Încet, încet ne apropiem de vară. Vremea devine caldă, plimbările împreună cu animalele dragi se lungesc, câinii aleargă şi se bucură de soare şi de iarbă. Însă există şi primejdii în timpul anotimpurilor fierbinţi, probleme ale câinilor care implică reglarea temperaturii corporale.
Oamenii au glande sudoripare presărate pe toată pielea. Aceste formaţiuni anatomice minuscule servesc la eliminarea transpiraţiei pentru a răcori corpul. Câinii au un tip de glande sudoripare numite glande merocrine, care sunt situate numai în tălpi. Totuşi aceste animale transpiră extrem de puţin prin pernuţele din tălpi. Având o densitate redusă de glande sudoripare, alte mecanisme naturale de răcire sunt mai importante decât transpiraţia. În acelaşi timp dacă apare un miros neplăcut al pielii câinilor, nu este de vină o transpiraţie abundentă.
Forma principală de termoreglare la câini este gâfâitul. Când un câine respiră accelerat, căldura se elimină din corp servindu-se de pierderea de umiditate în zonele limbii, gurii şi gâtului. Pe măsură ce expiră în timpul gâfâitului, aerul umed se evaporă şi printr-un mecanism fizic simplu, scade temperatura.
O altă formă de termoreglare este vasodilataţia, care este o mărire în volum a vaselor de sânge periferice. Vasodilataţia permite unei cantităţi mai mari de  sânge cald să se apropie de suprafaţa pielii. Cu cât acest sânge este mai aproape de suprafaţa corpului, în primul rând pe zona facială şi urechi, cu atât un câine se poate răcori  mai bine.
Mirosul intens sau neplăcut al pielii câinelui nu arată o transpiraţie excesivă ci mai degrabă o boala de piele sau un dezechilibru metabolic. Uneori, dacă rinichii nu pot elimina toxinele din corp, acestea se acumulează în piele, oamenii putând percepe ceea ce se numeşte un miros urinos, amoniacal. În aceste situaţii este de mare ajutor laboratorul de analize ale sângelui care stabileşte nivelul de normalitate ale funcţiilor renale sau hepatice.
Faptul că glandele sudoripare nu sunt importante pentru organismul canin provine din istoria speciei. Câinii sălbatici fiind vânători nu puteau să miroasă a transpiraţie pentru că prada simţea de la depărtare haita flămândă şi se refugia în goană.
În plus, răcorirea prin transpiraţie însemna o pierdere de lichide accentuată, adică o deshidratare periculoasă, sursele de apă nefiind bogate în savana unde trăia strămoşul câinelui domestic.
Înţelegerea modului în care câinii se răcoresc şi ştiind ce se întâmplă atunci când se supraîncălzesc, vă poate ajuta să aveţi grijă de companionul credincios atunci când temperaturile cresc. Asigură-te de comfortul lui Rex, Pufi sau Azor şi că ei se pot bucura de zilele calde la fel de mult ca tine!

Căpuşele devin foarte active primăvara, când temperaturile variază între 0°C şi 20°C. Se găsesc în zone destul de răcoroase şi umede: păduri, iarbă înaltă, tufişuri, grădini, câmp, toate acestea fiind locurile în care câinele se poate contamina pe nevăzute.

De ce este periculos pentru câinele tău?

Căpuşa este un parazit. Acesta nu numai că suge sângele gazdei sale, ci injectează şi o saliva anticoagulantă care uşurează hematofagia, dar care poate contamina animalele gazda cu germeni extremi de periculoşi. Printre bolile cauzate de căpuşi, găsim în special:
- Piroplasmoză sau Babesioză: Câinele este abătut, suferă de apatie, uneori vărsături. Are febră (40°C) şi urina devine roşietică. Această boală este fatală dacă nu este tratată la timp.
- Boala Lyme sau Borelioza: În forma sa acută, boala Lyme se caracterizează prin febră mare, meningită, poliartrită şi reacţii la ganglioni limfatici. Urmează apoi o formă cronică caracterizată prin durere cronică a picioarelor, precum şi probleme cardiace şi renale. Doar medicul veterinar poate diagnostica această boală cu certitudine.
- Ehrlichioza: În faza sa acută, apare de obicei la câteva zile după muşcătură. Câinele poate avea febră şi arată abătut, prezintă dureri articulare, cu reacţii limfonodulare. Această fază trece uneori neobservată şi unii câini dezvoltă o formă cronică a acestei boli cu scădere în greutate, apatie, sângerări nazale şi dureri articulare permanente.

