Instituţia Prefectului - Judeţul Galaţi a prezentat în şedinţa ordinară a Comisiei de Dialog Social de marţi, 23 noiembrie 2021, Raportul cu privire la realizarea măsurilor asiguratorii pentru perioada sezonului de iarnă 2021-2022, la nivelul judeţului Galaţi.
Potrivit documentului, la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, prin dispoziţii ale primarilor sau hotărâri ale consiliilor locale, s-au aprobat Programele de acţiune toamnă-iarnă.
Pentru municipiile şi oraşele din judeţ sunt asigurate utilajele pentru intervenţii şi cantităţile de material antiderapant necesare deszăpezirii. În prezent, pentru municipiul Galaţi procedura de achiziţie a serviciilor de deszăpezire a fost realizată, urmând ca după avizarea acesteia de către Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice, să se semneze contractele de prestări servicii aferente.
Pentru comunele din judeţ, din 61 de unităţi administrativ-teritoriale, 13 au încheiat contracte pentru prestări servicii deszăpezire (Barcea, Drăgăneşti, Cosmeşti, Costache Negri, Independenta, Iveşti, Măstăcani, Munteni, Smârdan, Suhurlui, Tudor Vladimirescu, Umbrăreşti, Vânători); 6 dintre acestea realizează activitatea de deszăpezire şi cu forţe proprii (Cosmeşti, Drăgăneşti, Smârdan, Umbrăreşti şi Vânători), alte 6 sunt în procedură de achiziţie contracte de deszăpezire (Braniştea, Buciumeni, Folteşti, Griviţa, Piscu, Şendreni), dar 5 dintre acestea realizează activitatea de deszăpezire şi cu forţe proprii (Braniştea, Folteşti, Griviţa, Piscu, Şendreni şi Umbrăreşti). De asemenea, 42 de localităţi realizează activitatea de deszăpezire cu forţe proprii.
În vederea asigurării şi menţinerii stării de viabilitate a reţelei de drumuri din judeţul Galaţi, pentru desfăşurarea traficului rutier în condiţii de siguranţă şi fluenţă pe toată perioada sezonului rece:
- Drumuri judeţene - a fost încheiat contractul subsecvent de servicii la Acordul cadru de servicii pentru activităţi deszăpezire şi combatere polei pentru perioada 01.11.2020-31.03.2021. Pentru perioada rămasă din Acordul cadru, respectiv 01.01.2022-31.03.2022, se va încheia un alt contract subsecvent.
- Drumuri Naţionale - a fost încheiat contractul subsecvent de servicii la Acordul cadru nr. 160/21.08.2020 având ca obiect întreţinerea curentă pe timp de iarnă a drumurilor naţionale din administrarea D.R.D.P. Iaşi, lot 6 SDN Galaţi, valabil până la data de 10.01.2022.
În plus, Direcţia Silvică va valorifica, în iarna 2021 - 2022, peste 18.000 mc. masă lemnoasă, ca lemn fasonat pentru încălzirea locuinţelor.
S.C. Electrocentrale S.A. Galaţi, S.C. Distrigaz S.A. Galaţi, S.C Electrica S.A, Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreţinere şi Reparaţii CF Galaţi au programe proprii de acţiune toamnă-iarnă 2021 - 2022.
În cazul în care vom avea o iarnă grea, abia atunci vom vedea dacă instituţiile şi primăriile raportoare s-au pregătit cu adevărat pentru sezonul rece.

