Duminică, 12 Septembrie 2021 11:40

Oţelul a obţinut o victorie importantă la Bacău

Liga a 3-a la fotbal a programat în weekend partidele celei de-a treia etape. Prologul a avut loc la Bacău unde s-au întâlnit Aerostar şi SC Oţelul.

Duelul principalelor contracandidate la câştigarea seriei a fost interesant, Oţelul şi-a surprins adversara prin tactica aleasă de managerul tehnic Dorinel Munteanu, cu un pressing avansat în jumătatea adversă şi a obţinut o victorie meritată şi foarte importantă.

Roş-alb-albaştrii au deschis scorul prin Ghiocel în min.23 după cornerul executat de Nica şi au închis tabela cu un sfert de oră înainte de final prin Cisotti, după cursa irezistibilă a lui Cricimar. Aerostar a evoluat în inferioritate numerică din min.70, un jucător băcăuan fiind eliminat pentru cumul de cartonaşe galbene.

Managerul tehnic Dorinel Munteanu a început cu formula: Uţiu - Rus, Yabre, Ghiocel, Niculae - Neagu, Cireş, Jardan - Cisotti, Cîrjan, Nica. Au mai jucat: Cricimar, Vaştag, Dobre. Oţelul a urcat pe locul 2 cu şase puncte şi va juca etapa viitoare, pe 18 septembrie, acasă, cu Viitorul Ianca.

Publicat în Sport

În acest sfârşit de săptămână sunt programate partidele celei de-a treia etape din Liga a 3-a. Prologul şi totodată derbiul rundei se va disputa vineri, 10 septembrie, de la ora 17.00, la Bacău, şi va aduce faţă în faţă formaţiile Aerostar şi SC Oţelul, două contracandidate la play-off şi barajul pentru promovarea în eşalonul secund.

Partida se anunţă atractivă, se va juca cu „cuţitele pe masă” şi fiecare dintre combatante va încerca să-şi valorifice la maxim atuurile şi să adune puncte. „Am încercat să-mi aduc echipa cu picioarele pe pământ fiindcă victoria cu 8-0 putea să-i facă să plutească. Sper că jucătorii au înţeles mesajul meu şi se vor concentra foarte bine, pentru noi fiecare joc este o finală şi tratăm serios. Încerc să încep cu cel mai bun 11 pe care îl am la dispoziţie, am doi jucători accidentaţi, Nedelea şi Farcaş, iar Demian este suspendat, dar voi găsi soluţii pentru că am un lot echilibrat. Aerostar a retrogradat din Liga a 2-a, şi-a păstrat în mare parte jucătorii, cred că au ambiţii foarte mari, este îndreptăţită să fie o candidată la play-off aşa cum mai sunt Focşaniul, Buzăul, dar şi alte echipe. Totdeauna mă concentrez la meciul care urmează, mergem la Bacău să luăm punct sau puncte. Am încredere totală în echipa mea, jucăm fiecare meci, deci şi la Bacău, la victorie, dar şi un punct nu este de neglijat ţinând cont că va conta în ierarhia din play-off”, a declarat managerul tehnic Dorinel Munteanu, la conferinţa de presă organizată joi, la sala Dunărea Bătrână.

Sursa foto: Sportul Ilustrat

Publicat în Sport

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, fals intelectual şi constituirea unui grup infracţional organizat, în perioada 2020-2021.
„În cursul zilei de 21 aprilie 2021, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 28 de locaţii, situate pe raza judeţelor Vaslui, Galaţi şi Bacău, dintre care una este sediul unei instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor societăţi comerciale. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcţiei Generale Anticorupţie, I.G.P.R - Direcţia de Operaţiuni Speciale, Inspectoratelor de Jandarmi Judeţene Vaslui şi Argeş şi Gruparea de Jandarmi Mobila Bacău. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare“, potrivit DNA.

Publicat în Regional

În perioada 22-24 mai a avut loc la Bacău Memorialul „Vasile Lepădatu" la badminton, competiţie adresată seniorilor şi copiilor de 11 ani, etapă în campionatul naţional la ambele categorii de vârstă. Întrecerea s-a bucurat de o participare numeroasă: 90 de sportivi şi sportive din Timişoara, Bucureşti, Craiova, Iaşi, Galaţi s-au prezentat la startul acestei importante manifestări sportive. Galaţiul a avut competitori în întrecerea seniorilor, 5 sportivi de la CSU fiind prezenţi la Bacău: Florin Tudor, Cosmin Panfil, Radu Rusu, Cătălina Simionescu, Andreea Dimitriu. Trebuie să menţionăm că etapa de la Bacău a fost ultima competiţie dinaintea turneului final al Campionatului Naţional de seniori ce va avea loc în perioada 19-21 iunie la Timişoara, iar punctele obţinute aici au o mare pondere în alcătuirea tabloului de concurs al finalei. În consecinţă, au fost prezenţi toţi seniorii, fiecare încercând să acumuleze cât mai multe puncte în clasament. Gălăţenii au avut o evoluţie bună şi au urcat de două ori pe podiumul de premiere. Argintul a revenit Cătălinei Simionescu şi partenerului ei de mixt, Collins Filimon (Sp. Stud. Bucureşti), care au pierdut finala dramatic, după ce au avut minge de meci în setul 3, în faţa multiplilor campioni naţionali Daniel Cojocaru / Alexandra Milon. A fost cel mai lung meci al competiţiei, cronometrul arbitrului gălăţean Iulian Călin înregistrând 52 minute de joc. Medalie de bronz a obţinut Cosmin Panfil în proba de dublu băieţi împreună cu Marius Ica (CSU Craiova). Rezultate bune s-au înregistrat şi la simplu fete, unde Cătălina a fost oprită în sferturi de Andra Olariu (CSM Timişoara), campioana naţională a ultimelor două ediţii şi cea care avea să câştige turneul de la Bacău. De menţionat că deşi scorul a fost 2-0 (20-17) pentru sportiva din Timişoara, Cătă a avut-o „în mână" în ambele seturi, dar nu a putut să-şi valorifice avantajul. În primul set gălăţeanca a condus cu 20-17 şi în setul 2 a avut 17-14, dar de fiecare dată finalul a apartinut timişorencei... Simionescu a obţinut locul 5 şi la dublu fete, împreună cu Andra Olariu. Tot locul 5 în proba de dublu fete l-a obţinut şi Andreea Dimitriu, împreuna cu Luiza Milu (Sp. Stud. Bucureşti).

„A fost un turneu foarte puternic, care a strâns la start toţi jucătorii care au ceva de spus în badminton. A fost prezent chiar şi Florin Balaban (Luxemburg), fost campion naţional şi participant la Jocurile Olimpice, care a venit special din Luxemburg pentru a acumula puncte. Turneele de seniori nu sunt numeroase, 5-6 în fiecare an competiţional, iar lipsa de la un turneu se simte imediat în clasament şi la tragerea la sorţi, aşa că toate cluburile de seniori îşi trimit sportivii la astfel de competiţii. Noi am concurat cu echipa înjumătăţită de unele accidentări sau probleme personale şi asta s-a văzut imediat în rezultate. Am mai constatat la sportivii mei o stare avansată de oboseală, ce se datorează unui volum mare de competiţii, majoritatea dintre ei au avut 3 turnee grele în ultima lună, aşa că în perioada următoare trebuie să-i remontez fizic, dar mai ales psihic, ca să ajungem la capacitatea de a aborda Naţionalele de la Timişoara cu şanse cât mai bune la medalii", ne-a declarat antrenorul Dorel Badiu.

Publicat în Sport