Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Târgu Bujor au fost sesizaţi, la data de 22 mai 2022, de o femeie, din localitatea Moscu, despre faptul că fiul său, de 8 ani, s-a tăiat cu un cuţit.
Poliţiştii au mers imediat la faţa locului şi, după primele verificări, au stabilit că minorul ar fi fost rănit accidental, cu un cuţit de bucătăriei, la un deget de la mâna stânga şi la spate, de către mama sa, care încerca să taie o funie.
Minorul a fost preluat de un echipaj SMURD şi transportat la spital, iar poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi continuă cercetările în vederea stabilirii împrejurărilor concrete în care s-a produs incidentul.

Publicat în Eveniment

Astăzi, 21 mai, în timp ce asigurau ordinea publică în comună Rediu, la Festivalul Bujorului, jandarmii gălățeni au observat un copil care plângea foarte tare și striga că are capul spart.

Jandarmii s-au apropiat de minor și au observat urme de sânge pe față și în creștetul capului. În acel moment, oamenii legii au luat trusa medicală din autospeciala jandarmeriei și i-au acordat primul ajutor, după ce au dezinfectat rana.

Din verificările făcute a rezultat faptul că minorul, în vârstă de 9 ani, a fost lovit în joacă de un alt copil, cu o jucărie. 

După acordarea primului ajutor, jandarmii au îndrumat părinții minorului catre un echipaj medical și le-au recomandat ca pe viitor să acorde o atenție mai mare copilului.

Publicat în Știrea zilei

Poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Făurei au fost sesizaţi luni, 16 mai 2022, în jurul orei 17.30, prin apel 112, cu privire la faptul că un copil s-ar fi înecat în canalul de irigaţii situat în spatele stadionului de fotbal din localitatea Vişani.
La faţa locului s-au deplasat poliţişti şi un echipaj medical care a constatat decesul băiatului, în vârstă de 10 ani, din comuna Vişani.
Cadavrul acestuia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Brăila în vederea efectuării necropsiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Publicat în Regional

Doi adulţi şi un copil de opt ani se întorc din centrul oraşului acasă, în cartierul CFR din Tecuci. Copilul, zburdalnic, plin de energie, se leagă de brazii plantaţi pentru înfrumuseţare, adulţii nici nu-l bagă în seamă. La trecerea pentru pietoni, fiindcă trebuiau să dea prioritate maşinilor şi să aştepte culoarea verde a semaforului, copilul s-a legat de un indicator rutier şi nu s-a lăsat până nu l-a doborât la pământ. Nepăsarea adulţilor s-a manifestat şi de această dată, numai că poliţiştii locali au fost pe fază şi i-au "taxat" - 500 lei. VEZI VIDEO mai jos! ↓