Publicat în Eveniment

Din 2016 şi până în prima parte a anului 2019, în ceea ce priveşte lucrările de modernizare/reabilitare străzi şi drumuri municipale, cele mai mari valori ale contractelor, la adjudecare, s-au înregistrat în municipiul Galaţi (178,4 milioane lei), urmat de municipiile Sibiu (103,5 milioane lei) şi Oradea (85,4 milioane lei), informează Consiliul Concurenţei.
Informaţia face parte dintr-un comunicat de presă transmis de Autoritatea de concurenţă prin care recomandă ca durata contractelor pentru executarea lucrărilor de modernizare, reparaţii şi întreţinere drumuri şi străzi să fie limitată la maxim cinci ani şi doar în cazuri excepţionale să poată fi prelungită, ceea ce ar permite şi altor jucători să intre pe această piaţă.
Autoritatea de concurenţă face această recomandare în urma finalizării unei analize sectoriale pe piaţa lucrărilor de modernizare, întreţinere şi reparaţii de drumuri şi străzi din municipiile reşedinţă de judeţ din România.
Astfel, în cadrul analizei, Consiliul Concurenţei a identificat contracte a căror durată este foarte mare: 10 ani (municipiul Târgu Jiu), 12 ani (municipiul Zalău), 20 ani (municipiul Piatra-Neamţ), 30 ani (municipiul Constanţa) sau chiar cu perioadă nespecificată (municipiul Iaşi).
Totodată, autoritatea de concurenţă a constatat că la nivelul Unităţilor Administrativ Teritoriale (UAT) nu există o uniformitate în aplicarea cadrului legal în privinţa modalităţii de atribuire a lucrărilor de modernizare, reparaţii şi întreţinere drumuri şi străzi.
În ceea ce priveşte lucrările de reparaţii şi întreţinere a drumurilor şi străzilor de pe raza municipiilor reşedinţă de judeţ, se observă faptul că o mare parte dintre acestea sunt executate de operatori interni, respectiv 14 (cu capital al unităţilor administrativ-teritoriale) sau de UAT-uri prin servicii publice specializate organizate în subordinea consiliilor locale, respectiv 8.
Comparativ, pentru lucrările de modernizare/reabilitare a drumurilor şi străzilor, care sunt executate, în cea mai mare parte de către operatori cu capital privat/mixt, atribuirea contractelor se realializează de cele mai multe ori prin proceduri de achiziţie publică.
Şi la nivelul Uniunii Europene, modul de atribuire a contractelor pentru lucrările de modernizare, reparaţii şi întreţinere drumuri şi străzi diferă în funcţie de legislaţia specifică din fiecare stat. De exemplu, în ţări precum Suedia sau Belgia, atribuirea contractelor de lucrări se face prin licitaţii publice, în timp ce Germania, Austria şi Norvegia permit şi varianta ca lucrările să fie executate de către operatori interni ai municipalităţilor.
În acelaşi timp, analiza a mai relevat faptul că o mare parte a operatorilor care execută lucrări de modernizare, reparaţii şi întreţinere drumuri şi străzi deţin capacităţi proprii de producţie a materialelor necesare realizării lucrărilor (ex.: agregate minerale, mixturi asfaltice, betoane de ciment).
Deşi operatorii specializaţi se pot deplasa oriunde în ţară, pentru a executa lucrări de modernizare, reparaţii şi întreţinere drumuri şi străzi, analiza a arătat că aceştia preferă contracte în localităţile- regiunile de reşedinţă unde au, de cele mai multe ori, surse proprii de materii prime, utilaje, unde cunosc particularităţile legate de forţa de muncă.
Din analiza datelor, rezultă faptul că valoarea totală a contractelor adjudecate pe piaţa lucrărilor de modernizare, întreţinere şi reparaţii drumuri şi străzi din municipiile reşedinţă de judeţ din România, din 2016 şi până în prima parte a anului 2019, a fost de 2,27 miliarde lei, remarcându-se regiunea Nord-Vest cu o valoarea totală a contractelor de 549,18 milioane lei, reprezentând 24,18% din valoarea totală a contractelor adjudecate la nivel national. Laa polul opus se află Regiunea Sud, cu o valoarea totală a contractelor adjudecate de 116,3 milioane lei (5,12%).
Municipiile cu cea mai mare valoare a contractelor de lucrări de reparaţii şi întreţinere străzi la nivelul municipiilor reşedinţă de judeţ, la adjudecare, sunt: Târgu Mureş (168,9 milioane lei), Arad (132,2 milioane lei), Cluj-Napoca (131,7 milioane lei), urmate de Craiova (110,2 milioane lei), Satu Mare (110,1 milioane lei) şi Bucureşti (107,5 milioane lei).
În ceea ce priveşte lucrările de modernizare/reabilitare străzi şi drumuri municipale, cele mai mari valori ale contractelor, la adjudecare, s-au înregistrat în municipiul Galaţi (178,4 milioane lei), urmat de municipiile Sibiu (103,5 milioane lei) şi Oradea (85,4 milioane lei).
Varianta preliminară a raportului privind piaţa lucrărilor de modernizare, întreţinere şi reparaţii de drumuri şi străzi din municipiile reşedinţă de judeţ din România poate fi consultată pe pagina web a instituţiei timp de 30 de zile.
Observaţiile pot fi transmise în acest interval de timp, prin e-mail, la adresa dir.teritoriu@consiliulconcurentei.ro, informează Consiliul Concurenţei.