Ce zone ale corpului sunt afectate?

Căpuşele se prind cu predilecţie în locurile în care pielea este mai subţire precum: inghinal, urechi, între degete, în jurul ochilor, la gât. Nu uitaţi să inspectaţi regulat aceste zone pentru a detecta rapid orice prezenţă străină.
Atenţie, dacă găsiţi căpuşe prinse de piele, nu folosiţi niciodată eter, alcool, gămălii de chibrit umede, săpun sau ulei care ar putea alarma paraziţii şi injecta rapid în torentul sanguin al gazdei germenii infectanţi.

Prevenirea

După cum spunem întotdeauna, este mai bine să previi decât să vindeci. Există mai multe tratamente preventive:
- Tabletele (reînnoiţi doza la fiecare 1 până la 3 luni, în funcţie de marcă);
- Pipete (se administrează o dată pe lună);
- Colierele (eficacitate circa 5-6 luni);
- Vaccinul împotriva bolii Lyme.

Dacă aţi suferit vreodată de reflux acid, ştiţi cât de incomod poate fi. Afecţiunea poate interfera cu activităţile tale zilnice şi poate transforma mesele obişnuite în experienţe neplăcute. Din păcate, câinii sunt, de asemenea, susceptibili la reflux de acid şi pot suferi de aceleaşi simptome. Există câteva lucruri pe care le poţi face pentru a-ţi ajuta prietenul cu patru picioare să se simtă mai bine. Citiţi mai departe pentru a afla mai multe despre ce este refluxul acid, simptomele pe care le provoacă şi cum vă puteţi ajuta câinele să-l facă faţă.

Ce este refluxul de acid la câini?

Refluxul acid, cunoscut şi sub denumirea de reflux gastroesofagian, este o afecţiune care apare atunci când acidul care ajută stomacul  să descompună alimentele se întorc spre esofag şi gură. Dacă nu este oprită această invazie retrogradă, acidul atacă  căptuşeala (mucoasa) esofagului , ceea ce este inconfortabil, iritant şi poate duce la ulcer. Refluxul acid este frecvent la câinii de toate vârstele. Dar este deosebit de comun la câinii mai tineri, deoarece sfincterul lor esofagian (deschiderea de la baza esofagului) este subdezvoltat. Este, de asemenea, răspândită la rasele de câini brahicefalici, cum ar fi mopşii şi buldogii, din cauza esofagului lor mai scurt.

Refluxul acid este cauzat în principal de conţinutul foarte acid din stomacul câinelui, care îşi face drum spre esofag. Unele cauze comune ale refluxului acid includ:
- Anestezia: la o intervenţie chirurgicală, anestezia relaxează şi deschide sfincterul esofagian;
- Alergii la un ingredient din hrana sa, cu hiperaciditate;
- Vărsături cronice: Unele medicamente sau afecţiuni de sănătate pot provoca vomă frecventă cu transportul acidului spre gură;
- Supraproducţia de acid din stomac: Există multe lucruri care pot duce la acid gastric în exces, inclusiv herniile, stresul sau prea multă grăsime în hrana câinelui.

Simptomele refluxului acid include:
- Eructaţii frecvente, senzaţie de balonare sau voma dupa masă;
- Respiratie urat mirositoare sau şuierătoare;
- Pierderea poftei de mâncare şi slăbire;
- Letargie după mese, febră şi salivaţie excesivă.

