Jandarmii, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au fost solicitaţi, în data de 26 noiembrie 2021, în jurul orei 04.40, prin intermediul Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, de către o femeie, care a reclamat faptul că a fost agresată de soţ şi alungată din locuinţă.
Jandarmii s-au deplasat la faţa locului, unde au găsit o femeie, în vârstă de 27 de ani, speriată, îmbrăcată sumar şi cu un copil minor în braţe, declarând că a fost lovită cu pumnul în zona spatelui de către soţ, aflat într-o stare avansată de ebrietate.
Aceasta a menţionat că este a patra oară când bărbatul o agresează fizic şi, fiind speriată, a luat copilul în grabă, părăsind locuinţa şi cerând sprijinul forţelor de ordine.
Femeia şi copilul au fost preluaţi imediat de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Tulcea şi transportaţi la Spitalul Judeţean Tulcea. În urma investigaţiilor medicale de specialitate acordate, s-a stabilit că femeia se afla în perioada de izolare la domiciliu, în actualul context pandemic.
Ulterior, cei doi au fost preluaţi de reprezentanţii Serviciului de Asistenţă Socială în vederea acordării de sprijin în cadrul Centrului de recuperare pentru victimele violenţei în familie.
De asemenea, jandarmii au adus la cunoştinţa persoanei vătămate termenul de introducere a plângerii prealabile care trebuie să fie introdusă în termen de 3 luni din ziua în care persoana vătămată a aflat despre săvârşirea faptei şi au întocmit pe numele bărbatului actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvâşirii infracţiunii de lovirea sau alte violenţe.

Publicat în Regional

În Braunschweig, Germania, unde străzile Hutfilter, Damm şi Kattreppeln se întâlnesc în zona pietonală, cel mai frumos, plin de umor şi neconvenţional monument al oraşului se află încă din 1981, stela „Katzenbalgen” de Siegfried Neuenhausen, fost profesor la Universitatea de Artă şi una dintre cele mai remarcabile personalităţi din arta Saxoniei de Jos.
Monumentul este impresionant de mare şi arată ca o stea înaltă, pe care sunt fixate o varietate de pisici din bronz în diferite ipostaze. Toţi oamenii care văd monumentul pentru prima dată observă realismul său incredibil.
Memorialul a fost inaugurat în urmă cu mai bine de 30 de ani şi a devenit acum una dintre principalele atracţii ale oraşului Braunschweig , îndemnând oamenii să se comporte mai atent faţă de animale.
Numai fiind foarte atenţi, privitorii pot număra corect numărul de pisici de bronz aşezate pe ansamblu.
De câţiva ani, pisicile fără adăpost reprezintă o problemă importantă pentru multe oraşe germane, denumirea de „Katzenbalgen” înseamnă literalmente luptă între pisici, pornind de la ideea iniţială că pisicile fără casă trăiesc, se joacă şi se luptă pe străzi. Probabil că artistul a fost inspirat de numele străzii „Kattrepplen”, care are ceva „pisicesc” în ea.