Publicat în Eveniment

La data de 31.03.2022, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii F.S.G. (persoană juridică), M.F., M.C.O. şi G.T.V. (persoane fizice), pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) Cod penal.
Din probele administrate până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat că:
- persoana juridică F.S.G., nu a respectat măsurile de prevedere pentru desfăşurarea unei activităţi, respectiv turneul de fotbal „Cupa Iepuraşului”, punând, în perioada 23.04.2021 – 24.04.2021 la dispoziţia A.C.S.S. Galaţi (în baza unui protocol încheiat anterior), în vederea folosirii cu titlu gratuit, stadionul Dunărea 2, proprietatea municipiului Galaţi, pe care îl administra, împrejmuit cu gard de beton, din care lipsea o placă, iar din cauza acestui fapt s-a creat un spaţiu într-o porţiune din gard, în partea inferioară, prin care la data de 24.04.2021 un minor, care a participat la competiţia sportivă menţionată, a încercat să iasă în exteriorul stadionului pentru a-şi satisface nevoile fiziologice, context în care două plăci de beton situate în partea superioară a porţiunii de gard din care lipsea o placă de beton s-au pus în mişcare, şi l-au surprins, provocându-i leziuni traumatice care i-au cauzat decesul;
- M.F., în calitate de preşedinte al F.S.G., nu a respectat măsurile de prevedere pentru desfăşurarea unei activităţi, respectiv turneul de fotbal „Cupa Iepuraşului”, punând la dispoziţia A.C.S.S. Galaţi (în baza unui protocol încheiat anterior), în perioada 23.04.2021 – 24.04.2021, pentru organizarea turneului, stadionul Dunărea 2 din municipiul Galaţi, pe care fundaţia condusă îl administra, împrejmuit cu gard de beton, din care lipsea o placă, iar din cauza acestui fapt s-a creat un spaţiu într-o porţiune din gard, în partea inferioară, prin care la data de 24.04.2021 un minor, care a participat la competiţia sportivă menţionată, a încercat să iasă în exteriorul stadionului pentru a-şi satisface nevoile fiziologice, context în care două plăci de beton situate în partea superioară a porţiunii de gard din care lipsea o placă de beton s-au pus în mişcare şi l-au surprins, provocându-i leziuni traumatice care i-au cauzat decesul;
- M.C.O., în calitate de antrenor al echipei de fotbal J.B., nu a respectat măsurile de prevedere pentru desfăşurarea unei profesii/activităţi, respectiv la data de 24.04.2021 cu ocazia participării la turneul de fotbal „Cupa Iepuraşului”, desfăşurat pe stadionul Dunărea 2 din municipiul Galaţi, în pauza dintre meciuri, nu a supravegheat jucătorii (minori) echipei pe care o antrena, fapt ce a permis ca un minor (component al echipei antrenate) să încerce să iasă în exteriorul stadionului, pentru a-şi satisface nevoile fiziologice, printr-un spaţiu creat în gardul ce împrejmuia stadionul din cauza lipsei unei plăci de beton, în partea inferioară, context în care două plăci de beton situate în partea superioară a porţiunii de gard din care lipsea o placă de beton s-au pus în mişcare şi l-au surprins, provocându-i leziuni traumatice care i-au cauzat decesul;
- G.T.V., în calitate de reprezentant de fapt al A.C.S.S. Galaţi nu a respectat măsurile de prevedere pentru desfăşurarea unei activităţi, respectiv turneul de fotbal „Cupa Iepuraşului”, pe care l-a organizat, punând la dispoziţia echipelor participante, formate din minori, în perioada 23.04.2021 – 24.04.2021, stadionul Dunărea 2 din municipiul Galaţi (cu privire la care asociaţia reprezentată avea drept de folosinţă cu titlu gratuit, în baza unui protocol încheiat anterior cu inculpata F.S.G.), împrejmuit cu gard de beton, din care lipsea o placă, iar din cauza acestui fapt s-a creat un spaţiu într-o porţiune din gard, în partea inferioară, prin care la data de 24.04.2021 un minor, care a participat la competiţia sportivă menţionată, a încercat să iasă în exteriorul stadionului pentru a-şi satisface nevoile fiziologice, context în care două plăci de beton situate în partea superioară a porţiunii de gard din care lipsea o placă de beton s-au pus în mişcare şi l-au surprins, provocându-i leziuni traumatice care i-au cauzat decesul.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale.
Facem precizarea că începerea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Despre acest subiect, Monitorul de Galaţi a relatat în articolul Un copil de 10 ani a murit după ce au căzut peste el mai multe plăci de beton