Iată câteva sfaturi pentru a ameliora neplăcutul reflux acid al câinelui tău:

Hrăneşte-ţi câinele cu o dietă echilibrată
În multe cazuri, mâncarea câinelui  poate agrava simptomele de reflux acid, în special alimentele care sunt bogate în grăsimi şi conservanţi. Hrănirea câinelui cu o dietă echilibrată, care să îndeplinească toate cerinţele nutriţionale ale acestuia, pune cea mai bună bază pentru sănătatea sa generală.

Evitaţi mesele târzii
Noaptea, sfincterul esofagian se relaxează în mod natural, astfel încât mesele de noapte cresc susceptibilatea la reflux gastric.Poate fi  util să ridicaţi capul câinelui dvs. cu o pernă sau partea laterală a patului în timp ce acesta doarme. Somnul orizontal facilitează scurgerea acizilor din stomac în esofag.

Hrăneşte-ţi câinele cu mese mai mici cantitativ şi mai frecvente
În loc să hrăniţi câinele dvs. cu două mese mari pe zi, luaţi în considerare împărţirea alimentelor zilnice în mai multe mese  mici pe tot parcursul zilei. Cantităţile mari de alimente pun mai multă presiune asupra sistemului digestiv, astfel încât este mai probabil să se producă exces de acizi din stomac. În plus, bila este de obicei eliminată pe stomacul gol, aşa că împrăştierea meselor câinelui tău pe tot parcursul zilei va păstra mâncarea în stomac pentru mai mult timp.

Hrăneşte-ţi câinele cu alimente mai moi
Crochetele tari sunt greu de digerat de câine, ceea ce înseamnă că trebuie produs şi mai mult acid din stomac pentru a descompune mâncarea. Cu cât mâncarea este mai moale, cu atât este mai uşor pentru funcţia digestivă. Din acest motiv, alimentele umede sau proaspete sunt opţiuni bune pentru câinii cu reflux acid. Aceste alimente sunt mai uşor de digerat şi tind să fie mai gustoase, ceea ce este un plus pentru câinii cu apetit în scădere.

Oferă suplimente probiotice şi prebiotice
Multe probleme digestive canine duc înapoi la un microbiom intestinal dezechilibrat. Suplimentele probiotice şi prebiotice pot ajuta la corectarea acestui dezechilibru, la stimularea sistemului imunitar, la promovarea unei bune digestii şi la sprijinirea sănătăţii generale a câinelui tău. Unii specialişti americani recomandă ghimbir în dieta obişnuită. S-a constatat că acest supliment vegetal este excelent pentru a trata greaţa şi durerile de stomac la câine. Compuşii de gingerol şi shogaol din această plantă ajută la stimularea producţiei de salivă şi bilă a câinelui tău, ceea ce îi ajută să-şi digere hrana mai rapid şi mai uşor. De asemenea, ajută la reducerea balonării şi scade nevoia câinelui de a eructa.

Deşi refluxul gastric este frecvent la câini, este relativ uşor de tratat şi chiar de  prevenit cu o dietă şi un stil de viaţă adecvat. Cel mai important lucru pe care îl poţi face pentru câinele tău este să-l hrăneşti cu o dietă sănătoasă şi echilibrată.

Pisicile nu sunt câini de talie mică! Câinii erau cel mai popular animal de companie pe vremuri, ceea ce explică probabil de ce, în trecut, am acordat o atenţie mai mare nevoilor lor nutriţionale şi de sănătate. Dar vremurile se schimbă. Mai multe pisici decât câini trăiesc acum în gospodării, animale de companie.
Din păcate, conştientizarea cerinţelor alimentare ale pisicilor nu a ţinut pasul cu schimbarea statutului lor. Următoarele sunt doar câteva dintre motivele pentru care pisicile trebuie să mănânce o hrană bine echilibrată, făcută din ingrediente de calitate, care este formulată special pentru ele.