Publicat în Știrea zilei

Autoritatea Națională de Reglementare (ANRE) a publicat pe pagina proprie de internet, în vederea consultării publice, două proiecte de ordin referitoare la standardele de performanță ce trebuie îndeplinite de către operatorii de distribuție a energiei electrice și a gazelor naturale, potrivit unui comunicat remis, vineri, Agerpres.
În cazul standardului de performanță pentru serviciul de distribuție a energiei electrice, principalele modificări se referă la includerea unor prevederi explicite privind obligația operatorilor de distribuție referitoare la periodicitatea citirii indexurilor grupurilor de măsurare în cazul clienților finali și ai prosumatorilor, respectiv în cazul asigurării accesului utilizatorilor integrați în sisteme de măsurare inteligentă la datele istorice de consum (date de măsurare), precum și prevederi privind acordarea de compensații utilizatorilor în cazul depășirii perioadei de citire/lipsei accesului la datele istorice de consum.
În cazul standardului de performanță pentru serviciul de distribuție a gazelor naturale, principalele modificări se referă la modificarea/redefinirea unor indicatori de performanță pentru activitățile relevante ale operatorului de distribuție a gazelor naturale cu privire la măsurarea gazelor naturale, periodicitatea citirii indexului echipamentului de măsurare, regularizarea diferențelor dintre alocări și cantitățile de gaze distribuite, racordarea la sistemul de distribuție a gazelor naturale, precum și la modificări ale compensațiilor pe care operatorul are obligația de a le plăti pentru neîndeplinirea indicatorilor specifici, cu precizarea situațiilor în care acesta nu are obligația acordării compensațiilor.
Totodată, a fost introdusă obligația operatorului de distribuție de a transmite utilizatorului o informare cu privire la dreptul acestuia de a primi compensații pentru nerespectarea prevederilor din prezentul standard și cu privire la situațiile în care operatorul sistemului de distribuție este obligat să acorde compensații, valorile compensațiilor, modul de solicitare/acordare, precum și termenul și modalitatea de plată ale acestora.
"Considerăm că modificările vor contribui la evitarea emiterii unor facturi aferente consumurilor de energie electrică și gaze naturale ale clienților finali în baza unor estimări, ca urmare a citirilor efectuate cu întârziere față de termenele prevăzute în reglementări", au arătat reprezentanții ANRE.
Astfel, perspectiva plății unor compensații clienților finali va conduce la stimularea operatorilor de distribuție în vederea realizării citirilor grupurilor de măsurare la termenele prevăzute de reglementările în vigoare.