Publicat în Pet Mania

Casa de licitaţii Phillips a organizat o vânzare de ceasuri de lux, la Geneva, unde cele 248 de loturi propuse spre achiziţionare au fost adjudecate cu o sumă record de peste 68,2 milioane de franci elveţieni (64,4 milioane de euro), demonstrând existenţa unei cereri puternice pentru obiectele de colecţie, informează AFP citat de stiripesurse.ro.
Toate loturile puse în vânzare şi-au găsit cumpărători, iar cele 12 piese principale au depăşit fiecare pragul de 1 milion de franci elveţieni în cadrul acestei licitaţii desfăşurate pe durata a două zile, pe 5 şi 7 noiembrie, în parteneriat cu producătorul de ceasuri Bacs & Russo, a anunţat această companie într-un comunicat.
Un ceas din aur cu dublă sonerie, creat de producătorul independent Philippe Dufour, a fost achiziţionat cu 4,75 milioane de franci elveţieni (4,49 milioane de euro), stabilind un nou record la licitaţie nu doar pentru un model al acestui ceasornicar foarte apreciat de cunoscători, ci şi pentru toate modelele create de producători independenţi, a anunţat casa de licitaţii Phillips.
Philippe Dufour este unul dintre marii maeştri ceasornicari contemporani. După ce şi-a început cariera lucrând pentru producătorii Jaeger-LeCoultre şi Audemars Piguet, a devenit ceasornicar independent în 1978 cumpărând un atelier şi specializându-se în restaurarea ceasurilor vechi, aprofundându-şi astfel cunoştinţele dobândite în domeniul mecanicii fine a ceasurilor, înainte de a face senzaţie la Târgul de la Basel din 1992, când şi-a lansat o marcă proprie.
Printre cele mai scumpe piese puse în vânzare la această licitaţie s-a aflat şi un ceas-cronometru F.P. Journe, creat de Francois-Paul Journe, o altă personalitate emblematică a ceasornicăriei independente, care a fost vândut cu 3,9 milioane de franci elveţieni (3,6 milioane de euro).
Alături de aceste ceasuri create de artizani independenţi, un model al mărcii Omega, considerată una dintre valorile sigure din cadrul licitaţiilor de ceasuri, a fost adjudecat cu 3,1 milioane de franci elveţieni (2,9 milioane de euro), în timp ce două modele fabricate de brandul Patek Philippe, starul licitaţiilor de acest tip, s-au vândut cu 3,5 milioane de franci elveţieni (3,3 milioane de euro), respectiv 2,8 milioane de franci elveţieni (2,6 milioane de euro), relatează Agerpres.ro.
Odată cu succesul acestei licitaţii, care a depăşit cu mult estimările iniţiale, casa Phillips a atins cea mai mare sumă totală obţinută de ea vreodată la o licitaţie de ceasuri, au precizat reprezentanţii săi.
Estimările iniţiale au evaluat cele 248 de loturi propuse spre vânzare la o sumă totală cuprinsă în intervalul 21,4 milioane - 41,2 milioane de franci elveţieni (20,2 milioane - 38,9 milioane de euro).

Publicat în Economie

Crimă şocantă petrecută în localitatea Măxineni, din judeţul Brăila. Un bărbat, în vârstă de 30 de ani, a dat foc la casă, şi-a înjunghiat apoi mortal cumnata, gravidă în nouă luni, şi după şi-a înfipt un cuţit în piept. Această scenă de coşmar au descoperit-o pompierii care fuseseră solicitaţi de femeie la 112 înainte de a fi atacată.

Femeia urma să nască peste două zile. Oamenii în sat, vecini şi rude sunt şocaţi. Viitorul soţ al femeii era la muncă în Germania. Se pare, spun surse, că totul a pornit de la moştenirea casei în care cei doi fraţi stăteau. Criminalul a vrut să îi dea foc şi să se omoare decât ca aceasta să rămână mai târziu fratelui.

geo

Tânăra de 27 de ani, Georgiana (foto ↑), urma să nască în două zile. Rudele şi sătenii din Cotu Lung, satul din care era tânăra, sunt îngroziţi de ce a păţit. Pompierii au intervenit iniţial doar cu o autospecială aflată în comună, dar ulterior au cerut sprijin de la SMURD şi au chemat poliţia.

În curtea casei, salvatorii au descoperit două corpuri înjunghiate. Bărbatul este încă în viaţă, dar în stare gravă la Spitalul de Urgenţă din Galaţi. A ajuns acolo cu cuţitul înfipt în piept. Femeia suferise răni multiple şi pierduse mult sânge. Ea şi-a pierdut viaţa înainte de sosirea medicilor de la SMURD. Cazul se află în atenţia procurorilor brăileni care au stabilit şi filmul infracţiunii oribile.

Bărbatul este în spital sub supravegherea poliţiei. Fratele său, care se află la muncă în Germania, a plecat către Brăila. În loc de botez, el va participa la înmormântare.