Proteine şi aminoacizi pentru pisici

Deşi atât câinii, cât şi pisicile sunt membri ai Ordinului Carnivora, doar pisicile sunt considerate carnivore „obligatorii”. Acest termen indică faptul că pisicile trebuie să mănânce nişte proteine de origine animală pentru a rămâne sănătoase sau să primească suplimente alimentare pentru a le furniza nutrienţi esenţiali. În general, aproximativ o treime din dieta sănătoasă a unei pisici adulte ar trebui să conţină proteine, deşi nu toate acestea trebuie furnizate sub formă de carne.
Proteinele sunt făcute din doar 22 de elemente numite aminoacizi. Animalele pot produce ele însele unii dintre aceşti aminoacizi; aceştia se numesc aminoacizi neesenţiali. În comparaţie, aminoacizii esenţiali trebuie să fie furnizaţi prin dietă. Pisicile au 12 aminoacizi esenţiali, în timp ce câinii au doar 11.
Taurina este un aminoacid esenţial pentru pisici, dar neesenţial pentru câini. Pisicile care nu primesc suficientă taurină în dieta lor pot deveni în cele din urmă oarbe, surde şi pot dezvolta insuficienţă cardiacă. Deficitul de taurină este acum diagnosticat aproape exclusiv la pisicile care mănâncă altceva decât o hrană pentru pisici bine echilibrată.
Nevoia de vitamine a pisicii! Vitamina A este un alt nutrient care exemplifică nevoile alimentare unice ale pisicilor. Vitamina A joacă un rol foarte important în menţinerea sănătăţii ochilor, a pielii şi a altor ţesuturi din organism. Câinii pot transforma beta-carotenul în vitamina A în corpul lor. Pisicile nu pot. Prin urmare, pisicile au nevoie de o sursă preformată de vitamina A în dieta lor. Ficatul conţine cantităţi mari de vitamina A sau poate fi adăugat în hrana unei pisici sub formă de supliment.
De asemenea, pisicile au nevoie de cinci ori mai multă tiamină în dieta lor decât câinii. Animalele care suferă de deficienţă de tiamină dezvoltă de obicei o blană de proastă calitate, pierderea poftei de mâncare, o postură cocoşată, probleme neurologice, inclusiv convulsii şi în cele din urmă pot muri. Deficienţele de tiamină pot apărea atunci când pisicile mănâncă mult peşte de apă dulce negătit, deoarece conţine o enzimă care descompune tiamina sau atunci când nu sunt hrănite cu o hrană pentru pisici bine echilibrată şi completă din punct de vedere nutriţional.
Pisicile au nevoie de mâncare pentru pisici! Înţelegerea nevoilor nutriţionale speciale ale unei feline este esenţială pentru orice proprietar de pisică. Medicul veterinar vă poate ajuta să vă asiguraţi că pisica dumneavoastră mănâncă proporţiile potrivite de ingrediente sănătoase dintr-o hrană creată pentru a promova sănătatea şi longevitatea.

Dacă bănuiţi că animalul dumneavoastră suferă de depresie, gândiţi-vă la ceea ce s-a schimbat sau se schimbă în viaţa lui, în mediul domestic sau situaţii sociale. Orice schimbare semnificativă a rutinei unui animal poate provoca stres şi/sau depresie. Aceasta nu este o listă completă, dar principalele cauze de declanşare a unei depresii pot fi:
- Durere cronică sau boală cronică;
- Traumă (cum ar fi o rănire sau abuz);
- Izolare (cum ar fi un animal de companie care este ţinut în cuşcă sau legat);
- Lipsa stimulării mentale sau fizice, în special la câinii energici sau de lucru;
- Schimbări majore în gospodărie;
- Adăugarea unui nou membru al familiei (om sau animal de companie);
- O schimbare în obiceiurile stăpânului, cum ar fi să se întoarcă la serviciu după o şedere prelungită acasă.
Animalele de companie pot simţi, de asemenea, empatie cu oamenii care suferă şi ei de depresie sau alte stări mentale deteriorate. Un studiu din 2019 din Suedia a analizat concentraţia de hormoni de stres pe termen lung la oameni şi câini şi a constatat că animalele aveau niveluri de stres similare cu cele ale stăpânilor lor.
Ei au ajuns la concluzia că „animalele oglindesc nivelul de stres al stăpânilor, mai degrabă decât stăpânii care răspund la stresul câinilor lor”. Câinii pot înţelege starea noastră de spirit şi ne pot recunoaşte expresiile faciale şi limbajul corpului. Ei ştiu când suntem fericiţi sau trişti, iar dispoziţiile noastre îi pot afecta.