Publicat în Economie

Distribuitorii de energie și gaze au primit amenzi de 2,77 milioane de lei de la Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) pentru că nu au respectat legislația privind citirea contoarelor, iar oamenii au primit facturi foarte mari, arată datele transmise de ANRE la solicitarea Agerpres.
"O problemă care a fost sesizată de către cetățeni se referă la faptul că operatorii de distribuție nu efectuează citirile contoarelor la termenele legale și astfel facturile emise de furnizori au valori foarte mari", au arătat reprezentanții autorității.
Întrebați ce măsuri a întreprins ANRE pentru a stopa această practică, ei au răspuns: "ANRE a verificat respectarea de către operatorii rețelelor și sistemelor de distribuție de energie electrică și de gaze naturale a obligației de transmitere de date și informații furnizorilor de energie electrică și gaze naturale cu privire la indexurile aparatelor de măsurare, în baza cărora furnizorii emit facturile de energie electrică și de gaze naturale către clienții finali, și, în urma constatărilor făcute, a aplicat amenzi contravenționale în valoare totală de 2.770.000 lei".
Cea mai mare amendă a primit-o Distribuție Energie Electrică - 670.000 lei, urmată de E-Distribuție Muntenia, E-Distribuție Banat, E-Distribuție Dobrogea și Delgaz Grid (energie electrică) - fiecare cu câte 400.000 de lei.
Urmează Distribuție Energie Oltenia, cu o amendă de 190.000 lei, Delgaz Grid (gaze naturale) - 160.000 lei, Premier Energy (gaze naturale) - 90.000 lei și Distrigaz Sud Rețele (gaze naturale) - 60.000 lei.
În urma verificărilor efectuate, ANRE a constatat că operatorii de distribuție nu au respectat intervalul de citire a indexului aparatelor de măsurare a energiei electrice care poate fi mai mare de o lună, dar nu trebuie să depășească 6 luni; nu au respectat intervalul de citire a indexului aparatelor de măsurare a gazelor naturale, interval care nu trebuie să depășească 3 luni; nu au respectat periodicitatea lunară de citire a indexului aparatelor de măsurare a energiei electrice în cazul prosumatorilor; nu au transmis furnizorilor datele de măsurare în vederea decontării consumului de energie electrică sau cantității de energie electrică produse și livrate în rețea de către prosumatori.
Consumatorii care au neclarități privind factura de energie electrică și gaze naturale trebuie să se adreseze pentru clarificări furnizorului care a emis factura, acesta având obligația transmiterii unei explicații clare și ușor de înțeles a modului în care este calculată valoarea facturii, în special în cazul în care aceasta este bazată pe un consum estimat, spun reprezentanții ANRE.
În măsura în care apreciază că prin răspunsul formulat de către furnizor nu au fost aduse clarificările necesare, clientul final are posibilitatea să se adreseze ANRE sau altor instituții care au atribuții în acest sens, chiar și instanței de judecată.
"Recomandăm clienților finali de energie electrică și gaze naturale: să încheie o convenție de consum cu furnizorul de energie electrică sau de gaze naturale; să verifice în contract perioada în care trebuie transmis indexul furnizorului și să beneficieze de mecanismul autocitirii pentru a evita facturarea unui consum estimat și ulterior regularizarea acestuia; să verifice dacă facturarea s-a efectuat potrivit indexului transmis", precizează responsabilii autorității.
Totodată, consumatorii să nu ignore notificările transmise de furnizorul de energie privind modificarea condițiilor contractuale, în special modificarea prețurilor. Dacă aceste modificări nu respectă condițiile prevăzute în contract (preț fix pe o anumită perioadă de timp), clientul final are dreptul să sesizeze ANRE sau alte instituții care au atribuții în acest sens, chiar și instanța de judecată.
"Reamintim că Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) rămâne la dispoziția clienților finali cu informații privind liberalizarea piețelor de energie, procesul de schimbare a furnizorului de energie electrică și gaze naturale, precum și facturarea energiei electrice și a gazelor naturale, acordate prin intermediul liniei telefonice de tip "Call-center", ce poate fi apelată la numărul 0374554265 (telefon cu tarif normal în rețeaua Orange, apelabil din toate rețelele). În plus, în situația în care clientul final consideră că există nerespectări ale cadrului de reglementare emis de ANRE, are posibilitatea formulării unei reclamații privind activitatea furnizorului, prin intermediul formularului "Petiții" pus la dispoziția tuturor pe prima pagină a site-ului oficial www.anre.ro", se mai arată în răspunsul instituției.