Publicat în Regional

Incendiu la o casă din municipiul Galați, de pe strada Crișana. S-au deplasat trei autospeciale de stingere, una de descarcerare și echipajul SMURD de la Detașamentul de Pompieri Galați.

În această după-amiaza, forţele Detașamentului de pompieri Galaţi au fost solicitate la un incendiu din zona Poetului, în strada Crişana. Când au ajuns la locul evenimentului, incendiul se manifesta cu violenţă la nivelul acoperişului locuinţei, cu pericol de propagare la vecinătăţi. Pompierii au reuşit să localizeze incendiul fără a se propaga la casele din apropiere şi fără a exista victime.

Din primele cercetări, cele două persoane care locuiau în gospodărie au făcut focul şi au plecat de acasă. Din cauza unui coş de fum deteriorat şi neprotejat termic faţă de materialele combustibile din apropiere, a ars acoperişul pe o suprafaţă de cca. 60 mp, mobilierul din interior şi diverse materiale combustibile.

Pentru a preveni producerea unor eventuale incendii la coşurile de evacuare a fumului în această perioadă cu temperaturi scăzute pompierii gălăţeni vă recomandă următoarele măsuri de prevenire:
- Coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, reparate şi curăţate periodic (în mod obligatoriu la începutul sezonului rece), de persoane specializate şi autorizate;
- În podurile clădirilor, coşurile se tencuiesc pe interior şi pe exterior şi se dau cu var, pentru a se putea observa cu uşurinţă eventualele fisuri prin care ar putea intra scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lor sunt materiale combustibile;
- Coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului cu 25 centimetri; în spaţiul dintre coş şi planşeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile;
- La trecerea prin acoperiş se lasă o distanţă de cel putin 10 centimetri între faţa exterioară a zidăriei coşului şi elementele combustibile ale acoperişului;
- Nu este permis ca în coşuri să fie încastrate elementele combustibile ale acoperişului, planşeului etc.;
- În podul clădirilor şi în încăperi nesupravegheate, pardoseala din dreptul uşiţei de la soba se protejează cu materiale incombustibile;
- Gurile de evacuare ale coşurilor de fum din clădirile cu învelitori combustibile se prevăd cu dispozitive de protecţie contra scânteilor (grătare din sârmă);
- Se interzice folosirea improvizaţiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu coturi multiple, montate pe lângă pereţii combustibili sau în apropierea materialelor combustibile.

În cazul producerii unui incendiu, este obligatoriu să anunţaţi evenimentul în cel mai scurt timp posibil, la numărul de urgenţe 112, transmite ISU Galați.

VEZI VIDEO mai jos! ↓ *sursa video: amator

Publicat în Eveniment

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Galaţi comunică faptul că, potrivit legislaţiei, „operatorii economici încadraţi în categoria contribuabililor mici şi mijlocii au obligaţia de a asigura conectarea la distanţă a aparatelor de marcat electronice fiscale (denumite în continuare AMEF), în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) lit. b) din Ordinul Preşedintelui ANAF nr. 435/25.03.2021 privind aprobarea Procedurii de conectare a aparatelor de marcat electronice fiscale, definite la art. 3 alin. (2) din OUG. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, la sistemul informatic naţional de supraveghere monitorizare a datelor fiscale al ANAF“.

Peste 11.400 de case de marcat neconectate, la Galaţi

Termenul limită de conectare a AMEF este: 30.11.2021, pentru AMEF deţinute de operatorii economici încadraţi în categoria contribuabililor mici şi mijlocii. „Prezenta informare vine în întâmpinarea dvs. cu scopul de a preveni eventualele probleme privind conectarea AMEF, potenţial generate de numărul ridicat de solicitări anticipat pe finalul perioadei şi evitării penalizărilor aferente neconectării acestora la sistemul informatic al MF - ANAF. În vederea evitării supraaglomerării personalului implicat în proximitatea termenului limită din data de 30.11.2021, vă încurajăm să dispuneţi măsurile ce se impun pentru finalizarea cu succes a demersurilor la care facem referire. Menţionăm că la această dată, la nivelul judeţului Galaţi sunt fiscalizate şi neconectate la sistemul informatic ANAF aproximativ 11.414 aparate de marcat electronice fiscale deţinute de 8.446 de operatori economici“, precizează AJFP Galaţi.