Cum să ajuţi un câine deprimat

Similar cu oamenii, depresia şi efectele sale pot fi diferite pentru fiecare câine. Pentru a vă ajuta câinele, trebuie să aflaţi ce cauzează simptomele. Din fericire, câinii sunt creaturi destul de rezistente. După un eveniment care incită la depresie, micile schimbări pot aduce o îmbunătăţire enormă a stării lor emoţionale. Iată câteva idei care pot fi de ajutor:
- Stabiliţi cât mai multe momente de joacă. Adoptarea unui alt câine poate ajuta dar nu ar trebui să iei această decizie doar pentru a-ţi înveseli câinele. Aducerea unui nou animal de companie acasă trebuie să fie potrivită atât pentru tine, cât şi pentru animalul tău de companie.
- Creşteţi stimularea mentală şi fizică. Acest lucru ar putea fi să vă duceţi câinele la plimbări suplimentare sau mai lungi, să vă jucaţi în mod constant, să-i oferiţi o nouă jucărie sau puzzle sau să-l încurajaţi să se implice în unele dintre activităţile lor preferate.
- Asiguraţi-vă că mănâncă. Adăugarea temporară a unui supliment gustos la mâncarea lor poate încuraja animalul dvs. de companie să mănânce. O schimbare bruscă a dietei poate duce la probleme de digestie, aşa că nu le schimbaţi dieta complet sau brusc.
- Oferă-le cât mai mult timp împreună Recompensează comportamentele adecvate cu atenţie, gustări apetisante etc. Nu trebuie să pedepseşti comportamentul nedorit în general şi, în special, nu funcţionează pentru animalele de companie care suferă de depresie sau anxietate.
Este important să ştiţi cum arată un câine relaxat, astfel încât să îi puteţi monitoriza revenirea la normal. Un câine relaxat va avea gura deschisă, fără tensiune facială şi poate gâfâi. Un câine relaxat îşi va ţine urechile uşor în spate sau în lateral. Dacă câinele tău se simte bine, îşi va ţine coada într-o poziţie joasă sau neutră cu o mişcare uşoară.
Este important să ştiţi când să vă contactaţi medicul veterinar dacă animalul dumneavoastră prezintă simptome de depresie. Câinele tău ar trebui să fie văzut imediat dacă:
- Sunt foarte letargici sau nu mănâncă;
- Au încetat să se bucure;
- Dezvoltă simptome de somatizare, cum ar fi vărsături sau diaree. Există circumstanţe  în care presiunea psihică de la depresie poate duce la apariţia unor probleme de sănătate secundare.

Există medicamente pentru depresia câinilor?

Ca şi în cazul majorităţii preocupărilor parametrilor de sănătate, medicamentele ar trebui să fie doar o parte a planului de tratament. Medicamentele pentru depresia câinilor sunt de obicei benefice atunci când sunt combinate cu terapie comportamentală, suplimente şi produse cu feromoni. Medicamentele pot fi deosebit de utile pentru animalele de companie care au un istoric de fobie sau sindroame anxioase şi care trec printr-o situaţie de criză.

