Viorel Ştefan, care în prezent este membru al Curţii de Conturi Europene şi a fost vicepremier şi ministru al Finanţelor, a vândut o parte din acţiunile pe care le deţine la compania Transport Trade Services (TTS). Tranzacţia s-a efectuat în cadrul celei mai mari oferte de listare la bursa de la Bucureşti din ultimii ani, aceasta fiind oferta premergătoare listării companiei la bursa de la Bucureşti.
TTS a încheiat, vineri, 04 iunie 2021, o ofertă prin care cei 14 acţionari ai TTS, inclusiv Viorel Ştefan, au vândut 50% din companie către investitori pentru 288 milioane de lei (58,8 mil. euro). Viorel Ştefan a vândut 1,5 milioane de acţiuni TTS la preţul de 19,2 lei pe unitate, echivalentul unei tranzacţii de 29,5 milioane de lei (6 mil. euro).
Micii investitori au subscris la preţul de 21 lei pe unitate, preţul final fiind de 19,2 lei pe acţiune. În urma acestei tranzacţii, Viorel Ştefan şi-a redus deţinerea la TTS de la 10% la 4,99%, potrivit datelor din prospectul ofertei.
„Veniturile nete obţinute de acţionarii vânzători în urma ofertei, după deducerea comisioanelor, tarifelor şi cheltuielilor aferente ofertei, vor fi de aproximativ 300 milioane de lei (presupunând că toate acţiunile oferite deţinute de acţionarii vânzători vor fi vândute la preţul maxim din cadrul intervalului de preţ de ofertă)”, se arată în prospect.
Grupul TTS, unul dintre cei mai mari operatori de transport naval din România, are şi operaţiuni în transportul feroviar, prin firma Transfer International Spedition (TIS). Din grup fac parte companiile Navrom Galaţi, TTS Constanţa, Canopus Star Constanţa, Trans Europa Port Galaţi, Cernavodă Shipyard, Bunker Trade Logistic Constanţa, Cargorom Antwerp (Belgia), TTS Viena, Agrimol Trade Bucureşti, Transterminal Chişinău.
Pe lista celor 14 acţionari care şi-au vândut o parte din acţiuni se numără şi acţionarul majoritar al TTS, omul de afaceri Mircea Mihăilescu, care a scos la vânzăre 7,5 milioane de acţiuni ceea ce înseamnă o vânzare de aproximativ 144 milioane de lei. Mircea Mihăilescu avea 50,4% din TTS, adică un număr de 15,2 milioane de acţiuni, iar în urma tranzacţiei va rămâne cu 25,26%.

Publicat în Economie

Preţul energiei electrice pe piaţa spot a bursei OPCOM (Piaţa pentru Ziua Următoare - PZU) a avut o medie de 309 lei pe MWh în luna aprilie 2021, cu 150,6% mai mult faţă de preţul înregistrat în aceeaşi lună a anului trecut, respectiv 123 lei pe MWh, potrivit raportului lunar postat pe site-ul operatorului bursier.
Valoarea totală a tranzacţiilor a fost de 765,7 milioane de lei, în creştere cu 218% faţă de aprilie 2020 (240,2 milioane de lei). De asemenea, volumul tranzacţiilor a crescut cu 26%, până la 2.438.233 de MWh.
Cota de piaţă a PZU a fost de 51,9%, în creştere cu 4,2%. Cu alte cuvinte, peste jumătate din consumul net de energie al ţării a fost tranzacţionat pe PZU în luna aprilie.
Pe piaţa spot a OPCOM au fost înregistraţi 367 de participanţi, dintre care activi au fost 293.
Piaţa pentru Ziua Următoare (PZU) este o componentă a pieţei angro de energie electrică pe care se realizează tranzacţii orare ferme cu energie electrică cu livrare în ziua următoare zilei de tranzacţionare.
Din 2014, Piaţa pentru Ziua Următoare din România funcţionează în regim cuplat cu pieţele similare din Republica Cehă, Slovacia şi Ungaria.

