Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, a premiat astăzi cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie. „Este mereu o bucurie să fiu alături de oameni cu poveşti de viaţă impresionante. Dar cel mai important este că au rămas împreună, că au avut grijă unul de celălalt, iar 50 de ani de căsătorie reprezintă o sumă de împliniri. Pentru că, indiferent de vremuri, de momentele frumoase sau poate mai puţin frumoase pentru că viaţa ne oferă de toate, familia unită a rămas pe primul loc. Pentru noi toţi, dar mai ales pentru generaţiile tinere, pentru cei aflaţi la început de drum, sunt adevărate modele”, a declarat primarul Ionuţ Pucheanu.

Festivitatea de premiere, la care au fost invitate 150 de cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie, a avut loc la Teatrul Naţional de Operă şi Operetă „Nae Leonard”. Fiecare familie a primit 500 de lei, diploma de fidelitate şi flori. După festivitatea de premiere, sărbătoriţii s-au putut bucura şi de un spectacol oferit de artiştii teatrului. Prin astfel de evenimente, Primăria municipiului Galaţi urmăreşte promovarea familiei şi a rolului acesteia în dezvoltarea societăţii, potrivit Biroului de presă al Primăriei municipiului Galaţi. VEZI FOTO, în Galeria de imagini de mai jos!

Publicat în Comunitate

Aproape jumătate dintre sud-coreeni (46,8%) au afirmat că nu vor neapărat să se căsătorească sau nu ar urma să se căsătorească după 2022, un număr mai mare decât în urmă cu doi ani, când procentul acestora era de 45,8%, potrivit datelor furnizate de Statistics Korea, relatează miercuri Xinhua.
În rândul persoanelor necăsătorite, 55,7% dintre bărbaţi şi 72,6% dintre femei au avut opinii negative despre ideea de căsătorie.
Reticenţa tot mai mare faţă de căsătorie alimentează îngrijorarea cu privire la rata natalităţii scăzute din Coreea de Sud.
În rândul persoanelor care nu doresc să se căsătorească, 28,7% au evocat lipsa fondurilor pentru refuzul lor de a se căsători, fiind urmaţi de 14,6% care au menţionat locuri de muncă instabile şi 13,6% care nu consideră căsătoria un lucru necesar.
Procentul celor care au afirmat că cuplurile pot trăi împreună fără a se căsători a fost de 65,2% în 2022. Numărul acestora este în creştere - de la 45,9% în 2012, la 48,0% în 2016 şi 59,7% în 2020.
Numărul celor care au afirmat că un cuplu poate avea copii fără a se căsători a continuat să crească de la 22,4% în 2012, la 24,2% în 2016, 30,7% în 2020 şi 34,7% în 2022. (sursa Agerpres)

Publicat în Mapamond

Papa Francisc a deplâns faptul că "atât de mulți tineri nu au curajul să se căsătorească" și i-a îndemnat să se grăbească să facă acest pas, relatează dpa. Suveranul pontif a declarat că multe mame îi cer să vorbească cu fiii lor care, de exemplu, la vârsta de 37 de ani nu sunt încă căsătoriți. El a spus că a sfătuit-o în glumă pe una din ele să "nu îi mai calce cămășile și să înceapă să-i trimită o parte din ele pentru a-l determina să părăsească cuibul". Tinerii nu ar trebui să alerge la "mama" atunci când au probleme, ci să privească spre viitor, a declarat papa Francisc la slujba oficiată la încheierea celei de-a zecea Întâlniri Mondiale a Familiilor, în Piața Sf. Petru din Roma, la care au participat credincioși și reprezentanți ai Bisericii Catolice. Papa Ioan Paul al II-lea a inițiat evenimentul de amploare cu prelegeri și sărbători bisericești, în 1994. În acest an, au fost așteptați circa 2.000 de delegați din 120 de țări. Cea de-a zecea întâlnire a fost, de fapt, planificată pentru 2021, dar a fost amânată din cauza pandemiei de coronavirus. Subiectele discutate au inclus sexualitatea, căsătoria și migrația. Înainte de eveniment, au existat critici în legătură cu noile linii directoare trasate de Biserică privind căsătoria care continuă să pună accentul pe castitate, și anume fără relații sexuale înainte de căsătorie. Criticile s-au referit la faptul că acest lucru nu mai este în concordanță cu vremurile actuale, mai ales în ceea ce privește tinerii, notează dpa. (sursa Agerpres)

Publicat în Mapamond

Elveţia a devenit recent una dintre ultimele ţări din Europa de Vest care a introdus egalitatea în căsătorie, permiţând cuplurilor de acelaşi sex să se căsătorească, transmite dpa.
Peste 24 de ceremonii au avut loc la Zurich numai în prima zi. Printre cei care au făcut acest pas s-au numărat inclusiv cupluri aflate deja în parteneriat civil care doreau să îşi schimbe statutul în cel de cuplu căsătorit.
Opozanţii schimbării planificate a legii au forţat un referendum pe această temă în luna septembrie 2021, iar rezultatul a fost 64,1% în favoarea "căsătoriei pentru toţi".
Poşta elveţiană a emis un timbru comemorativ pentru a marca această ocazie. Pe timbru apar 30 de baloane legate între ele pentru a forma o inimă de culoarea curcubeului care se ridică spre cer, având cuvântul 'da' scris în toate cele patru limbi oficiale ale Confederaţiei Elveţiene. (sursa Agerpres)

Publicat în Mapamond

Pe scena Teatrului Național de Operă și Operetă "Nae Leonard" din Galați, la finalul operei "Pescuitorii de perle" de George Bizet, protagoniștii rolurilor principale și-au unit destinele și în viața reală ca o continuare parcă a scenariului din piesă.