Planuri de tratament pentru depresia câinilor

Dacă depresia câinelui tău cauzează probleme de comportament, managementul atent al mediului şi modificarea obiceiurilor sunt importante. Este esenţial ca planul de tratament pentru un animal de companie cu depresie severă să provină de la un specialist in psihologie animală.
După stabilirea diagnosticului, poţi continua cu o terapie complexă care poate include:
- Medicamente pe bază de reţetă;
- Schimbări de mediu;
- Suplimente nutriţionale;
- Terapii de suport psihic.
Din fericire, animalele dvs. de companie ne au drept susţinători ai sănătăţii lor mintale. Când observaţi schimbări în comportamentul câinelui dvs., puteţi lucra cu medicul veterinar pentru a vă asigura că primeşte îngrijirea de care are nevoie pentru depresie.

Depresia, aşa cum o ştim la oameni, este o tulburare de dispoziţie care provoacă sentimente de tristeţe persistentă şi inutilitate. Este adesea asociat cu o pierdere a interesului pentru activităţile normale. Depresia este mai mult decât o simplă indispoziţie, tristeţe temporară sau durere, deşi acele sentimente pot juca toate câte un rol.
La oameni, poate varia de la simptome uşoare până la o afecţiune debilitantă şi cronică care interferează cu capacitatea de a efectua activităţi zilnice. Tratamentul pentru depresia umană include de obicei medicamente şi terapie.
Dar câinii, pot deveni şi ei depresivi? Câinii depresivi simt la fel cu oamenii? Şi care este tratamentul pentru depresia câinilor?

Câinele meu este depresiv?

Câinii nu trec de obicei prin ceea ce recunoaştem ca depresie clinică la oameni. Acestea fiind spuse, membrii familiei noastre canine pot simţi cu siguranţă depresie sub formă de apăsare, tristeţe şi durere. Chiar dacă nu putem întreba câinii despre sentimentele lor, putem vedea unele semne care arată că animalul de companie este afectat de aceste emoţii negative.
Dr. Gregory Burns, profesor şi director al Centrului de Neuropolitică de la Universitatea Emory, a făcut cercetări asupra emoţiilor câinilor pentru  o perspectivă mai bună asupra problemei. Dr. Burns a folosit metoda rezonanţei magnetică (IRM) neinvazive pe aproape 100 de câini, comparând apoi zonele creierului uman şi canin care sunt active în timpul anumitor emoţii.
Cercetările sale arată că zonele creierului uman activate la emoţii sunt similare la câini. Putem extrapola din aceste date că aceste animale experimentează emoţii  foarte apropiate de cele ale noastre.

Semne de depresie la câini

Depresia poate apărea în multe moduri diferite, în funcţie de cauză. Un animal de companie care este deprimat din cauza pierderii unui  apropiat pe termen lung, va acţiona diferit faţă de câine care suferă de pierderea rutinei la schimbarea domiciliului.
Un studiu din 2016 din Noua Zeelandă şi Australia a analizat semnele depresiei la câini şi pisici, tabloul clinic putând include:
- Scăderea apetitului;
- Dormitul  în exces, pâna la letargie;
- Nevoia crescută de afecţiune;
- Frecventează zonele din casă unde stăpânul lor petrecea mai mult timp;
- O exacerbare a vocalizării (miaunat, lătrat, urlet etc. mai mult decât de obicei);
- Comportament neobişnuit de agresiv faţă de oameni sau alte animale;
- Eliminare inadecvată de fecale şi urina în casă.
Putem observa şi alte semne de depresie, tristeţe sau anxietate la animalele de companie, în funcţie de situaţie. Este posibil să observaţi:
- Retragerea din situaţii sociale (izolarea);
- Tendinţa de a se ascunde (popular se spune că se se ascunde ca atunci când se pregăteşte de moarte);
- Creşterea comportamentelor distructive;
- Reducerea pâna la oprire a activităţi normale de joacă.
Atunci când un medic veterinar încearcă să diagnostice un animal de companie cu depresie, primul pas este să obţină un istoric medical complet de la proprietar. Cunoaşterea oricăror schimbări comportamentale poate fi extraordinar de utilă pentru a determina dacă depresia este cauza oricăror semne clinice pe care le prezintă animalul dvs. de companie.