Publicat în Știrea zilei

Pentru Samad, războiul din Ucraina a însemnat a doua dislocare de acasă, de la şcoală şi de lângă prieteni. La 14 ani, copilul a fost nevoit să fugă de violenţele războiului şi să se refugieze în România după ce, cu doar opt luni înainte, şi-a abandonat alături de părinţi casa natală din Afganistan, potrivit Organizaţiei Salvaţi Copiii România.
"Când a început războiul în Afganistan, ne-am părăsit casa, în care aveam lucrurile noastre. Am încuiat totul şi am venit în Ucraina", povesteşte Samad. La opt luni distanţă, însă, Samad a trebuit să mai fugă o dată de război, cu doar câteva lucruri la el. Se simte puternic: a supravieţuit celor două războaie.
Conform datelor Organizaţiei, de la debutul agresiunii militare din Ucraina, care a dus la un exod fără precedent în Europa, au fost înregistraţi 528 de copii care au intrat neînsoţiţi în România, dintre care 225 sunt în continuare în centrele din ţara noastră. Dintre cele 469.284 de persoane din Ucraina care au intrat în România de la debutul crizei umanitare (24 februarie), 4.019 au depus cereri de azil politic, până în data de 17 martie.
"Copiii prinşi în zonele de război din Ucraina sunt expuşi riscurilor de înfometare, frig şi trafic de persoane. Estimările arată că jumătate dintre cei care s-au refugiat sunt copii, printre ei aflându-se şi copii neînsoţiţi. Totodată, mai mult de 100.000 de copii ucraineni trăiesc în instituţii de îngrijire a copilului şi sunt în risc crescut de a fi lăsaţi în urmă. Organizaţia Salvaţi Copiii lucrează pentru a identifica familiile şi pentru a reuni copiii cu familiile extinse sau cu prieteni din Ucraina, România, Polonia şi alte state vecine, unde ucrainenii se refugiază din calea războiului. Nevoile acute rămân cele legate de asistenţa umanitară rapidă, de informaţii şi de suport emoţional, atât la frontieră, cât şi în centrele în care sunt cazaţi. De asemenea, o vulnerabilitate specială o au  copiii care provin din sistemul de protecţie a copilului din Ucraina", menţionează Organizaţia Salvaţi Copiii România.

Publicat în Eveniment

Surpriză mare pentru Timur, un băieţel refugiat din Ucraina, găzduit la o familie din comuna gălăţeană Valea Marului. Micutul, care a fugit din Odesa alături de mama, mătuşa, fratele şi verişoara lui, a împinit 7 ani, astăzi, 11 martie 2022.
La grădiniţa din Valea Mărului i s-a organizat o petrecere supriză, copiii i-au cântat ”La mulţi ani” şi în ucraineană, a avut tort şi a primit cadouri.

vlcsnap 2022 03 11 13h57m24s108

Timur a fugit din Odesa de câteva zile şi familia lui s-a oprit în comuna Valea Mărului unde la intrare există un panou care anunţă că acolo refugaţii sunt ajutaţi. Stă acum, împreună cu rudele lui, la o familie din sat care îi va găzdui atât timp cât va dura războiului. Astăzi a rămas mut de uimire când la intrarea în grădiniţa din sat i s-a pregătit o super-petrecere. Mama lui, Marina, dar şi bunica Lidia, mătuşa Nataşa, au ţinut să le mulţumească din tot sufletul vălmărenilor, mai ales Danielei, gazda lor care i-a primit în casa ei cu dragoste, dar şi primarului Virgil Doca care a avut grijă să ajungă să stea acolo unde le este bine.
Totul a început când maşina cu care mergeau către Braşov - unde se gândeau să ajungă deşi nu cunoşteau pe nimeni acolo şi doar auziseră de la alţi refugaţi - a oprit în Valea Mărului pentru a primi ajutor la o vulcanizare. Numai că mecanicul şi-a dat seama că maşina are probleme cu direcţia, iar femeiile şi copiii nu ar fi în siguranţă. L-a chemat pe primar, care le-a convins pe refugiate să stea măcar până luni, dacă le va plăcea unde le cazează, că fie timp pentru a se repara mşsina. După ce s-au obişnuit aşa bine cu oamenii locului, chiar dacă nu ştiu limba, refugiaţii au decis că vor rămâne la Valea Mărului unde toţi îi ajută.

Publicat în Știrea zilei
Miercuri, 16 Februarie 2022 10:25

Vica Blochina, devastată: "Am eşuat ca mamă!"