Operatorii economici riscă amenzi de până la 10.000 lei

Conectarea AMEF la serverele ANAF va presupune renunţarea la anumite declaraţii care se depun periodic de către contribuabili având ca efect o simplificare a obligaţiilor declarative, în eventualitatea realizării cu succes a procesului şi transmiterii datelor complete. „Precizăm că, în situaţia în care utilizaţi AMEF instalate în zone nedeservite de reţele de comunicaţii electronice, aveţi obligaţia completării şi transmiterii declaraţiei prevăzute în Anexa 2 la ordin, până la termenul anterior menţionat. Declaraţia (F4110) se completează cu ajutorul programului de asistenţă pus la dispoziţie pe site-ul ANAF în secţiunea Servicii online - Descărcare Declaraţii şi se depune în format PDF, cu fişier XML ataşat, semnat electronic, prin mijloace de transmitere la distanţă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Nerespectarea obligaţiei de a asigura conectarea la distanţă a AMEF, în vederea transmiterii de date fiscale către ANAF, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă între 8.000 şi 10.000 lei, în conformitate cu prevederile art. 10 lit. ff), coroborate cu prevederile art. 11 alin. (1)  lit. j), din O.U.G. nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare“, potrivit AJFP Galaţi.

Informaţii privind procedura de conectare

AJFP Galaţi a demarat acţiuni de impulsionare a operatorilor în vederea conformării până la termenul de 30.11.2021, concretizate în contactarea acestora şi acordarea asistenţei necesare parcurgerii etapelor procedurale. „Pentru informaţii privind procedura de conectare a AMEF la sistemul informatic al MF-ANAF se poate consulta: "Ghidul cu privire la conectarea aparatelor de marcat electronice fiscale la sistemul informatic al MF-ANAF", disponibil pe site-ul  www.anaf.ro, în secţiunea Servicii online-Aparate de marcat electronice fiscale  sau accesând direct link-ul: https://www.anaf.ro/anaf/internet/ANAF/servicii_online/reg_AMEF; Formularul Unic de Contact aferent link-ului: https://www.anaf.ro/asistpublic/; Telefonic, apelând Call Center-ul de asistenţă al ANAF, la nr. 031.403.91.60; Structurile de asistenţă pentru contribuabili, din cadrul AJFP Galaţi“, menţionează instituția.

Publicat în Eveniment
Sâmbătă, 09 Octombrie 2021 12:46

Tulcea: Explozie la o casă din Niculițel

În această dimineață, militarii Detașamentului de Pompieri Tulcea, împreună cu membri ai SVSU Niculițel, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, au intervenit în localitatea Niculițel, la o explozie urmată de incendiu, produsă la o locuință.

La sosirea echipajelor, ardeau bunurile dintr-o cameră de locuit, o bucătărie, corp comun cu casa.

Deoarece existau informații că un bărbat a fost surprins de explozie în interiorul camerei, concomitent cu acțiunea de stingere au început și căutările sub dărâmături.

Din nefericire, forțele de intervenție au identificat trupul neînsuflețit al bărbatului, în vârstă de 72 de ani, cu arsuri pe întreaga suprafață a corpului.

În urma evenimentului a fost afectată întreaga cameră în suprafață de 15 mp.

Cauza probabilă a exploziei a fost o acumulare de gaz de la butelie.