Alte afecţiuni care pot fi confundate cu depresia câinilor

Din păcate, simptomele depresiei câinelui pot fi similare cu alte afecţiuni medicale. Durerea cronică este adesea confundată cu depresie la animalele de companie mai în vârstă şi pentru a încurca şi mai mult lucrurile, stresul cauzat de depresie poate face să accentueze afecţiunile medicale subiacente.
Sindromul de disfuncţie cognitivă canină (SDCC) este o afecţiune asociată cu îmbătrânirea creierului unui câine, care îi poate afecta activitatea mentală generală, memoria, învăţarea şi răspunsul la anumiţi stimuli. SDCC poate avea semne asemănătoare cu depresia. Dacă aveţi un animal de companie mai în vârstă (de obicei 8 ani şi peste) care începe să prezinte aceste semne, întrebaţi medicul veterinar despre anomaliile cognitive.
Dacă câinele dumneavoastră prezintă semne care sunt în concordanţă cu depresia, mai ales în absenţa unui eveniment care îi poate schimba viaţa, ar trebui să fie evaluat  pentru a descoperi cauzele principale.
Dacă simptomele de depresie ale câinelui tău sunt însoţite de orice alte semne, cum ar fi vărsături, diaree, letargie severă, agresivitate semnificativă, pipi sau caca mai des şi în locurile neuzuale, du-ţi imediat câinele la veterinar!

În pofida provocărilor ridicate de contextul pandemic, care a limitat interacţiunea şi o parte din activităţi, Animal Society încheie un an cu rezultate bune, informează organizația.
„În 2021 s-au desfăşurat 25 de programe de sterilizare, în 13 localităţi din ţară, însumând un total de 6.178 de animale sterilizate, 3.380 de câini şi 2.798 de pisici. 2022 se anunţă, de asemenea, un an încărcat pentru departamentul nostru, care, pe lângă campaniile de sterilizare gratuită planificate în diverse localităţi din ţară care au nevoie de sprijin, va continua programele începute în Constanţa şi Galaţi. Acestea vor fi completate de atelierele şi activităţile de dezvoltare comunitară, pe care Animal Society împreună cu partenerul său, Four Paws International, le derulează în cele două oraşe”, a declarat Gabriel Ignat, Manager Departament Stray Animal Care şi Vicepreşedinte Animal Society.

„The Modern Dog Painter” la New Galerie din Paris, o expoziţie care ştie să fie amuzantă şi serioasă în acelaşi timp. Charles Hascoët şi Martin Bethenod, uniţi prin dragostea lor comună pentru câini, au reunit producţia a aproximativ douăzeci de artişti contemporani în jurul figurii acestui animal iubit şi atât de legat de istoria oamenilor şi a frumosului.
Un pechinez istoric se află în centrul ecranului: aceasta este o fotografie a lui Looty, unul dintre câinii regali furaţi în timpul jefuirii Palatului de Vară din Beijing în 1960 şi care a devenit animalul de companie al Reginei Victoria. Danh Vo a făcut ca acest ghem de blană să fie un ecou al unor revolte şi poveşti de senzaţie.
Bichoni îndrăgiţi, Dobermani agresivi, Chihuahua, câini de pe internet sau un Cerber rătăcit, tabloul canin bântuie picturi, fotografii, sculpturi şi videoclipuri, de la David Wojnarowicz la Francis Alys, de la Françoise Pétrovitch la Tursic & Mille.