Publicat în National

Distribuţie Energie Electrică Romania (DEER), parte a grupului Electrica, a primit aprobare pentru finanţarea din fonduri europene a trei proiecte de investiţii privind modernizarea şi dezvoltarea sistemului de distribuţie. Proiectele de investiţii au o valoare totală de 198 de milioane lei, din care 159 milioane lei fonduri nerambursabile, diferenţa de 39 milioane lei fiind reprezentată de contribuţia companiei.
Aceste proiecte complexe din cadrul axei POIM 6.3 - Cod apel: POIM/290/6/3/ „Reducerea consumului mediu de energie electrică la nivelul locuinţelor” urmează a fi demarate după semnarea contractelor de finanţare, cu termen estimat de finalizare în 2023 şi se referă la:
1. Implementarea unui Sistem de Distribuţie Inteligentă a energiei electrice într-o zonă omogenă din cartierul Rogerius, localitatea Oradea.
2. Implementarea unui sistem de distribuţie inteligentă a energiei electrice într-o zonă omogenă din municipiul Târgu Mureş, judeţul Mureş.
3. Realizarea unui sistem de distribuţie inteligentă într-o zonă omogenă de consumatori de energie electrică din cartierele Ţiglina 1, 2, MICRO 16 (Ţiglina 3), MICRO 17 (Ţiglina 4), din municipiul Galaţi, judeţul Galaţi.
De asemenea, un al patrulea proiect, „Soluţii Măsurare Inteligentă Regiunea Centru - Oraşele Codlea şi Ghimbav”, din cadrul aceleiaşi axe, se află în fază finală de evaluare  tehnico-economică şi are o valoare eligibilă de aproximativ 50 de milioane lei.
Toate cele patru proiecte de investiţii ale companiei urmează liniile strategice directoare pentru dezvoltarea unor reţele inteligente care să permită dezvoltarea, conectarea şi operarea unor surse multiple, distribuite pe scară largă, asigurând cadrul tranziţiei către energia verde.
Pentru orizontul mediu, DEER a iniţiat mai multe proiecte importante de investiţii prin cofinanţare din fonduri europene, în valoare de 340 milioane de lei. Acestea vizează îmbunătăţirea calităţii serviciului de distribuţie şi creşterea eficienţei operaţionale prin modernizarea, automatizarea instalaţiilor, implementarea tehnologiilor moderne precum şi creşterea eficienţei energetice prin reducerea pierderilor în reţele electrice.
Totodată, pe termen lung, proiectele companiei au în vedere orientarea către conceptul de smart grid în linie cu trendurile din industrie, potrivit unui comunicat al DEER.

Publicat în Comunitate

Judecătoria Galaţi a demarat cercetarea judecătorească într-un caz de înşelăciune, unde protagoniştii sunt acuzaţi că foloseau persoane fără resurse financiare pentru a derula activităţi comerciale printr-o firmă controlată de ei şi emiteau cecuri fără acoperire. Paris Spiridon a căutat să facă rost rapid de bani prin intermediul unei firme controlate de el şi un complice, dar administrate de o altă persoană, care să semneze instrumentele şi mijloacele de plată, dar şi contractele de vânzare-cumpărare, împuternicirile şi delegaţiile, necesare pentru achiziţionarea mărfurilor. Când escrocheria ieşea la iveală, cel tras la răspundere avea să fie administratorul firmei şi nu ei. Prima victimă a fost Tomiţă Roşca, care muncea ca zilier la diverse persoane din comuna Barcea. Acesta a acceptat să fie numit administrator al SC Railcom SRL Galaţi, deşi habar nu avea ce înseamnă asta, însă a fost atras de câştigul de 10.000 de lei pe lună promis de cei doi gălăţeni.

 

Prejudiciu de peste un milion de lei

 

La un moment dat, Tomiţă Roşca a realizat că este folosit doar pentru a semna documentele oficiale ale firmei şi cecurile, neavând efectiv niciun control asupra activităţilor derulate de aceasta. El a cerut să preia altcineva societatea, lucru care s-a întâmplat extrem de repede, acesta fiind înlocuit ca administrator al firmei de Coste Pleşcan, o altă persoană lipsită de resurse financiare, care muncea cu ziua pentru a-şi câştiga existenţa. În doar o lună de zile, în perioada martie-aprilie 2009, Paris Spiridon şi Maximilian Bulgaru au ţepuit şapte firme din ţară, de la care au cumpărat marfă de peste un milion de lei, pentru care au emis cecuri, care nu aveau acoperire în bancă. Păgubiţii au reclamat escrocheria la Poliţie, iar Tomiţă Roşca şi Coste Pleşcan, care s-au succedat la conducerea firmei, i-au indicat pe adevăraţii escroci. De altfel, Paris Spiridon şi Maximilian Bulgaru au preluat personal marfa de la firmele păgubite, astfel că nu a durat prea mult până au fost identificaţi. Paris Spiridon este judecat pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în timp ce Maximilian Bulgaru este încă anchetat pentru ca anchetatorii să se lămurească cu privire la toate ţepele în care acesta a fost implicat.

Publicat în Comunitate