Publicat în Regional

În 2011, armăsarul Stelică a fost capturat în pădurile de la Letea. Zeci de cai au fost atunci lăsăţi să se îmbolnăvească pentru a fi apoi duşi la abator. Avea doar câteva luni, atunci când împreună cu mama şi ceilalţi 19 cai adulţi a fost încărcat în camionul ce trebuia să-i ducă la abator. Echipele de voluntari de la Vier Pfoten şi alţi iubitori de animale au solicitat sprijinul poliţiei şi s-au făcut echipe de căutare şi câteva baraje rutiere în speranţa opririi transportului clandestin. S-a reuşit acest lucru în apropierea localităţii Urleasca, din judeţul Brăila.

Stelică era subnutrit şi plin de răni, şi doar o minune a făcut să fie salvat. Printre zecile de voluntari se afla şi o tânără medic veterinar, Laura Ana Udrescu, căreia toată lumea îi spunea Luana. Din acel moment Stelică şi Luana au fost nedespărţiţi. Ea i-a salvat viaţa. Din păcat,e povestea lor de prietenie avea să sfârşească în urmă cu câţiva ani, când Luana a decedat în urma unui accident petrecut chiar când urma să îşi deschidă propriul cabinet. În timpul verificărilor a avut loc un incendiu şi tânăra a murit mai apoi, la numai 27 de ani. Stelică a mai locuit cu părinţii Luanei , dar pe parcurs, calul avea nevoie de mai mult spaţiu. Prin Vier Pfoten, acesta a ajuns la Galaţi, la asociaţia Help Lăbuş.

„A fost crescut cu biberonul, asta din dovezile pe care le-am primit ulterior, poze, poveştile celor care au participat la salvarea lui, a fost îngrijit pentru că avea foarte multe răni la picioruşe, sunt nişte imagini în care se vede că este aşezat în portbagaj, iar Luana stă lângă el şi îl iubeşte, mângâie, hrăneşte. După tragicul accident a fost îngrijit de familia ei mare parte din viaţa lui. De circa trei săptămâni este la noi, m-au întrebat dacă sunt de acord să îl preiau şi răspunsul a fost «Da!», fără reţineri”, a spus Corina Grigore, preşedinte Help Lăbuş.

Povestea lui Stelică va continua acum în padocul Help Lăbuş, alături de noii săi prieteni, printre care mânza Veronica, dar şi de măgari, oiţe, câini, pisici şi alte animale abandonate la un moment dat. Stelică şi Veronica ar avea nevoie de un loc al lor pentru iarna ce va veni, iar cei care vor să ajute pot lua toate datele de pe pagină de facebook a asociaţiei Help Lăbuş - https://www.facebook.com/HelpLabus.

Publicat în Comunitate

Incendiu puternic la o casă din municipiul Galati, de pe strada Vasile Alecsandri. La faţa locului au acţionat 3 autospeciale şi echipajul SMURD tip B de la Detaşamentul de Pompieri Galaţi. În bucătăria locuinţei a fost descoperită o victimă carbonizată. Este vorba de un bărbat, în vârstă de 90 de ani, care era imobilizat la pat. În urma incendiului a ars o anexa de cca. 40 mp. Cauza producerii incendiului, lumânări aprinse neprotejate faţă de materialele combustibile din bucătăria imobilului. VEZI VIDEO mai jos! ↓

Publicat în Eveniment

Salvatorii Detaşamentului de Pompieri Tulcea au intervenit luni dimineaţă, 26 aprilie 2021, în jurul orei 10.20, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, pentru limitarea efectelor unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din localitatea Mineri.
Incendiul, ce se manifesta cu flacără într-o anexă gospodărească şi la acoperişul casei, cu pericol de propagare la întreaga locuinţa, a fost lichidat după aproximativ o oră de la sosirea echipajelor.
În urma evenimentului au ars 50 mp din acoperiş (lemn şi învelitoare de bitum), un aragaz şi mobiler de bucătărie. Din fericire, nu s-au înregistrat victime sau persoane rănite. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un aparat de gătit lăsat nesupravegheat.

Publicat în Regional
Pagina 1 din 2