Astfel de studii pot explica în continuare modul în care modificările microbiomului sunt asociate cu diferite boli ale pielii, cum ar fi dermatita atopică. Aceasta este una dintre cele mai frecvente infecţii ale pielii atât la oameni, cât şi la prietenii noştri cu patru picioare, care poate dezvolta hipersensibilitate la mulţi alergeni de mediu şi microbieni.
Cercetarea lui Rodrigues Hoffmann (Texas A&M University) vizează în principal caracterizarea diferenţelor în microbiomul pielii în funcţie de rasă, sex, vârstă, starea de sănătate a animalelor şi modul în care mediul ar putea influenţa microbiomul pielii la animalele noastre de companie.
Modificările în populaţiile microbiene de pe pielea animalelor au fost în mod anterior evaluate folosind tehnici convenţionale de microbiologie. Secvenţierea genelor ARNr 16S bacteriene a dezvăluit că dermul este locuită de un microbiom foarte divers şi variabil. Scopul studiilor a fost de a descrie microbiomul care populează diferitele zone ale pielii şi de a compara flora microbiană la câini sănătoşi şi alergici.
S-a observat o bogăţie mai mare de specii şi o diversitate microbiană în probele din pielea cu păr în comparaţie cu suprafeţele fără păr sau joncţiunile mucocutanate.
În toate regiunile examinate, cea mai abundentă a fost grupa Proteobacteria şi Oxalobacteriaceae. Pielea câinilor alergici a avut o bogăţie mai mică de specii în comparaţie cu câinii sănătoşi. Câinii afectaţi au avut proporţii mai mici de Betaproteobacteria Ralstonia spp. în comparaţie cu cei sănătoşi.
La bolnavii de atopie, s-a descoperit că modificările microbiotei cutanate se datorează unor mecanisme diverse, cum ar fi modificarea funcţiei de barieră epidermică, mutaţii ale receptorului Toll-like 2, niveluri reduse de peptide antimicrobiene şi/sau o expresie crescută a proteinelor matricei extracelulare.
Este imperativ pentru noi să înţelegem mai bine populaţiile microbiene care locuiesc pe pielea animalelor. Capacitatea de a descrie microbiomul pielii la animalele sănătoase şi de a identifica modificările care apar în microbiomul pielii în stările de boală, ar putea dezvălui rolul microbiomului în patogeneza bolilor de piele şi, eventual, să identifice măsuri mai bune pentru tratarea afecţiunilor pielii, în cele din urmă. reducerea utilizării şi a rezistenţei la tratamentul antimicrobian sistemic. „Aceasta este o zonă fascinantă, deoarece acum putem dezvălui microbii «secreţi» care locuiesc în pielea de câine şi pisică”, a spus Rodrigues Hoffmann. „Sunt atât de multe de făcut pentru a înţelege mai bine microbiomul pielii animalului nostru!”, a adăugat acesta.

O persoană de sex masculin a anunţat, în data de 11 noiembrie 2021, în jurul orei 23.10, prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112, faptul că s-a rătăcit în Parcul Naţional Munţii Măcinului, plecând din zona localităţii Greci.
Iniţial, bărbatul, în vârstă de 44 de ani, a fost însoţit de o femeie, în vârstă de 36 de ani, de care s-a despărţit la un moment dat, în încercarea de a găsi drumul de întoarcere.
8 subofiţeri din cadrul Secţiei de Pompieri Măcin, cu o autospecială de primă intervenţie şi comandă şi o ambulanţă SMURD, şi 4 subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Tulcea, cu o autospecială de primă intervenţie şi comandă, au pornit imediat în căutare.
După aproximativ 4 ore de căutări, cele două persoane au fost găsite, mai întâi bărbatul şi apoi femeia, fiecare fiind însoţit de câte un câine.
Ambele persoane se aflau în afara oricărui pericol şi nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Echipele de căutare au fost formate din pompieri, 2 agenţi din cadrul Postului de Poliţie Greci şi 4 jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Tulcea.
Reamintim cetăţenilor faptul că pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul forţelor de intervenţie, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţă 112, informează ISU Tulcea.

VEZI VIDEO mai jos! ↓

*sursa imagini: ISU TULCEA