Nimeni nu aflase până acum, dar Vica Blochina a dezvăluit totul la emisiunea online „Fiţă cu Adiţă”. La 14 ani, fiul ei şi al fostului selecţioner Victor Piţurcă s-a hotărât să se mute definitiv la tatăl său.
Nu a fost un moment uşor pentru fosta balerină. „Ca orice mamă care îşi iubeşte copilul. Îl iubesc foarte mult pe Edan. În momentul de faţă, după 14 ani, este mai mult cu tatăl lui. Asta a fost încă o chestie de depresie pe care am avut-o eu la un moment dat. Plângeam foarte mult şi nu înţelegeam de ce nu vrea să vină şi de ce nu vrea să mă asculte. Nu înţelegeam ce se întâmplă. Edan are o relaţie frumoasă cu toată familia. Dacă el nu vrea să plece…”, a povestit Vica.
„Când pleacă copilul, te gândeşti ce am făcut greşit, poate am eşuat ca mamă, poate nu eram bună, poate eram prea dură. Să nu uit un lucru… Când tatăl nu recunoştea copilul, eu mi-am dorit şi plângeam în fiecare zi, îmi doream ca el să îşi petreacă timpul împreună”, a mai spus vedeta.
După ce fiul ei i-a zis că vrea să stea cu tatăl lui, Vica a mărturisit că nu s-a mai simţit în regulă o vreme. Şi chiar le-a trecut pragul specialiştilor.
„Am avut momente în care mă trezeam şi mă întrebam când mor. A fost foarte, foarte rău. Am avut o depresie din luna iulie până să plec în Thailanda. Eu am vrut să mor. Nu înţelegeam ce se întâmplă cu corpul meu. Eu am avut tot ce trebuie. Am casă, am copil, am tată care iubeşte copilul, am business care produce, am cercul de prieteni, orice femeie şi-ar fi dorit să aibă viaţa mea, călătoresc, nu-mi lipseşte nimic. Mă trezeam în fiecare zi şi plângeam. Voiam să mor. Am fost la doi psihologi şi au fost dezamăgire totală pentru mine. Eu nu sunt omul pastilelor, adică nu puteau să mă ducă la psihiatru”, a spus fosta balerină de la celebrul Bar Melody din Bucureşti, unde l-a şi cunoscut pe Victor Piţurcă. (sursa exquis.ro)

Publicat în Mozaic

O americană din statul Texas care şi-a închis fiul de 13 ani în portbagajul maşinii şi l-a dus să fie testat pentru COVID-19 face obiectul unor proceduri penale, dar şi al unor manifestări de susţinere, informează marţi AFP.
Luni, 3 ianuarie, Sarah Beam a mers la stadionul Pridgeon din Houston unde poţi face un test COVID-19 fără să cobori din maşină. Ea i-a explicat persoanei care gestiona centrul de testare că a venit pentru fiul ei, care a fost pozitiv la un test COVID-19 anterior, dar că a preferat să-l transporte în portbagaj pentru a nu risca să fie contaminată. O angajată a centrului a cerut să-l vadă pe adolescent şi apoi a precizat că nu i se va face niciun test dacă acesta nu va sta pe bancheta din spate a vehiculului.
Poliţia, alertată de angajată şi pe baza imaginilor înregistrate de camerele video de supraveghere, au arestat-o sâmbătă pe profesoara Sarah Beam, bănuită că a pus în pericol viaţa copilului. Ea a fost eliberată duminică pe o cauţiune de 1.500 de dolari.
Luni, foşti elevi de-ai săi au lipit postere de susţinere şi apărare în jurul locuinţei. Pe ele se puteau citi mesaje precum: "O eroină adevărată fără mantie", "O profesoară uimitoare, o mamă iubitoare, o femeie inspiratoare".
Pe pancartele din carton agătaţe la ferestre se putea citi: "Te susţinem", "Nu judecăm o carte după copertă".
Femeia, în vârstă de 41 de ani, a fost până de curând profesoară la un liceu în Houston, dar în prezent se află în concediu administrativ.
Autorităţile judiciare nu au precizat când va fi audiată. (sursa Agerpres)

Publicat în Mapamond

Aseară, la ora 19:20, un bărbat, în vârstă de 48 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un vehicul pe DE 584, în localitatea Vărsătura, ar fi pierdut controlul asupra volanului astfel lovindu-se de capul unui podeţ.
În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a unei minore, în vârstă de 11 ani, pasageră în vehicul, aceasta fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o îmbibaţie alcoolică de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

Publicat în Regional
Pagina 1 din 5