Publicat în Economie

Bursa Română de Mărfuri a anunţat lansarea unui serviciu în premieră în România, prin care se va permite oricărui client casnic posibilitatea de a încheia, un contract de furnizare de energie electrică pe bursă, în urma unei licitaţii. Serviciul este gratuit şi se poate înscrie oricine.
„Bursa Româna de Mărfuri (BRM), prima instituţie de profil bursier constituită şi funcţionând continuu în Romania după 1989, consecventă deciziei sale de a-şi deschide porţile şi de a oferi servicii inclusiv direct publicului larg, anunţă, în contextual liberalizării pieţei, lansarea platformei sale pentru selectarea furnizorilor de energie electrică de către utilizatorii finali casnici şi non-casnici”, se arată într-un comunicat de presă al BRM.
„Prin participarea activă cu cele mai bune oferte a celor mai importanţi furnizori, precum şi prin agregarea semnificativă a ordinelor de cumpărare se realizează cadrul optim de echilibrare a cererii cu oferta, condiţia necesară pentru determinarea preţurilor corecte şi avantajoase pentru consumatori. Tranzacţiile vor avea loc săptămânal, electronic, în zilele de luni, consumatorii casnici bucurându-se de participare gratuită. Ei vor putea opta anterior licitaţiilor pentru caracteristicile contractuale predefinite şi vor semna noile contracte la sfârşitul sesiunilor de descoperire a preţurilor, doar în măsură în care rezultatele acestora le vor considera favorabile”, explică BRM.
Informaţii suplimentare cu privire la procedurile bursiere puse la dispoziţie şi la opţiunile contractuale de furnizare de energie electrică pot fi obţinute de pe pagina de Internet a BRM, din pliantele de prezentare, din ghidul dedicat de tranzacţionare sau telefonic, de la personalul specializat al instituţiei.

Publicat în Economie

Turbulenţele înregistrate de piaţa bursieră chineză în ultima perioadă nu reflectă starea generală a celei de-a doua economii a lumii, susţin o serie de economişti şi analişti intervievaţi de CNB, în condiţiile în care Bursa de la Shanghai şi-a continuat marţi scăderea.

„Colapsul acţiunilor nu ne spune nimic despre starea economiei Chinei. În realitate, ultimele date statistice au fost mai pozitive decât sugerează titlurile din presă, şi o mare parte din economie este solidă. În plus, factorii de decizie din China au posibilitatea de a relaxa şi mai mult politicile dacă va fi necesar”, a declarat Mark Williams, economist şef pentru Asia la Chief Capital Economics.

Între timp, indicele Shanghai Composite a înregistrat o cădere de 6,4% la debutul şedinţei de marţi, după o contracţie de 8,5% înregistrată luni, cea mai mare scădere înregistrată într-o singură zi după 2007. Piaţa bursieră chineză a crescut cu aproape 60% între ianuarie şi mijlocul luni iunie însă de atunci şi până în prezent a anulat toate câştigurile din acest an.

„Creşterea preţurilor care a început în urmă cu un an a fost una speculativă, mai degrabă decât determinată de o îmbunătăţire a fundamentelor. O combinaţie între date statistice slabe şi lipsa de acţiuni a autorităţilor chineze ar putea sta la baza scăderii de astăzi însă imaginea de ansamblu este că asistăm la colapsul unei bule speculative pe piaţa bursieră. În consecinţă, o scădere a preţului acţiunilor în China nu ar trebui să fie un motiv de îngrijorare cu privire la economia de ansamblu sau peste hotare”, a apreciat Mark Williams.

Acesta nu este singurul economist care scoate în evidenţă lipsa de legătură între piaţa de capital şi ansamblul economiei Chinei. „Panica de luni este un eveniment de tranzacţionare şi un eveniment economic. Aşa cum arată recentele date statistice, piaţa bursieră nu a fost legată de performanţele economiei reale”, a declarat Leland R. Miller, preşedinte la China Beige Book International. Potrivit acestuia, în primul trimestru din 2015 piaţa bursieră a înregistrat o creştere masivă chiar dacă economia a încetinit, în timp ce în trimestrul al doilea relansarea economică s-a datorat vânzărilor cu amănuntul şi sectorului imobiliar, spre deosebire de efectele rezultate de pe urma boom-ului pieţei bursieră. Analiştii sunt de părere că impulsul limitat provenit de pe urma boom-ului pieţei bursiere poate fi explicat prin faptul că doar unul din 30 de chinezi deţine acţiuni.

