Spitalul de Pediatrie Galaţi a sesizat Poliţia, la data de 11 mai a.c., cu privire la faptul că, la această unitate, se află internat, în stare gravă, un copil minor, în vârstă de o lună. „Bebelușul a fost transferat în data de 10 mai, la ora 20.30, de la Spitalul Tecuci, într-o stare generală extrem de gravă, pentru un sindrom convulsiv. În urma investigațiilor clinice și imagistice, s-a evidențiat că suferă de multiple fracturi craniene, cu hemoragie intraventriculară, hematom subdural, leziuni care nu știu cum au survenit. Puțin probabil, că din greșeală, în somn, o lovitură să poată să producă astfel de leziuni. Am anunțat Poliția, a fost anunțat și Serviciul de Asistență Socială, care au demarat investigațiile. Copilul a fost transferat marți după-amiază la Spitalul Grigore Alexandrescu din București“, a declarat dr. Iuliana Moraru, director medial, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii „Sf. Ioan“ Galați.

În urma sesizării, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, din primele verificări rezultând că tatăl bebeluşului, un bărbat, de 24 de ani, din comuna Ghidigeni, l-ar fi lovit, fără intenţie, în zona capului, în timp ce dormea cu acesta în acelaşi pat. În cauză a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale, în funcţie de concluziile acesteia şi de rezultatele investigaţiilor, urmând să se stabilească încadrarea juridică a faptei. „În urma sesizării făcute de Spitalul de Pediatrie din municipiul Galați, polițiștii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, din primele verificări reieșind că tatăl bebelușului, un bărbat de 24 de ani, din comuna Ghidigeni, l-ar fi lovit pe acesta în zona capului fără intenție, în timp ce dormeau în același pat. În cauză a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale și, în funcție de concluziile acesteia și de rezultatul activităților investigative, se va face încadrarea juridică a faptei“, a spus cms. șef Gabriela Costin, purtător de cuvânt IPJ Galați.

Mama copilului este minoră, va împlini 18 ani la toamnă. „Din primele informații pe care le avem în aceste câteva ore de când ne-am autosesizat, știm că bebelușul nu are încă un certificat de naștere emis, iar în acest moment de aflăm în proceduri pentru eliberarea unui document a unui certificat de naștere tardiv. De asemenea, am încercat să luăm legătura cu părinții copilului. Mama este la spital și nu am putut lua legătura cu ea. Tatăl ne-a spus că a fost un accident. De asemenea, am încercat să identificăm în familia extinsă rude care ne pot sprijini sau oferi informații despre situație. Deocamdată, am identificat o bunică cu care o să încercăm să luăm legătura pentru a stabili exact ce se întâmplă în familie și care este mediul de viață al copilului. Informațiile pe care le avem acum sugerează o relație tensionată a mamei cu partenerul său, dar și cu mama sa, adică cu bunica copilului. Mama este minoră, va împlini 18 ani la toamnă. Tatăl nu a oferit informații care să clarifice cumva situația. Prioritar pentru noi este înregistrarea copilului și obținerea unui act de identitate. În paralel cu acest demers încercăm să identificăm situația socio-familială de la domiciliul familiei și să bedem dacă copilul se va putea întoarce acasă. Dacă toate aceste lucruri nu vor putea fi îndeplinite, vom analiza posibilitatea și necesitatea instituirii unei măsuri de protecție“, a precizat Tania Calcan, Protecția Copilului.

Tatăl este cunoscut în comună ca o persoană cu un comportament agresiv. „Părinții acestui copil provin din comunitatea de romi. Tatăl este din Ghidigeni, mama este din Drăgănești. Ei de vreo doi ani de zile au această relație. Nu este o relație tocmai reușită, în sensul că părinții fetei au fost împotriva aceste relații și de multe ori au încercat s-o ia pe fată de acolo. Avea un comportament urât față de ea, o bătea, aveau probleme în familie. Din ce știu, luni, la ora 15.00, copilul a ajuns la dispensarul din localitate, la cabinetul medicului de familie. Din spusele doamnei doctor, copilul arăta îngrozitor: era slab, pricăjit, vânăt în jurul gurii, icnea în momentul în care respira. Mama a spus atunci că de duminică seară copilul se simțea rău, era răcit, bănuia ea, și că ar avea colici. Mama de la bun început a fost un pic speriată. Doamna doctor a anunțat Salvarea, care l-a transferat la Tecuci, de unde a ajuns la Galați. Tatăl este cunoscut ca un tip mai rău, a creat probleme autorităților locale. El neagă că l-ar fi bătut pe copil, dar fiind cunoscut cu comportamentul lui față de soție, de familie, nu-i exclus nici lucrul ăsta“, spune Eugen Tăbăcaru, primarul din Ghidigeni.

Publicat în Știrea zilei