Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul de decorare a gimnastei Nadia Comăneci cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Mare Ofiţer, a anunţat Administraţia Prezidenţială.
"Astfel, în semn de înaltă apreciere şi recunoaştere pentru excepţionala carieră sportivă, pentru rezultatele remarcabile obţinute în calitate de reprezentantă a României, precum şi pentru implicarea în popularizarea sportului în rândul tinerei generaţii, Preşedintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Mare Ofiţer doamnei Nadia Comăneci", se precizează într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Nadia Comăneci, prima gimnastă din lume care a primit nota 10 într-o competiţie internaţională, împlineşte, vineri, 60 de ani. (sursa Agerpres)

Publicat în Sport