Publicat în Mapamond

Joi şi vineri, la Galaţi, în afară de Bursa Generală a Locurilor de Muncă a avut loc şi un Târg al locurilor de muncă, acţiune desfăşurată în cadrul proiectului „Garanţii pentru TINEri”, un proiect cu finanţare europeană şi care constă în consilierea şi calificarea profesională a tinerilor care nu sunt înscrişi în nici o formă de învăţământ şi care au vârsta cuprinsă între 16 şi 23 de ani. În principal, proiectul se adresează tinerilor care nu au susţinut examenul de bacalaureat şi care devin şomeri sau în cel mai bun caz sunt angajaţi ca muncitori necalificaţi. Proiectul este derulat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, în parteneriat cu Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România, Consiliul Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din România şi Blocul Naţional Sindical. Proiectul este cofinanţat din Fondul European prin Programul Operaţional Sectorial  - Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Schema pilot a proiectului îşi propune să crească oportunităţile de acces pe piaţa muncii pentru 5.000 de tineri care nu au absolvit examenul de bacalaureat şi care nu deţin un loc de muncă.

Potrivit Oanei Dajbog, consilier orientare carieră în cadrul Patronatului Tinerilor Întreprinzători din România, proiectul constă în organizarea de cursuri de calificare în domenii precum ospătar, hortelier, cameristă, lucrător în comerţ, la finalul acestor cursuri tinerii primind şi o subvenţie cuprinsă între 900 şi 1.500 de lei. În cadrul proiectului, tinerii sunt orientaţi şi către angajatori din străinătate care în această perioadă caută forţă de muncă pentru navele de croazieră, în Italia, dar şi pentru locuri de muncă din alte state ale UE, inclusiv în România. Proiectul a fost lansat în luna mai 2014 şi se va încheia în iunie 2015.

Potrivit lui Florin Jianu, preşedintele Patronatului Tinerilor Întreprinzători din România,  una din instituţiile care implementează proiectul „Garanţii pentru TINEri”, la nivel naţional, în cadrul acestui proiect, în această perioadă, se organizează 14 astfel de târguri de locuri de muncă la care participă 45 de firme care oferă 4.000 de locuri de muncă în ţară şi în străinătate.

Printre firmele care şi-au prezentat oferta de joburi externe la Târgul locurilor de muncă s-a numărat şi SC Studline SRL Galaţi, aceasta oferind posturi de lucrători depozite şi fabrici Anglia (50 locuri), asistenţi medicali Anglia (10 locuri), îngrijitor bătrâni în clinici/la domiciliu Anglia (20 locuri), bone/au-pair/baby-sitters Anglia (10 locuri), ospătari/ospătăriţe (10 locuri), bucătari/ajutori bucătari (10 locuri), personal curăţenie bucătărie (10 locuri) - Anglia, precum şi locuri de muncă pentru studenţi/tineri, ca personal hotelier sezonier în Grecia şi Cipru: ospătari/ospătăriţe, cameriste (120 locuri). Studline SRL are ca obiect de activitate recrutarea şi plasarea forţei de muncă din România în străinatate, mai ales în ţări precum Anglia, Germania, Italia, Spania, Olanda, Grecia, Cipru, Emiratele Arabe Unite, etc.

La deschiderea târgului de locuri de muncă au participat şi zeci de tineri care urmează astfel de cursuri de calificare. „Am început liceul dar din motive personale nu l-am terminat, am făcut doar zece clase. Fac un curs de cameristă acum şi după ce termin cursul poate mă angajez pe un vas de croazieră... Am înţeles că e muncă grea, dar este bine plătită”, a spus una din cursante, Liliana Păun, de 17 ani, din comuna Fârţăneşti. „Aş face şi eu un curs de calificare să mă angajez pe o navă de de croazieră... păi faţă de un inginer navalist, pe un vas de croazieră se câştigă şi 2.500 de euro... păi se compară cu un salariu din ţară?”, a spus Valentin Mărăşan, de 20 de ani, student la Arhitectură Navală. Deşi mirajul locurilor de muncă bine plătite, pe vase de croazieră, îi atrage ca un magnet pe tineri, nu acelaşi optimism îl împărtăşesc cei mai în vârstă. De pildă, la târg a venit şi  Daniela, o tânără de 28 de ani care după zece ani de muncă în Italia s-a întors în România. Spre deosebire de tinerii despre care am vorbit până acum, femeia se încăpăţânează să rămână în ţară, deşi a trecut deja un an de când încearcă fără succes să se angajeze, şi asta în ciuda numărului mare de cursuri de calificare pe care le-a făcut: „Am făcut, în total, cinci cursuri. Pe banii mei, sunt din Tudor Vladimirescu, am plătit naveta, să viu la cursuri... Degeaba! Când e să mă angajez, îmi cere experienţă! Eu vreau să rămân aici, în ţara mea, dar dacă voi vedea că nu se poate, ne luăm tălpăşiţa înapoi în Italia”.

Publicat în Știrea zilei