Protagoniștii operei "Pescuitorii de perle", Leila, interpretată de soprana Lorena Sanda, și Nadir, interpretat de tenorul Adrian Mărginean, trăiesc o poveste de dragoste pe insula Ceylon, o dragoste care cu greu este eliberată de principii religioase, gelozie, trădare și sinucidere. În final, cele două personaje rămân împreună, dar într-un viitor incert.

Viitorul avea să-l creeze viața reală, pentru că, la finalul piesei, cei doi artiști, în costumele Leilei și a lui Nadir, rămân pe scenă și spun "Da!" în fața ofițerului stării civile, Silviu Bacalum, directorul SPCLEP Galați, a nașilor Teodor Niță, directorul Teatrului Național de Operă și Operetă, și Silvia Niță, a colegilor și a spectatorilor.

La final, tot colectivul artistic și spectatorii au fost invitați în foaier la o cupă de șampanie. Surpriza continuării piesei în viața reală, prin căsătoria celor doi intrepreți, i-a lăsat fără cuvinte pe spectatori.

Publicat în Știrea zilei

Astăzi, 4 mai, urmând prevederilor statutare şi canonice ale Bisericii Ortodoxe Române, 4 tineri teologi împreună cu viitoarele soţii au primit din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian arhiereasca binecuvântare în vederea căsătoriei, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos.
Evenimentul, devenit deja o tradiţie în Arhiepiscopia Dunării de Jos, a avut loc în Sala „Episcop Chesarie Păunescu“ a Centrului Eparhial.
Alături de aceşti tineri au fost prezenţi şi părinţii lor, întrucât aceştia sunt cei care au contribuit fundamental la creşterea, educaţia şi îndrumarea lor în viaţă pentru a deveni buni creştini şi oameni de nădejde în societate.
De asemenea, tinerilor le-au fost alături şi cei care le vor deveni părinţi spirituali şi le vor fi bune călăuze viitorilor soţi, sfătuind şi îndrumând noua familie care se formează prin Taina Cununiei.
Întâlnirea duhovnicească a debutat cu citirea Sfintei Evanghelii şi a sfinţilor zilei şi a continuat cu rostirea de rugăciuni pentru ajutorul şi binecuvântarea de la Dumnezeu pentru tinerii ce urmează a-şi întemeia familii.
Adresându-se celor prezenţi, Înaltpreasfinţia Sa a accentuat în mod deosebit importanţa căsătoriei, a familiei creştine în general şi a familiei preoţeşti în special.
Invitaţi să ia cuvântul, tinerii prezenţi au arătat că sunt conştienţi de importanţa binecuvântării lui Dumnezeu ca temelie a viitoarei familii şi de slujirea la care sunt chemaţi în Biserică.
La final, tinerii teologi au primit cărţi de rugăciune apărute la editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
Binecuvântarea de căsătorie dată tinerilor de către ierarhul locului este o condiţie pentru hirotonia întru diacon sau preot, precizează Arhiepiscopia.

Publicat în Comunitate

Începând de joi, spaniolii nu se mai pot căsători înaintea împlinirii vârstei de 16 ani, până în prezent această limită de vârstă fiind de 14 ani, noua lege ridicând de asemenea vârsta minimă a consimţământului sexual, relatează AFP.

De asemenea, căsătoria de la o asemenea vârstă va fi posibilă numai cu permisiunea unui judecător, la fel cum s-a întâmplat si până în prezent în cazul căsătoriilor începând de la 14 ani, vârsta minimă legală pentru căsătoria normală rămânând 18 ani.

Cât despre vârsta minimă a consimţământului sexual, aceasta a fost până în prezent de 13 ani, iar de acum înainte va fi tot de 16 ani, măsură luată pentru a combate pedofilia.

Vârsta minimă de căsătorie de 14 ani era oricum printre cele mai mici din Europa, iar în Spania căsătoriile între minori au devenit foarte rare. Începând din anul 1975, numărul acestor uniuni a fost de 7.090, dar în perioada 2000-2014 au fost înregistrate numai 83 de căsătorii între minori, anul trecut fiind consemnat un singur caz.

Chiar şi comunitatea romă - în cadrul căreia căsătoriile la vârste timpurii sunt o tradiţie - a evoluat, susţine Manuel Gonzalez, membru al asociaţiei romilor din Madrid. „Cu 50 sau 60 de ani în urmă (...) la 14 ani erai deja bărbat şi munceai pentru a susţine nevoile familiei, nu exista copilărie. (...) Dar de 20-30 de ani, lucrurile s-au schimbat mult”, explică acesta, adăugând că, potrivit Fundaţiei romilor spanioli (FSG), astăzi, membrii comunităţii rome se căsătoresc de obicei la vârste cuprinse între 16 şi 20 de ani, în cazul femeilor, şi între 18 şi 22 de ani în cel al bărbaţilor.

Pe de altă parte, noua lege, intrată în vigoare joia trecută în Spania, permite căsătoriile în faţa unui notar sau a unui grefier. Aceeaşi procedură poate fi urmată în cazul divorţurilor pe cale amiabilă.

Publicat în Mapamond