Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a făcut public faptul că prin rechizitoriul din data de 15 iulie 2021, a fost trimis în judecată inculpatul N.P., pentru săvârșirea a două infracțiuni de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, în formă continuată, prevăzute de art. 301 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal.
În fapt, procurorii au reținut că, în perioada 2013-2015, inculpatul, Năstasă Petrache, în calitate de primar al comunei Buciumeni, județul Galați, a încheiat, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, trei contracte de deszăpezire cu o întreprindere individuală reprezentată de soțul nepoatei sale, generând astfel un folos patrimonial în valoare totală de 95.157,04 lei pentru acest agent economic.

"De asemenea, în cursul anului 2016, în aceeași calitate - primar al comunei Buciumeni, județul Galați, inculpatul a semnat mai multe documente, urmare cărora nepoata acestuia, D.L.S., a fost angajată în funcția de consilier în cadrul UAT Buciumeni și, ulterior, promovată pe o funcție superioară, generând pentru aceasta un folos patrimonial, reprezentat de salariul încasat în funcțiile ocupate. Dosarul a fost trimis spre competentă soluționare Judecătoriei Tecuci, județul Galați. Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție", spun procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.

Publicat în Politica

În timp ce în municipiul Galaţi şi încă 4 comune din judeţul, incidenţa cazurilor de COVID-19 a sărit de 4 la mia de locuitori, sunt şi localităţi în care nu s-a înregistrat niciun caz în ultimele 14 zile. Este vorba despre comunele Băleni, Buciumeni, Costache Negri, Drăguşeni, Nămoloasa, Oancea, Poiana, Ţepu şi Vlădeşti. În aceste localităţi, în ultimele 14 zile nu a fost raportat nici măcar un caz de infectare cu noul coronavirus. 

Publicat în Comunitate

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Galaţi a adoptat astăzi, joi, 18 martie 2021, următoarele măsuri:
„- 2. Începând cu data de 19.03.2021, ora 00.00, pentru unitatea administrativ Folteşti unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3 / 1.000 de locuitori, se vor aplica pentru o perioadă de 14 zile măsurile prevăzute în Hotărârea de Guvern nr. 293 din 10 martie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 martie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
- 3. Începând cu data de 19.03.2021, ora 00.00, pentru unităţile administrativ teritoriale Buciumeni şi Oancea unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5 / 1.000 de locuitori, se vor aplica măsurile prevăzute în Hotărârea de Guvern nr. 293 din 10 martie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 martie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
- 4. Măsurile dispuse la pct. 2 vor fi reevaluate de către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, în urma analizei efectuate de către Direcţia de Sănătate Publică Galaţi, la expirarea termenului pentru care acestea au fost instituite“, se arată în hotărârea CJSU Galaţi.

Publicat în Eveniment

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Galaţi a aprobat vineri, 05 martie 2021, scenariile propuse de Inspectoratul Şcolar Judeţean pentru unităţile de învăţământ din localităţile Buciumeni, Cavadineşti, Cuza Vodă, Iveşti, Nămoloasa, Oancea, Piscu, Tuluceşti şi Ţepu.

Astfel, în urma propunerii venite de la ISJ, unităţile de învăţământ din localitatea Cuza-Vodă vor trece din scenariul II (galben) în scenariul I (verde). De asemenea, unităţile de învăţământ din Buciumeni, Cavadineşti, Iveşti, Nămoloasa, Oancea, Piscu, Tuluceşti şi Ţepu vor trece din scenariul I (verde) în scenariul II (galben).

Scenariile aprobate în şedinţa din 05.03.2021 vor intra în vigoare din data de 08.03.2021. Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă va reanaliza săptămânal, în ziua de vineri, la propunerea Inspectoratului Şcolar Judeţean, cu aprobarea Direcţiei de Sănătate Publică, scenariile de funcţionare pentru toate unităţile de învăţământ, în funcţie de incidenţa de infectare înregistrată în ziua respectivă în fiecare localitate, precizează CJSU.

Publicat în Eveniment
Vineri, 23 Octombrie 2015 00:00

La volan, fără permis

Poliţiştii Secţiei 6 Rurale Tecuci au depistat pe raza comunei Buciumeni un bărbat de 46 de ani, din localitate, în timp ce conducea autoturismul fără a deţine permis de conducere. Poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pe numele bărbatului pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere. 

Publicat în Eveniment